Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 3 ianuarie 2017

Prin ce vieți am trecut în 2016

Să fac sau să nu fac un top al cărților citite? Cred că doar am să le listez random, căci toate mi-au devenit tovarăși de nădejde în seri și nopți cu povești sau weekenduri de relaxare. Iată cele 15 vieți prin care am trecut în acest an:

1. Fluturi (vol. I, II și III) de Irina Binder - Foarte faină prima parte, dar treptat, spre volumele II și III a început să mă dezamăgească și chiar să mă obosească. Mă gândesc serios dacă să cumpăr sau nu noua carte a autoarei, Insomnii.




 
2. Seria After de Anna Todd
a. După ce ne-am întâlnit
b. După ce ne-am certat
Le-am pirmit cadou de Moș Nicolae anul trecut și am început 2016 cu povestea Tessei si a lui Hardim, doi tineri ce se îndrăgostesc dar personlitățile lor complet diferite și contradictorii le pun bețe-n roate relației. Mi-am cumpărat de la târgul de carte Gaudeamus acum 2 luni și volumul al treilea, După ce ne-am îndrăgostit. Am așteptări cam joase căci mă aștept să o cam dea în bară spre final și Anna Todd, la fel ca Irina Binder.


3. Călătoarea de Diana Gabaldon - Primul volum din seria Outlander, l-am cumpărat de la târgul de carte Kilipirim după ce auzisem numai de bine chiar și despre serial. Extraordinară carte, i-am dat 5 steluțe pe Goodreads și probabil o sa încep 2017 citind al doilea volum, Talismanul.




4. Zece respirații scurte de K.A. Tucker - După seria After a început să îmi placă stilul Young Adult. Sunt destul de asemănătoare ideile, o poveste între doi adolescenți încăpățânați, dar cu un happy end. A fost nebunie pe Facebook când a apărut prima dată în librării și nu m-am putut abține să nu o iau când am făcut rost de un cod voucher pe elefant.ro.

5. Seria Contours of the Heart - Tammara Webber
a. E ușor să te iubesc
b. E ușor să te rănesc
Același stil, aceeași poveste nebună de dragoste. Cred că treceam printr-o fază de romantism total când eram disperată să tot citesc cărți din acest gen. Dar nu regret, mi-am dat seama că îmi place și cu siguranță a luat locul stilului clasic în preferințele mele.


6. Nascută din fum și os - Laini Taylor - Datorită acestei cărți m-am dus în Praga pentru o mini vacanță de sărbători. Acțiunea are loc în faimoasa capitală a Cehiei și este atât de captivantă încât practic am fost în Praga de două ori: în imaginație, apoi în realitate. Este o carte cu elemente SF, comice și romantice, dar și cu multe învățături.




7. Căutând-o pe Alaska de John Green - Am văzut filmul Sub aceeași stea fără să știu că există și carte. Am aflat după, însă urăsc să citesc cărțile după filme, așa că am ales să citesc un alt volum al autorului. Să vă spun drept, nu prea m-a impresionat dar sunt mulțumită că am reușit să o duc până la capăt.




8.De 19 ori Katherine - John Green - O carte destul de amuzantă dar nu prea am multe de zis despre ea. E ușoară, se citește repede dar nici de data asta Green nu m-a prins chiar atât de tare pe cât voiam. 




9.Orașe de hârtie de John Green - E adevărat, mai bună decât cele două anterioare. Am descărcat și filmul dar nu prea am avut tragere de inimă să mă uit la el. Am înțeles ideea cărții dar nu sunt de acord cu ea și nu am rezonat nici cu personajele prea mult. Eu nu aș mai citi niciuna din aceste trei cărți dar le recomand totuși pentru momente de plictiseală



10. Fata din tren de Paula Hawkins - Am primit-o de la un prieten de ziua mea. Este foarte asemănătoare cu Fata dispărută, același suspans și mister de la început până la sfârșit. Tocmai am pus la descărcat și filmul, abia aștept să văd dacă se ridică la înălțimea așteptărilor.



11. Surorile Boleyn de Phillippa Gregory - Încă o carte minunată, am savurat fiecare rânduleț din cele 700 de pagini. Ni se prezintă grozava istorie a Angliei în domnia regelui Henry VIII prin ochii lui Mary Boleyn, sora faimoasei Anne. Nu e doar o poveste, ci o întreagă istorie tragică, scrisă așa de frumos și de real încât uneori, pentru câteva secunde mă pierdeam în regalitatea Angliei din acele vremuri.



