
Christina Perri - Jar of Hearts
Asculta mai multe audio diverse
Îmi este imposibil să mă opresc din scris. E o formă de nebunie. (Charles Bukowski)
Exista cateva persoane caror le datorez multumiri din diverse motive. As vrea sa incep intai cu voi, dragi bloggeri!
Ii multumesc lui Lavi pentru ca are grija sa imi aminteasca in fiecare zi ca oricat de deznadajduita as fi, Dumnezeu exista si ma iubesteIi multumesc lui ღAzucenaღ deoarece comentariile ei ma determina sa privesc oarecum si din alt punct de vedere situatiile pe care le prezint.
Ii mltumesc lui Florin pentru ca isi mai pierde din timpul lui discutand cu mine.
Ii multumesc lui Rosaline pentru toate incurajarile ei.
Ii multumesc Amantei deoarece postarile ei ma fac intotdeauna sa uit de problemele mele.
Ii multumesc lui CLM pentru optimismul ce mi l-a daruit.
Ii multumesc Laurei pentru ca timp de atatia ani a fost singura ce a ramas langa mine, singura ce mi-a ramas cu adevarat cea mai buna prietena si singura ce m-a suportat in toate starile in care ma aflam. Ma rezum doar la asta, caci daca as enumera toate lucrurile pentru care ar trebui sa ii multumesc nu as mai termina.
Si va multumesc voua, tuturor ce imi cititi ideile si gandurile asternute aici.
Ii multumesc lui Silviu pentru ca a avut rabdarea necesara sa vizioneze in fiecare seara cate un film impreuna cu mine.
Ii multumesc lui Alecs pentru ca in ultima perioada mi-a devenit foarte apropiata!
Ii multumesc Adelinei pentru ca, desi in putine cuvinte, m-a descris mai bine decat a facut-o cineva vreodata. Esti o fire foarte sensibila, ambitioasa si inca o data prea sensibila. Ai nevoie constant de confirmarea persoanei iubite, de vorbele lui tot timpul. Cateodata esti nesigura pe tine, cateodata este singura fara el si toata lumea ta se naruie daca nu este el. Pui tot sufletul in ceea ce faci si poate ca ai uitat un pic de tine atunci cand ai ales inconstient sa traiesti numai pt el. O prima chestie este ca trebuie sa te impaci cu tine insuti si te accepti asa cum esti. Nu stiu, dar parca am observat o rautate mica micuta in tine.
Ii multumesc Elenei pentru zambetele ce mi le imparte mereu.
Ii multumesc lui Adi pentru ideea ce mi-a sugerat-o, iar acum ii spun “Game Start!”
Si nu in ultimul rand multumesc tuturor celor ce de-a lungul anilor m-au uitat, aruncat, inlaturat, dezamagit, inselat etc. Voi mi-ati aratat cat de puternica pot sa fiu.
Multumesc!
Ps. La multi ani, Alina!
In realitate aud alarma – indiferenta, rece si mecanica. In mintea mea te simt sarutandu-mi obrajii trezindu-ma usor din somn.
In realitate ma tarasc afara din pat; temperatura camerei cu cateva mii de grade mai putin decat trebuia. In mintea mea imi dai sa-ti port tricoul; stii cat de friguroasa sunt; il strang in brate si da! Miroase exact a tine.
In realitate parul meu e din ce in ce mai urat, ochii pierduti, fata abatuta si miscarile fara sens. In mintea mea intruchipez perfectiunea; imi iubesti ochii cafenii si parul ciufulit; ma iei de obrajori si imi mangai fata.
In realitate sunt doar o umbra a ceea ce obisnuiam sa fiu; Si daca cineva intreaba, totul e ok; nimic nu e grav, afisez un zambet sau indiferenta. In mintea mea tu esti doar adevarul meu; esti lucrul ce ma mentine la suprafata; si daca pic, imi aduni bucatelele si le lipesti cu grija la loc.
In realitate nu o sa-ti mai aud niciodata vocea; nu o sa-ti mai miros nicioadata parfumul si nu te voi mai privi niciodata in ochi; doar pozele ma vor trimite alaturi de tine. In mintea mea inca imi mai soptesti dulci nimicuri; inca ma tii in bate promitandu-mi ca nu-mi vei da drumul niciodata.
In realitate, tu esti in lumea ta acum. In mintea mea, nu ai plecat niciodata.
In realitate doua cutiute cu pastile ar fi mai mult decat sufficient pentru o asemenea durere. In mintea mea, voi fi cu tine in curand.
