Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 28 august 2012

Aventura cunoașterii

Pentru prima dată câștigător la Blog Power, Lotus a propus ca temă pentru ediția 37: Ce înseamnă pentru tine cunoașterea?

Voltaire zicea că nu există cunoaștere înnăscută pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze și fructe. Pentru mine cunoașterea e sinonimă cu educația. Dar oare cât de important e rolul pe care îl joacă ea în viețile oamenilor, așa cum ne întreabă și Lotus.
Educația - sau cel puțin așa o numesc ei, ei cei care ne învață să facem, nu să gândim. Un geniu nu răspunde perfect la orice întrebare, dar un geniu făurește perfect câte o întrebare pentru fiecare răspuns.
Un sistem care judecă și definește succesul în funcție de mormanul de facturi pe care le primești lunar, care ne obligă să muncim atâtea ore suplimentare fără nicio satisfacție și care ne taie sufletul în două, transformându-ne într-o nimic mai mult decât o adunătură de clone.
Chiar suntem doar niște mașini făcute numai pentru a răspunde anumitor cerințe, a umple niște răspunsuri și a nu primi nimic în schimb? Poate doar un șut în fund spre coșul de gunoi dacă nu reușim să urmăm instrucțiunile, pe motiv că împiedicăm creșterea profitului.
Un sistem care ne educă să renunțăm la pasiunea din fiecare activitate, să învățăm doar să supraviețuim, iar când în sfârșim descoperim secretul pentru a face asta, ne omoară. Un sistem educativ care ne controlează complet viețile și care încă mai are tupeul să susțină militarea pentru dezvoltare.

joi, 23 august 2012

Inimile rupte nu bat


Câteodată e dimineață. Și am uitat să ma pieptăn; sau cum să-mi leg șireturile; sau cum mă cheamă. Și deja nu mai cred în nimic. Dar acum e momentul când realizez că pierd mici bucăți din mine pe drumul către tine.

Și vârful limbii mele e îmbibat de gustul dulce-amărui de la renovările pe care le-ai făcut în mintea mea. Și pentru următoarele patru sute șaptezeci și trei ore și jumătate o să ma uit la cer; și o să aștept ca gustul tău să dispară. Sau poate doar aștept să te întorci la mine. Din moment ce degetele mele își pierd simțul tactil; iar vârfurile părului meu se electrizează. Adun ani în sens invers; sau mult prea repede înainte. Următoarea dată când o să ma vezi o sa fiu mai bătrână decât am fost vreodată. Asa că apasă play. M-am săturat să fiu blocată pe pauză.

Și în unele zile, când aștept ca pământul să se mişte din nou, îmi număr fiecare geană şi măsor distanţa până la pământ; aşa îmi dau seama de toate dorinţele pe care le pierd. Şi în o sută cincizeci şi una de zile poate mi-aş dori să nu te fi întâlnit niciodată sau să mă iubeşti şi tu. Şi mă gândesc uneori la buzele tale apăsate pe fruntea mea; poate dacă mă tot gândesc de mai multe ori e suficient sa devină realitate.

marți, 14 august 2012

Lista călătorului


Ce să faci și ce să nu faci atunci când călătorești în timp.

Deci în sfârșit ai făcut-o. Ai pus cap la cap cele câteva milioane de dolari, duzina de pașapoarte, nenumăratele vaccinări și ore peste ore de studii despre limbi antice. Ziua cea mare în sfârșit a venit și ești gata să-ți iei acea mică și romantică vacanță... în timp. Da, de data asta chiar vei reuși! Vei întâlni oameni exotici, vei face lucruri exotice în locuri și mai exotice. Vei vedea acele vremuri bune, dar înainte să apeși butonul go de pe telefonul tău genial, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Ce să nu faci:
1. Să nu-ți împuști bunicul. E tentant, nu-i așa? Ai citit despre răzbunări pe o mulțime de bloguri, ziare, cărți, ai văzut atâtea videoclipuri pe Youtube cu oameni care au făcut-o. Să-ți împuști bunicul biologic nu-i chiar împotriva legii, mai ales cu statutul lui de criminal în serie, iar dacă-l vei prinde fix în momentul nebuniei lui, ar fi și mai bine. Totuși... hai să nu încep să mă gândesc la o gaură neagră, supernovă, reacție în lanț pe care ai putea-o cauza. Ce ți-a făcut ție personal bunicul vreodată? I-a produs pe maică-ta sau pe taică-tău dar în rest chiar a fost un tip de treabă. Așa ca lasă baltă toate planurile tale și cumpără-i omului ceva de băut.

