Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Criticam. Judecam.


Ma gandesc uneori cat de usor ne este sa criticam si sa judecam. In legatura cu viata altora suntem experti in psihanaliza. Chiar si eu ma surprind spunand lucruri de parca as detine intotdeauna adevarul. Fals! Iar atunci cand trebuie sa luam decizii pentru propria noastra viata nu putem judeca la rece si esuam lamentabil. Abia dupa ne dam seama ce ar fi trebuit sa facem (unii nici atunci).
Odata cu maturitatea si experienta va veni probabil si schimbarea. In cazul meu, cand am fost "judecata" de altii am realizat ca habar nu au cine sunt eu de fapt. Oamneii isi creaza impresii, superficiale de multe ori, dupa care trag concluzia. "Informatia" se imprastie "inflorita", apoi este filtrata prin prisma personalitatii fiecaruia, si asa ajungem sa fim ceea ce nu suntem.
Am observat ca si eu fac acelasi lucru si ma cert pentru asta. Nimeni nu poate sti ce se ascunde in sufletul unui om, sau care sunt motivele pentru care o persoana face ce face sau se comporta cum se comporta. Nu trebuie sa ne grabim sa etichetam in secunda doi. Nu suntem in masura sa facem acest lucru. E frustrant chiar atunci cand oamenii se lauda "a citi" o fiinta imediat, dupa care urmeaza o insiruire de adjective.
Putem afla lucruri noi despre cineva, traind o viata intreaga alaturi. So, let's not judge!

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Ce stiu, de fapt?


Credeam ca nu-mi vei mai oferi aceeasi dragoste.
M-am inselat!
Creadeam ca nu as mai putea rade la fel cu tine.
M-am inselat!
Credeam ca apusurile ploioase sunt doar ale mele.
Dar sunt ale noastre.
Credeam ca nu voi putea vreodata sa uit.
Sau sa iert.
Dar tu vindeci!
Ceea ce stiu?
Credeam ca nu vei mai fi acelasi tu.
M-am inselat.
M-am inselat in multe privinte.
Cand ma privesti asa,
nu mai stiu nimic...
Dar tot stiu ceva:
Cand dragostea ta e asa intensa,
Din nou nu mai stiu nimic, dar nu-mi pasa

When all I need is you!





sâmbătă, 16 octombrie 2010

Ceva marunt


Straniu ! Multi isi doresc sa creasca, sa se maturizeze cat mai repede.
Dar eu ? Eu imi vreau verile din copilarie inapoi !

cerul meu frumos
paturica mea
bucata mea de camp imens cu miros proaspat de iarba
somnul la umbra unui pom
jocul cu gazele
prinderea fluturilor
pridvorul vechi de lemn de la tara
acoperisul casei si o carte buna
miresmele imbietoare ale noptii
bunavointa greierilor
sclipirea stelelor

Pacat ca dintre toate minunile de pe Pamant, am ales viciile pentru a fi fericiti.


sâmbătă, 9 octombrie 2010

Parisul noaptea


Parisul noaptea. Fara lumini orbitoare. Doar tacerea si respiratia dintr 2 indragostiti. Fara sunetul masinilor rotindu-se in jurul Arcului de Triumf. Doar Mona Lisa zambindu-mi deoarece stie ca este in siguranta cu mine hoinarind prin parcuri. Notra Dame – plina de ingeri si invaluita de stele. Al meu turn Eiffel – plin de amintiri ce striga in noapte catre cer.

Toata lumea stie ca Parisul este cel ce lumineaza pana si stelele. Insa, sufletul meu cunoaste Parisul ca un oras al magiei, al poziei, al dragostei. Luminile sunt fara libertate, fara sens, fara intelegere.

Nimeni nu stie insa sa patrunda noaptea, in inima orasului, scaldata in sange de ghirotina, intr-o idée revolutionara. Vizitatorii stiu doar ceea ce cauta: muzeul, turnul, Sena, vinul. Doar adevaratii locuitori ai parisului, romanticii, boemii, cauta ceea ce stiu, lasand inima lor deschisa pentru intreaga noapte.

Oamenii insa au uitat. Dar eu nu! Nu si inima mea – inima mea boema. Ea nu va uita niciodata vraja cabaretului, fumul misterios de tigara, miile de strazi intunecate, cantecele pe care obisnuiam sa le cant, dragostea plutind in aer.

Noaptea intotdeauna ma va indrepta spre iubitul meu oras.