Badea Bianca. Un produs Blogger.

luni, 31 martie 2014

Schimbarea începe cu regenerarea părului

L-am visat azi-noapte. Era lângă mine pe balconul hotelului pe o insulă exotică undeva, departe. Silueta lui mi se înfățișa dreaptă și zveltă, iar părul lung și strălucitor îi flutura în bătaia vântului. Întotdeauna i-am invidiat finețea părului pe care și-o păstra folosind produse de la Gerovital Plant tratament. Deși eu eram partea feminină a relației, el avea grijă de înfățișarea lui mai mult decât mine.
Mi-era teamă că voi spune ceva ce nu ar trebui și totuși el m-ar iubi la fel. Îmi dăruia un zâmbet datorită căruia inima mea se topea instant. Mi-a cerut un sărut de bună dimineața și mă rugam să nu-mi simtă emoția pe buze. Era atât de dulce! Mi-a preparat micul dejun și apoi am intrat în baie. Îmi spăla părul pentru mine cu un șampon de la Farmec, ajutându-l să capete aceeași frumusețe ca a lui. Degetele lui îmi masau pielea capului lent și cu grijă, temându-se parcă să nu mă rănească. Simțeam că trăiesc un basm.

sâmbătă, 29 martie 2014

Cuvintele unei mari actrițe

Sursă foto
Privesc de la balconul hotelului NH o imagine scăldată într-un soare de dimineață atât de blând, încât o liniște mormântală îmi cuprinde ființa. Deși ar trebui să fiu agitată, căci întreaga sală a fost rezervată doar pentru mine și una dintre cele mai importante personalități din toate timpurile, întreaga atmosferă mă relaxează total.
Marilyn Monroe va fi în această dimineață intervievată de mine, și i-am pregătit câteva întrebări la care abia aștept să primesc răspunsul. 
Nu este primul interviul pe care o vedetă mi-l acordă, iar eu le propun de fiecare dată NH Hotels ca fiind cea mai potrivită locație pentru o asemenea întâlnire. Aici http://www.nh-hotels.com/ puteți arunca un ochi și vă veți da imediat seama de ce aceasta este locația mea preferată. Vă voi lămuri și eu chiar în interviul de mai jos:

vineri, 28 martie 2014

Tableta m-a salvat

Sunt acum într-o perioadă în care sentimentele îmi sunt extrem de încărcate. Vreau să trec direct la subiect, căci simt că dacă o să mă lungesc mult cu introducerea nu o să mă ajute cu nimic. Nu am mai fost acasă de aproape o lună și probabil că nici următoarea lună nu o să pot ajunge. Am prostul obicei de a-mi lăsa toate lucrurile pe ultima sută de metri, iar ăsta e unul din acele momente.

Mi-e dor de ai mei, mi-e dor de Kyra, mi-e dor până și de stelele de pe cerul de acasă. Când sunt în București parcă mă aflu într-o galaxie în care stelele au dispărut cu totul. Nu știu dacă vă puteți imagina măcar cum arată cerul în acea zonă fără prea multe mașini, lângă pădure, într-un aer extrem de curat. E incredibil! Nu are cum să nu-mi fie dor de toate astea.

Am trecut azi în drum spre facultate pe lângă centrul Azerty, așa că mi-am amintit că de curând am văzut pe net niște oferte incredibile la tablete. Eram într-una din aceste zile de care vorbeam mai sus, zile mistuite de dorul de casă combinate cu plăcerea unor cursuri îngrozitoare la Poli. Atunci mi-a venit o idee de care acum sunt foarte încântată. Am intrat aici și m-am hotărât că trebuie să-mi cumpăr o tabletă. Ce legătură are asta cu problema care mă mistuia pe mine? Foarte simplu! Este cadoul perfect pentru familia mea, și când spun familie, sunt inclusă și eu. Am de gând să le-o dăruiesc alor mei, dar beneficiul va fi mai mult al meu doarece voi putea de acum încolo să îi văd prin camera web. Ei pot să mă vadă pe mine oricând vor, căci am web-ul de la laptop, dar din păcate calculatorul vechi de acasă nu are așa ceva deci mie îmi e imposibil să îmi alin dorul chiar și puțin.

joi, 27 martie 2014

Balul Francofoniei

Un titlu simplu, pentru un eveniment mai mult decât complex.


Luna aceasta, pe 20 martie s-a sărbătorit o zi foarte importantă în întreaga lume: ziua francofoniei. Cu acest prilej, Asaff a organizat pentru al optulea an consecutiv Balul Francofoniei. Vă întrebați dacă mai există baluri în zilele noastre? Ei bine, iată ca da, iar eu particip la ele de fiecare dată când am ocazia. Atmosferă minunată, rochii lungi, costume mai mult decât încântătoare și muzică pe măsură au fost lucrurile care m-au încântat în acea seară.

