Badea Bianca. Un produs Blogger.

duminică, 27 noiembrie 2016

Noi am ramas doar un obicei

Sursa foto

Eram inarmata cu o jumatate de duzina de emotii, doua treimi de inima si ochi ca o oglinda sparta ce oferea nicio protectie sufletului meu. Voiam sa vorbesc despre asta dar de fiecare data cand incepeam, cuvintele mi se impotmoleau in gura, ieseau ca un compliment pentru parfum, o idee fara relevanta, o conversatie despre vreme. Aveam 17. Voiam sa fiu  puternica, brilianta, stralucitoare precum o cometa pe cer. In schimb, am invatat cum pernele se pot umple atat de repede de lacirmi, baile erau ascunzatoarele perfecte ale tipetelor de durere... iar oamenii pot insela, trada, impinge cutite in oameni pe care pretindeau sa ii iubeasca.

Eram inarmata cu o experienta plina de episoade cu taieri in inima si fragilitate pentru care un terapist ar pune la indoiala echilibrul meu mintal. Povara iubirii din trecut se cunoastea in corpul meu subtire ce ducea o greutate de plumb pe genunchi iar ochii se potriveau mai mult pe chipul unei persoane in varsta. Aveam 20. Idealism, amagire, speranta, regasire. L-am iubit prea usor. Ar fi fost nevoie de timp, de mai mult efort si de pretentii mai ridicate. Nimeni nu mi-a spus ca dragostea era conectata cu venele ce duceau direct la inima si ca orice intrerupere de dragoste facea inima sa nu mai bata. Au fost multe intreruperi in acesti ani.

Mai tinum si noi un pic unul la altul?
M-a sfarmat. M-a facut sa ma simt singura, trista. Pentru ca am incercat, in ciuda sufletului meu, sa te iubesc dincolo de abilitatile mele. Am incercat din rasputeri sa ajung la stele atunci cand picioarele imi erau ingropate in pamant. Si printre toate incercarile mele, pe tine te-am crezut. Ti-am crezut iubirea. Doar ca in tot acest timp, alungarea tristetii incpeuse sa devina un obicei. Eu am devenit un obicei. Eram a ta din obisnuinta. Lucrurile bune nu te ranesc, nu te fac sa te transforma in ceea ce nu esti, nu iti frang inima. In schimb, obiceiurile sunt vicii care elimina tot ceea ce este mai frumos in viata.

Tinem unul la altul din obisnuinta. Dar si obiceiurile pot fi pana la urma distruse. Spune-mi, noi ce alegem?

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Astăzi vei fi fericit.

Sursă foto

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri.

Există un ocean de gânduri, coșmaruri, zile gri. Traversează-l și regăsește-te într-un tărâm de porțelan, sub un cer plin de stele. Numără stelele și respiră prin visuri mărețe. Trezește-te târziu cu visele încă vii în amintirea ta, cu mii de promisiuni în minte și sărutări pe aripi de dragon.
Aprinde o candelă care nu se va stinge niciodată.
Cântă la imaginație precum ai cânta la un pian, cuvinte plutind ca melodiile acelea ce îți ridică părul de pe mâini.
Pictează tablouri cu copii la locul de joacă, înfățișându-le inocența.
Stai în lumina lunii și gândește-te la o schimbare. Dansează cu inima deschisă și neînfricată.
Prefă-te că artificiile sunt stele și găsește constelații în ele.
Adormi pe iarba crudă cu un cântec în minte ce așteaptă să fie auzit. Aprinde fericirea ca pe un chibrit și las-o să te încălzească precum o pătură. Lasă-ți speranța să fie perna pe care îți odihnești capul noaptea.
Realizează că viața nu are pattern-uri, nu are linii și nici limite. Trasează-ți propriul drum și pavează-l în mii de culori.
Scrie-ți numele pe rocile timpului și află că asta e imortalitatea. Trage adânc în piept aerul rece al nopții și gândește-te că întunericul e la fel de frumos ca o noapte senină și călduroasă de vară.
Atunci când te vei trezi, coșmarurile vor dispărea. Îți vei da seama că uneori tăcerea înseamnă și întrebări și răspunsuri. Vei simți cu adevărat ce înseamnă să te relaxezi auzind doar sunetul propriei respirații.
Și da, atunci vei fi ok.

