Badea Bianca. Un produs Blogger.

luni, 12 septembrie 2016

Cum danseaza oamenii prin viata


Ma uit pe statisticile blogului si vad ca a venit septembrie iar eu am doar 18 articole scrise anul asta. Prea putin pentru cate aveam de zis, de povestit, de jucat cu vorbele asa cum o faceam inainte. Desi in 8 ani de zile de cand tot insir cuvinte pe Nymphetamine s-au strans mai mult de 400 de postari. Si mereu v-am scris despre lucuri, momente sau oameni care au meritat sa fie cititi de catre voi.

Am gasit iar oameni faini. Stiti ca persoanele sunt ca instrumentele de scris. Unii trec prin vietile noastre asa cum scrie creionul pe foaie, cu o singura atingere de guma, urma lor dispare. Altii sunt precum stiloul, urmele lor se sterg mai greu, picul lasa foaia uda, dar dispare si amintirea lor intr-un final. Eu in ultima vreme am intalnit oameni marker. Cand oamenii astia trec prin viata ta, lasa urme pe care nu le mai poti sterge vreodata. Si nici macar nu-i cunosc prea bine dar prin ei am realizat ca poti sa te conectezi cu oameni fara sa stii prea multe lucruri despre ei.

Am facut asta prin dans. La inceput am zis cu al meu A. ca a venit vara, am terminat licenta, pana incepe masterul sa nu frecam duda dupa munca si sa facem ceva productiv. Pe facebook am gasit comunitatea de West Coast Swing din Bucuresti si am fost la primul curs. Nici nu auzisem de stilul asta de dans, al meu A. nu prea auzise (vorba vine) de dans in general asa ca nu aveam asteptari prea mari. Mai inercasem noi un fel de tango acum vreo 2 ani dar nu s-a prin mare branza de noi, eu am reusit cumva (nu stiu cum) in trecut sa intru in trupa de dans a facultatii dar cum am tot plecat din tara in studentie nu am stat prea mult nici pe acolo.

De ce e acum ceva mai special fata de ce am incercat sa facem in trecut? Pentru ca noi chiar am facut ceva ce nu ne-am fi gandit vreodata ca am putea face. Flash mob-ul de West Swing Coast are loc in fiecare an iar anul acesta a fost o reusita pentru noi sa participam. Eu sunt mandra de mine si mai ales de A., pentru ca nu e deloc usor pentru o persoana care nu a mai dansat niciodata sa renunte la emotii, sa invete o coregrafie in cateva zile si sa se integreze printre oameni cu ani de munca in spate.

Dar vreau sa revin la oamenii astia, pentru ca despre ei e vorba. Nu-i cunosc pe fiecare in parte, dar cand te uiti la cum danseaza, stii ca ei danseaza cu sufletul, ca miscarile preiau controlul asupra corpului si il misca liber, facand abstractie de unghiuri, linii sau pozitii perfecte (desi cumva le ies si astea foarte bine). Ei doar lasa curentul expresiei sa curga prin venele lor, sa-i tina impreuna si ceea ce ii face speciali este ca vor sa ii invete si pe altii.

Alex, Iuli si toti oamenii din West Coast nu doar ne-au invatat, ei isi spun povestea prin dans si ne ajuta si pe noi sa ne creem propria poveste. L-au facut pe A. sa-i placa dansul, sa renunte la inhibitii si e abia inceputul pentru ca avem atatea de invatat. Pentru ei evenimentul de astazi a fost doar un capitol, dar pentru noi a fost introducerea povestii noastre.
Va pot ajuta si pe voi sa va scrieti dansand propria instorie si desi suna un pic a reclama, nu asta era scopul articolului, dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt cursuri de West Coast Swing in fiecare marti si joi.

Haideti nu doar sa va traiti viata, ci sa o si dansati.

miercuri, 17 august 2016

A se citi suflet, nu oase

Surso foto

Mi s-a spus ca m-am nascut cu patru spini. Stau acolo, doi pe-o parte si doi pe alta parte, infipti in spatele meu, poate fiind si motivul pentru care am mereu postura mai dreapta ca tine. Asa ca atunci cand spatele a ineput sa mi se arcuiasca, oamenii au observat.

Parintii mei au fost primii: Arati diferit. Imi spuneau odata la 2 saptamani cand ma duceam acasa. E ceva in neregula? Esti bolnava? ma intreba mama.

Le-am ascuns totul pentru ca spunandu-le adevarul ar fi fost mult mai devastator. Cum sa le spun de faptul ca oasele mele, coloana mea, partea pe care o admirau cel mai mult la mine se desfigura.
Banuiesc ca problema cu majoritatea relatiilor e sa ai incredere in cineva, stiind ca ii vei minti la randul tau cu buna stiinta, doar sa ii protejezi de aceeasi durere pe care o simti si tu. Toti facem asta si cei care pretind ca nu o fac mint doar pentru ca minciunile lor sunt mai marunte. I-am mintit pentru a-i proteja de consecintele cunoasterii adevarului.

