Badea Bianca. Un produs Blogger.

duminică, 27 noiembrie 2016

Noi am ramas doar un obicei

Sursa foto

Eram inarmata cu o jumatate de duzina de emotii, doua treimi de inima si ochi ca o oglinda sparta ce oferea nicio protectie sufletului meu. Voiam sa vorbesc despre asta dar de fiecare data cand incepeam, cuvintele mi se impotmoleau in gura, ieseau ca un compliment pentru parfum, o idee fara relevanta, o conversatie despre vreme. Aveam 17. Voiam sa fiu  puternica, brilianta, stralucitoare precum o cometa pe cer. In schimb, am invatat cum pernele se pot umple atat de repede de lacirmi, baile erau ascunzatoarele perfecte ale tipetelor de durere... iar oamenii pot insela, trada, impinge cutite in oameni pe care pretindeau sa ii iubeasca.

Eram inarmata cu o experienta plina de episoade cu taieri in inima si fragilitate pentru care un terapist ar pune la indoiala echilibrul meu mintal. Povara iubirii din trecut se cunoastea in corpul meu subtire ce ducea o greutate de plumb pe genunchi iar ochii se potriveau mai mult pe chipul unei persoane in varsta. Aveam 20. Idealism, amagire, speranta, regasire. L-am iubit prea usor. Ar fi fost nevoie de timp, de mai mult efort si de pretentii mai ridicate. Nimeni nu mi-a spus ca dragostea era conectata cu venele ce duceau direct la inima si ca orice intrerupere de dragoste facea inima sa nu mai bata. Au fost multe intreruperi in acesti ani.

Mai tinum si noi un pic unul la altul?
M-a sfarmat. M-a facut sa ma simt singura, trista. Pentru ca am incercat, in ciuda sufletului meu, sa te iubesc dincolo de abilitatile mele. Am incercat din rasputeri sa ajung la stele atunci cand picioarele imi erau ingropate in pamant. Si printre toate incercarile mele, pe tine te-am crezut. Ti-am crezut iubirea. Doar ca in tot acest timp, alungarea tristetii incpeuse sa devina un obicei. Eu am devenit un obicei. Eram a ta din obisnuinta. Lucrurile bune nu te ranesc, nu te fac sa te transforma in ceea ce nu esti, nu iti frang inima. In schimb, obiceiurile sunt vicii care elimina tot ceea ce este mai frumos in viata.

Tinem unul la altul din obisnuinta. Dar si obiceiurile pot fi pana la urma distruse. Spune-mi, noi ce alegem?

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Astăzi vei fi fericit.

Sursă foto

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri.

Există un ocean de gânduri, coșmaruri, zile gri. Traversează-l și regăsește-te într-un tărâm de porțelan, sub un cer plin de stele. Numără stelele și respiră prin visuri mărețe. Trezește-te târziu cu visele încă vii în amintirea ta, cu mii de promisiuni în minte și sărutări pe aripi de dragon.
Aprinde o candelă care nu se va stinge niciodată.
Cântă la imaginație precum ai cânta la un pian, cuvinte plutind ca melodiile acelea ce îți ridică părul de pe mâini.
Pictează tablouri cu copii la locul de joacă, înfățișându-le inocența.
Stai în lumina lunii și gândește-te la o schimbare. Dansează cu inima deschisă și neînfricată.
Prefă-te că artificiile sunt stele și găsește constelații în ele.
Adormi pe iarba crudă cu un cântec în minte ce așteaptă să fie auzit. Aprinde fericirea ca pe un chibrit și las-o să te încălzească precum o pătură. Lasă-ți speranța să fie perna pe care îți odihnești capul noaptea.
Realizează că viața nu are pattern-uri, nu are linii și nici limite. Trasează-ți propriul drum și pavează-l în mii de culori.
Scrie-ți numele pe rocile timpului și află că asta e imortalitatea. Trage adânc în piept aerul rece al nopții și gândește-te că întunericul e la fel de frumos ca o noapte senină și călduroasă de vară.
Atunci când te vei trezi, coșmarurile vor dispărea. Îți vei da seama că uneori tăcerea înseamnă și întrebări și răspunsuri. Vei simți cu adevărat ce înseamnă să te relaxezi auzind doar sunetul propriei respirații.
Și da, atunci vei fi ok.

Astăzi este ziua în care îți amintești cum să respiri și pentru prima dată după o perioadă lungă de timp vei începe să fii fericit.