2. Să nu inventezi ceva ce n-a fost încă inventat. Într-adevăr, te-ai putea imagina mânuind o mașinuța drăguță pe străzile medievale ale Maltei, dar nu uita că drumurile erau mult mai denivelate decât astăzi și că un motor cu combustie internă nu e chiar așa ușor de construit. Locuitorii zonei în care vei ajunge vor putea totuși să înțeleagă vehiculele cu auto propulsie sau ar putea să te provoace pe tine și pe mașina ta demon la o cursă de mama focului. Așa că închiriază un măgar și o căruță și bucură-te de peisaj exact ca la carte: foarte, foarte încet.

joi, 9 august 2012

Iubire amară


Problema e că pentru mine nimic nu va fi la fel de frumos precum ești tu.

Simt că sunt oarbă.

Asta m-ar speria, doar că acum știu că întreaga lume s-a întors pe dos de când te-am văzut ultima dată în visele mele iar acum tot ceea ce fac este să mă uit după tine oriunde m-aș duce, chiar dacă știu că ești la sute de kilometri depărtare. Dar tot ceea ce vreau este să îți văd zâmbetul, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l fac.

Vreau să îți văd chipul căci mă obișnuisem cu singurătatea de aici. Îți aud  vocea, numele, îți simt degetele pe pielea mea și respirația pe obraz, dar nu te văd nicăieri.  Poate tot ceea ce vezi tu este o fată prostuță și aiurită, cu un zâmbet tâmp, pe care vrei să o cunoști mai bine, dar singurul lucru pe care eu îl văd este distanța de 500 km pe care nu o voi putea parcurge niciodată și persoana aflată la capătul drumului pe care nu știu dacă o s-o văd. Și lucrul cel mai rău este că știu unde-mi e inima.

Și nu e aici;
E acolo cu tine;
Nu o s-o primesc niciodată înapoi.

Muse - Uninteded
   

sâmbătă, 4 august 2012

Un joc crud


Niciodată nu o să fiu acea fată.

Nu contează de câte ori mă voi trezi dimineaţa pe canapeaua ta albă din acel apartament de la etajul doi, nu voi fi genul de fată pe care chiar vei vrea să o duci acasă. Nu contează încercările tale de a mă apropia - de parcă aş avea un câmp magnetic ce te atrage înspre mine.

Doar că.. îţi spun cu mâna pe inimă că nu am niciun câmp în jurul meu şi chiar nu sunt înclinată să cred că dragostea funcţionează aşa. Ca şi cum e ceva tangibil, pe care îl putem defini, demonstra sau teoretiza. Ca şi cum chiar sunt nişte sfori invizibile ce ne atrag unul spre altul. Ca şi când oamenii chiar pot simţi ceva pentru totdeauna. Eu incă nu conştientizez asta, din moment ce singurul lucru capabil să dureze înauntrul meu e singurătatea.

Şi totuşi... stau aici la 4 dimineaţa în braţele tale, simţindu-ţi suflul cald pe umăr, încercând să-mi dau seama ce naiba încerc să fac. Căci am impresia că fac ceva groaznic acum.

Dar mă conving me mine că tu ştii ce se întâmplă. Ce sunt eu. Ce suntem noi. Sper că ştii că eu doar aştept momentul când întreaga lume îmi va părea locuibilă din nou. Pentru că mă trezesc în fiecare zi şi nimic nu mai e cum obişnuia să fie. Nu contează dacă mă trezesc încurcată printre aşternuturile tale, ghemuită sub ale mele sau pe o saltea în camera unui ex-best-friend, sunt incredibil de singură. Chiar şi când îţi simt mâinile mângâindu-mi creştetul, nu pot să şterg toate amintirile lucrurilor pe care le credeam nemuritoare şi care acum nu mai sunt. Ştiu că m-am schimbat. De-asta când îmi şopteşti că mă iubeşti, închid ochii pentru a nu te vedea. Aşa e deja mai puţin real. Deja ai plecat. Deja doare mai putin.