Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Încep și sfârșesc cu tine

Sursă foto
 Cum reușești să explici dragostea cuiva care nu a simțit-o niciodată? Cum pui în cuvinte dulceața primului sărut, tristețea primului la revedere, sau sutele de emoții pe care le simți când sunteți împreună? Dacă aș încerca, nu aș începe cu prima îmbrățișare, prima atingere, primul te iubesc sau prima plimbare ținându-ne de mână.

Nu.
În schimb, aș vorbi despre prima dată când m-ai învâțat ceva. Aș vorbi despre cum am stat în aerul nopții de iarnă, cum mi-ai băgat mâna rece în buzunarul pufos al gecii tale - ca și cum ar fi fost cel mai familiar loc pentru mâna mea - și cum te-ai aplecat spre mine ca vocea să îți fie cât mai șoptită. Nu îmi mai amintesc ce mi-ai explicat, dar îmi amintesc căldura ce m-a cuprins. Nu a fost dragoste de trup și nici chiar de spirit; a fost dragoste de minte. O minte spațioasă, plină și strălucitoare cu idei. O minte care provoca, ascuțea și intriga. Așa că dacă ar fi să explic dragostea, de aici aș începe. Aș începe cu inteligența care m-a atras, cu prima respirație pe care nu ai mai simțit-o cu fum în plămâni. Totul a fost ca și cum aș fi găsit apă în deșertul în care trăiam.

vineri, 13 noiembrie 2015

Perdeaua depresiei

Sursă foto
Continuă să respiri, îți spune toată lumea. Dar tie îți e prea greu să-ți urmărești cicatricile, chiar și în lumina lunii. În mintea ta tu dansezi liberă, cu ochii închiși, așteptând să te ciocnești de ceva, orice. Ai urechile astupate, sângele rece ca gheața, visele întunecate, plămâni înfundați, iar ei îți spun să respiri.
Doar că acum nu mai ai timp să asculți la lucruri pe care nu le înțelegi.

vineri, 6 noiembrie 2015

Viitorul e compromis

Sursă foto

Micile noastre secrete întunecate nu se pot compara cu dezgustătoarele voastre păcate fragile.
Vom vedea asta, nu-i așa?

Te prăbușești.

Dragă Românie, împărtășești marșuri cu luminile disperate ale orașului și totuși tu ai oasele fragile ca ghioaca unui ou. Ai cicatrici și urme de cenușă pe pielea ta drăguță. Sângele îți năvălește prin vene neștiute.

Și te aud cum te prăbușești.

Arzi.

vineri, 30 octombrie 2015

Orasul luminilor

Sursă foto
Astăzi m-am trezit cu o durere de cap și o lipsă de inspirație. Am făcut un colier din bucăți de fructe și semințe, apoi l-am dat unei fetițe în parc pentru că părea tristă. M-am întrebat dacă eu mă gandesc uneori de ce suntem oameni. În fiecare zi, i-am spus.

A fost una din acele zile când vremea a fost prezisă greșit și ajung acasă plină de ploaie. M-am plimbat pe pod cu parul lipit de față și degetele în buzunare deși n-avea niciun efect, căci și ele erau ude. Atunci m-am gândit că dacă aș sări suficient de repede, m-aș confunda cu picăturile și nimeni nu m-ar vedea.

vineri, 23 octombrie 2015

Dragostea în procente

Sursă foto
Ce faci?
Cred că în final mi-am dat seama care-i treaba cu procentajele.
?! Le-am învățat în clasa a treia.
Dar dar ne-am plâns mereu că nu le folosim în viața reală.
Și știi cum să le folosești în viața reală acum?
85 la sută.
Ce e ăsta?
E procentul meciurilor de table pe care le-ai pierdut în fața mea.
Dar nu-i corect, erai mai experimentat tu.
52 la sută.
Ăsta-i procentul cu care erai mai bun decât mine?
Nu, ăsta-i pentru când îți pierdeai controlul vorbelor și intrai în belele.
Ha, foarte amuzant.
23 la sută.
Lasă-mă să ghicesc. Așa de tare te enervez?
Ăsta-i procentul timpului în care băiatul acela ți-a spus că te iubește în loc să o facă cu adevărat.
...

duminică, 18 octombrie 2015

Iubirea nu învinge întotdeauna

Sursă foto
Vindecă-mă, te rog! șoptea dorințe îngerești în timp ce degetele i se strecurau printre ale lui și lacrimile își făceau loc pe obraji.
El a zâmbit dulce și și-a apăsat buzele reci peste fruntea ei fierbinte, prefăcându-se că ar putea face ca totul să fie bine doar cu șoapte calme și strângeri de mână. Dar în structura lui inutilă nu exista magie și nu va fi vreodată capabil de miracole.
Ea îl credea atunci când ar fi trebuit să nu o facă.

