Incurabil

Sursă foto

Mereu m-am întrebat de ce lumea îmi pare atât de întunecată chiar și când soarele se arată de după nori. M-am găsit deseori urmând umbrele mai des decât lumina. Poate voiam doar să fiu singură, poate iubeam întunericul.

Ai încetat să te mai joci cu prăjturele în formă de inimi și ai făcut din a pune bucățile inimii mele la loc misiunea vieții tale. Păcat că inima mea e ca un joc al Perfecțiunii. Toate piesele au un loc specific unde trebuie să fie, și dacă nu le potrivești pe toate înainte să expire timpul, cad din nou. Ai insistat că o să reușești într-un final. Am insistat că sunt acel gen de puzzle imposibil de rezolvat. Erau prea mulți de x și prea mulți de 0. Dar poate îmi plăcea ideea de piese micuțe rostogolindu-se pe podea, lăsându-mi o urmă pe care o urmăream mai târziu. Îmi plăceau jocurile.

Biblioteca din 2014

De la Cristian China-Birta am aflat de a doua ediție a proiectului Biblioteca bloggerului român. Provocarea este să fac un top ten al cărților pe care le-am citit anul trecut și să le notez cu puncte începând de la 11 până la 2. Cărțile care nu intră în acest top, le voi scrie separat și le voi nota cu un punct.

11. Tess d'Urberville - Thomas Hardy - Corint 
Încerc să descriu sentimentul pe care îl aveam când citeam această carte. Știam povestea, știam ce trebuie să se întâmple, știam cum se va termina. Văzusem ecranizarea din 2008 care este de fapt un mini-serial (patru episoade). Protagonista este interpretată de Gemma Arterton, una dintre actrițele care mie îmi plac la nebunie. Țineam minte că am plâns la acel film cum nu mi se mai întâmplase la un altul. Și totuși senzațiile care mă stăpâneau când citeam cartea au fost de nedescris. Tess d Urberville e una dintre acele cărți care nu pot fi povestite. Tess poate fi doar citită și simțită.

10. Cincizeci de umbre descătușate - E.L. James - Trei
Din trilogia Cincizezi de Umbre mărturisesc că (încă sunt confuză în privința acestui lucru) s-ar putea să fi fost volumul care mi-a plăcut cel mai mult. Sună ciudat, dar discuțiile aprinse dintre Ana și Grey sunt demențiale. Dispariția lui Grey, răpirea Miei, curajul Anei, spitalizarea lui Rey și apoi a Anei, totul a făcut din acest volum unul extrem de dinamic. Mi-au plăcut enorm și ultimele pagini cu viziunea lui Christian asupra primelor întâlniri cu Ana.
În final spun că abia aștept filmul.

Inima mea sau a ta?

Sursă foto

Știi ce suntem noi? m-ai întrebat.

Suntem oameni dintr-un timp îndepărtat, suntem minuni uitate ale viselor de ieri. Suntem umbrele de pe ciment făcute de păpădiile ce-și găsesc viață printre crăpături. Suntem picături de ploaie hoinărind prin dimineți fără soare.
Dar suntem în viață.

Niciodată nu ai țipat atât de tare și atât de furioasă cum ai făcut astăzi. Tremurai, dar nu mă lăsai să mă aproprii prea mult. Îmi pare rău că te-am făcut așa. Dar apoi ai zâmbit. Și îți puteam auzi fericirea de la o milă distanță. 

Cicatrici micuțe pe inima mea arată ca niște zgârieturi de pe o bijuterie de argint. O să așteptăm momentul potrivit să ne aruncăm urmele către cer. Tu o să porți acei blugi albaștri iar eu o să-mi port zâmbetul și împreună vom uita de viață și vom începe să trăim.
Spațiile goale lasă mai mult loc pentru a crește. Amintește-ți asta. Și aici vorbim despre inima mea. Sau a ta.

Mi-aș dori să nu-ți mai scrii poveștile în proză. Mă doare să știu că acolo unde citesc literatură, citesc despre durerea ta.

Adio, ai zis

Sursa foto

Vrei să se amintească de tine la fel de mult cum vreau eu să fiu lăsată în pace și uitată.

Pupilele tale îmi amintesc de pete de cerneală. Negrul topindu-se în maroniul lăptos, pupile ce ar vrea să fie perfect rotunde, dar nu sunt. Mi-ar plăcea să cred că sunt în formă de inimă.
Dar, din nou, nu tu ești cel îndrăgostit.

