Prima oprire: groapa de gunoi

Sursă foto

 "Azi au fost 43 de grade și a venit un copil foarte mic, cu buzele crăpate, să mă întrebe dacă am să-i dau apă. Mi-au dat lacrimile, pentru că nu aveam nici apă și nici bani. Iar el plângea."

Holocaustul a fost o atrocitate în istorie pe care lumea nu o s-o uite vreodată. A fost o vreme când milioane de oameni au fost supuși ideii lui Hitler de curățare etnică, soluția lui finală pentru genocid. Inumanitatea a mers foarte ușor mână în mână cu nebunia dictatorului, demonstrând lumii că oameni sunt capabili să comită acte așa crude și teribile împotriva semenilor. Iar cei care au ucis milioane de inocenți sunt la fel de vinovați ca cei care au stat și au privit măcelul. Abia după eliberarea campusurilor morții și încheierea proceselor de judecată de la finalul războiului oamenii au promis că nu vor mai permite vreodată ceva asemănător holocaustului să aibă loc. Și totuși, în Sudan și alte țări din Africa un nou holocaust se întâmplă. Milioane de oameni sunt afectați și mor zilnic în ciuda tuturor promisiunilor făcute. Națiunile lumii continuă să pună un efort minim în evenimentele din țările subdezvoltate din Africa, deși probleme s-au conștientizat demult.

Cu plecarea recentă a unui prieten în Sudan și datorită poveștilor sfășietoare pe care mi le-a spus m-am documentat mai mult asupra situației din acea lume. Nu că n-aș fi avut idee despre greutățile pe care le întâmpină locuitorii de acolo, dar am vrut să intru mai în amănunt în istoria și politica Sudanului, în viețile oamenilor. Nu pot spune că totul era bine și frumos înainte, dar adevăratul genocid a început februarie 2003 între două grupuri. Soldații guvernamentali sudanezi luptau împreună cu miliția și mișcarea Janjaweed (tot un fel de miliție dar nesusținută oficial de către guvern) împotriva unor grupuri etnice de rebeli. Într-o campanie genocid ce a durat între 2003 și 2005 cel putin 200 000 de oameni au murit din cauza violenței, foametei și bolilor. Soldaților Janjaweed li s-a permis să ardă și să distrugă sate împreună cu animalele (deși aș spune că adevăratele animale erau oamenii), să violeze și să ucidă femeile, iar pe cele ce le lăsau în viață, o făceau pentru a le dizgrația, căci acestora li se interzicea să se întoarcă în triburile lor. Guvernul se implica în aceste evenimente pentru a blama victimele, fiind acuzate de infidelitate și prostituție. (Lucru care îmi amintește de atitudinea unora în cazul violului de la Vaslui, însă la o scală mult mai mică). Soldații se asigurau chiar că acele femei mergeau la doctor pentru a le împiedica să aibă vreodată copii.
Deși rebelii au contribuit la insecuritatea reginunii, guvernul sudanez este în cea mai mare parte responsabil pentru toate atrocitățile ce s-au comis.

"În Europa spălăm mașini cu apă potabilă în timp ce aici curge tot galbenă, iar eu am apă trimisă de acasă și o ascund mereu pentru a le da un pic și celor de aici, care te ajută cu orice pentru o gură de apă."

Într-o țară sfâșiată de conflicte, războaie civile, divizată de sărăcie, unitatea e foarte greu o valoare pe care se pune accent să se construiască o națiune, deși crucială pentru progresul economic și social. Cu tensiuni atât de puternice între nord și sud, între diverse grupuri și alianțe, cu lideri politici ce se întorc împotriva propriilor oameni, semințele decăderii sunt semănate perfect pentru apariția unor astfel de genocide. Într-un teritoriu disperat unde peste 50% din populație trăiește sub pragul sărăciei, iar economia la fel de săracă nu îi va ajuta într-un viitor prea apropiat, singurul sentiment care apropie locuitorii este foamea și furia. Într-o țară în care om se întoarce împotriva altui om pentru supraviețuire - pentru o gură de apă și o bucată de pâine uscată, nicio altă promisiune, niciun ajutor, nicio sugestie nu va schimba egoismul adânc deja îndrădăcinat în sufletul unor copii născuți fără viață. Singurul sentiment care îi unește pe oameni este suferința, nefericirea și violența. Poate și mânia, care va da naștere la ură, iar ura unește oamenii, la fel cum o face dragostea. În Sudan ura va fi cultivată ca o pasiune civică, pe care noii soldați și-o vor însufleți.

Copii ai genocidului, cu ochi goi, la fel ca și stomacul sunt hrăniți cu minciuni ale unor oameni ce ei înșiși permit masacrarea umanității altora, fără să-și dea seama că își pierd propria umanitatea. Durere, agonie, pupile moarte și suflete scăpate printre crăpăturile unor buze tremurânde - asta observi în timp ce privești scheletul unui copil târându-se spre viitor, cu prima oprire la groapa de gunoi.

***Ultimele trei poze fac parte din arhiva lui Silviu si sunt realizate pe parcursul acestei saptamani. Citatele sunt bucati din lucrurile pe care mi le-a povestit.***