Badea Bianca. Un produs Blogger.

sâmbătă, 31 martie 2012

Rime

Renasterea

Recit cuvantul tau cel sfant
Adus de tine din mormant
Sarman cu glasul rar citesc
Simt cum in lumea ta traiesc
Parca visez, parca plutesc
Pe-acest pamant.

Evit sa spun ca plin de dor
As prefera aici sa mor
Sa nu ramana-n urma mea
Decat un chin si-o viata grea
Dar sa nu-ti pierzi increderea
Tu suflet gol

Nu inteleg de ce acum
Parca pasesc pe-un ultim drum
Imi simt tot corpul amortit
Cu fase albe-acoperit
Intr-un sicriu de lemn trantit
Ca un nebun

Ah ! Chiar sunt mort ; oare m-auzi ?
Tu mama, de ce nu-mi raspunzi?
Iar tu prieten de ce plangi ?
De ce nu poti sa ma atingi ?
De ce cu dintii tare strangi, 
Si-obrajii-s uzi ?

Si tu iubito unde esti ?
Te-astept sa vi, caci imi lipsesti
Mana sa-ntinzi sa ti-o sarut
Sa-ti spun cat te iubesc de mult
Iar glasul cald sa ti-l ascult
Sa imi vorbesti.

Te caut iar printre straini
Unde esti tu, sa ma alini
Sa simt din nou prezenta ta
Sa imi redai increderea
Si-apoi sa simt renasterea
Din flori de crin.


E doar un vis, dar ce real
Vedeam cu ochii foarte clar
Ori am fost mort si-am inviat
Sau oare ce s-a intamplat
Dar tot ce-a fost parea citat
Dintr-un jurnal

Raman cu ochii-aproape inchisi
Mana pe piept si dintii stransi
Dar dintr-o data ma trezesc
Sunt viu desi, inca plutesc
Pierdut pe geam in zari privesc
Copacii ninsi

Eu n-am murit, suna ciudat
Desi parea adevarat
E-o lume noua-n jurul meu
In care-acum traiesc si eu
Plutind in aer ca un zmeu
Inaripat. 

--
E veselie langa sat

E veselie lânga sat
În fiecare seară
Unde se-aude ne-ncetat
Acordul de chitară.

Se-aude de vreo două seri
Cu multa gălăgie
Dar parcă sunetul de ieri
Produce nostalgie.

Şi-aşa frumos a răsunat
De mi-a intrat în suflet
Stăteam şi ascultam pe pat
Profund, acelaşi sunet.

Ca un ecou neauzit
Ce prin păduri se pierde
Se naşte dinspre asfinţit
De lângă codrul verde.

Parcă este un dar divin
Din ceruri parcă vine
Nu ştiu de este dor sau chin
Sau veste de la tine.

Ador s-ascult la nesfarşit
În fiecare seara,
Un sunet nemaipomenit,
Un sunet de chitară. 

--
Ce mai conteaza?

Ce mai conteaza dac-afara ploua
Daca e soare sau e innorat
Ce-mi pasa mie ca e ora noua
Caci pentru mine ceasul s-a stricat.

Ce mai conteaza daca ti la mine
Sau ce conteaza daca m-am schimbat
Nu mai conteaza daca eu sunt bine
Sau daca te-am iubit cu-adevarat

Ce mai conteaza daca dimineata
Plangand ades eu ma trezesc din somn
Si mii de lacrimi curg spalandu-mi fata
Iar seara nu ma lasa sa adorm

Ce mai conteaza daca a fost iubire
Sau daca intre noi a fost ceva
Conteaza doar ca esti o amintire
Ce se va pierde-n mintea mea, candva 

--
Tristete

Lovesc tristetea, dar ea ma doboara
M-afund intr-un albastru cer inchis ;
Omor Luceafaru' ce-ncet coboara,
Din cer, peste pamantul parca stins.

S-a stins faptura ce il inconjoara,
Iar anii cei din veacuri s-au pierdut ;
Peste Pamant doar moartea mai coboara
Caci lumea mea in iad s-a prefacut.

Nu-i suflet, nu-i nici floare, nici faptura
Nu mai sunt pasari ce-n pomi ciripesc
Nu mai e dragoste, nu mai e nici natura
Nu mai exista spatiu sa traiesc.

Si mor vazand ca lumea asta-i moarta
Ma sting ca un sarman printre straini
Caci ne-a fost scris s-avem aceeasi soarta
Sa zacem intr-un cadru plin cu spini 

--
Tradare sa fie oare?

Pierdut, m-arunc in nemurirea serii,
Sperand sa regasesc vreun Dumnezeu
Caci m-ai atins in mijlocul durerii
Tu ai ranit si ai tradat sufletul meu

Acolo unde esti ma chemi pe mine
Catre biserica tu sufletu-mi indrepti
Dar unde vrei sa fiu nu-mi este bine
Nu cred ca are rost sa mai astepti

E seara, parca inima imi plange
In jurul meu am doar prieteni dragi
Dar sufletul-mi se rupe-ncet, se frange
Esti prea departe ca sa-l mai atragi.