12. Viața pe un peron de Octavian Paler - Cât mi-am dorit să citesc ceva de Paler!! Doamne, visam la cărțile lui. Asta a fost prima dar și ultima. Nu prea am experiențe bune cu autori români și mă așteptam ca Paler să îmi întoarcă opinia. Greșit! Cred că o să rămân doar la citatele lui de pe net.





13. Iubirea secretă a Annei Frank de Ellen Feldman - Cred că ar fi trebuit să citesc întâi Jurnalul Annei Frank dar cum nu mi-a intrat în mână, am început volumul lui Feldman. A fost ok, i-am dat 3 steluțe dar cum vă așteptați probabil, m-a lăsat cam rece. E adevărat că am aflat multe lucruri noi reale chiar dacă acest volum este doar pură beletristică.




14. Ce ne spunem când nu ne vorbim de Chris Simion - Și cartea asta o aveam în plan de vreo doi ani și abia acum am reușit să pun mâna pe ea. Nu cred totuși că am citit-o într-o perioadă potrivită. Este foarte bună, într-adevăr, doar că nu aveam starea de spirit necesară ca să mă identific cu sentimentele personajelor. Aștept și eu să găsesc un autor român pe care să nu-l mai pot lăsa din mână...



15.Cimitirul animalelor de Stephan King - Absolut deloc genul meu dar trebuia să citesc și eu măcar o carte de renumitul Stephan King. Ce pot să zic? Nu-i pentru mine la fle cum nu sunt nici filmele horror. Nu-mi venea s-o citesc seara așa că m-am întins destul de mult cu ea dar am reușit totuși să o termin și sunt mândră de mine,

joi, 29 decembrie 2016

Cutia cu creioane


Mi-a venit ideea că viața-i ca o cutie de creioane.
La naștere ți se dă o cutie mare de creioane pe care să o folosești adăugând culoare în viața ta. Uneori unele culori sunt folosite mai des decât altele.
Alteori, un creion se rupe. O culoare puternică se sparge în două și e aruncată la coșul de gunoi pentru a nu mai fi folosită vreodată. Dar chiar și atunci unii oameni continuă să coloreze. Alții nu mai pot. Poate acea culoare era prea importantă.
Se mai întâmplă ca un creion să fie câștigat de o altă persoană cu care posesorul va împărți culoarea. Roșu e de obicei. Chiar și nuanțe diferite, dar predomină roșu. Amestecul merge de minune. Alteori nu.
Și întotdeauna există culoarea negru.  De obicei e nefolosită până la moarte iar atunci omul o va folosi pentru a încadra restul tabloului colorat în toți acești ani. Adaugă rama finală la imaginea vieții lor. Doar că de multe ori oamenii o folosesc nu doar la final, ci și în timpul vieții. Își colorează propriul tablou cu negu dar mai rău, colorează și în tabloul altora. Probabil fac asta pentru că sunt nemulțumiți de propria lor creație, așa că decid să mânjească porțiuni din tabloul altora.
Uneori porțiunile alea nu sunt așa importante. Alteori da.
La alți oameni negrul încetează să mai existe în cutie dacă nu e folosit. La alții nu va dispărea niciodată. Totul depinde de cât de colorat e tabloul vieții tale.

duminică, 18 decembrie 2016

Unde pleaca dragostea atunci cand nu mai e

Sursa foto

A fost o persoana care te-a invatat sa iubesti. Persoana cu care te-ai simtit mai in viata si mai reala decat ai crezut vreodata ca va fi posibil. Persoana care parea ca iubeste pana si cele mai intunecate si urate colturi din tine, pe care incercai intotdeauna sa le ascunzi. Iti lingea ranile cand erai ranita si iti spunea ca esti frumoasa. Te purta prin aventuri care nici macar nu necesitau parasirea casei. Intre dormitor, bucatarie si canapeaua perfecta din sufragerie tu existai intr-o bula separata de lumea de afara. Nu aveai nevoie de altceva. Pierdeati zile intregi sarutandu-va, vorbind, tinanadu-va de mana in masina peste schimbatorul de viteze. Iti amintesti lucrurile pe care ti le-a aratat, lucruri de care erai sigura ca niciun alt om nu le putea face sa arate mai frumoase. Cu aceaa persoana erai un fel de regina, protejata de uratenia lumii de afara.