Și-au irosit după-amiaza de joi alergând după un curcubeu, sărutându-și nasurile roși și cântând versuri ce se doreau a fi vesele.
Oricât de mult și-ar fi dorit, sperat, visat să dureze, totul se îndrepta doar spre calea unui dezastru, nu a unui curcubeu. Nu pentru ei, unde viața era mai mult ca o tornadă.

miercuri, 14 octombrie 2015

Un Brașov al iubirii, al aventurii și al generozității

Ne-a întrebat lumea dacă ne-am potolit cu atâtea plecări prin alte țări. Le-am spus tuturor că da, e vremea să ne mai plimbăm și prin țara noastră, că prea e frumoasă și nu mulți sunt conștienți de asta.
Am hotărât să vizităm Brașov. De fapt am ales Brașovul pentru că deține cel mai fain parc de aventură din Europa de Est și atât de mult voiam să ne cățărăm prin copaci încât am fi mers oriunde pentru parcul ăsta. Mi-a zis cineva că am destui copaci și prin București să-i folosesc pentru a-mi exersa abilitățile de capră (pentru cei care nu sunt la curent cu ce se întâmplă pe aici pe blogul meu, capră e apelativul pe care îl folosește tati încă de când a observat talentul meu de copil neastâmpărat de a nu sta locului o clipă și de a se urca pe oriunde apucă).
Bun, copaci aveam destui, oriunde, dar nu și hamuri si frânghii care să ne asigure în caz ca ne hotărâm să cădem și să ne rupem vreun os sau să ne spargem vreun cap. Din fericire hotărârea asta n-a luat-o niciunul din noi, dar nici nu ne-am încumetat să mergem pe traseul negru, cel mai dificil și înalt traseu din copaci. Inițial vorba era că nu plecăm de acolo până nu le încercăm pe toate, dar când am ajuns pe la jumatea traseului roșu, cel de dinaintea traseului negru, curajul ne-a părăsit și am plecat cu coada între picioare (care cam tremurau, ce-i drept) și cu realizarea că nu suntem așa cocoși cum ne credeam.
Ne-am îndreptat spre tiroliană, cu care am zburat prin juma' de pădure și deaspura unui lac. Zburau lacrimile mele în urmă de la viteză și vânt ca-n desene animate în slow motion. Așa de fain a fost și ne-am promis că o să mai mergem o dată să încercăm și bunjee jumping.

luni, 5 octombrie 2015

Inspirația mea

Sursă foto

Lumea mă întreabă ce mă inspiră. Și tu mă întrebi uneori, așa că o să-ți spun ce vrei să auzi.

Este o fată care nu-i prea isteață, dar e isteață în ceea ce știe și un băiat pierdut dar care știe exact încotro se îndreaptă.
Este mirosul de parfum, de fum, de sex și niște oameni care își ascund inima în toate lucrurile astea.
Este o femeie care a crezut întotdeauna în iubitul ei, dar care va fi din nou dezamăgită.
Este un bărbat bolnav care e fericit totuși alături de soția sa.
Este scriitorul care și-a găsit o nouă muză și imaginea pictorului asupra iubitei lui.
Este poetul a cărei încredere a fost reînoită și căldura cuvintelor lui când compune din nou despre iubire.

joi, 24 septembrie 2015

Moartea... din nou

Sursă foto
Ți-e frică de moarte?
Întrebarea plutea deasupra mea așa cum plutește sabia deasupra capului celui condamnat. Dar mi-am privit mainile, m-am dat un pas în spate și am spus: Ai simțit vreodată durerea de a vedea doi îndragostiți îmbrățișandu-se la finalul unui film? Se presupune a fi un happy ending, dar inima ta le spune plămânior să se oprească pentru o secundă - pentru că nu va fi vreodată happy ending-ul tău.

Ți-e frică de moarte?
O întrebare repetată merită un răspuns. În schimb, mâinile mele încep să-mi tremure în poală și privesc cerneala albastră precum venele, urma atât de fragilă pe care o lasă și care s-ar putea distruge oricând. Știi cum e să te trezești în mijlocul nopții doar pentru a asculta un cântec care să-ți spună că totul va fi bine? Din nou și din nou și din nou, până când incepe să nu mai funcționeze.

Ți-e frică de moarte?

vineri, 18 septembrie 2015

Lasă-mă să-ți fiu poem

Sursă foto
 Lasă-mă să-ți topesc durerea rece de pe piele, să o transform în soare, să-ți încălzească suferința, să se evapore în aburi albi de speranță și să picure viață din norii formați.
Lasă-mă să te ating ca pe prima poveste pe care am citit-o după ce am decis să-mi pierd auzul înainte să las alt sunet să-ți înlocuiască vocea. 
Lasă-mă să șterg fiecare urmă de îndoială din existența ta, folosind greutatea dragostei mele, să distrug orice relevanță cu realitatea care se crease în mintea ta.
Lasă-mă să sculptez găuri negre în cerul nopții, ca să vezi cum universul meu se învârte în jurul alui tău, făcând luna să strălucească mai puternic cu gelozie.
Lasă-mă să te duc în zbor spre cea mai apropiată nebuloasă, ca să fim în sfârșit la fel de înalți cum iubirea ne face să ne simțim.

duminică, 13 septembrie 2015

Genul meu de dragoste

Sursa foto
 Vreau genul acela de dragoste care formeaza aripi colorate in stomacul meu; aripi care zboară în cercuri pentru că sunt dezorientate din cauza bătăilor neregulate ale inimii mele.
Vreau genul acela de dragoste care radiază atât de tare încât nici nu mă încumet să mă uit în direcția ei fără să închid ochii.

