Fiind în țară săptămâna asta și mai ales știind că de ziua lui mami o să fiu iar plecată, Kyra mi-a propus un complot la care nu am putut rezista. M-a rugat să îl cumpăr pe Domnul Tic în avans la ziua lui mami; dar șmecheră era ea! Știam eu că îl voia pe Tic mai mult pentru ea decât pentru mami.
M-am înduplecat totuși, aflasem și că mai erau doar 20 de exemplare, așa că am dat comandă de aventurile lui Tic de pe site-ul Savonia, cu specificarea că doresc să ajungă până duminică; nu de alta, dar voiam să o citesc și eu înainte să plec. O domnișoară foarte simpatică de la Savonia m-a sunat a doua zi să-mi spună că dacă doresc cartea până duminică nu va fi posibil prin poștă, așa cum alesesem eu transportul, ci doar prin curierat. Am fost de acord, deși m-a avertizat că firma de curierat cu care doreau ei să trimită coletul nu avea rază de acoperire la adresa noastră, așa că au trimis prin Cargus.
Astăzi am fost sunată de curier și atât de bucuroasă am fost și eu și Kyra, încât a lăsat baltă toți bolovanii după care alerga prin grădină și s-a ținut după mine până la locul întâlnirii cu angajatul firmei. Am luat coletul, am plătit și ne-am întors amândouă bucuroase acasă. Aici vine surpriza neplăcută pe care am avut-o!
Bietul Domnul Tic arăta cum nu se poate mai rău, coperta cartonată era ruptă, înțepată, deplorabilă, la fel ca și ambalajul. Pe cât de mare mi-a fost bucuria când am primit-o (îmi vine să-mi dau palme că nici nu m-am uitat la pachet când i-am dat responsabilului cu livrarea banii), pe atât de imensă mi-a fost și dezamăgirea când am realizat în ce hal era sărmanul Tic. Parcă și lui îi venea să plângă de necaz, acolo pictat frumos pe copertă, cred că avea lacrimi în ochișorii lui scumpi. De Kyra ce să mai zic... acum stă cu boticul pe labe, cu coada între picioare, dar parcă-parcă ar vrea să-l muște pe nemernicul care i l-a stricat pe Tic.
Cargus România, sunt extrem de supărată pe isprava comisă și consider că cei 15 lei plătiți pentru transport au fost bani aruncați de pomană. Se pare că angajații dumneavoastră nu au niciun pic de respect față de clienții nerabdători să-și primească pachetele. Și da, sunteti uimiți, dar e posibil ca unele dintre acele pachete care sunt tratate mai rău decât niște saci de cartofi, chiar să aibă o valoare sentimentală (mai presus de cea materială pe care evident că o au) pentru mulți oameni. Sunt uimită că promovați încrederea și calitatea pe pagina dumneavoastră de facebook, căci în realitate, nu o respectați câtuși de puțin. Nici eu, nici Kyra nu vrem să mai auzim de dumneavostră și recomandăm atât firmei Savonia, cât și altor persoane să nu mai apeleze la serviciile dumneavoastră jalnice!
Dragă Laura, Tic și Andrei, abia așteptăm să vă citim aventuriile și îmi pare nespus de rău pentru cele întâmplate. Sunt convinsă că toți trei ați pus atât de mult suflet în fiecare carte tipărită și acestui recipient mic plin cu atâtea amintiri mari nu merita să i se întâple una ca asta. Este o carte deosebită și suntem nerăbdători să vă cunoaștem mai bine prin intermediul ei.
Și eu am un cățeluș...un yorkshire terrier,tare prietenos și frumușel,ca și al tău! :)
RăspundețiȘtergereTe invit să faci parte din campania de încurajare a lecturii pe care eu o organizez,dând un click aici : http://newcomiclife.blogspot.ro/p/campania-nationala-tanara-lectura.html
Omul invatat isi poarta mereu averea cu dansul!
Sa-ti traiasca pufosenia! Si felicitari pentru campanie!
Ștergeresimpatica pufosenia!
RăspundețiȘtergeremai, sa stii ca si pe mine m-au enervat teribil...cumpar pampersi unei babute ca sunt mai ieftini pentru ea online...mai si ultima data au luat din ei, eu nici nu vazusem ca era lipit pachetul...eeeee...ce sa zic? am bodoganit sa si-i puna ei...dar mi-a trecut repede!!!
:))
ȘtergereProblema e ca o carte, hai, mai trecem cu vederea...si la pampersi am mai trece cu vederea. Dar daca se intampla ceva cu lucrurile valoroase ce o sa faca?