Dar lucruri s-au intamplat. Si intr-o noapte te-ai regasit la finalul unei conversatii dure, necrutatoare, dureroasa, ce a durat cateva ore dar se simtea in aer de cateva saptamani. Amandoi ati spus si facut lucruri care au ranit, care te-au facut sa te intrebi daca asta a fost vreun fel de miraj, ca poate tu ti-ai imaginat toate lucrurile acelea minunate doar din dorinta de a te simti iubita pana la infinit. Iti simti lacirmile izvorand din coltul ochilor desi ti-ai promis tie insati de mii de ori ca nu vei mai plange. Dar ai plans. Si apoi ai plans iar. Si apoi v-ati imbratisat si ai plans iar. Dar dimineata tot aduce sfarsit. S-a incheiat.

Si unde a plecat toata dragostea? Pentru ca e imposibil sa crezi ca inceteaza pur si simplu sa fie parte din universul nostru. Nu poti sa crezi ca ti-a scapat din maini si a cazut intr-o groapa neagra si adanca in interiorul pamantului iar acum nu mai pluteste printre voi. Lucrurile chiar au fost mai bune cand printeai fluturasii din stomac doar cu gandul, cand va tineati de mana pe o patura in parc, cand conduceati impreuna zile intregi pe meleaguri straine. Dragostea asta trebuie sa existe inca undeva, transformata in si mai multa dragoste, si mai frumoasa, dar pentru alti oameni care nu au simtit-o pana acum. Exista, doar ca nu pentru tine.
Si stii bine ca nimic nu dispare in univers, totul se transforma. Dragostea ta s-a transformat in dragostea altora si asta nu e un lucru rau. Asta ar trebui chiar sa te faca sa te simti bine pentru acei oameni pentru ca da, e Craciunul iar tu esti un om bun.

duminică, 27 noiembrie 2016

Noi am ramas doar un obicei

Sursa foto

Eram inarmata cu o jumatate de duzina de emotii, doua treimi de inima si ochi ca o oglinda sparta ce oferea nicio protectie sufletului meu. Voiam sa vorbesc despre asta dar de fiecare data cand incepeam, cuvintele mi se impotmoleau in gura, ieseau ca un compliment pentru parfum, o idee fara relevanta, o conversatie despre vreme. Aveam 17. Voiam sa fiu  puternica, brilianta, stralucitoare precum o cometa pe cer. In schimb, am invatat cum pernele se pot umple atat de repede de lacirmi, baile erau ascunzatoarele perfecte ale tipetelor de durere... iar oamenii pot insela, trada, impinge cutite in oameni pe care pretindeau sa ii iubeasca.

Eram inarmata cu o experienta plina de episoade cu taieri in inima si fragilitate pentru care un terapist ar pune la indoiala echilibrul meu mintal. Povara iubirii din trecut se cunoastea in corpul meu subtire ce ducea o greutate de plumb pe genunchi iar ochii se potriveau mai mult pe chipul unei persoane in varsta. Aveam 20. Idealism, amagire, speranta, regasire. L-am iubit prea usor. Ar fi fost nevoie de timp, de mai mult efort si de pretentii mai ridicate. Nimeni nu mi-a spus ca dragostea era conectata cu venele ce duceau direct la inima si ca orice intrerupere de dragoste facea inima sa nu mai bata. Au fost multe intreruperi in acesti ani.

Mai tinum si noi un pic unul la altul?
M-a sfarmat. M-a facut sa ma simt singura, trista. Pentru ca am incercat, in ciuda sufletului meu, sa te iubesc dincolo de abilitatile mele. Am incercat din rasputeri sa ajung la stele atunci cand picioarele imi erau ingropate in pamant. Si printre toate incercarile mele, pe tine te-am crezut. Ti-am crezut iubirea. Doar ca in tot acest timp, alungarea tristetii incpeuse sa devina un obicei. Eu am devenit un obicei. Eram a ta din obisnuinta. Lucrurile bune nu te ranesc, nu te fac sa te transforma in ceea ce nu esti, nu iti frang inima. In schimb, obiceiurile sunt vicii care elimina tot ceea ce este mai frumos in viata.