O dragoste care sperie frica din viața mea, făcând totul posibil din nou.
O dragoste care întoarce doi adulți la a fi copii, jucându-se cu viitorul lor.

Vreau genul de dragoste care e ca o duminică în mijlocul săptămânii - incomodă.
O dragoste care dansează la o înmormântare - necorespunzătoare.
Dragoste care-i ca o muză pentru un artist - însuflețitoare.

luni, 7 septembrie 2015

Țigări, droguri, jocuri

Sursă foto
Un străin a venit către mine și m-a întrebat dacă am o țigară. I-am spus că m-am lăsat de fumat și m-a întrebat de ce.
Pentru că persoana cu care obișnuiam să fumez nu mai e. 
Funny, eu tocmai de-asta fumez.

O străină a venit către mine și m-a întrebat dacă am droguri.
Am mai multe chiar: ochii lui, zambetul lui, vocea lui. 
Astea nu-s droguri.
I-am răspuns, cu o urmă de zâmbet pe buze:
Ah, dacă ai știi...

marți, 1 septembrie 2015

Amintește-ți îngerul


Amintește-ți de îngerul care îți ți-a șters lacrimile și te-a facut să zâmbești. Tu întotdeauna i-ai spus să o lase baltă; ai trăit mereu în negare.
Amintește-ți îngerul care îți cânta până când adormeai și se juca prin părul tău. Nu ți-a păsat niciodată să o ai lângă tine, nici chiar atunci când zâmbeai datorită ei.
Amintește-ți îngerul care a așteptat după tine nenumărate clipe. Tu nici măcar nu observai, asta cred că îți era puterea.
Amintește-ți îngerul care ți-a salvat viața, chiar riscând-o pe a ei. Tu ai fugit și ai lăsat-o acolo singură.
Amintește-ți îngerul care a căzut din rai doar ca să fie lângă tine. Ai marcat-o cu păcatul tău și ai făcut-o să se simtă disperată.

sâmbătă, 22 august 2015

Prima oprire: groapa de gunoi


Sursă foto
 "Azi au fost 43 de grade și a venit un copil foarte mic, cu buzele crăpate, să mă întrebe dacă am să-i dau apă. Mi-au dat lacrimile, pentru că nu aveam nici apă și nici bani. Iar el plângea."

Holocaustul a fost o atrocitate în istorie pe care lumea nu o s-o uite vreodată. A fost o vreme când milioane de oameni au fost supuși ideii lui Hitler de curățare etnică, soluția lui finală pentru genocid. Inumanitatea a mers foarte ușor mână în mână cu nebunia dictatorului, demonstrând lumii că oameni sunt capabili să comită acte așa crude și teribile împotriva semenilor. Iar cei care au ucis milioane de inocenți sunt la fel de vinovați ca cei care au stat și au privit măcelul. Abia după eliberarea campusurilor morții și încheierea proceselor de judecată de la finalul războiului oamenii au promis că nu vor mai permite vreodată ceva asemănător holocaustului să aibă loc. Și totuși, în Sudan și alte țări din Africa un nou holocaust se întâmplă. Milioane de oameni sunt afectați și mor zilnic în ciuda tuturor promisiunilor făcute. Națiunile lumii continuă să pună un efort minim în evenimentele din țările subdezvoltate din Africa, deși probleme s-au conștientizat demult.

vineri, 14 august 2015

Nevoia de iubire


Dragă tu,

Da, tu, cea care îți mângâi depresia cu palma tremurândă! Ziua de mâine nu merită să fie așteptată. Sigur, va fi soare (cu o mică șansă de ploaie), sigur, vreun copil în parc va zâmbi și sigur, viața merge mai departe.
Dar nu e ca și cum cuiva chiar i-ar păsa.

Tu doar vrei ca cineva să te iubească. Cu certuri, cu lacrimi, cu tot tacâmul. Poate nu ți-ai mai petrece sâmbetele ghemuită sub pătură încercând să urmezi tiparul de inspirat-respirat. Poate nu ai mai număra secundele, dar problema e că nu vor fi niciodată de ajuns. Problema e că nu există nimic acolo afară ce să poți iubi și mai ales care să te poată iubi.

