Badea Bianca. Un produs Blogger.

luni, 29 decembrie 2014

Atingeri


Câteodată cuvintele nu sunt de ajuns.

Aș vrea să merg cu tine prin ploaie și să-ți ascult vocea povestind despre tot și nimic, despre problema la programare pe care ai reușit să o rezolvi aseară, despre discuțiile cu ai tăi, despre cât de mult aștepți plecarea noastră, cât îți dorești să-ți petreci toate zilele alături de mine și cât de greu trec clipele în care nu sunt cu tine.

Aș vrea să-mi trec palmele peste bumbacul moale al tricoului tău și să fiu geloasă pe el că te atinge atât de des. Aș vrea să-ți umplu spațiul dintre degete cu propriile mele degete. Aș vrea să-ți simt palmele pe spatele meu, urmărindu-mi curbura umerilor și să tremur când urmezi linia coloanei până la final. Aș vrea să-mi înlănțui brațele în jurul taliei tale și să nu-mi dau niciodată drumul; să schimbăm fericire tăcută și să simțim realiatea unei persoane atât de aproape, atât de adevărată, atât de iubită.


Aș vrea să-ți simt căldura corpului lângă al meu, să-ți simt cu urechea abdomenul tare cand stau așezată atât de comfortabil cu capul peste tine. Aș vrea să-ți urmez linia maxilarului cu buzele mele, alunecând spre gât și descoperind toate locurile secrete care te-ar face să-mi zâmbești dimineața sub un soare ce ne-ar trimite promisiunea unei noi zile împreună.

Aș vrea sunetul glasului tău și clipirea ochilor căprui imprimate pentru totdeauna în mintea mea, proiectate prin praful realității într-un tablou de amintiri cu idei proaste ce păreau bune la momentul respectiv și invers. Aș vrea fotografii din zile călduțe și nopți înstelate. Aș vrea plimbări lungi și călătorii și mai lungi. Aș vrea ca senzația de bine să nu ne dispară vreodată. Aș vrea negrul părului tău, finețea pielii tale, iubirea inimii tale, le-aș vrea pe toate ale mele.

Aș vrea să te iubesc ca nimeni altcineva.

6 comentarii:

  1. cuvintele sunt cuvinte! dar atingerileee...eee...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum, pentru ca ultimele ore ale anului 2014 sunt gata să treacă prin clepsidra timpului si anul 2015 este aproape să-şi deschidă primele file albe, necunoscute, trimit urari de sănătate, bucurii şi mult noroc! LA MULTI ANI!

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!