Viol. Următorul pas e moartea.

Sursă foto

Sora mea e foarte draguță, o cheamă Ana și are un păr de catifea.
Nu sunt sigură câți ani are dar o tot aud pe mami spunând Adolescenții din ziua de azi așa că poate e destul de mare, dar nu mai mare decât mami și tati.
Ana se poartă foarte frumos cu mine, îmi citește în fiecare seară câte o poveste și dimineața îmi aranjează părul ca al ei, iar asta mă face să mă simt și eu o fetiță mare.

Dar încă de când a ieșit zilele trecute în oraș Ana s-a schimbat. Nu mai zâmbește, ochii nu îi mai strălucesc, stă foarte mult în camera ei, mie nu îmi mai citește și nici măcar nu i-a păsat când am început să plâng.
Am vrut să îi spun lui mami dar nu m-a ascultat. A zis doar că Ana trece printr-o fază și că va fi bine. Nu am înțeles, voiam să îi spun că surioara mea nu e o fază, ci e o fată dar m-a rugat să mă duc în camera mea, așa că am ascultat-o.



A trecut mult timp de când Ana nu mi-a mai citit. Îmi lipsește vocea ei dulce. Când noaptea e liniștită uneori o aud vorbind singură în camera ei. Prima dată am crezut că citește, așa că m-am furișat la ușa ei dar nu mi-a plăcut ce am auzit.
Mami se supără tare când Ana pleacă de acasă fără să anunțe. A țipat la ea când și-a tăiat părul scurt, dar în altă zi a început să plângă când a văzut urmele roșii pe încheietura ei. M-am murdărit și eu din greșeală cu markerul pe mână dar mami nu a plâns când a văzut.

E târziu acum și nu pot să dorm. Am mare nevoie de o poveste, așa că îmi pun cea mai simpatică față și mă duc în camera Anei. Nu se aude nimic, dar știu că e acasă pentru că acum nu mai pleacă nicăieri. Abia se mai duce la școală. Îmi fac curaj și deschid ușa.
Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat după.

Ana era întinsă pe covor și buzele îi erau un pic albăstrui. Nu mi-a plăcut cât de dezordonată era camera ei. Ultima dată când am intrat aici totul era foarte curat și aranjat. M-am apropiat și am atins-o pe umăr dar nu s-a mișcat.
Ana m-a învățat un pic să citesc. Sunt abia în clasa întâi și doamna P. spune că învăț cam greu, dar Ana a reușit să mă facă să citesc câteva cuvinte. Are răbdare cu mine și de-asta o iubesc.
Iau bilețelul din mâna ei și primul cuvânt e Mami. Mai departe nu mai reușesc așa că fug să îl arăt lui mami. Prima dată nu vrea să îl citească și țipă la mine că nu sunt în pat. Știu că are o discuție de oameni mari cu tati, dar îi spun că e de la Ana și atunci îl ia. Scoate un mic zgomot după ce îl termină și aleargă pe scări.

M-am dus după ei pentru că mami nu aleargă niciodată așa că am știu că ceva rău s-a întâmplat. Mă obligă să mă duc în camera mea deși plâng amândoi.
Mai târziu, încercând să adorm aud voci pe hol, mă strecor și văd oameni îmbrăcați în polițiști ieșind din camera Anei. Voiam să le ating insigna, dar am decis că nu era un moment bun.

Nu prea înțeleg ce zice mami dar aud un cuvând ciudat: VIOL. Domnul polițist își notează și ține în mână biletul ghemotit pe care l-am găsit la Ana.
Mă întorc în cameră și încerc să mă gândesc la cuvântul Viol. Nu cred ca Ana are un prieten cu numele ăsta. Mă tot gândesc la felul ciudat cum Ana s-a purtat de când a ieșit în seara aia în oraș. Îmi dau seama că Viol este atunci când devii foarte tristă, când îți tai singură părul, când nu mai vorbești atât de mult. Poate și atunci când lumina îți dispare din ochi, când slăbești și nu mai mănânci deloc. Vreau să gândesc ca un om mare și decid că Viol e un lucru care te face mai puțin drăguț. De fapt, cred ca este un lucru foarte, foarte urât și rău.

Nu am mai văzut-o pe Ana de atunci. Mami și tati spun că este într-o cutie, dar am văzut cutia aia intrând în pământ și toată lumea plângea. Voiam să le zic că sunt niște proști, nimeni nu plânge în preajma Anei. Sper că într-o zi surioara mea se va întoarce și că nimeni altcineva nu va deveni mai puțin drăguț din cauza Violului.

#NuInseamnaNu