Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 19 aprilie 2016

Eșec

Sursă foto
 Ea era Fata Hoață fără credință și cu jumătate de inimă, căreia nu îi păsa dacă îi vor mai vedea sufletul vreodată. Era aproape mulțumită în jumătatea de viață pe care și-a construit-o. Degetele ei erau mereu lipite de tastatură și mintea mereu preocupată de comoara ei. Cuvinte furate din conversații, din case, de pe buze pe care nu dorea să le mai asculte vreodată.

A găsit Băiatul Pierdut undeva pe o alee a poeziei și un război al liricii, luptând pentru viața lui cu un pian stricat și un costum uzat. L-a furat înainte ca basul, chitara și tobele sa-l poată ucide.

S-a luptat cu ea din toate puterile, spunându-i că ele nu îl vor putea răni, dar ea deja vedea mâinile lor sculptate în lemn atingându-i gâtul. Când a vorbit din nou, de data asta mai calm, a întrebat-o:
Ce vrei de la mine?

Doar cuvintele tale.

Mi-am pierdut cuvintele acum mult timp.

Atunci o să te ajut să le găsești.

Nu ți-am cerut ajutorul.

Dar îl vei avea oricum.

De ce?

Pentru că scrii cântece mereu fără speranță.

Și cum crezi că mă poți ajuta?

Ai încercat să vorbești cu Domnul?

Ohhh, serios??

Ce l-ai întrebat? Spune-mi, pentru că știu că ai făcut-o. Până și ateii i-au cerut odată ceva, de-asta au devenit atei.

L-am întrebat de ce am dat greș la tot ce am făcut.

Și ai primit un răspuns?

Da. A spus nu.

Și ce crezi că înseamnă asta?

Că sunt un prea mare eșec ca să își piardă timpul cu mine. Mă bucur că durerea mea te amuză.

Ai înțeles cu totul greșit. De-asta râd.

Atunci ai un răspuns mai bun?

Da. Toate eșecurile la rădăcina lor sunt accidente fericite care așteaptă să te îndrume către cele mai bune lucruri care ți se vor întâmpla vreodată.

Și așa o fată hoață a salvat un băiat pierdut și amandoi și-au găsit calea.

2 comentarii:

Va ascult!