Badea Bianca. Un produs Blogger.

miercuri, 27 aprilie 2016

Chihlimbar ars


Era fata cu ochii de chihlimbar ars. Dar nu au fost mereu la fel. S-au schimbat cand a început să ascundă adevărul iar culoarea lor s-a întunecat. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti.
Era băiatul cu fața în formă de inimă, dar o inimă distrusă. Nici inima lui nu a fost întotdeauna la fel. S-a transformat pentru că i-a păsat prea mult de cineva încât inima i s-a făcut bucățele. Și-a promis că nu se va mai îndrăgosti niciodată.

S-au întâlnit pe coridorul în spirală. Apoi în curte. Apoi într-o cameră cu o fereastră spartă. Într-un final la ieșirea dintr-o clădire cu o ușă prea mică. Ea plângea.
Lacrimi de diamant din ochi de chihlimbar ars. Lacrimi de diamant care cad nepăsătoare pe pământ.
A întins mâna către obrazul ei și a oprit un mic diamant. S-a uitat la el, cu o privire surprinsă, aproape furioasă. Dar înainte să poată rosti ceva, vocea i-a luat-o pe dinainte:

Nu înseamnă nimic. 
Lacrimile sunt cuvintele pe care inima le spune atunci când e rănită.
Și cum de ai putea ști tu pentru ce plâng eu?
Pentru că ochii tăi obișnuiau să fie culoarea mierii iar acum au culoarea chihlimbarului ars.
...
Nu trebuie să te mai ferești de oameni, nu mai trebuie să stai în ploaie să plângi.
De ce nu? Nimănui nu-i pasă de lacrimile mele oricum. 
Mie îmi pasă.
Nici măcar nu mă cunoști.
Știu destule încât să nu te las să mai plângi singură.
De ce faci asta?
Pentru că știu ce înseamnă să ascunzi ceva atât de insuportabil încât lacrimile să-ți devină cea mai periculoasă versiune a adevărului.

marți, 19 aprilie 2016

Eșec

Sursă foto
 Ea era Fata Hoață fără credință și cu jumătate de inimă, căreia nu îi păsa dacă îi vor mai vedea sufletul vreodată. Era aproape mulțumită în jumătatea de viață pe care și-a construit-o. Degetele ei erau mereu lipite de tastatură și mintea mereu preocupată de comoara ei. Cuvinte furate din conversații, din case, de pe buze pe care nu dorea să le mai asculte vreodată.

A găsit Băiatul Pierdut undeva pe o alee a poeziei și un război al liricii, luptând pentru viața lui cu un pian stricat și un costum uzat. L-a furat înainte ca basul, chitara și tobele sa-l poată ucide.

S-a luptat cu ea din toate puterile, spunându-i că ele nu îl vor putea răni, dar ea deja vedea mâinile lor sculptate în lemn atingându-i gâtul. Când a vorbit din nou, de data asta mai calm, a întrebat-o:
Ce vrei de la mine?

Doar cuvintele tale.

Mi-am pierdut cuvintele acum mult timp.

Atunci o să te ajut să le găsești.

Nu ți-am cerut ajutorul.

Dar îl vei avea oricum.

De ce?

Pentru că scrii cântece mereu fără speranță.

Și cum crezi că mă poți ajuta?

Ai încercat să vorbești cu Domnul?

Ohhh, serios??

Ce l-ai întrebat? Spune-mi, pentru că știu că ai făcut-o. Până și ateii i-au cerut odată ceva, de-asta au devenit atei.

L-am întrebat de ce am dat greș la tot ce am făcut.

Și ai primit un răspuns?

Da. A spus nu.

Și ce crezi că înseamnă asta?

Că sunt un prea mare eșec ca să își piardă timpul cu mine. Mă bucur că durerea mea te amuză.

Ai înțeles cu totul greșit. De-asta râd.

Atunci ai un răspuns mai bun?

Da. Toate eșecurile la rădăcina lor sunt accidente fericite care așteaptă să te îndrume către cele mai bune lucruri care ți se vor întâmpla vreodată.

Și așa o fată hoață a salvat un băiat pierdut și amandoi și-au găsit calea.

marți, 12 aprilie 2016

Despre onoare


Te-ai întrebat vreodată ce crede lumea despre tine?

Nu. Îmi pasă doar de ceea ce cred eu despre mine.

Și ce crezi tu despre tine?

Că sunt un dobitoc cu multe cicatrici și multe tatuaje.

Serios? Și cum te-ai numi?

Cred că m-aș numi mândru. Tu?

Eu sunt versiunea degradată a unei fete cu inima rănită, care nu știe să cânte, așa că dansează, care nu știe să deseneze așa că fotografiază, care face lucruri doar ca să se simtă utilă.

Doamne, iar faci asta! Pune stiloul ăla jos și încetează!

Ce să încetez? Încerc să scr...

Te tai singură în bucățele scriind cuvinte ascuțite cu penița stiloului ăluia pe care îl ai din clasa a cincea. Să știi, doar pentru că o sabie e un obiect fermecător și strălucitor al onorii, nu înseamnă că poți face cu el doar lucruri onorabile.

Și cum înțelegi tu comparația asta cu o sabie?

Pentru că tu ești frumoasă, fermecătoare și strălucitoare iar lucrul onorabil la tine este venerația cu care te privește lumea.

miercuri, 6 aprilie 2016

Suflete de scorțișoară


Amesteci apă cu cola din nou.

Știu.

Faci asta când ești îngrijorată.

Eu mereu sunt îngrijorată.

Nu. De obicei ești scorțișoară-în-apă îngrijorată. Dar apă-în cola îngrijorată (știu că sună caraghios dar asta e ceva serios).

Ai dreptate.

Deci? Ce s-a întâmplat?

O să crezi că-i ceva prostesc.

Încearcă-mă!

vineri, 1 aprilie 2016

Încă o dată


Nu tresări la cicatricile mele, în schimb folosește-le pentru a afla unde sunt rănită și așează-ți palmele peste crăpături.
Nu mă lăsa să cad în adâncurile ființei mele din nou, piesele s-ar putea potrivi la loc, dar forma nu va mai fi niciodată aceeași.
Uneori mă simt ca porțelanul în mijlocul unui război, doar sunetul unui adio m-ar putea sparge.
Mi-am adunat piesele și înainte, m-am tăiat în cioburile a ceea ce am fost, le-am lipit cu grijă în ceea ce sunt acum sperând că nimeni nu va observa.
Problema e că banda adezivă nu mai maschează rupturile.