Treaba cu oasele este ca sunt in interiorul tau si cresc in orice directie vor. Tu nu ai ce sa comentezi. La fel cum nici eu nu am avut nimic de spus atunci cand am inceput sa te iubesc. Ai inceput sa cresti in interior, destul de rasucit incat sa patrunzi prin toate organele.
Erai un obiect ascutit si dureros, format din ceva mai puternic decat granitul. Toti cei patru spini ai mei au avut de furca cu tine si tot nu ti-au putut face fata. Si s-au rupt. Iar cand nu ai mai avut ce sa rupi, ai decis ca ai nevoie de ceva ce nu era stricat ca sa o iei de la capat.

Osul uman e la fel de puternic precum granitul. Citeam asta candva. Si faptul ca un os in forma si marimea unei cutii de chibrituri poate sa sustina noua tone - iar asta e de patru ori mai mult decat poate sa sustina betonul.

Pot doar sa-mi imaginez cat de dificil a fost pentru tine sa-mi distrugi intreg scheletul care ma forma.

marți, 9 august 2016

Distanta. Absenta.


Dar asta nu e distanta exprimata in spatiu, nu e distanta exprimata in soapte de "Nu imi vine sa cred cat de departe esti de mine, mi-e dor de tine.". Nu e distanta exprimata in drumuri care despart, oceane sau continente.

Asta e genul de distanta care nu se vede, se simte. Nu e exprimata in kilometri sau bani dati pe motorina si nici nu poate fi reprezentata pe o harta cu 2 puncte si o linie intre ele.

E o distata reprezentata poduri darmante, care dor. E distanta care pluteste in aer desi suntem unul langa altul. Si cel mai rau doare ca desi nu noi am creat-o, o lasi sa se mareasca, sa ma ajunga, sa ma strapunga.

Nu e nici macar o distanta care se poate exprima in cuvinte. Nu e nimic, nu e nimic...

marți, 12 iulie 2016

Haos

Sursa foto

Esti o dansatoare, o drama queen cu par mic si murdar si miros constant de tigari. Dar Doamne, esti atat de frumoasa invartindu-te si miscandu-te sub lumini circulare ...
(si vomitand cand ai terminat ca deh, acidul nu sta prea mult in stomac).

Parul ti-a fost odata blond si frumos ca ochii, dar acum zace incurcat in calti de caine. Nu stiu ce ti-e atat de greu sa-l pieptani. Dar fac eu asta pentru tine... si nu m-am oferit niciodata sa plec, sa stii.

Si e mereu acel cantec pe care te tot aud ca il asculti, acelasi rahat despre dragoste si suferinta si cum nu esti tu capabila sa uiti o persoana din trecut. Ma enervam inainte cand credeai ca asta cica-i arta.
Dar acum o las moarta pentru ca data trecuta chiar te-am facut sa plangi.

Ai prefera sa zbori sau sa citesti ganduri si sa aflii ce gandeste toata lumea? Sa stii ca poti zbura intr-un avion in orice zi, dar nimeni nu gandeste vreodata la fel. Ai dat din cap fara sa intelegi nimic, ti-ai luat privirea de ganditoare si ai inceput sa studiezi peretii.
Dar in noaptea aia te-am vazut sarind de pe veranda si inca imi vine rau gandindu-ma ce creatura stupida poti fi.

De fiecare data cand te saturai de mine plecai pe usa din fata, dar nu ai trantit-o niciodata. Spuneai ca vrei sa ma vezi imbolnavindu-ma privindu-te cum te-ndepartezi din ce in ce mai mult. Si totusi nu ti-am spus ca eu chiar ma simteam rau atunci si odata chiar mi-am pus ochelarii sa te privesc plecand in toata gloria ta.

Nu stiu cum a venit vremea cand pur si simplu nu ai mai fost fericita. Dar imi amintesc vremea cand te-am uitat. Chiar si asa, tigarile nu mai au acelasi gust fara tine, iar la fiecare calatorie imi doresc sa ma arunc din acel nenorocit de avion.

Dar luminile circulare inca se rotesc iar eu tot mai pot sa-ti vad ochii din spatele lor.

vineri, 8 iulie 2016

Fantasme

Sursă foto

Gândește-te că ești ca o gură de aer, comparată cu întreaga atmosferă ești mică, nesemnificativă... Dar cineva în lume te respiră, cineva trăiește datorită ție. Tu ești oxigenul din plămânii acelui om, curgând prin venele lui, ținându-l în viață.