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri și pentru prima dată după o perioadă lungă de timp vei începe să fii fericit.

duminică, 9 octombrie 2016

Cercuri in nisip

Sursa foto

 Tu o sa desenezi cercuri in nisip atunci cand el te va gasi.
"De ce te deranjezi sa desenezi in nisip?" va intreba el. "Valurile oricum iti vor sterge cercul."
Vei termina cercul scriind "love" in centru, apoi te vei ridica sa ii raspunzi avand parul pe ochi din cauza vantului si cateva fire de nisip pe fata.
"Pentru ca poate nu va fi sters. Nu e o sansa pe care merita sa o iei?"
 Si in schimb sa rada de tine precum te asteptai, el doar va zambi. "Da, ai dreptate, este."
--
Vei fi slabita din cauza lipsei somnului dar el va fi acolo sa te prinda atunci cand vei fi gata sa cazi.
"Lasa-ma, lasa-ma in pace."
"Nu, nu cred ca o voi face. Vrei sa iti spun un secret despre tine?" te va intreba el cu un glas nonsalant.
"Nu." o sa murmuri tu rautacioasa, dar asta nu il va opri.
"Vezi? Ai impresia astra sinistra despre dragoste si inimi. In primul rand nu crezi in dragoste sau in finaluri fericite deorece crezi ca nu vor dura. Dar surprinzator, cumva, tot crezi ca e sansa care merita asumata."
Te vei uita la el confuza si uimita ca a descoperit partea asta din tine. Iar el nici macar nu a terminat.
"Si in al doilea rand, urasti inimile. Urasti cum se distrug de fapt. Crezi ca inimile tuturor au un semn cu nu deranjati pe ele si nu ai nicio idee cum sa il dai jos."
"Te inseli" o sa spui inca socata.
"Chiar ma insel?"
"Da... Nu urasc inimile. Imi doresc doar ca cineva sa stie cum sa ia acel semn de pe inima mea."
"Da-mi o sansa, cred ca stiu cum sa o fac."
--
Apoi vei avea primul tau sarut. Va fi intr-o zi de iarna, pe acel pod deasupra raului inghetat. El va prinde un fulg de nea in palma si te va intreba daca il vrei. Il vei topi asezandu-ti degetele peste palma lui si te vei gandi ca la fel ca fulgul, ca frigul, ca apa din rau si ca iubirea voastra, toate vor trece, se vor duce.

Dar poate, doar poate... nu o vor face.

joi, 6 octombrie 2016

Inainte. Acum


Inainte se uita la stele si se intreba daca al ei "cineva" era pe undeva prin lume uitandu-se la aceeasi stea. Visa la magie, la zboruri si dorinte care deveneau realitate. Spunea mereu ca maine va fi mai bine si spera ca va fi.
Tacerea nu o speria atunci. Era prea ocupata sa priveasca norii si cometele ca sa se mai ingrijoreze de pericolele zburatului.
Usile deschise nu ii aminteau de oameni care plecau, ci de sanse si riscuri ce meritau a fi luate. Inima ii canta o serenada plina cu fericire si speranta, cu sfaturi despre cum sa fie intotdeauna dreapta, cum sa respire aerul curat. Inca mai stia sa respire pe atunci.
Iar cand ploua isi inchidea ochii si isi imagina poeme de dragoste rostite printre picaturi de apa si promisiuni ca suferinta nu exista.

Acum inchide ochii si isi doreste doar sa dispara. Acum isi doreste ca tacerea sa nu o traga dupa ea, sa nu o infunde intr-un intuneric mai adanc. Isi doreste sa isi sufoce inima la fel cum gandurile ii sufoca mintea. Apoi se intreaba daca cineva nu ii face asta chiar in acel moment.
A renuntat la vise iar sansele sunt intotdeauna pierdute. Nu se mai poate uita la nori pentru ca intotdeauna se risipesc intr-un final. Si a obosit sa fie mereu parasita.

