Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Încep și sfârșesc cu tine

Sursă foto
 Cum reușești să explici dragostea cuiva care nu a simțit-o niciodată? Cum pui în cuvinte dulceața primului sărut, tristețea primului la revedere, sau sutele de emoții pe care le simți când sunteți împreună? Dacă aș încerca, nu aș începe cu prima îmbrățișare, prima atingere, primul te iubesc sau prima plimbare ținându-ne de mână.

Nu.
În schimb, aș vorbi despre prima dată când m-ai învâțat ceva. Aș vorbi despre cum am stat în aerul nopții de iarnă, cum mi-ai băgat mâna rece în buzunarul pufos al gecii tale - ca și cum ar fi fost cel mai familiar loc pentru mâna mea - și cum te-ai aplecat spre mine ca vocea să îți fie cât mai șoptită. Nu îmi mai amintesc ce mi-ai explicat, dar îmi amintesc căldura ce m-a cuprins. Nu a fost dragoste de trup și nici chiar de spirit; a fost dragoste de minte. O minte spațioasă, plină și strălucitoare cu idei. O minte care provoca, ascuțea și intriga. Așa că dacă ar fi să explic dragostea, de aici aș începe. Aș începe cu inteligența care m-a atras, cu prima respirație pe care nu ai mai simțit-o cu fum în plămâni. Totul a fost ca și cum aș fi găsit apă în deșertul în care trăiam.

vineri, 13 noiembrie 2015

Perdeaua depresiei

Sursă foto
Continuă să respiri, îți spune toată lumea. Dar tie îți e prea greu să-ți urmărești cicatricile, chiar și în lumina lunii. În mintea ta tu dansezi liberă, cu ochii închiși, așteptând să te ciocnești de ceva, orice. Ai urechile astupate, sângele rece ca gheața, visele întunecate, plămâni înfundați, iar ei îți spun să respiri.
Doar că acum nu mai ai timp să asculți la lucruri pe care nu le înțelegi.

vineri, 6 noiembrie 2015

Viitorul e compromis

Sursă foto

Micile noastre secrete întunecate nu se pot compara cu dezgustătoarele voastre păcate fragile.
Vom vedea asta, nu-i așa?

Te prăbușești.

Dragă Românie, împărtășești marșuri cu luminile disperate ale orașului și totuși tu ai oasele fragile ca ghioaca unui ou. Ai cicatrici și urme de cenușă pe pielea ta drăguță. Sângele îți năvălește prin vene neștiute.

Și te aud cum te prăbușești.

Arzi.

vineri, 30 octombrie 2015

Orasul luminilor

Sursă foto
Astăzi m-am trezit cu o durere de cap și o lipsă de inspirație. Am făcut un colier din bucăți de fructe și semințe, apoi l-am dat unei fetițe în parc pentru că părea tristă. M-am întrebat dacă eu mă gandesc uneori de ce suntem oameni. În fiecare zi, i-am spus.

A fost una din acele zile când vremea a fost prezisă greșit și ajung acasă plină de ploaie. M-am plimbat pe pod cu parul lipit de față și degetele în buzunare deși n-avea niciun efect, căci și ele erau ude. Atunci m-am gândit că dacă aș sări suficient de repede, m-aș confunda cu picăturile și nimeni nu m-ar vedea.

vineri, 23 octombrie 2015

Dragostea în procente

Sursă foto
Ce faci?
Cred că în final mi-am dat seama care-i treaba cu procentajele.
?! Le-am învățat în clasa a treia.
Dar dar ne-am plâns mereu că nu le folosim în viața reală.
Și știi cum să le folosești în viața reală acum?
85 la sută.
Ce e ăsta?
E procentul meciurilor de table pe care le-ai pierdut în fața mea.
Dar nu-i corect, erai mai experimentat tu.
52 la sută.
Ăsta-i procentul cu care erai mai bun decât mine?
Nu, ăsta-i pentru când îți pierdeai controlul vorbelor și intrai în belele.
Ha, foarte amuzant.
23 la sută.
Lasă-mă să ghicesc. Așa de tare te enervez?
Ăsta-i procentul timpului în care băiatul acela ți-a spus că te iubește în loc să o facă cu adevărat.
...

duminică, 18 octombrie 2015

Iubirea nu învinge întotdeauna

Sursă foto
Vindecă-mă, te rog! șoptea dorințe îngerești în timp ce degetele i se strecurau printre ale lui și lacrimile își făceau loc pe obraji.
El a zâmbit dulce și și-a apăsat buzele reci peste fruntea ei fierbinte, prefăcându-se că ar putea face ca totul să fie bine doar cu șoapte calme și strângeri de mână. Dar în structura lui inutilă nu exista magie și nu va fi vreodată capabil de miracole.
Ea îl credea atunci când ar fi trebuit să nu o facă.