Știi că unul dintre cele mai grele lucruri în viață este să pleci de lângă cineva la care ții. Dar dacă ți-aș spune că devine totul mult mai ușor când spui îmi pare rău înainte?
Nu că o scuză ar face totul perfect...

Pentru totdeauna

Îi era teamă că dacă l-ar ține prea mult, ar pierde sentimentul ăsta - înălțarea și prăbușirea plămânilor ei prea slabi, fluturii ce-i amorțeau mintea, inima-i zdrobită de atât de multă fericire.

Ea își are decât cuvintele, părțile rupte și visele prea ambițioase, iar el are doar genele-i lungi, ochii scânteietori și plăcerea de a iubi. S-au cunoscut in centrul tumultos al unui uragan ce crea dezastre, ca apoi să se înnece în portocaliului cerului de amiază.

Pentru totdeauna era la câteva luni distanță, trei silabe mai aproape de sufocare, dar cuvintele n-au contat prea mult pentru ea oricum. Îi prefera degetele plimbându-se pe cutia toracică în ritmul acordurilor de vioară. Îi prefera ochii aprinși într-o stare de agitație și dorință, de acțiune și reacțiune, de a iubi și a te simți iubit.
Pentru totdeauna și-au șoptit printre centimentrii de carne și căldură așternute pe cearșafuri de mătase.

Când scriitorii plâng

Băutură din cafea neagră și tare,

Cuvinte pe hârtie, cerneală lichidă,

Vise răsărite, minciuni din viitor,

Povești tragice, citate înțelepte

Învăluite în văi de nopți întunecate

Ca negrul unor ochi flămânzi.

Observi, iubite, când scriitorii plâng

Ei nu au lacrimi, obrajii sunt uscați,

Ei au doar inimi sângerânde și

Bătături la degete.

Atingeri

Câteodată cuvintele nu sunt de ajuns.

Aș vrea să merg cu tine prin ploaie și să-ți ascult vocea povestind despre tot și nimic, despre problema la programare pe care ai reușit să o rezolvi aseară, despre discuțiile cu ai tăi, despre cât de mult aștepți plecarea noastră, cât îți dorești să-ți petreci toate zilele alături de mine și cât de greu trec clipele în care nu sunt cu tine.

Aș vrea să-mi trec palmele peste bumbacul moale al tricoului tău și să fiu geloasă pe el că te atinge atât de des. Aș vrea să-ți umplu spațiul dintre degete cu propriile mele degete. Aș vrea să-ți simt palmele pe spatele meu, urmărindu-mi curbura umerilor și să tremur când urmezi linia coloanei până la final. Aș vrea să-mi înlănțui brațele în jurul taliei tale și să nu-mi dau niciodată drumul; să schimbăm fericire tăcută și să simțim realiatea unei persoane atât de aproape, atât de adevărată, atât de iubită.

Sunetul unei relații

Sursă foto

Eram așa armonioși, tu și cu mine...

Ascultam vâjâitul vântului printre frunzele de toamnă și gânduri despre tine și despre toate cele prin care am trecut împreună dansau printre crengi arămii. Îmi amintesc foșnetul frunzelor bolnave sub presiunea picioarelor noastre când alergam în parc jucându-ne de-a dragostea.

Mi-aș dori să aud lemnele troznind în sobă în tmp ce stăm întinși în fața șeminelui,iar fulgii de zăpadă să se topească lin pe genele tale. Să se audă o vioară pe fundal întreruptă doar de zgomotul unui tunet, apoi de râsul tău când mă ascund zgribulită în brațele tale și în secunda următoare camera se luminează a fulger. Apoi fulgii să se transforme în ploaie și simfonia transformării unui anotimp să ne mâmgâie îmbrățișarea.

Încă mai există oameni buni

Uneori să-mi exprim mulțumirile către anumite persoane pare un gest atât de mic... Dar ce pot să fac? De cele mai multe ori cuvintele sunt tot ce am. Oamenii de peste tot din lume pe care i-am cunoscut pe internet s-au dovedit a avea mai multe de oferit decât păreri, tipsuri sau sfaturi. Unii dintre ei au avut de oferit întreaga lor prietenie, iar aici mă refer la Cristina.

Am fost și suntem amandouă interesate de artă, fie că este literatură, fotografie, sau orice altă formă ce ne ajunge la suflet. Chiar dacă am avut de multe ori sisteme de crdință sau puncte de vedere complet diferite, ea a fost acolo pentru mine, incurajându-mă în momente în care aveam cea mai mare nevoie.

Miercurea fără cuvinte - Madame Tussauds