Acum doar isi inchide ochii pentru ca e prea multa lumina pentru zilele astea.

luni, 12 septembrie 2016

Cum danseaza oamenii prin viata


Ma uit pe statisticile blogului si vad ca a venit septembrie iar eu am doar 18 articole scrise anul asta. Prea putin pentru cate aveam de zis, de povestit, de jucat cu vorbele asa cum o faceam inainte. Desi in 8 ani de zile de cand tot insir cuvinte pe Nymphetamine s-au strans mai mult de 400 de postari. Si mereu v-am scris despre lucuri, momente sau oameni care au meritat sa fie cititi de catre voi.

Am gasit iar oameni faini. Stiti ca persoanele sunt ca instrumentele de scris. Unii trec prin vietile noastre asa cum scrie creionul pe foaie, cu o singura atingere de guma, urma lor dispare. Altii sunt precum stiloul, urmele lor se sterg mai greu, picul lasa foaia uda, dar dispare si amintirea lor intr-un final. Eu in ultima vreme am intalnit oameni marker. Cand oamenii astia trec prin viata ta, lasa urme pe care nu le mai poti sterge vreodata. Si nici macar nu-i cunosc prea bine dar prin ei am realizat ca poti sa te conectezi cu oameni fara sa stii prea multe lucruri despre ei.

Am facut asta prin dans. La inceput am zis cu al meu A. ca a venit vara, am terminat licenta, pana incepe masterul sa nu frecam duda dupa munca si sa facem ceva productiv. Pe facebook am gasit comunitatea de West Coast Swing din Bucuresti si am fost la primul curs. Nici nu auzisem de stilul asta de dans, al meu A. nu prea auzise (vorba vine) de dans in general asa ca nu aveam asteptari prea mari. Mai inercasem noi un fel de tango acum vreo 2 ani dar nu s-a prin mare branza de noi, eu am reusit cumva (nu stiu cum) in trecut sa intru in trupa de dans a facultatii dar cum am tot plecat din tara in studentie nu am stat prea mult nici pe acolo.

De ce e acum ceva mai special fata de ce am incercat sa facem in trecut? Pentru ca noi chiar am facut ceva ce nu ne-am fi gandit vreodata ca am putea face. Flash mob-ul de West Swing Coast are loc in fiecare an iar anul acesta a fost o reusita pentru noi sa participam. Eu sunt mandra de mine si mai ales de A., pentru ca nu e deloc usor pentru o persoana care nu a mai dansat niciodata sa renunte la emotii, sa invete o coregrafie in cateva zile si sa se integreze printre oameni cu ani de munca in spate.

Dar vreau sa revin la oamenii astia, pentru ca despre ei e vorba. Nu-i cunosc pe fiecare in parte, dar cand te uiti la cum danseaza, stii ca ei danseaza cu sufletul, ca miscarile preiau controlul asupra corpului si il misca liber, facand abstractie de unghiuri, linii sau pozitii perfecte (desi cumva le ies si astea foarte bine). Ei doar lasa curentul expresiei sa curga prin venele lor, sa-i tina impreuna si ceea ce ii face speciali este ca vor sa ii invete si pe altii.

Alex, Iuli si toti oamenii din West Coast nu doar ne-au invatat, ei isi spun povestea prin dans si ne ajuta si pe noi sa ne creem propria poveste. L-au facut pe A. sa-i placa dansul, sa renunte la inhibitii si e abia inceputul pentru ca avem atatea de invatat. Pentru ei evenimentul de astazi a fost doar un capitol, dar pentru noi a fost introducerea povestii noastre.
Va pot ajuta si pe voi sa va scrieti dansand propria instorie si desi suna un pic a reclama, nu asta era scopul articolului, dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt cursuri de West Coast Swing in fiecare marti si joi.

