Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 26 iunie 2014

Povestea mea

Sursă foto
i.
Am conduce spre nicăieri, am vorbi o limbă pe care nimeni nu ar înțelege-o, sub un cer străin, învăluiți în miros de pini.

ii.
Mi-ai spus că ochii mei sunt precum plicurile. Se închid, se deschid, rup sigiliul inimii mele și înăuntru e scrisă cea mai frumoasă poezie de dragoste.

iii.
Ți-am spus că ar trebui să fugim către un ținut cu oameni noi, căci am fost fermecată de fețe pe care nu le-am văzut niciodată și locuri pe care nu le-am vizitat.

sâmbătă, 21 iunie 2014

Dacă visurile ar fi romane

Sursă foto
A fost odată un băiat care avea toate întotdeauna cuvintele potrivite, toate metaforele, alegoriile, sinonimele, antonimele și zâmbetele la el. Le folosea ca niște furtuni, uragane, trenuri, tobe... inimi.
Ea era doar genul de fată banală care citea mult și rostea vorbe pe care le găseai doar în cărți, stilouri și foi în locul unde dormea. Dar le împărțea pe fiecare în parte, chiar și atunci când el pleca diminețile. Le împărțea așa cum o barcă împarte apa, cum țigările împart plămânii, cum buzele împart alte buze, cum un artist își împarte inima.

Dar inima ei bate prea repede. Și nu sunt genul de bătăi pe care le avea când era mică și băiatul ei favorit i-a dat un sărut pe obraz, ci genul de bătăi pe care le simte când își împarte cuvintele cu el; pulsații ale inimii pe care le poți obține doar cu pielea neacoperită, dar nu genul acela de piele dezgolită, ci combinată cu priviri pe care își imaginează că le-a avut și Shakespeare pe vremea când era tânăr.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Și dacă...?

Sursa foto
Îl placi, nu-i așa?

Of, de unde ai mai apărut?

Și eu care credeam că te-ai obișnuit să apar de nicăieri.

Credeai.

Nu mi-ai răspuns la întrebare.

Da, plănuiam să te distrag pentru a o evita, dar acum am uitat ce ai întrebat.

Mincinoaso. Dar repet, oricum. Îl placi, așa e?

Pe cine?

marți, 10 iunie 2014

Minciuni

Sursă foto
Cândva te-am întrebat care e culoarea ta preferată și ai spus Maroniul ochilor tăi. Așa că mi-am pus o lentilă verde și le-am explicat tuturor că am ieșit din pântec cu un defect de fabrică, la jumătate de preț, precum bunurile deteriorate.

Uneori sunt din Canada, alteori din Anglia și câteodată din Japonia.
Îmi controlez cu grijă accentele și îmi pregătesc poveștile de viață ce trebuiesc spuse. Originile mele se schimbă odată cu sezonul.
De ce vrei să-i minți pe toți? m-ai întrebat.
De ce nu ?

joi, 5 iunie 2014

Să modelăm inimi

Sursă foto
Toamna mă face să mă gândesc la despărțiri și la plăcintă cu mere, deși nu mi-a plăcut niciodată plăcinta cu mere.
Dar îmi plăcea ideea pe care o simțeam.

Acum câțiva ani am întâlnit un băiat la fel de fragil ca frunzele căzute. Mă striga mica lui primăvară (întotdeauna mi-a plăcut toamna mai mult). Îmi săruta micile alunițe de la baza gâtului și îmi spunea că mă iubește.
Și apropo de asta, toate lucrurile bune au și un sfârșit.

duminică, 1 iunie 2014

Fericirea forțată e tristețe

Sursă foto

Mi se spune să zâmbesc, dar cum pot să fac asta?
Cum să zâmbesc când vocea ta îmi inundă timpanele? Cum să zâmbesc când simt în jurul meu doar întuneric? Viața nu e pentru fericire forțată. It's ok not to be ok. E ok să plângi și să simți emoție pură oricât de rea ar fi ea. Așa că vă rog, nu-mi țineți un cuțit la gât în timpuri neștiute obligându-mă să afișez acel zâmbet. Nu am nicio dorință de a avea sentimente străine injectate în inima mea.

De ce îmi spuneți să port haine strălucitoare când tot ce vreau e să alerg printr-un camp de maci într-o rochie neagră de mătase? Nimeni nu ar trebui să-și deghizeze tristețea cu culoare pentru că sufletul refuză pur și simplu să lucreze așa.