Nimeni nu ascultă.

luni, 3 august 2015

Premiul Liebster - legături între bloggeri


Am primit o provocare drăguță de la Alina Rădoi, se cheamă Liebster Award și am fost foarte bucuroasă să o accept.  E vorba de un mic proiect prin care se dorește crearea de legături între bloguri cu mai puțin de 500 de urmăritori. Există și niște pași simpli ce trebuie urmați:

  • mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
  • răspunde la toate întrebările primite;
  • nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
  • formuleaza 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
  • nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
  • trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.

1. Preferi să citești o carte sau un film?
Prefer cărțile deși mă uit și la seriale destul de des. De cărți am nevoie atunci când sunt tristă în mod special. Sunt singurul lucru care mă pot deconecta de la probleme și pe care mă pot baza mereu.

marți, 28 iulie 2015

Viol. Următorul pas e moartea.

Sursă foto
Sora mea e foarte draguță, o cheamă Ana și are un păr de catifea.
Nu sunt sigură câți ani are dar o tot aud pe mami spunând Adolescenții din ziua de azi așa că poate e destul de mare, dar nu mai mare decât mami și tati.
Ana se poartă foarte frumos cu mine, îmi citește în fiecare seară câte o poveste și dimineața îmi aranjează părul ca al ei, iar asta mă face să mă simt și eu o fetiță mare.

Dar încă de când a ieșit zilele trecute în oraș Ana s-a schimbat. Nu mai zâmbește, ochii nu îi mai strălucesc, stă foarte mult în camera ei, mie nu îmi mai citește și nici măcar nu i-a păsat când am început să plâng.
Am vrut să îi spun lui mami dar nu m-a ascultat. A zis doar că Ana trece printr-o fază și că va fi bine. Nu am înțeles, voiam să îi spun că surioara mea nu e o fază, ci e o fată dar m-a rugat să mă duc în camera mea, așa că am ascultat-o.

luni, 13 iulie 2015

Să ședem cu stil

Mi-am dat seama că în ultima vreme prea am scris articole așa pompoase, lacrimogene, metaforice, întortocheate și am ajuns la concluzia că lumea înțelege fix nimic din ele. Așa că de data asta am chef să spun lucrurilor pe nume, să vă vorbesc mură-n gură despre ce mai fac, cum o mai duc, în ce stare mai sunt. De acord?

Ei iată că m-am angajat... M-ați crezut, nu? Mda, aș vrea eu, e mult spus angajat. Sunt un biet practicant la o firma de IT pe o pozitie pe care nici eu n-o știu. Dar eh, ce trebuie să știm noi ăștia nou-veniți prea multe, atâta informație strică. Și cum un semestru-ntreg am fost ca un ghimpe-n fund și am alergat după toată lumea pentru o fărâmă de cunoștiință împărtășită, mi-am dat seama că... am epuizat. Așa că acum m-am hotărât să stau frumușel pe scaun și să fac ce mă duce capul.

marți, 7 iulie 2015

Să ne urmărim visele

Sursă foto
Ce ți-a mai zis de data asta?

Cum de ai știut?

Întotdeauna e vorba de el. Și întotdeauna eu știu. Nu mă mai întreba atâta și zi-mi.

...

Nu mai fi așa palidă, să știi că nu te mai întreb încă o dată. 

Mi-a spus că eu nu pot să desenez, nu pot să cânt, nu pot să dansez, nu... De ce râzi?

Îmi pare rău, dar anumite fraze mă fac să râd. Nu pot e una din ele.

Mă bucur că ai trecut în tabăra lui acum.

duminică, 28 iunie 2015

Oameni desculți

Sursă
 Oamenii au fost făcuți să meargă desculți.
Am fost făcuți să urcăm munți, să luptăm cu gravitatea și să zburăm deasupra deșerturilor și pădurilor.
Nu am fost făcuți pentru materialismele astea de încălțări, platforme, tocuri.

Oamenii au fost făcuți să alerge desculți deoarece trebuie să lase urme întotdeauna pe unde umblă, pe orice ating, în fiecare centimetru de lume prin care vor merge.

Am fost creați să luăm cu noi cicatricile date de scările pe care le urcăm, vânătăile în urma căzăturilor, bătăturile și sentimentul familiar lăsat de cărările străbătute singuri.