Acolo unde esti in departare
Pierduta esti fara iubirea mea
Incep sa cred ca tu mi-ai dat uitare;
Din cerul meu a mai cazut o stea.

Nu vreau sa mai aud candva de tine
Cat te-am iubit si-acum eu te detest
Caci tu mi-ai luat ce-aveam mai bun in mine
Raman orfan, raman un simplu test. 

M-am gandit sa va incant putin cu frumoasele rime ale unui bun prieten, DanteDan. Mereu am invidiat poetii.


duminică, 25 martie 2012

Locuri de vis

V-ati gandit vreodata cat de frumoasa, dar si ciudata e lumea asta?

 In statiunea Skagen puteti urmari un fenomen natural fabulos. Aici se afla punctul cel mai de Nord din Danemarca, unde Marea Baltica se intalneste cu Marea Nordului. Ele nu se pot impreuna deoarece au densitati diferite.
 Balconul etajului 103 intr-o cladire din Chicago.
 Biroul Selgas Cano in Madrid.
Cel mai inalt carousel din lume, in Viena la 117 metri.
The Gates Of Dungeon. (Portile Temnitei) in Cape Perpetua, Oregon. Apa curgatoare creeaza un peisaj mirifc.
 Baloane in Cappadochia.
Desert cu Phacelia (planta Scorpionului). Infloreste odata la cativa ani.
 Lacul Emerald in craterul unui vulcan stins. Parcul National Tongarion - Noua Zeelanda.
Restaurant pe coasta de est a Zanzibarului. Poti ajunge cu barca sau pe jos, depinzand de recif.
Dubai. Privelistea din cladirea BurjKhalifa. Inaltime 828 m (163 etaje)
Si aceasta este privirea in jos.
 Cel mai lung pod pe mare din lume. 36 km, in China, provincia Shandong.
10 mii de vietati migraza de doua ori pe an din Peninsula Yucatan pana in Florida.
 Granita dintre Belgia si Olanda intr-o cafenea.
Acesti copaci cresc in Polanda iar cauza formei lor este necunoscuta.
Ziua si noaptea. Monument din Lituania.
Un tunel neobisnuit dintr-un parc national din California.
Statuie creata de Bruno Catalano, in Franta
 Fotografie de familie.
 Cel mai lung blocaj trafic din lume, inregistrat in China. Aproximativ 260 km.
 Magazin de jocuri pe calculator in Paris. De fapt, podeaua este perfect plata.
Raul Lena si stancile Pillaris, Rusia.
Cladirea Haus Rizzy - Germania
 Camuflaj de toamna.
In orasul Buford din America locuieste doar o persoana. Primarul.

 Fotografie din interiorul unui val.
 Lift intr-o cladire din Chicago.
 Paradisul pierdut din Oceanul Indian. insula Lamu
 Cartier din Brazilia. Granita dintre saracie si bogatie.
 Podul Banpo din Coreea de Nord
 Acesta este un fenomen geologic unic, localizat pe platforma Danxia in China. Culorile sunt rezultatul acumularilor timp de milioane de ani a nisipurilor rosii si alte roci.
 Statul Montana, America. Lacul cu cea mai transparenta apa din lume. De fapt are o adancime foarte mare.
 Aeroport din Maldive, situat pe o insula artificiala in Oceanul Indian.
 Acea persoana trebuie sa fie cea mai curajoasa de pe planeta. Nu toata lumea are curajul sa fumeze o tigara intr-un asa loc si pe o asa vreme.
 Furtuna in Montana, America, 2010.
Aeroportul Gibraltar. Cel mai extraordinar din lume.
 Gloria dimineatii. Tipuri de nori in nordul Australiei.
 Rau deasupra unui alt rau. Podul Magdeburg, Germania.
Orasul Sydney invaluit in ceata.
Turnul Lunii - Zgarie Nori din Dubai

Articol publicat la Ora MWB.

sâmbătă, 17 martie 2012

Blogstorming Z11. Adevarata pace mondiala.

Echipa Most Wanted Blog mi-a facut placerea de a ma desemna gazda a editiei a 11a de Blogstorming, un proiect de blogging interactiv. Dezbaterea va avea loc prin comentarii la acest articol, asupra temei Exista, sau va putea exista vreodata o adevarata pace mondiala?

Voiam de mult timp sa scriu un articol despre aceasta tema iar acum a venit ocazia perfecta.

Mi-am dat seama ca atunci cand suntem raniti, invatam sa uram. Pe de alta parte, cand ranim pe altcineva, suntem blamati de ceilalti incat incepem sa ne simtim vinovati. Totusi, experimentand o astfel de durere, incepem sa fim intelegatori cu oamenii. Cunoasterea dezamagirii ne ajuta sa crestem, sa ne maturizam. Si sa crestem inseamna sa putem gandi si sa luam decizii pe cont propriu.
Sa cunoastem iluzia, sa ne gandim la durere si sa ne gasim singuri un raspuns.


