Povestea lui Heathcliff/ Tom Hardy si a lui Catherine/ Charlotte Riley m-a tinut nopti intregi treaza, in pat, sub o lampa si cu o cafea in mana sorbind fiecare cuvintel din acele pagini. Nici filmul nu a fost mai prejos. Vorbesc de varianta din 2009, caci pe cele din 1939 sau 2011 nu le-am vazut.
Citeam cartea pe vremea cand credeam ca intalnisem si eu cu adevarat iubirea si suferinta provocata de aceasta. Nici gand!
Iubesc pamantul de sub picioarele tale si aerul de deasupra capului tau, si orice obiect pe care il atingi, si fiecare vorba pe care o rostesti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele si toata faptura, asa cum esti.
Cum sa mai continui eu sa cred ca dragostea mea era cea mai pura si cea mai minunata din cate a cunoscut lumea? Cum sa ma mai consider eu in stare a-mi da si viata pentru persoana de care doar credeam ca o iubeam? Cum sa fac asta daca citind cuvintele astea am realizat ca ceea ce simteam eu era doar o parte amagitoare a ceea ce eu credeam a fi iubire.
Niciodata nu mi-am destainuit iubirea prin viu grai, dar daca privirile pot vorbi, atunci si cel mai idiot dintre idioti ar fi putut ghici ca eram indragostita de el pana peste cap.
Asemenea slove de dragoste nu poti sa le scrii fara sa le fi experimentat tu insuti. Asta m-a facut extrem de curioasa sa stiu ce iubiri marete a cunoscut Emily Bronte in scurta sa viata, de doar 30 de ani, ce iubiri tragice au determinat-o sa faureasca asemenea poveste.
"There is no such word as
loved. Love has no past tense. If you ever stop loving someone, then you never really loved them at all." Asta inseamna de fapt sa iubesti in adevaratul sens al cuantului. Acum spuneti-mi: voi ati iubit vreodata asa?
Unicul gand al vietii mele este el; daca totul ar pieri si el ar ramane, eu as continua sa exist. Dar daca totul ar ramane si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma intr-o uriasa lume straina mie si mi s-ar parea ca nu mai fac parte dintr-insa. Iubirea mea pentru el e asemeni stancilor eterne de sub pamant: nu prilej de incantare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu in mintea mea, nu ca o placere, asa cum nici eu nu sunt o placere pentru mine insami, ci ca propria mea fiinta.
Mi-as dori si eu sa simt candva forta asta atat de distructiva a dragostei. "La rascruce de vanturi" a sadit in mine acel mit al iubirii perfecte, iubire datorita careia fiinta noastra tinde spre absolut. M-a impresionat acest roman despre doua personaje atat de complexe, care desi se iubeau pana la moarte, s-au distrus reciproc.
Ma rog in fiecare seara sa traiesc pana dupa moartea lui, pentru ca prefer sa sufar eu decat sa sufere el. Iata dovada ca-l iubesc mai mult decat pe mine insami.
Intors dintr-o calatorie, Domnul Earnshaw, om bogat ce stapaneste conacul "La rascruce de vanturi" aduce acasa un orfan ce incepe sa se imprieteneasca inca din prima clipa cu fata Domnului Earnshaw, Catherine. Fratele ei, Hindley, din contra, dezvolta o ura nemiloasa pentru baiat. Cand tatal celor doi moare, fratele mosteneste averea si devine brutal cu sora sa, iar pe Heathcliff il transforma in sluga. Pierduta intr-o furtuna, se adaposteste intr-un conac din apropiere, unde il intalneste pe Edgar Linton. El se indragosteste de Cathy, insa si ea se lasa orbita de galanteria lui, in ciuda infatisarii salbatice a lui Heathcliff, care, auzind zvonul despre casatoria celor doi se hotaraste sa plece de acasa. Se intoarce insa dupa cativa ani, dragostea lui fiind alterata de o ura imensa si o puternica dorinta de razbunare. Ii ia averea lui Hindley, devine stapanul conacului "La rascruce de vanturi", se casatoreste cu sora lui Linton, Issabela, concepe un copil cu ea insa ii trateaza pe amandoi cu o raceala fara margini. Si Catherine naste copilul lui Linton, dar la nasterea fetitei ea moare. Copii celor doi vor duce mai departe infruntarea dintre familii, dintre stilurile de viata si orgolii, insa in cele din urma povestea se aseaza pe un fagas optimist, fata lui Catherine indragostindu-se si casatorindu-se cu unul dintre nepotii lui Heathcliff, Hareton.