Tinem unul la altul din obisnuinta. Dar si obiceiurile pot fi pana la urma distruse. Spune-mi, noi ce alegem?

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Astăzi vei fi fericit.

Sursă foto

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri.

Există un ocean de gânduri, coșmaruri, zile gri. Traversează-l și regăsește-te într-un tărâm de porțelan, sub un cer plin de stele. Numără stelele și respiră prin visuri mărețe. Trezește-te târziu cu visele încă vii în amintirea ta, cu mii de promisiuni în minte și sărutări pe aripi de dragon.
Aprinde o candelă care nu se va stinge niciodată.
Cântă la imaginație precum ai cânta la un pian, cuvinte plutind ca melodiile acelea ce îți ridică părul de pe mâini.
Pictează tablouri cu copii la locul de joacă, înfățișându-le inocența.
Stai în lumina lunii și gândește-te la o schimbare. Dansează cu inima deschisă și neînfricată.
Prefă-te că artificiile sunt stele și găsește constelații în ele.
Adormi pe iarba crudă cu un cântec în minte ce așteaptă să fie auzit. Aprinde fericirea ca pe un chibrit și las-o să te încălzească precum o pătură. Lasă-ți speranța să fie perna pe care îți odihnești capul noaptea.
Realizează că viața nu are pattern-uri, nu are linii și nici limite. Trasează-ți propriul drum și pavează-l în mii de culori.
Scrie-ți numele pe rocile timpului și află că asta e imortalitatea. Trage adânc în piept aerul rece al nopții și gândește-te că întunericul e la fel de frumos ca o noapte senină și călduroasă de vară.
Atunci când te vei trezi, coșmarurile vor dispărea. Îți vei da seama că uneori tăcerea înseamnă și întrebări și răspunsuri. Vei simți cu adevărat ce înseamnă să te relaxezi auzind doar sunetul propriei respirații.
Și da, atunci vei fi ok.

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri și pentru prima dată după o perioadă lungă de timp vei începe să fii fericit.

duminică, 9 octombrie 2016

Cercuri in nisip

Sursa foto

 Tu o sa desenezi cercuri in nisip atunci cand el te va gasi.
"De ce te deranjezi sa desenezi in nisip?" va intreba el. "Valurile oricum iti vor sterge cercul."
Vei termina cercul scriind "love" in centru, apoi te vei ridica sa ii raspunzi avand parul pe ochi din cauza vantului si cateva fire de nisip pe fata.
"Pentru ca poate nu va fi sters. Nu e o sansa pe care merita sa o iei?"
 Si in schimb sa rada de tine precum te asteptai, el doar va zambi. "Da, ai dreptate, este."
--
Vei fi slabita din cauza lipsei somnului dar el va fi acolo sa te prinda atunci cand vei fi gata sa cazi.
"Lasa-ma, lasa-ma in pace."
"Nu, nu cred ca o voi face. Vrei sa iti spun un secret despre tine?" te va intreba el cu un glas nonsalant.
"Nu." o sa murmuri tu rautacioasa, dar asta nu il va opri.
"Vezi? Ai impresia astra sinistra despre dragoste si inimi. In primul rand nu crezi in dragoste sau in finaluri fericite deorece crezi ca nu vor dura. Dar surprinzator, cumva, tot crezi ca e sansa care merita asumata."
Te vei uita la el confuza si uimita ca a descoperit partea asta din tine. Iar el nici macar nu a terminat.
"Si in al doilea rand, urasti inimile. Urasti cum se distrug de fapt. Crezi ca inimile tuturor au un semn cu nu deranjati pe ele si nu ai nicio idee cum sa il dai jos."
"Te inseli" o sa spui inca socata.
"Chiar ma insel?"
"Da... Nu urasc inimile. Imi doresc doar ca cineva sa stie cum sa ia acel semn de pe inima mea."
"Da-mi o sansa, cred ca stiu cum sa o fac."
--
Apoi vei avea primul tau sarut. Va fi intr-o zi de iarna, pe acel pod deasupra raului inghetat. El va prinde un fulg de nea in palma si te va intreba daca il vrei. Il vei topi asezandu-ti degetele peste palma lui si te vei gandi ca la fel ca fulgul, ca frigul, ca apa din rau si ca iubirea voastra, toate vor trece, se vor duce.

