Gustul universului

Aveai 5 ani și stăteai în sala de așteptare în timp ce mama ta cumpăra biletul la tren. Erai îmbrăcată în haina de iarnă și aveai ghetuțele ce îți erau un pic prea mari. Pălăriuța îți stătea un pic strâmbă, dar nu îți păsa. Tot ce doreai era să plecați mai repede către bunica, ce știai  că te așteaptă cu cozonacul tău preferat.

Lângă tine se așează un om. Nu puteai spune dacă era tânăr sau bătrân. Era doar un om ce mirosea a singurătate, lucru pe care îl vei afla mai târziu că de fapt înseamnă țigări, alcool și homelessness. Plângea tăcut în jacketa lui și îți era frică să te uiți, pentru că nu mai văzuseși niciodată un adult plângând. Îi arunci totuși o privire dar te vede. Se uită insistent la tine și într-un final de întreabă:
- Tu știi care e gustul universului?


L-ai privit cu ochii tăi mari de fetiță inocentă și ai scuturat din cap, pentru că nu aveai voie să vorbești cu străini. Mirosul lui se imprimă în pielea ta, în nările tale și scuturi capul ca să scapi de el până amețești dar degeaba. Mirosul lui a intrat în tine.

***

Erai la bunica și casa era plină de aromă de scorțișoară. Nu te mai gândeai la omul din gară. Tot ce vedeai acum era pâinea coaptă în plită. Și totuși ai ieșit afară și te-ai uitat la cer. Nici nu știai bine ce e universul. Credeai că e cerul. Adulmecai lumina fracturată a soarelui la apus și umbrele lungi și subțiri ale copacilor. Te întrebai de unde apar toate astea, credeai că focul soarelui gătește tot ce era în jurul tău așa cum bunica scotea mereu din focul din plită prăjituri în formă de copăcei și floricele. Voiai să le guști, voiai să muști din norii de deasupra ta pentru a le simții gustul. Voiai să-i dai omului din gară un răspuns.

***

Aveai 30 de ani. Îți cumpăraseși de pe marketonline.ro, de la secțiunea incorporabile, bineînțeles, un cuptor incorporabil. Copiii trebuiau să vină de la grădiniță și îi așteptai cu prăjitura lor preferată. Sperai să vină mai repede, căci peste o oră trebuia să pleci. Era 24 decembrie, ora prânzului. În fiecare an te duceai în gară și așteptai. Deși niciodată nu aveai niciun rezultat pentru așteptarea ta, timp de 25 de ani, în aceeași zi și la aceeași oră te duceai pe peronul acela din gară. Sperai să vină el, omul acela străin care te-a întrebat care e gustul universului. Credeai în fiecare an că i-ai găsit răspunsul la întrebare și erai nerăbdătoare să-l împărtășești cu el. 

În următorul an constatai că te înșelaseși. Până la vreo 15 ani încă mai credeai că universul are gust de plăcintele bunicii în ajunul Crăciunului. Atunci te-ai îndrăgostit. Ai schimbat plăcintele cu iubirea, în următorii ani cu suferința și apoi cu singurătatea. În anul acela ai plâns și tu tot în locul în care o făcuse străinul și ai îndrăznit să întrebi un copil ce gust are universul.

Răspunsul adevărat la întrebare l-ai primit abia anul acesta când ți-ai cumpărat cuptorul. Ai realizat că printre gustul poluat al unui univers gri, în inima ta se strecoară și arome dulci de fericire atunci când le pregătești gustarea copiilor tăi, iar ei îți spun mulțumiți Sărut mâna pentru masă. 

Articol scris pentru SuperBlog 2013.