Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 7 noiembrie 2013

Femeia din parfum

Sau poate ar trebui să zic femeia care era perfectă. Ba nu, nici așa nu e bine. Femeia care se considera perfectă. Și femeia căreia i-am demonstrat că iubirea ne face imperfecți, dar frumoși. Avea o privire de Killer Queen exact cum spun versurile în melodia lui Katy Perry - Roar:

I got the eye of the tiger, a fighter, dancing through the fire
Cause I am a champion and you’re gonna hear me roar
Louder, louder than a lion





E adevărat că metodele ei nu erau deloc ușoare. Cu greu îi putea ajunge cineva în inima de oțel. Eu nu doar că am ajuns acolo, dar am făcut-o să se și înmoaie. Trăise în castelul ei acoperit cu un prim strat de fructe dulci de pădure, praline și flori de celosia și în interior cu un strat de spini și ghimpi. Fără prieteni, fără dragoste, fără sentimente, doar cu  o esență mortală formată din toate trupurile ce i-au căzut pradă.

Nu voiam să fiu unul din cei care au cedat sau au fost înfrânți de intensitatea parfumului ei de femeie fatală. Voiam s-o domin și știam că în final voi reuși.
Am reușit să trec de probele la care m-a supus, să-i intru în mintea nervoasă și să-i provoc o presupusă plăcere.
- Nimeni nu va iubi o femeia ca tine: pală, rece și de un rang prea înalt pentru a putea fi atins. Crezi că dacă îți aplici ruj intens pe buze, vei părea mai puternică? Cristalele de parfum ce plutesc în tot palatul îți arată reflexia feței tale adevărate în oglindă dar refuzi să o vezi. 
Mă auzi cum intru în imensa ta cameră de gheață și încerci să ascunzi mirosul de sânge albastru de sub pielea-ți străvezie. Reușești un moment să mă amețești cu aroma ta fermecătoare răspândită în toată casa dar îmi revin și te cuprind în brațe strâns. Îți fur un moment de respirație printr-un sărut apăsat. Aproape că te aud șoptindu-mi numele. Îmi imaginez cum rochia închisă și fină de mătase alunecă de pe silueta ta perfectă. Sărutul tău are gust la fel de pal precum arată. Pari atât de fragilă în strânsoarea mea încât am impresia că o să te evapori. Am crezut că delirez când chiar te-am văzut transformându-te în vapori îmbălsămați. Erai ca un drog halucinogen pe care îl inspiram înăuntrul meu cu patos.
Atunci am realizat că tot ceea ce te înconjoară este format din tine, din esența ființei tale până în adâncul celor mai ascunse celule. Pădurea ești tu, palatul ești tu. Iar tu ești parfum. Erai aerul pe care îl respiram și deși eu voiam să te fac pe tine în acea seară să realizezi anumite lucruri, de fapt tu mi-ai făcut asta mie.
Am înțeles de ce ai fost atât de strictă cu cei care voiau să-ți calce pragul castelului. Oricine reușea asta avea acces în totalitate înăuntrul sufletului tău. Mecanismul tău de apărare m-a impresionat dar acum îți jur, iubito, voi rămâne sufletul tău pereche iar tu vei fi aerul parfumat pe care îl voi respira pentru tot restul vieții mele.
Articol scris pentru proba sponsorizată de Coty, la SuperBlog2013


5 comentarii:

  1. Te evapori, nu te evaporezi :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos, ce fruuuuuuumos. Sper sa iei punctaj maxim ca altfeeeeeeeeeeeeeel :-w

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu conteaza ce punctaj am. Conteaza ca sunt hotarata sa raman pana la capat.

      Ștergere
    2. De ce nu reaspecti tema? Trebuia sa fii sfatuitorul reginei nu cel care o cucereste... :)

      Colegu tau spanac

      P.s: vad ca ai corectat greseala de ortografie dar ai uitat sa imi multumesti:))) biencutza biencutza....ntz ntz....

      Ștergere
    3. Vezi sa nu 'te evaporezi' pana la finalu competitiei

      Ștergere

Va ascult!