Dar poate, doar poate... nu o vor face.

joi, 6 octombrie 2016

Inainte. Acum


Inainte se uita la stele si se intreba daca al ei "cineva" era pe undeva prin lume uitandu-se la aceeasi stea. Visa la magie, la zboruri si dorinte care deveneau realitate. Spunea mereu ca maine va fi mai bine si spera ca va fi.
Tacerea nu o speria atunci. Era prea ocupata sa priveasca norii si cometele ca sa se mai ingrijoreze de pericolele zburatului.
Usile deschise nu ii aminteau de oameni care plecau, ci de sanse si riscuri ce meritau a fi luate. Inima ii canta o serenada plina cu fericire si speranta, cu sfaturi despre cum sa fie intotdeauna dreapta, cum sa respire aerul curat. Inca mai stia sa respire pe atunci.
Iar cand ploua isi inchidea ochii si isi imagina poeme de dragoste rostite printre picaturi de apa si promisiuni ca suferinta nu exista.

Acum inchide ochii si isi doreste doar sa dispara. Acum isi doreste ca tacerea sa nu o traga dupa ea, sa nu o infunde intr-un intuneric mai adanc. Isi doreste sa isi sufoce inima la fel cum gandurile ii sufoca mintea. Apoi se intreaba daca cineva nu ii face asta chiar in acel moment.
A renuntat la vise iar sansele sunt intotdeauna pierdute. Nu se mai poate uita la nori pentru ca intotdeauna se risipesc intr-un final. Si a obosit sa fie mereu parasita.

Acum doar isi inchide ochii pentru ca e prea multa lumina pentru zilele astea.

luni, 12 septembrie 2016

Cum danseaza oamenii prin viata


Ma uit pe statisticile blogului si vad ca a venit septembrie iar eu am doar 18 articole scrise anul asta. Prea putin pentru cate aveam de zis, de povestit, de jucat cu vorbele asa cum o faceam inainte. Desi in 8 ani de zile de cand tot insir cuvinte pe Nymphetamine s-au strans mai mult de 400 de postari. Si mereu v-am scris despre lucuri, momente sau oameni care au meritat sa fie cititi de catre voi.

Am gasit iar oameni faini. Stiti ca persoanele sunt ca instrumentele de scris. Unii trec prin vietile noastre asa cum scrie creionul pe foaie, cu o singura atingere de guma, urma lor dispare. Altii sunt precum stiloul, urmele lor se sterg mai greu, picul lasa foaia uda, dar dispare si amintirea lor intr-un final. Eu in ultima vreme am intalnit oameni marker. Cand oamenii astia trec prin viata ta, lasa urme pe care nu le mai poti sterge vreodata. Si nici macar nu-i cunosc prea bine dar prin ei am realizat ca poti sa te conectezi cu oameni fara sa stii prea multe lucruri despre ei.

Am facut asta prin dans. La inceput am zis cu al meu A. ca a venit vara, am terminat licenta, pana incepe masterul sa nu frecam duda dupa munca si sa facem ceva productiv. Pe facebook am gasit comunitatea de West Coast Swing din Bucuresti si am fost la primul curs. Nici nu auzisem de stilul asta de dans, al meu A. nu prea auzise (vorba vine) de dans in general asa ca nu aveam asteptari prea mari. Mai inercasem noi un fel de tango acum vreo 2 ani dar nu s-a prin mare branza de noi, eu am reusit cumva (nu stiu cum) in trecut sa intru in trupa de dans a facultatii dar cum am tot plecat din tara in studentie nu am stat prea mult nici pe acolo.

De ce e acum ceva mai special fata de ce am incercat sa facem in trecut? Pentru ca noi chiar am facut ceva ce nu ne-am fi gandit vreodata ca am putea face. Flash mob-ul de West Swing Coast are loc in fiecare an iar anul acesta a fost o reusita pentru noi sa participam. Eu sunt mandra de mine si mai ales de A., pentru ca nu e deloc usor pentru o persoana care nu a mai dansat niciodata sa renunte la emotii, sa invete o coregrafie in cateva zile si sa se integreze printre oameni cu ani de munca in spate.