Haideti nu doar sa va traiti viata, ci sa o si dansati.

miercuri, 17 august 2016

A se citi suflet, nu oase

Surso foto

Mi s-a spus ca m-am nascut cu patru spini. Stau acolo, doi pe-o parte si doi pe alta parte, infipti in spatele meu, poate fiind si motivul pentru care am mereu postura mai dreapta ca tine. Asa ca atunci cand spatele a ineput sa mi se arcuiasca, oamenii au observat.

Parintii mei au fost primii: Arati diferit. Imi spuneau odata la 2 saptamani cand ma duceam acasa. E ceva in neregula? Esti bolnava? ma intreba mama.

Le-am ascuns totul pentru ca spunandu-le adevarul ar fi fost mult mai devastator. Cum sa le spun de faptul ca oasele mele, coloana mea, partea pe care o admirau cel mai mult la mine se desfigura.
Banuiesc ca problema cu majoritatea relatiilor e sa ai incredere in cineva, stiind ca ii vei minti la randul tau cu buna stiinta, doar sa ii protejezi de aceeasi durere pe care o simti si tu. Toti facem asta si cei care pretind ca nu o fac mint doar pentru ca minciunile lor sunt mai marunte. I-am mintit pentru a-i proteja de consecintele cunoasterii adevarului.

Treaba cu oasele este ca sunt in interiorul tau si cresc in orice directie vor. Tu nu ai ce sa comentezi. La fel cum nici eu nu am avut nimic de spus atunci cand am inceput sa te iubesc. Ai inceput sa cresti in interior, destul de rasucit incat sa patrunzi prin toate organele.
Erai un obiect ascutit si dureros, format din ceva mai puternic decat granitul. Toti cei patru spini ai mei au avut de furca cu tine si tot nu ti-au putut face fata. Si s-au rupt. Iar cand nu ai mai avut ce sa rupi, ai decis ca ai nevoie de ceva ce nu era stricat ca sa o iei de la capat.

Osul uman e la fel de puternic precum granitul. Citeam asta candva. Si faptul ca un os in forma si marimea unei cutii de chibrituri poate sa sustina noua tone - iar asta e de patru ori mai mult decat poate sa sustina betonul.

Pot doar sa-mi imaginez cat de dificil a fost pentru tine sa-mi distrugi intreg scheletul care ma forma.

marți, 9 august 2016

Distanta. Absenta.


Dar asta nu e distanta exprimata in spatiu, nu e distanta exprimata in soapte de "Nu imi vine sa cred cat de departe esti de mine, mi-e dor de tine.". Nu e distanta exprimata in drumuri care despart, oceane sau continente.

Asta e genul de distanta care nu se vede, se simte. Nu e exprimata in kilometri sau bani dati pe motorina si nici nu poate fi reprezentata pe o harta cu 2 puncte si o linie intre ele.

E o distata reprezentata poduri darmante, care dor. E distanta care pluteste in aer desi suntem unul langa altul. Si cel mai rau doare ca desi nu noi am creat-o, o lasi sa se mareasca, sa ma ajunga, sa ma strapunga.

Nu e nici macar o distanta care se poate exprima in cuvinte. Nu e nimic, nu e nimic...

marți, 12 iulie 2016

Haos

Sursa foto

Esti o dansatoare, o drama queen cu par mic si murdar si miros constant de tigari. Dar Doamne, esti atat de frumoasa invartindu-te si miscandu-te sub lumini circulare ...
(si vomitand cand ai terminat ca deh, acidul nu sta prea mult in stomac).

Parul ti-a fost odata blond si frumos ca ochii, dar acum zace incurcat in calti de caine. Nu stiu ce ti-e atat de greu sa-l pieptani. Dar fac eu asta pentru tine... si nu m-am oferit niciodata sa plec, sa stii.

Si e mereu acel cantec pe care te tot aud ca il asculti, acelasi rahat despre dragoste si suferinta si cum nu esti tu capabila sa uiti o persoana din trecut. Ma enervam inainte cand credeai ca asta cica-i arta.
Dar acum o las moarta pentru ca data trecuta chiar te-am facut sa plangi.