luni, 15 iunie 2015

Cele patru fețe ale anului

Sursa: aici
 i.
Iarna era timidă. Niciodată nu a avut prea multe de spus. Ocolea murdăria, căci știa să meargă doar prin alb. Obrajii ei aveau întotdeauna culoarea unui vin roșu. A iubit decât o dată și când a făcut-o, și-a pierdut inima. A realizat că oamenii frumoși merită mai multă dragoste decât ea, așa că sunt îndreptățiți să ia dragoste de la alții mai puțin virtuoși.
(A iubit un băiat care n-ar fi iubit-o vreodată înapoi)

ii.
Numele lui era Primăvară, un nume neobișnuit pentru un bărbat, dar care atunci când era rostit picura nectar în urechile fecioarelor. Zâmbetul îi era strălucitor, crescând dinte cu dinte până ajungea să gâdile norii. Ochii i se mișcau de la femeie la femeie și șarmul lui cucerea și cele mai neîmblânzite inimi. Dar exista una pe care nu reușea să o facă să înflorească, oricât de multe rădăcini ar fi plantat. Se simțea precum pasărea și albina pentru floarea ei fără polen. De fiecare dată când făcea un pas înainte, ea se trăgea înapoi. Încerca să se consoleze cu alte femei, dar tot ce vedea era chipul ei printre cearșafuri. Era vânat de cineva intangibil, așa că Primăvară a început să-i caute o înlocuitoare într-o lume care nu putea să-i ofere nimic.
(A iubit o fată care nu l-ar fi iubit vreodată înapoi)

luni, 8 iunie 2015

Scuzele nu sunt suficiente


Mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult? Oricât aș încerca să-mi cer scuze, nu contează pentru tine. Putem să încetăm acum, doar mi-am cerut scuze!

Nu, nu și nu. Problema nu e rezolvată doar pentru că tu ți-ai cerut scuze. Și nici eu nu mă simt mai bine pentru tu ai făcut asta. De când ai impresia că un simplu cuvânt poate să te absoalvă de vină? De ce crezi că un singur cuvânt poate să vindece răni? De când ai dreptul de a scuipa cuvinte și de a face fapte negândite pentru ca mai apoi să ai pretenția să treacă totul cerându-ți scuze? Știu că am fost toți învățați că aceste cuvinte sunt magice dar adevărul e că la un anumit moment, magia se poate transforma în bâlci. Ele nu mai vindecă, nu mai iartă, nu mai au puterea de a împăca oameni sau de a salva relații.

joi, 4 iunie 2015

Pierderea Eului


Nu știu cum să încep. Mi-am pierdut antrenamentul și îndemânarea în a scrie (asta dacă le-am avut vreodată). Am vrut de multe ori să încep un text, am deschis pagina pentru câteva secunde, apoi am închis-o la loc. Urăsc momentele când simt nevoia să scriu dar nu reușesc. Și nu e vorba de lipsă de inspirație, slavă Domnului, ea e încă acolo.

Devin prea delăsătoare și nu îmi place asta. Când o explozie de gânduri sau sentimente mă invada, despre orice ar fi fost ele, dădeam fuga la blog și le scriam. În ultima vreme nu am mai făcut asta și nu pot să găsesc motivul. Aș putea da vina pe timp, dar nu aș fi corectă. Dacă mă încăpățânam, aș fi putut să găsesc loc pentru câteva cuvinte scrise în locul oricărei alte activități inutile pe care o făceam în așa zisul timp liber.

Azi mi s-a spus că sunt mereu tristă, nervoasă, supărată, bosumflată, cu fundu-n sus din orice motiv banal, nesemnificativ, incorect etc. A început să-mi fie frică de cuvintele astea. Le-am luat în serios. Știu că nu au fost spuse cu intenție rea, dar în același timp știu că sunt adevărate. M-a pocnit un vârtej în inimă când le-am auzit și nu se va opri dacă nu voi găsi răspunsul la o întrebare. De ce sunt așa? Așa am devenit eu, ca om, o persoană morocănoasă și insuportabilă? Aș vrea să cred că m-am schimbat doar aici, in mediul ăsta, departe de casă, de țară, de tot ce iubesc, de liniște, de viața mea trecută. Aș vrea să cred că atunci când lucrurile o să revină la normal mă voi îndrepta și eu. 

Mi-am dat acum seama că viața chiar te schimbă. Nu e bine. Ar trebui ca eu să fiu în stare să-mi schimb drumul vieții după propriul plac. Moementan eu sunt cea schimbată, modificată, alterată într-un mod pe care încep să-l urăsc. Voi încerca să scap de persoana care am devenit. Vreau să fiu în stare să râd și să mă bucur de lucrurile mărunte. Vreau să mă regăsesc.

miercuri, 6 mai 2015

Strălucire și zbucium

i
O să fac fiecare persoană de lângă mine atât de fericită pe cât pot, am declarat curajoasă.

Ar trebui să-ți iei un job, mi-ai răspuns, dar am desenat o inimă pe o sticlă de whiskey spunându-ți că job-ul meu este să fac oamenii fericiți.

Ar trebui să-ți iei un job plătit, mi-ai clarificat, dar eu am umplut paharul de whiskey, apoi te-am sărutat.