Acum insa daca m-as marita cu Heathcliff, m-as simti degradata, asa ca el nu va sti niciodata cat il iubesc, nu pentru ca-i frumos, Nelly, ci pentru ca el e mai mult eu insami decat sunt eu. Nu stiu din ce sunt plamadite sufletele noastre, dar stiu ca al lui si al meu sunt la fel.
Daca as vrea sa fiu un personaj din aceasta carte, nu, nu as fi Catherine. Desi il iubea mai presus de propria-i viata pe Heathcliff, comfortul caminului familiei Linton, educatia aleasa, manierele remarcabile, civilizatia acestora sunt ca un magnet pentru fata ce a aspirat intotdeauna in tacere la o astfel de viata. Regreta insa aceasta atractie a ei in momentul cand Heathcliff dispare, ceea ce o aduce la disperare si o imbolnaveste. Nu as fi eu cea care, orbita de stralucirea luxului, as pune pe planul al doilea iubirea absoluta si m-as multumi cu tipicul unei casatorii englezesti din secolul al XVIII-lea. Nu. Nu as accepta sa fiu eu acea persoana.
Abia acum imi arati cat esti de cruda; cruda si falsa. De ce ti-ai tradat propria-ti inima, Cathy? Nu gasesc niciun cuvant de mangaiere. Meriti sa suferi! Tu te-ai ucis singura. Poti sa ma saruti si sa plangi, poti sa-mi storci sarutari si lacrimi. Ele te vor arde, te vor condamna. M-ai iubit, atunci cu ce drept m-ai parasit? Cu ce drept, raspunde-mi, m-ai parasit pentru un biet capriciu ce l-ai simtit fata de Linton? Caci nici suferinta, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu, nici Satana nu ne-ar fi putut desparti. Tu, de bunavoie ai facut-o: nu eu ti-am zdrobit inima. Tu ti-ai zdrobit-o si, zdrobind-o pe a ta, ai zdrobit-o si pe a mea. Pentru mine e si mai greu, pentru ca sunt sanatos. Crezi ca eu vreau sa traiesc? Cel fel de viata voi duce daca tu... Doamne! Tie ti-ar placea sa traiesti cand sufletul ti-e in mormant?
Nu, nu as vrea sa fiu nici Heathcliff. El a iubit. A iubit total. Iar cand a pierdut-o pe Catherine, si-a dezlantuit ura si asta a fost singurul motiv pentru care a ales sa traiasca. In disperarea lui, incepe sa-si doreasca sa fie bantuit de Cathy, dupa moartea acesteia. Nu mi-as dori sa fiu un personaj dominat de ura, obsedat de distrugerea dusmanilor.Nu as vrea ca ura sa-mi umbrasca dragostea ce a trecut dincolo de barierele timpului, ale vietii.
Ce nu-i in mintea mea legat de ea? Si ce nu-mi aminteste de ea? Nu ma pot uita in jos, la pardoseala asta, fara sa-i vad trasaturile desenate pe fata. In fiecare nor, in fiecare pom, in aerul noptii si-n fiecare privire din timpul zilei. Sunt incojurat de chipul ei. Cele mai obisnuite fete ale barbatilor si femeilor, chiar si propriile mele trasaturi - isi bat joc de mine, semanand cu ea. Lumea intreaga e o colectie inspaimantatoare de amintiri care imi spun ca a existat si c-am pierdut-o.
Nu as vrea sa fiu niciunul dintre aceste personaje. As vrea sa fiu mentorul lor, sa incerc sa-i ajut, sa le dau sfaturi, sa pot supraveghea asupra lor, caci ceea ce au trait m-a impresionat pana la lacrimi. Poate e una dintre cele mai tulburatoare povesti de iubire din cate au fost evocate vreodata. Astazi, ceea ce au trait cele doua personaje, se numeste "iubire imposibila". E chiar interesant cum o carte ne poate face uneori sa intelegem lucruri deja stiute, dar negate de noi insine. Atunci cand in paralel cu iubirea apare si tragedia, apare chinul, condamnarea la moarte. Chiar daca romanul se termina intr-o ipostaza optimista, mi-a ramas gustul amar al razbunarii si al urii. Caci planul minutios de razbunare, dus la indeplinire de Heathcliff, impresioneaza aproape la fel de mult ca si iubirea lui fara margini.
Va recomand si ecranizarea din 2009 - fara niciun cusur. Va las cateva linkuri
aici si
aici.
Tot ii eram datoare lui
psi cu un articol despre aceasta carte, asa ca am profitat de
Blog Power 16 si am inscris postarea. Aceeasi psi a ales si tema de saptamana aceasta "Eroul principal al filmului/ romanului meu. Cine as fi, ce as face, care sunt motivele pentru care as fi astfel?" Alti talentati scriitori au participat:
Feminista,
Jenabii,
Cronicar al vietii mele.