Ai prefera sa zbori sau sa citesti ganduri si sa aflii ce gandeste toata lumea? Sa stii ca poti zbura intr-un avion in orice zi, dar nimeni nu gandeste vreodata la fel. Ai dat din cap fara sa intelegi nimic, ti-ai luat privirea de ganditoare si ai inceput sa studiezi peretii.
Dar in noaptea aia te-am vazut sarind de pe veranda si inca imi vine rau gandindu-ma ce creatura stupida poti fi.

De fiecare data cand te saturai de mine plecai pe usa din fata, dar nu ai trantit-o niciodata. Spuneai ca vrei sa ma vezi imbolnavindu-ma privindu-te cum te-ndepartezi din ce in ce mai mult. Si totusi nu ti-am spus ca eu chiar ma simteam rau atunci si odata chiar mi-am pus ochelarii sa te privesc plecand in toata gloria ta.

Nu stiu cum a venit vremea cand pur si simplu nu ai mai fost fericita. Dar imi amintesc vremea cand te-am uitat. Chiar si asa, tigarile nu mai au acelasi gust fara tine, iar la fiecare calatorie imi doresc sa ma arunc din acel nenorocit de avion.

Dar luminile circulare inca se rotesc iar eu tot mai pot sa-ti vad ochii din spatele lor.

vineri, 8 iulie 2016

Fantasme

Sursă foto

Gândește-te că ești ca o gură de aer, comparată cu întreaga atmosferă ești mică, nesemnificativă... Dar cineva în lume te respiră, cineva trăiește datorită ție. Tu ești oxigenul din plămânii acelui om, curgând prin venele lui, ținându-l în viață.

Cred că ai dreptate, doar că aș fi acea parte din aer poluată, pe care nimeni nu o vrea și care ajunge să omoare oameni... Dacă aș cădea, m-ai prinde? l-am întrebat simțindu-i degetele reci în palmă.

Căderea nu e niciodată atât de rea precum o fac alții să sune.

Asta e un nu? dar am ținut întrebarea pentru mine.
De ce anume îți amintesc eu?

Nu am un răspuns pentru asta. Dar cândva o să-l am și o să-ți scriu o scrisoare, pentru că până atunci voi fi departe, știi bine. O să-ți spun că îmi amintești de vise. Uneori mă trezesc fericit, alteori
cu teamă. Din când în când mă trezesc gol. În suflet.
Dar în final... niciodată nu mi le pot aminti mai mult de o secundă.



vineri, 27 mai 2016

Lucruri care contează


Chiar și în zilele cele mai gri ochii tăi trebuie să licăre cu speranță. Încă mai e o cometă undeva în cerul nopții, cântându-ți visurile si speranțele.
Chiar și în cea mai întunecată tăcere inima ta trebuie să bată, încet, calm, muzical. Trebuie doar să asculți. Și să speri.

Nu ai pierdut încă.
Uneori viața se simte ca o piesă teribilă de teatru unde toată lumea și-a învățat rolul mai bine ca tine. Uneori te pierzi în caracterele pe care le joci și uiți replicile. Te împiedici. O dai în bară.
Dar nu s-a terminat. Încă e o șansă pentru un mâine mai fericit.
Și mai mult decât atât, încă mai există un astăzi care trebuie trăit până la sfârșit. Nu e prea târziu.

Acolo, undeva, este cineva care înțelege tot. Să știi că există cineva care tot ce vrea este să-ți lumineze ziua și să-ți coloreze cerul în curcubeu. Există cineva care te-ar lăsa să stai pe umerii lui (sau ai ei) dacă asta te-ar ajuta să-ți atingi visurile.
Undeva este cineva care tot ce-și doreste este ca tu să fii fericit(ă). Trebuie doar să-l (să o) găsești.

Chiar dacă fericirea a fost pusă pe raftul din spate al vieții tale, chiar dacă a devenit acră și prăfuită, sau și-a pierdut strălucirea, ei bine, nu trebuie să o iei de la capăt mereu. Trebuie doar să ștergi praful.

Nu uita să te bucuri, să strălucești,
Nu uita să zâmbești
Nu uita...