Cred că ai dreptate, doar că aș fi acea parte din aer poluată, pe care nimeni nu o vrea și care ajunge să omoare oameni... Dacă aș cădea, m-ai prinde? l-am întrebat simțindu-i degetele reci în palmă.

Căderea nu e niciodată atât de rea precum o fac alții să sune.

Asta e un nu? dar am ținut întrebarea pentru mine.
De ce anume îți amintesc eu?

Nu am un răspuns pentru asta. Dar cândva o să-l am și o să-ți scriu o scrisoare, pentru că până atunci voi fi departe, știi bine. O să-ți spun că îmi amintești de vise. Uneori mă trezesc fericit, alteori
cu teamă. Din când în când mă trezesc gol. În suflet.
Dar în final... niciodată nu mi le pot aminti mai mult de o secundă.



vineri, 27 mai 2016

Lucruri care contează


Chiar și în zilele cele mai gri ochii tăi trebuie să licăre cu speranță. Încă mai e o cometă undeva în cerul nopții, cântându-ți visurile si speranțele.
Chiar și în cea mai întunecată tăcere inima ta trebuie să bată, încet, calm, muzical. Trebuie doar să asculți. Și să speri.

Nu ai pierdut încă.
Uneori viața se simte ca o piesă teribilă de teatru unde toată lumea și-a învățat rolul mai bine ca tine. Uneori te pierzi în caracterele pe care le joci și uiți replicile. Te împiedici. O dai în bară.
Dar nu s-a terminat. Încă e o șansă pentru un mâine mai fericit.
Și mai mult decât atât, încă mai există un astăzi care trebuie trăit până la sfârșit. Nu e prea târziu.

Acolo, undeva, este cineva care înțelege tot. Să știi că există cineva care tot ce vrea este să-ți lumineze ziua și să-ți coloreze cerul în curcubeu. Există cineva care te-ar lăsa să stai pe umerii lui (sau ai ei) dacă asta te-ar ajuta să-ți atingi visurile.
Undeva este cineva care tot ce-și doreste este ca tu să fii fericit(ă). Trebuie doar să-l (să o) găsești.

Chiar dacă fericirea a fost pusă pe raftul din spate al vieții tale, chiar dacă a devenit acră și prăfuită, sau și-a pierdut strălucirea, ei bine, nu trebuie să o iei de la capăt mereu. Trebuie doar să ștergi praful.

Nu uita să te bucuri, să strălucești,
Nu uita să zâmbești
Nu uita...

sâmbătă, 14 mai 2016

Stele muribunde

Sursă foto
 Dragă tu,
Știu că zilele devin mai lungi și nopțle mai reci. Pot să văd umbrele de sub ochii tăi. Pielea îți este pătată și oricât de nemișcat ai sta, îți văd buzele tremurând cuvinte de disperare și îndoială. Mă întreb dacă sunt singura care observă cum aluneci dintre noi.

Dragă tu,
Vreau să te fac să îți dai seama că știu tot, că am trecut prin asta. Am fost acolo în lumea gândurilor negre, a privirilor reci, unde prietenii sunt doar sânge și oase, oase și sânge. Am trăit acolo unde într-o zi universul alunecă în negură și pari că nu te vei mai trezi vreodată. Unde nimicul te îmbrățișează și ești o singură stea pe cale să explodeze.
Știai că atunci când stelele mor oamenilor le ia sute de ani să afle?

Dragă tu,
Aș observa dacă ai dispărea. Chiar mi-ar păsa.

Dragă tu,
Vreau să fiu acolo pentru tine atunci când o să cazi, când o să te spargi în mii de bucățele sclipitpoare ca cioburile de sticlă. Vreau să fiu acolo să te lipesc la loc, să-ți las cuvintele ascuțite și gândurile tăioase să-mi intre sub piele precum pumnalele cu fiecare bucățică din tine pe care o reatașez.
Ai fi frumos la fel de frumos chiar și lipit ca un puzzle.

Dragă tu,
Pentru tine ar merita toată durerea.
Vreau să știi asta.

vineri, 6 mai 2016

Să facem istorie

Sursă foto

Ce însemn eu pentru tine?

Stătea acolo, purtând acea rochie care o făcea să arate ca într-o noapte de vineri, înaintea unui weekend lung, cu un zâmbet pe buze care ar fi făcut-o confuză pe Mona Lisa însăși.

Ce însemn eu pentru tine?

Nu era ca și când ar fi trebuit să repete asta. Doar că el avea nevoie de timpul necesar pentru a-i da un răspuns care să-i mângâie inima rănită.

Ce însemn eu pentru tine?

Și din moment ce a treia oară e cu noroc, i-a răspuns:
Nu ești drăguță. 
Nu ești simpatică.
Nu ești unul din lucrurile care fac lumea să se rotească.
Nu ești o păpușă și nu faci niciodată ceea ce ți se spune.