Și-au irosit după-amiaza de joi alergând după un curcubeu, sărutându-și nasurile roși și cântând versuri ce se doreau a fi vesele.
Oricât de mult și-ar fi dorit, sperat, visat să dureze, totul se îndrepta doar spre calea unui dezastru, nu a unui curcubeu. Nu pentru ei, unde viața era mai mult ca o tornadă.

miercuri, 14 octombrie 2015

Un Brașov al iubirii, al aventurii și al generozității

Ne-a întrebat lumea dacă ne-am potolit cu atâtea plecări prin alte țări. Le-am spus tuturor că da, e vremea să ne mai plimbăm și prin țara noastră, că prea e frumoasă și nu mulți sunt conștienți de asta.
Am hotărât să vizităm Brașov. De fapt am ales Brașovul pentru că deține cel mai fain parc de aventură din Europa de Est și atât de mult voiam să ne cățărăm prin copaci încât am fi mers oriunde pentru parcul ăsta. Mi-a zis cineva că am destui copaci și prin București să-i folosesc pentru a-mi exersa abilitățile de capră (pentru cei care nu sunt la curent cu ce se întâmplă pe aici pe blogul meu, capră e apelativul pe care îl folosește tati încă de când a observat talentul meu de copil neastâmpărat de a nu sta locului o clipă și de a se urca pe oriunde apucă).
Bun, copaci aveam destui, oriunde, dar nu și hamuri si frânghii care să ne asigure în caz ca ne hotărâm să cădem și să ne rupem vreun os sau să ne spargem vreun cap. Din fericire hotărârea asta n-a luat-o niciunul din noi, dar nici nu ne-am încumetat să mergem pe traseul negru, cel mai dificil și înalt traseu din copaci. Inițial vorba era că nu plecăm de acolo până nu le încercăm pe toate, dar când am ajuns pe la jumatea traseului roșu, cel de dinaintea traseului negru, curajul ne-a părăsit și am plecat cu coada între picioare (care cam tremurau, ce-i drept) și cu realizarea că nu suntem așa cocoși cum ne credeam.
Ne-am îndreptat spre tiroliană, cu care am zburat prin juma' de pădure și deaspura unui lac. Zburau lacrimile mele în urmă de la viteză și vânt ca-n desene animate în slow motion. Așa de fain a fost și ne-am promis că o să mai mergem o dată să încercăm și bunjee jumping.

luni, 5 octombrie 2015

Inspirația mea

Sursă foto

Lumea mă întreabă ce mă inspiră. Și tu mă întrebi uneori, așa că o să-ți spun ce vrei să auzi.

Este o fată care nu-i prea isteață, dar e isteață în ceea ce știe și un băiat pierdut dar care știe exact încotro se îndreaptă.
Este mirosul de parfum, de fum, de sex și niște oameni care își ascund inima în toate lucrurile astea.
Este o femeie care a crezut întotdeauna în iubitul ei, dar care va fi din nou dezamăgită.
Este un bărbat bolnav care e fericit totuși alături de soția sa.
Este scriitorul care și-a găsit o nouă muză și imaginea pictorului asupra iubitei lui.
Este poetul a cărei încredere a fost reînoită și căldura cuvintelor lui când compune din nou despre iubire.

joi, 24 septembrie 2015

Moartea... din nou

Sursă foto
Ți-e frică de moarte?
Întrebarea plutea deasupra mea așa cum plutește sabia deasupra capului celui condamnat. Dar mi-am privit mainile, m-am dat un pas în spate și am spus: Ai simțit vreodată durerea de a vedea doi îndragostiți îmbrățișandu-se la finalul unui film? Se presupune a fi un happy ending, dar inima ta le spune plămânior să se oprească pentru o secundă - pentru că nu va fi vreodată happy ending-ul tău.

Ți-e frică de moarte?
O întrebare repetată merită un răspuns. În schimb, mâinile mele încep să-mi tremure în poală și privesc cerneala albastră precum venele, urma atât de fragilă pe care o lasă și care s-ar putea distruge oricând. Știi cum e să te trezești în mijlocul nopții doar pentru a asculta un cântec care să-ți spună că totul va fi bine? Din nou și din nou și din nou, până când incepe să nu mai funcționeze.

Ți-e frică de moarte?

vineri, 18 septembrie 2015

Lasă-mă să-ți fiu poem

Sursă foto
 Lasă-mă să-ți topesc durerea rece de pe piele, să o transform în soare, să-ți încălzească suferința, să se evapore în aburi albi de speranță și să picure viață din norii formați.
Lasă-mă să te ating ca pe prima poveste pe care am citit-o după ce am decis să-mi pierd auzul înainte să las alt sunet să-ți înlocuiască vocea. 
Lasă-mă să șterg fiecare urmă de îndoială din existența ta, folosind greutatea dragostei mele, să distrug orice relevanță cu realitatea care se crease în mintea ta.
Lasă-mă să sculptez găuri negre în cerul nopții, ca să vezi cum universul meu se învârte în jurul alui tău, făcând luna să strălucească mai puternic cu gelozie.
Lasă-mă să te duc în zbor spre cea mai apropiată nebuloasă, ca să fim în sfârșit la fel de înalți cum iubirea ne face să ne simțim.