Nu ai nevoie de bani dacă ești mort.

iii.

marți, 28 aprilie 2015

Zmeul


Mi-ai povestit că atunci când erai mic prindeai fluturi pentru că ți se păreau prea frumoși pentru lumea asta. Atât de frumoși încât te înspăimântau.
(întotdeauna mă numeai cea mai frumoasă fată de pe planetă)

Era decembrie și singurul motiv pentru care îmi doream să fii lângă mine era să îmi construiești îngeri de zăpadă iar eu să le stric aripile.

miercuri, 8 aprilie 2015

Cum să trăiesc fără tine


Obișnuiai să-mi sufli în urechi în timp ce încercam să adorm.
Rădeam, îți dădeam tricoul la o parte și îți sărutam pieptul, urechile, sprâncenele până când niciunul dintre noi nu mai putea respira. Apoi mă numeai somnoros iubita ta, mă luai în brațe, și exact când  închideai ochii... îți suflam și eu în ureche.

Niciodată nu aveai mărunt la tine pentru că obișnuiam să mergem în parc, să cumpărăm mâncare pentru porumbei și căței, să luăm parcul la picior și să-i hrănim. Nu am putut niciodată să rezistăm ființelor neajutorate. Probabil de-asta ne și iubim.

vineri, 3 aprilie 2015

Domnul Tic deteriorat

De când am auzit de Domnul Tic și de Laura, eu, mami, dar mai ales Kyra, ne-am îndrăgostit. Nefiind în țară în ultimele luni, tot ce puteam să fac era să îi urmărim pe Tic și pe Laura pe facebook. Kyra chiar a insistat să îl cunoască pe Tic, așa că am pozat-o din lăbuțe până în botic și le-am făcut cunoștință online, că așa e moda acum. Din toate pozele pe care putea să i le arate lui Tic, ea a ales-o tocmai pe cea în care era cocoțată în coșul de cumpărături al lui mami; are niște gusturi cam ciudate pufoșenia mea.
Fiind în țară săptămâna asta și mai ales știind că de ziua lui mami o să fiu iar plecată, Kyra mi-a propus un complot la care nu am putut rezista. M-a rugat să îl cumpăr pe Domnul Tic în avans la ziua lui mami; dar șmecheră era ea! Știam eu că îl voia pe Tic mai mult pentru ea decât pentru mami.

luni, 30 martie 2015

Iubirea mi-a scris


Draga mea dragă,

E un fluturaș ce-și face loc prin stomacul tău. Eu sunt tristă, dar încă îți colectez culorile. În mijlocul părerilor de rău, încă îți citesc paginile fragile ale sufletului. Focus puternic pe forever. Mâine, îți voi vizita interiorul casei, apoi mă voi ascunde sub pat. Îmi voi face cuib din păturile tale. În dimineața urmăoare, mă voi infiltra la mic dejunul tău, deghizată într-o cană de cafea cu lapte.

Asta va deveni partea mea preferată: în retrospecție. Partea în care vei învăța să mă numești iubire, iubire. Partea în care îți soptesc vorbe ce-ți gâdilă inima.

Sper că această scrisoare te găsește bine.
Bine protejată,
bine îmbrățișată,
bine iubită.

Well,
Hello, beautiful!

Cu drag,
iubirea.

miercuri, 25 martie 2015

Simptomele dragostei


Să știi că eu nu cred că ești bolnavă.

De ce zici asta?

Pentru că nu e nimic în neregulă cu tine.

Nu înțeleg.

Am spus că nu ai nimic!!

Cred că glumești. Mă cheamă doctorul. Ne vedem după!

Îți faci gânduri negre degeaba.

Nu pot să cred că spui asta!

joi, 5 martie 2015

Lumea se înseală


Dragul meu prieten cu ochi triști,

Doar pentru că lumea a spus întotdeauna asta, lucrurile mereu au fost dificile. Și au avut dreptate. Viața mereu a fost grea. Lucrurile niciodată nu vor fi așa cum vrem noi să fie. Inimile rănite sunt mult mai ușor de găsit decât cele întregi. Și visele? Ei bine, dacă lumea s-ar baza pe vise, noi deja ne-am fi construit un întreg univers, doar să scăpăm din cel fad în care trăim.

Când te-am întâlnit eu, văzusei deja tot ce era mai rău în lume. Ți s-a spus că îți era interzis să iubești pentru că nu o făceai cum trebuie. Te-au acuzat că nu ești un poet, doar un vagabond ce ține tragic un instrument stricat. Ți-au explicat că nu te puteai ridica asupra nimănui, pentru că nu erai special. Iar la fiecare pas pe care îl făceai, te împingeau doar pentru a te vedea căzând.

joi, 26 februarie 2015

Cădere în gol


unu.

