Miercurea fără cuvinte - Distracție

Ca la circ

Cam așa a fost noaptea asta pentru mine. Începută cu o durere mare de cap, mă bag în pat amețită de tot și fără să știu prea bine ce e cu mine. Adorm cu chiu cu vai împreună cu mami că rămăsese uitându-se la televizor la mine în cameră. Toate bune și frumoase până când mă trezesc murind de cald. Mai stau și la etajul casei, acoperișul e de tablă, aer condiționat n-am, așa că gândiți-vă ce saună e la mine în cameră.

Deși nu dorm cu geamul deschis că de fiecare dată când fac asta mă aleg cu gâtul înțepenit, de data asta m-am decis să îl crap un pic. Stau ce stau, mă fâțâi ce mă fâțâi și simt cum mă gâdilă un miros pe la nas. O duhoare mai bine zis. La început am crezut că al meu cățel a dat în nesimțire și s-a scăpat dar apoi putoarea devine cunoscută. Da! Mirosea a rahat de vacă. A balegă mai pe românește zis. Buuuun, îmi zic, știam eu că ambii mei vecini au vaci, o cârcă de vaci chiar, dar chiar așa? Poate merită și săracele animale niște curățenie. Nu de alta, dar dacă venea duhoarea până la mine, nici nu vreau să-mi imaginez cum se simțea în casele lor.

Verde auriu

Îmi amintesc când încă era o pasăre.
I-au dat o cameră sub pământ și în toți acești ani a stat între pereți și gratii și podea, frecându-și degetele firave, arzând coji de copac pentru a-și îndepărta mirosul de frunze moarte dinăuntrul ei.
Într-o zi o altă fată cu foc în părul ei lung și drept a intrat și a spus Eu sunt ultima zi de vară. A atins mâna celeilalte dar ea nici nu a simțit. Și i-a spus: Nu ești suficient de puternică. Și fata-vară a plecat. A doua zi s-a întors. De data asta a lăsat la picioarele prizonierei pene și cerneală galbenă.
Pentru că nu avea hârtie, fata și-a turnat lichidul în mână, și-a mânjit fața, mâinile și gâtul, gura schimonosindu-i-se de la otravă. De îndată ce pielea i-a devenit strălucitoare și aurie iar părul a luat culoarea soarelui, a luat pana îmbibată în cerneală și s-a mânjit pe ochi până i-au devenit negri, dar sclipitori.

Să învățăm să murim

Când ești tânăr, lumea te tratează cu delicatețea primăverii. Te vor îndruma prin vânturile de sfârșit de iarnă, peste nămeții ce se topesc, admirându-ți strălucirea inocenței tale. O să rupă ghiocei din pământ, doar pentru a-i pune la tine în păr și își vor șoptii unii altora despre cât de frumos vei fi.

Când o să mai crești, te vor trata cu indiferența toamnei. Te vor îndemna să te mulțumești cu propria-ți împlinire trecătoare și-ți vor urmări strălucirea dispărând în moliciunea cerului. O să-ți verși copilăria fragilă pe culorile copacilor și vei învăța să înfrunți viscolele iernii fără brațele lor ajutătoare. Iar ei încă își vor șopti unii altora despre cât de frumos ești.

Nymphetamine sau Bianca Badea?

Acum câteva luni bune, nu știu exact să spun câte, am decis să-mi public numele pe blog. Unii îl cunoșteau deja, însă majoritatea bloggerilor mă știau drept Nymphetamine. Așadar, cu ajutorul profilului de pe Google, am început să las comentarii sub numele meu real, Bianca Badea. Am făcut asta pentru că am vrut să-mi asum responsabilitatea lucrurilor pe care le scriu, am vrut să mă cunoască lumea pentru ceea ce sunt eu în realitate, nu după un pseudonim ales acum 4 ani când am scris pentru prima dată un articol. Pe lângă asta, observasem eu la vremea aia că majoritatea bloggerilor de succes sunt cunoscuți sub numele lor real. Ok, eu de ce să nu fiu așa?

Spuneam că mulți mă cunoșteau deja, știau cine e autoarea din spatele blogului Nymphetamine, însă majoritatea erau prieteni apropiați care îmi cunoșteau pasiunea pentru scris. Ar fi fost ok dacă ar fi rămas doar ei, însă atunci am făcut prima greșeală. M-am văzut lăudată, admirată, citită, m-am simțit bine știind că oameni dragi mie îmi urmăresc articolele și abia așteaptă să-mi postez din nou gândurile și experiențele. Mă simțeam împlinită. Am vrut atunci să văd  și părerile altora, să mă cunoască mai multă lume, am vrut, cred, mai mult decât ar fi trebuit.

Așa e arta

Lumea unui pictor e făcută din linii și pensule și culori care curg printre schițe gri.
Speranța unui fotograf e să realizeze captura perfectă și nu se va opri până când va reuși.
Viața unui poet este doar despre cuvinte și rime, găsite în momentul potrivit, la timpul potrivit.
Un arhitect e făcut din grafit și creioane și gume de șters - multe gume de șters.
Mintea unui cântăreț este plină de versuri și așteptări ca oamenii să fredoneze la spectacole.
Viața unui actor e trăită pe scenă chiar dacă lucrează pe un salariu de rahat.
Visul unui dansator stă scris pe fața lui în timp ce-și face mișcările numerotate pe ritm.

Miercurea fără cuvinte - Împreună

Dragoste pentru cineva ca mine?

Crezi că există iubire pentru cineva ca mine, impulsivă, încăpățânată, tăcută, rea - o plantă care refuză să crească?
Există vreo ureche să mă asculte sau vreo voce moale să-mi șoptească vorbe de dragoste?
Există în lumea asta brațe care să îmbrățișeze un corp inert, fără viață și rece ca cel al unui cadavru?
Există ochi suficient de blânzi încât să privească un aluat de lut nelustruit și plin de cicatrici?
Există cineva așa de răbdător căruia să-i ofer cuvinte adânc ascunse într-un suflet prea gri și prea greu?
Poate cineva chiar să prețuiască aceste lucruri din străfundul inimii? Să treacă peste toate instabilitățile mele și chiar să mă iubească?

Muza

O chem în fiecare noapte. Uneori vine, uneori nu. Uneori mă cheamă înapoi doar pentru a-mi spune Nu acum. Știu totuși că zâmbește la capătul celălalt - o simt în vocea ei.
Uneori se oprește în fața casei mele pentru o secundă și așteaptă. Îmi trimite un sărut fugar și pleacă la fel de repede cum a venit. Iar de cele mai multe ori asta e suficient pentru mine.
Câteodată am sentimentul că ar trebui să trec peste și să găsesc pe altcineva. Dar știu că mi-ar fi imposibil. Nimeni nu mă cunoaște așa cum o face ea, nimeni nu mă iubește la fel de mult ca ea.

Uneori, când deschid ușa, apare în prag cu o sticlă de șampanie și cu acel zâmbet neastâmpărat mereu prezent pe buzele ei. Niciodată nu dorm în nopțile acelea. În unele cazuri nici nu e nevoie să o chem. Apare neanunțată, cu sticla în mână, gata să mi se arunce de gât. Alte dăți apare când sunt ocupat și spre nefericirea mea, niciodată nu așteaptă până când termin.

Miercurea fara cuvinte - Vacanta