Fața i s-a cutremurat iar părul lung i-a căzut în valuri pe ochii ce-i deveniseră triști. Apoi, o voce liniștitoare, ca o singură rază de lumină în întuneric și-a găsit drum către inima ei rănită.

Ceea ce ești tu, e tipul de fată care e frumoasă.
Ceea ce ești tu, e tipul de fată care e unică.
Ceea ce ești tu, e tipul de fată care poate face lumea să stea nemișcată.
Tu nu ai nevoie să asculți. Puterea îți stă în propriile cuvinte.
Pentru că ceea ce ești tu e tipul de fată care poate face istorie.

miercuri, 27 aprilie 2016

Chihlimbar ars


Era fata cu ochii de chihlimbar ars. Dar nu au fost mereu la fel. S-au schimbat cand a început să ascundă adevărul iar culoarea lor s-a întunecat. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti.
Era băiatul cu fața în formă de inimă, dar o inimă distrusă. Nici inima lui nu a fost întotdeauna la fel. S-a transformat pentru că i-a păsat prea mult de cineva încât inima i s-a făcut bucățele. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti niciodată.

S-au întâlnit pe coridorul în spirală. Apoi în curte. Apoi într-o cameră cu o fereastră spartă. Într-un final la ieșirea dintr-o clădire cu o ușă prea mică. Ea plângea.
Lacrimi de diamant din ochi de chihlimbar ars. Lacrimi de diamant care cad nepăsătoare pe pământ.
A întins mâna către obrazul ei și a oprit un mic diamant. S-a uitat la el, cu o privire surprinsă, aproape furioasă. Dar înainte să poată rosti ceva, vocea i-a luat-o pe dinainte:

Nu înseamnă nimic. 
Lacrimile sunt cuvintele pe care inima le spune atunci când e rănită.
Și cum de ai putea ști tu pentru ce plâng eu?
Pentru că ochii tăi obișnuiau să fie culoarea mierii iar acum au culoarea chihlimbarului ars.
...
Nu trebuie să te mai ferești de oameni, nu mai trebuie să stai în ploaie să plângi.
De ce nu? Nimănui nu-i pasă de lacrimile mele oricum. 
Mie îmi pasă.
Nici măcar nu mă cunoști.
Știu destule încât să nu te las să mai plângi singură.
De ce faci asta?
Pentru că știu ce înseamnă să ascunzi ceva atât de insuportabil încât lacrimile să-ți devină cea mai periculoasă versiune a adevărului.

marți, 19 aprilie 2016

Eșec

Sursă foto
 Ea era Fata Hoață fără credință și cu jumătate de inimă, căreia nu îi păsa dacă îi vor mai vedea sufletul vreodată. Era aproape mulțumită în jumătatea de viață pe care și-a construit-o. Degetele ei erau mereu lipite de tastatură și mintea mereu preocupată de comoara ei. Cuvinte furate din conversații, din case, de pe buze pe care nu dorea să le mai asculte vreodată.

A găsit Băiatul Pierdut undeva pe o alee a poeziei și un război al liricii, luptând pentru viața lui cu un pian stricat și un costum uzat. L-a furat înainte ca basul, chitara și tobele sa-l poată ucide.

S-a luptat cu ea din toate puterile, spunându-i că ele nu îl vor putea răni, dar ea deja vedea mâinile lor sculptate în lemn atingându-i gâtul. Când a vorbit din nou, de data asta mai calm, a întrebat-o:
Ce vrei de la mine?

Doar cuvintele tale.

Mi-am pierdut cuvintele acum mult timp.

Atunci o să te ajut să le găsești.

Nu ți-am cerut ajutorul.

Dar îl vei avea oricum.

De ce?

Pentru că scrii cântece mereu fără speranță.

Și cum crezi că mă poți ajuta?

Ai încercat să vorbești cu Domnul?

Ohhh, serios??

Ce l-ai întrebat? Spune-mi, pentru că știu că ai făcut-o. Până și ateii i-au cerut odată ceva, de-asta au devenit atei.

L-am întrebat de ce am dat greș la tot ce am făcut.

Și ai primit un răspuns?

Da. A spus nu.

Și ce crezi că înseamnă asta?

Că sunt un prea mare eșec ca să își piardă timpul cu mine. Mă bucur că durerea mea te amuză.

Ai înțeles cu totul greșit. De-asta râd.

Atunci ai un răspuns mai bun?

Da. Toate eșecurile la rădăcina lor sunt accidente fericite care așteaptă să te îndrume către cele mai bune lucruri care ți se vor întâmpla vreodată.

Și așa o fată hoață a salvat un băiat pierdut și amandoi și-au găsit calea.