miercuri, 26 martie 2014

Celulele stem - pentru beneficiul zilei de azi și de mâine

Celulele stem sunt cărămizile pe care putem construi viitorul generațiilor următoare. Ele au o abilitate unică datorită căreia au devenit centrul de interes al atâtor studii medicale: se pot diviza de nenumărate ori, formând-și sute de copii. Și totuși asta nu e singura lor proprietate. Ceea ce le face atât de importante este faptul că au un imens potențial: se numesc pluripotente deoarece se pot dezvolta în interiorul oricărei alte celule din interiorul corpului uman. Pe lângă toate astea, nu numai că aceste celule pot construi un întreg organism uman din rădăcini, dar pot fi folosite și pentru dezvoltarea unor țesuturi sănătoase sau a unor organe ce le-ar putea înlocui pe cele avariate. De fapt, oamenii de știință cred că în viitor, tehnologii bazate pe recoltarea celulelor stem vor putea vindeca unele dintre cele mai mortale boli ale lumii, precum Alzheimer, Parkinson sau scleroza amiotrofică laterală. Mai multe exemple de boli ce pot fi tratabile cu ajutorul celulelor stem găsiți aici http://www.cordcenter.ro/lista-afectiunilor-tratate-cu-celule-stem.html


luni, 24 martie 2014

Învățăturile cărților

I-am cumpărat acum ceva timp o carte pentru copii fetiței unei familii la care mergeam în vizită. Era vorba de Prințul Dorință de Mihail Kuzmin. M-am pus în postura ei de copil și m-am gândit ce mi-aș fi dorit eu să primesc. Cu siguranță o carte, căci pe vremea când eu chiar eram de vârsta ei, ai mei poate nu își permiteau să-mi cumpere astfel de cărți ce se găsesc acum atât de ușor.
Când i-am dat cadoul, l-a despachetat curioasă, dar când a văzut ce este, tot entuziasmul i s-a șters de pe față. Părea foarte dezamăgită, iar eu eram îndurerată de reacția ei. S-a reîntors destul de repede la jocurile de pe tabletă. uitând chiar și să-mi mulțumească. M-am întristat privind nu ignoranța ei, ci a părinților.
Probabil că mama ei a observat asta, căci a încercat o scuză destul de slabă: Copilul crede că e demodat să citești cărți, așa că se adaptează la ce apare nou în materie de tehnologie.

sâmbătă, 22 martie 2014

Metamorfoza copiilor

Sursă foto
Copiii sunt unul dintre puținele lucruri bune în viață. Mereu învățând fără să cunoască minciuna, ura sau înșelătoria precum mulți dintre adulți, fără să comită crime oribile sau să știe de cruzimea timpului ce trece prin ei. În mintea unui copil personaje ca Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște chiar există. Magia în jurul lor e reală, comandată de personaje de basm precum regi și regine. În viața unui copil nu există decepție, tristețe sau confuzie. Există doar lumină. fericire și dragoste.
Din toate aceste motive copiii ar trebui să fie cei mai prețuiți. Pentru mințile lor strălucitor de frumoase și inocența din ochi. Pentru viețile lor pline de râsete netulburate și iubire nemuritoare și pentru bucuria de a-i asculta plângându-se despre micuțele și naivele lor probleme. Și mai ales pentru că știm că au toată viața la dispoziție pentru a-și păstra această fericire.
Iubesc copiii pentru tot ceea ce noi nu suntem. Sunt iubitori și înțelegători, receptivi întotdeauna la lucruri noi, fără ca măcar să știe asta. Sunt drăguți și sinceri, indiferent de consecințe.

joi, 20 martie 2014

În culisele vieții

Teatrul e o combinație a mai multor arte, se spune. Eu zic că este cea mai cuprinzătoare formă de artă, iar oamenii ce umplu scena sunt cei mai frumoși artiști.
În același timp mulți mai zic că teatrul este o artă muribundă în zilele noastre. Eu zic că este mai vie ca oricând în inima mea și a multor pasionați de dramaturgie.

La ultima piesă de teatru la care am fost am avut ocazia să o văd pe Maia Morgenstern în rolul interesatei Lola Blau. Drama a avut loc la Teatrul Evreiesc de Stat, un teatru cu o lungă istorie de aproximativ 130 de ani. Locul acela m-a încântat de fiecare dată când am intrat în el. Pentru mine e ceva special să privesc oameni atât de creativi și talentați.

miercuri, 19 martie 2014

Cea mai șic cofetărie din București


Auzisem de puțin timp de acest nou stil de mâncare raw vegan. Cum eu sunt deschisă întotdeauna către lucruri noi, m-am decis să aflu mai multe despre el și chiar să îl încerc. Găsind fel de fel de informații, am descoperit că cea mai bună cale de a testa acest curent culinar este să încerc prăjiturile raw-vegan. De ce tocmai prăjiturile? Pentru că sunt cele mai apropiate din punct de vedere al gustului de prăjiturile normale, cele pe care le-am gustat cu toții.

marți, 18 martie 2014

Călătorind prin Europa


De multe ori mă gândesc că viața e prea scurtă. Sunt atât de multe lucruri de făcut încât timpul nu este suficient să-mi permită să îmi îndeplinesc toate visele. Mi-am propus o multitudine de lucruri pentru o existență ce sper din toată inima să mă ghideze spre împlinirea lor.

Mi-aș dori să...

Învăț să zbor. Să călătoresc prin Europa cu sufletul meu pereche. Să dorm în vârful turnului Eiffel. Să mă trezesc pe o plajă din Grecia. Să-i spun unui gondolier povestea mea de viață în Veneția. Să-l rog să mi-o spună pe a lui. Să dansez la ultimul etaj al turnului din Pisa. Să-i spun Moscovei bună dimineața. 
Să învăț să dansez vals vienez pe străzile Austriei. Să-l repet pe stâncile munților Alpi. Să pretind că cerul are un al doilea job ca o sală de bal. Să mă împrietenesc cu o stea. Să escaladez Vârful Omu.