Ce insemnatate mai pot avea maruntele nelinisti ale vietii in comparatie cu cruda realitate a chinului meu ?
E noapte. Nu am de gand sa dorm, dar as vrea macar sa profit de tacerea gandurilor mele. Acum pot cel putin sa ma las in voia durerii, caci simt nevoia de a-mi socrmoni rana, de a ma tortura, de a ma zgaria cu propriile mele unghii, din moment ce tot nu ma voi putea vindeca. La ce bun sa fug de umbra asta ce mi-a cuprins deopotriva si sufletul si trupul? E mai usor sa nu ma impotrivesc si sa las dezastrul sa ma acopoere cu totul.
Intr-o zi, voi putea trece pragul acestei lumi si nu ma voi mai intoarce niciodata in aceasta camera unde am suferit atat de mult. Voi fi moarta atunci, sau vie? Si daca voi fi vie, ce se va intampla? Nu-i, oare, cumplit sa nu stiu daca viitorul imi va agrava sau alina durerile?
As vrea sa ma stranga cineva in brate pana cand va izgoni pe vecie aerul din plamanii mei. Cat trebuie sa sufere un om, ca sa moara odata, sa-i crape inima? Stii? Cand iubesti pe cineva, renunti pentru totdeauna la orice libertate, dorinta se poate stinge, pasiunea poate muri cu desavarsire, dar in adancul inimii ramane ceva de neatins, ceva ce poate fi dat, dar niciodata luat inapoi. Cel care iubeste, si-a vandut sufletul si zadarnic incearca ura sa ia loc iubirii; apartinem pana la moarte celor pe care i-am iubit. Asa cum eu, iti voi apartine tie, desi refuzi sa ma ai.
Deja nu mai caut motive, de vreme ce niciunul nu-mi explica de ce sunt obligate sa traiesc. Moartea va veni intr-o zi sa-mi ia aceasta viata pe care nu am cerut-o niciodata.
Ma gandeam sa te rog ceva. Ma gandeam sa te implor: sa nu pleci… Sa nu-mi interzici sa-ti aud vocea, sa nu ma opresti din a te iubi. Sa ma lasi sa traversez fiecare crater al Lunii petru a ajunge la tine. Macar sa-mi lasi un semn. Sa nu ma distrugi. Daca totusi o faci, fa-o usor, fara regrete, fara dezamagiri, dar si fara speranta de reinviere.
Dar nu! Nu te mai rog. Te-am mai rugat o data. Ai vrut sa pleci. Am crezut ca pot sa resist cu asta dar dupa o ora te-am sunat. Te-am rugat, te-am implorat!! Sa nu pleci, sa nu ma lasi, sa nu ma omori! SI JUR, iti jur ca daca erai in fata mea in momentul ala, as fi cazut in genunchi la picioarele tale si te-as fi implorat din nou sa nu pleci.
Insa, tu iubitul meu, dragul meu, tu ce faci? Tu ce faci acum?? Ceee? Cee? CE NAIBA FACI? Ma lasi balta, nu-ti pasa, nu te doare, nu plangi, nu ti-e dor! De ce m-ai mai primit inapoi? Din mila? Stii ce? Pastreaza-ti mila! Ce fel de creatura esti? Cum poti sa mai pretinzi ca ma iubesti cand nu te apropii de mine nici atunci cand te astept umila la o fereastra… Cand imi arunci o privire in scarba, din obligatie, dupa care treci si imi intorci spatele.
Te suparai cand nu iti spuneam de ce plang. Uite ca iti spun acum. Am plans!! Am plans acasa, in pat, sub perna, la scoala, in ore, in pauza, pe strada, in microbuz si din nou acasa! AM PLANS! Si tu? Tu unde dracu’ ai fost? Ai idée de toate lucrurile ce mi s-au intamplat? Ai idée ca poate cu tine alaturi puteam sa trec peste ele? Nu.. dar ce-ti pasa tie? Si stiai!! STIAI ca doar TU mi-ai mai ramas, ti-am zis ca pot sa ma lase TOTI singura atata timp cat de am pe tine. Dar ce ai facut? Ai plecat odata cu ei.. Si te vad cum te indepartezi…cum VREI sa pleci…
Au fost momente cand te-am ranit. Dar iubitule, tu m-ai torturat. Mi-ai scrijelit pe inima numele tau cu sange.Si acum NU POTI sa pleci, nu poti sa ma lasi doar cu numele tau acolo!!!
Poti…?