Suflete în afara trupului

- Cred că eu îmi port sufletul în afara trupului.

- Hm.. Ăsta e un lucru ciudat.

- Am toate simptomele.

- Și care sunt ele?

- Îmi pasă prea mult de lucrurile greșite, de lucrurile străine, inima mi se rupe prea ușor iar creierul meu se simte puțin asimetric față de lucrurile ce s-ar presupune că sunt amuzante.

- Amuzante?

- Da. Știi tu... Petreceri, alcool, lucruri de genul ăsta.

Despre Politehnică

Intră cine vrea, iese cine poate.

Ăsta e motto-ul uneia dintre cele mai bune și cele mai grele universități din România (cică). Cum am ajuns eu aici? Nici eu nu știu. Dând două examene. Am luat 10 și 8.50. Asta bineînțeles, după ce am trecut bacul și după ce au picat primele două opțiuni: Academia de Poliție și Academia Militară. De ce? Că's prea scundă pentru prima și prea lașă pentru a candida la un loc din trei pe țară pentru cea de-a doua. Așa că după ce m-am gândit eu mult (și prost) am ales Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, secția Calculatoare și Ingineria Informației, filiala engleză. Pe cât de pompos sună, pe atât de lame este.

Un alt miros al vieții

Iubesc mirosul toamnei.

Se răsucește în aer, se ascunde după colțuri, se lasă deasupra lumii ca ceața dimineții, exact înainte răsăritului. Mă încântă mirosul de roșu, al merelor, al scorțișoarei și al dovlecilor și mai ales mirosul de porumbi proaspăt culeși în curtea de la țară. Verdele fad dezvăluie aroma unei veri abia trecute, a acelui moment în care fiecare anotimp se transformă în altul. Așa cum florile fac loc frunzelor, albastrul cerului va fi promisiunea iernii. Violetul rar împrăștiat pe cer miroase a un adio  dureros, ca o ceață de nostalgie și dor de casă. Printre toate mirosurile astea se află și cel al gecii tale de piele si ceva mai mult, ceva unic, un miros căruia nu aș putea să-i dau vreodată un nume, dar aș știi că e al tău.

O altfel de viziune a lumii

Aș putea să mă uit în abisul albastru al unor ochi inocenți pentru totdeauna, doar că uneori mai trebuie să și clipesc. Lumea e așa frumoasă acum, mereu schimbătoare și totuși fără să se schimbe vreodată.
O văd acum printr-un filtru al altor ochi verzi, cu un iris auriu si gene lungi și negre.
Mă întreb dacă prin ochi negri lumea se vede altfel. Mi-ar plăcea să văd totul prin alți ochi, căci în ochii mei căprui lucrurile sunt atât de crude! Prin alți ochi, alte culori, în alte unghiuri și din alte locuri. Oare atunci aș putea să observ lucrurile acelea mărunte care s-ar presupune că ar infrumuseța viața?