îți amintea de supernove, de tăierea respirației, de povești romantice înainte de culcare. îți era curcubeu, cer senin, umăr pe care să te sprjini și cântecul pe care adormeai seara.

nu puteai să ți-l scoți din minte. nici măcar nu voiai.

doi

nu ai avut o opțiune, nu ai putut alege, nu ai avut nimic. nimic în afară de el, de promisiunile din ochii și de pe buzele lui.

vineri, 20 februarie 2015

Când muzica se oprește


1.
 Am încercat să dansez pe răsuflarea timpului cu tine dar am sfârșit doar împiedicându-mă. 
Te-aș fi lăsat să fi nava mea spațială dacă eu aș fi spațiul. (spațiul e negru, singur, gol - navele spațiale sunt impunătoare, frumoase, ele au o destinație.)

2.
Asta-i umbra unei amintiri, speranța unei șanse.
Puteam să ne petrecem zilele ploaioase urmărind visele din inima ta. Si poate, dacă aveam mai mult timp, am fi putut să ne oprim și să ne gândim la noi ca la o grădină. Poate așa am fi realizat că semințele sunt acolo cu un motiv. Poate atunci m-ai fi crezut că ți-am spus că ești frumos.

3.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Definiția victoriei


Știi ce e victoria? a întrebat o voce blândă din spatele ei.

Fata cu ochii stinși nu a privit în sus. Nu a putut. Nu a vrut. Întregul ei corp era tatuat cu ploaia care începuse acum câteva ore, iar părul era îmbibat în lacrimi din cer. Nu voia să-și usuce tristețea vremii pe pielea ei.

Te-am întrebat dacă știi ce este victoria. Vocea era blândă, dar puternică. Și era ceva în acel glas care o îndemna să fie atentă.

Încă nu a vorbit și un oftat dezamăgit s-a auzit din spate. Era ca și când ploaia i-a furat vocea.

Victoria e atunci când te întinzi noaptea și te rogi pentru sănătatea altora decât pentru a ta. E atunci când inima aceea rănită care te-a torturat, te vindecă în schimb. Este atunci când înveți să te ierți pe tine pentru trecut și să privești către viitor.

luni, 9 februarie 2015

Ești în regulă?


Ești în regulă?
M-ați întrebat de atâtea ori și răspunsul a fost întotdeauna da. Dar sincer acum, de ce vă pasă? Ce ați face dacă răspunsul ar fi nu? Ați încerca măcar să mă ajutați?
Niciodată nu m-am gândit dacă sunt într-adevăr bine. E mai ușor să pretinzi a fi fericită decât să te gândești la toate motivele pentru care ai putea să nu fi. E mai ușor decât să mă gândesc la tine.

Încă îmi amintesc cum mi-ai luat mâna - un gest neobișnuit pentru cineva ca tine. Atunci m-am îndrăgostit și am fost fericită. Tristețea a venit mai târziu. Tristețea a venit în ziua când mi-ai spus că sunt singura din viața ta, că nu poți trăi fără mine, iar eu am știut că nu e adevărat.
Tristețea a venit în ziua când mi-ai luat inima din piept și ai purtat-o cu tine către lumea ta mizeră.

marți, 3 februarie 2015

Ofilire

Ai face bine să-ți amintești cuvintele astea, căci o să le zic o singură dată.

Mi-ai spus să nu-mi mai fac griji, pentru că lumea se poate descurca și singură, iar eu mă pot întoarce la gustul dulce al viselor de vară. Ți-am spus că am coșmaruri, nu vise și că dorințele mele erau departe de a mai fi îndeplinite. Poate am vrut doar să știi adevărul. Dar uram să-ți văd fața contorsionându-se de durere, doar pentru că mă iubeai prea mult.

M-am trezit cu tine scriindu-mi cuvinte în palmă. M-ai numit frumoasa din pădurea adormită și mi-ai închis pleoapele ca ale unui mort. Nu am mai deschis ochii decât atunci când soarele era mult prea sus pe cer pentru a mai fi dimineață. Și totuși nu-mi doream să o fac, însă știam că trebuie, măcar pentru tine. Mă ofilesc. Poate că nu voiam să cred cuvintele astea, dar lacrimile mele le credeau, așa că au șiroit pe obraz.

vineri, 30 ianuarie 2015

Incurabil


Mereu m-am întrebat de ce lumea îmi pare atât de întunecată chiar și când soarele se arată de după nori. M-am găsit deseori urmând umbrele mai des decât lumina. Poate voiam doar să fiu singură, poate iubeam întunericul.

Ai încetat să te mai joci cu prăjturele în formă de inimi și ai făcut din a pune bucățile inimii mele la loc misiunea vieții tale. Păcat că inima mea e ca un joc al Perfecțiunii. Toate piesele au un loc specific unde trebuie să fie, și dacă nu le potrivești pe toate înainte să expire timpul, cad din nou. Ai insistat că o să reușești într-un final. Am insistat că sunt acel gen de puzzle imposibil de rezolvat. Erau prea mulți de x și prea mulți de 0. Dar poate îmi plăcea ideea de piese micuțe rostogolindu-se pe podea, lăsându-mi o urmă pe care o urmăream mai târziu. Îmi plăceau jocurile.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Biblioteca din 2014

De la Cristian China-Birta am aflat de a doua ediție a proiectului Biblioteca bloggerului român. Provocarea este să fac un top ten al cărților pe care le-am citit anul trecut și să le notez cu puncte începând de la 11 până la 2. Cărțile care nu intră în acest top, le voi scrie separat și le voi nota cu un punct.