Dar vreau sa revin la oamenii astia, pentru ca despre ei e vorba. Nu-i cunosc pe fiecare in parte, dar cand te uiti la cum danseaza, stii ca ei danseaza cu sufletul, ca miscarile preiau controlul asupra corpului si il misca liber, facand abstractie de unghiuri, linii sau pozitii perfecte (desi cumva le ies si astea foarte bine). Ei doar lasa curentul expresiei sa curga prin venele lor, sa-i tina impreuna si ceea ce ii face speciali este ca vor sa ii invete si pe altii.

Alex, Iuli si toti oamenii din West Coast nu doar ne-au invatat, ei isi spun povestea prin dans si ne ajuta si pe noi sa ne creem propria poveste. L-au facut pe A. sa-i placa dansul, sa renunte la inhibitii si e abia inceputul pentru ca avem atatea de invatat. Pentru ei evenimentul de astazi a fost doar un capitol, dar pentru noi a fost introducerea povestii noastre.
Va pot ajuta si pe voi sa va scrieti dansand propria instorie si desi suna un pic a reclama, nu asta era scopul articolului, dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt cursuri de West Coast Swing in fiecare marti si joi.

Haideti nu doar sa va traiti viata, ci sa o si dansati.

miercuri, 17 august 2016

A se citi suflet, nu oase

Surso foto

Mi s-a spus ca m-am nascut cu patru spini. Stau acolo, doi pe-o parte si doi pe alta parte, infipti in spatele meu, poate fiind si motivul pentru care am mereu postura mai dreapta ca tine. Asa ca atunci cand spatele a ineput sa mi se arcuiasca, oamenii au observat.

Parintii mei au fost primii: Arati diferit. Imi spuneau odata la 2 saptamani cand ma duceam acasa. E ceva in neregula? Esti bolnava? ma intreba mama.

Le-am ascuns totul pentru ca spunandu-le adevarul ar fi fost mult mai devastator. Cum sa le spun de faptul ca oasele mele, coloana mea, partea pe care o admirau cel mai mult la mine se desfigura.
Banuiesc ca problema cu majoritatea relatiilor e sa ai incredere in cineva, stiind ca ii vei minti la randul tau cu buna stiinta, doar sa ii protejezi de aceeasi durere pe care o simti si tu. Toti facem asta si cei care pretind ca nu o fac mint doar pentru ca minciunile lor sunt mai marunte. I-am mintit pentru a-i proteja de consecintele cunoasterii adevarului.

Treaba cu oasele este ca sunt in interiorul tau si cresc in orice directie vor. Tu nu ai ce sa comentezi. La fel cum nici eu nu am avut nimic de spus atunci cand am inceput sa te iubesc. Ai inceput sa cresti in interior, destul de rasucit incat sa patrunzi prin toate organele.
Erai un obiect ascutit si dureros, format din ceva mai puternic decat granitul. Toti cei patru spini ai mei au avut de furca cu tine si tot nu ti-au putut face fata. Si s-au rupt. Iar cand nu ai mai avut ce sa rupi, ai decis ca ai nevoie de ceva ce nu era stricat ca sa o iei de la capat.

Osul uman e la fel de puternic precum granitul. Citeam asta candva. Si faptul ca un os in forma si marimea unei cutii de chibrituri poate sa sustina noua tone - iar asta e de patru ori mai mult decat poate sa sustina betonul.

Pot doar sa-mi imaginez cat de dificil a fost pentru tine sa-mi distrugi intreg scheletul care ma forma.

marți, 9 august 2016

Distanta. Absenta.


Dar asta nu e distanta exprimata in spatiu, nu e distanta exprimata in soapte de "Nu imi vine sa cred cat de departe esti de mine, mi-e dor de tine.". Nu e distanta exprimata in drumuri care despart, oceane sau continente.

Asta e genul de distanta care nu se vede, se simte. Nu e exprimata in kilometri sau bani dati pe motorina si nici nu poate fi reprezentata pe o harta cu 2 puncte si o linie intre ele.

E o distata reprezentata poduri darmante, care dor. E distanta care pluteste in aer desi suntem unul langa altul. Si cel mai rau doare ca desi nu noi am creat-o, o lasi sa se mareasca, sa ma ajunga, sa ma strapunga.

Nu e nici macar o distanta care se poate exprima in cuvinte. Nu e nimic, nu e nimic...