11. Tess d'Urberville - Thomas Hardy - Corint 
Încerc să descriu sentimentul pe care îl aveam când citeam această carte. Știam povestea, știam ce trebuie să se întâmple, știam cum se va termina. Văzusem ecranizarea din 2008 care este de fapt un mini-serial (patru episoade). Protagonista este interpretată de Gemma Arterton, una dintre actrițele care mie îmi plac la nebunie. Țineam minte că am plâns la acel film cum nu mi se mai întâmplase la un altul. Și totuși senzațiile care mă stăpâneau când citeam cartea au fost de nedescris. Tess d Urberville e una dintre acele cărți care nu pot fi povestite. Tess poate fi doar citită și simțită.

10. Cincizeci de umbre descătușate - E.L. James - Trei
Din trilogia Cincizezi de Umbre mărturisesc că (încă sunt confuză în privința acestui lucru) s-ar putea să fi fost volumul care mi-a plăcut cel mai mult. Sună ciudat, dar discuțiile aprinse dintre Ana și Grey sunt demențiale. Dispariția lui Grey, răpirea Miei, curajul Anei, spitalizarea lui Rey și apoi a Anei, totul a făcut din acest volum unul extrem de dinamic. Mi-au plăcut enorm și ultimele pagini cu viziunea lui Christian asupra primelor întâlniri cu Ana.
În final spun că abia aștept filmul.

duminică, 18 ianuarie 2015

Inima mea sau a ta?


Știi ce suntem noi? m-ai întrebat.

Suntem oameni dintr-un timp îndepărtat, suntem minuni uitate ale viselor de ieri. Suntem umbrele de pe ciment făcute de păpădiile ce-și găsesc viață printre crăpături. Suntem picături de ploaie hoinărind prin dimineți fără soare.
Dar suntem în viață.

Niciodată nu ai țipat atât de tare și atât de furioasă cum ai făcut astăzi. Tremurai, dar nu mă lăsai să mă aproprii prea mult. Îmi pare rău că te-am făcut așa. Dar apoi ai zâmbit. Și îți puteam auzi fericirea de la o milă distanță. 

Cicatrici micuțe pe inima mea arată ca niște zgârieturi de pe o bijuterie de argint. O să așteptăm momentul potrivit să ne aruncăm urmele către cer. Tu o să porți acei blugi albaștri iar eu o să-mi port zâmbetul și împreună vom uita de viață și vom începe să trăim.
Spațiile goale lasă mai mult loc pentru a crește. Amintește-ți asta. Și aici vorbim despre inima mea. Sau a ta.

Mi-aș dori să nu-ți mai scrii poveștile în proză. Mă doare să știu că acolo unde citesc literatură, citesc despre durerea ta.

marți, 13 ianuarie 2015

Adio, ai zis


Vrei să se amintească de tine la fel de mult cum vreau eu să fiu lăsată în pace și uitată.

Pupilele tale îmi amintesc de pete de cerneală. Negrul topindu-se în maroniul lăptos, pupile ce ar vrea să fie perfect rotunde, dar nu sunt. Mi-ar plăcea să cred că sunt în formă de inimă.
Dar, din nou, nu tu ești cel îndrăgostit.

Știi că unul dintre cele mai grele lucruri în viață este să pleci de lângă cineva la care ții. Dar dacă ți-aș spune că devine totul mult mai ușor când spui îmi pare rău înainte?
Nu că o scuză ar face totul perfect...

joi, 8 ianuarie 2015

Pentru totdeauna


Îi era teamă că dacă l-ar ține prea mult, ar pierde sentimentul ăsta - înălțarea și prăbușirea plămânilor ei prea slabi, fluturii ce-i amorțeau mintea, inima-i zdrobită de atât de multă fericire.

Ea își are decât cuvintele, părțile rupte și visele prea ambițioase, iar el are doar genele-i lungi, ochii scânteietori și plăcerea de a iubi. S-au cunoscut in centrul tumultos al unui uragan ce crea dezastre, ca apoi să se înnece în portocaliului cerului de amiază.

Pentru totdeauna era la câteva luni distanță, trei silabe mai aproape de sufocare, dar cuvintele n-au contat prea mult pentru ea oricum. Îi prefera degetele plimbându-se pe cutia toracică în ritmul acordurilor de vioară. Îi prefera ochii aprinși într-o stare de agitație și dorință, de acțiune și reacțiune, de a iubi și a te simți iubit.
Pentru totdeauna și-au șoptit printre centimentrii de carne și căldură așternute pe cearșafuri de mătase.