System Of A Down - Soldier Side

Sunt si au fost atat de multe razboaie in lume, incat doar ura exista. Eu as  fi vrut  atat de mult sa pot face ceva in privinta asta, sa aflu raspunsul care ne va aduce pacea pe care o meritam, incat, pana de curand o tineam una si buna ca ma voi inscrie la Academia de Politie sau la Academia Tehnica Militara. Fiind acolo, in mijlocul unor oameni de care depind viata si securitatea noastra nationala, credeam ca pot schimba ceva. Credeam ca pot avea idei ce vor schimba viitorul.
Am fost adusa insa la realitate de cuvintele unui strain practic, Gabriel Baldovin, ce imi spunea urmatoarele:

Te vei minti toata viata ca armata e facuta sa ajute poporul contra invadatorilor (cand de fapt ea e menita sa cucereasca sau sa ameninte sclavul clasic si contemporan spre a fi productiv). Stii ca majoritatea militarilor vad femeia ca pe un sac in care ei sa-si verse dejectiile? In ciuda regulamentelor mai noi, totusi militarii vor vedea mereu astfel femeia. 
Stii ce inseamna sa fii trimisa in teatrele de oparatiune unde sa explodeze proiectilele? Stii ce inseamna "posttraumatic stress disorder"? Din pacate cand vei realiza ce ai pierdut va fi prea traziu... 
 Daca mergi in armata s-a cam termint cu visarea. Devi ceva ce nici nu stii inca ce inseamna. Nu stii ca exista. N-ai cum sa compari. Imbatranim de fapt atunci cand nu mai putem visa si ne carpim o viata plina de compromisuri. Mergand in armata risti sa imbatranesti astfel. Ei au nevoie de oameni docili si goi pe dinauntru.  Orice forma de autoritate armata este un semn al totalitarismului si sclavagismului. 

Am sa iti zic care e rolul armatei. El vine din antichitate si s-a consolidat in Evul Mediu. Acest rol este xenofobia. Ura pentru comunitatile apropiate este un mod de "deplasare" (termen psihanalitic) prin care subiectul incearca sa impace ura fata de exploatatorul lider si nevoia de a se supune lui. Daca nu se supune atunci este exclus din sistem. Putini isi pot permite asta. Daca accepta neconditionat supunerea si ordinele venite de la superiorii ierarhici, atunci presiunile venite din aceasta parte il imbolnavesc de nervi. Si asta e de fapt originea tulburarii psihice. Ei bine, aceasta deplasare a urii catre alte popoare este un compromis intre cele doua. Se face astfel un clivaj (alt termen psihanalitic) intre conducatorul bun si dusmanul (exterior) rau. De aceea Stalin era vazut din ce in ce mai mult ca un bunic placid (si inca mai este) cu cat crimele sale erau mai odioase. (Apropo- si Stalin si Hitler si Gaddafi si toti dictatorii poarta cu ostentatie uniformele militare). 



Initial nu i-am dat dreptate. Dar am stat si m-am gandit...
Acum mult timp oamenii se luptau in mod constant, razboaiele nu se terminau niciodata, era o perioada mult mai grea decat cea de-acum. Dar in final tot oamenii au fost cei care au creat pace si ordine. Ar trebui sa credem ca va veni un timp in care oamenii se vor intelege cu adevarat unii pe altii. 
Oamenii din trecut ne-au incredintat noua cautarea pacii, dar apoi ne-au lasat singuri. Totusi... noi ar trebui sa fim salvatorii acestei lumi. Insa care sunt raspunsurile pe care noi le avem? Toate sunt niste prostii.
Doar traind, oamenii ranesc pe altii fara sa-si dea seama...Deci atata timp cat umanitatea exista, va exista si ura. Oare adevarata pace nu poate exista in lumea asta? Tot ce spun marii politicieni acum, despre asa-zisa pace pe pamant, e doar un vis frumos?
Cum ar putea oamenii sa nu se schimba cand infrunta atata durere?
Pot ei sa continue sa creada in ei insisi?
Pot ei sa garanteze ca nu se vor lasa influentati de rautatile gratuite care exista de prea mult timp? 
Toti am avut partea noastra de durere. Si exista multa suferinta in sufletele noastre. Nu putem spune ce alte greutati vor veni in viitor, dar daca eroii se schimba, totul se va transforma intr-o alta poveste.
Noi suntem cei ce trebuie sa se schimbe pentru ca societatea sa se schimbe si ea, nu?


God is wearing black...

sâmbătă, 10 martie 2012

Profetie


Draga viitoare mama,

Nu mai e mult. In curand vei avea un pumnulet de viata in bratele tale.
Va plange, va tipa, te va tine noptile treaza, va face pipi pe oriunde, va insira murdaria in toata casa, va spune primul cuvant rusinos in public, va fugi de-acasa, va fi un mic monstrulet, va lua note proaste, va aduce acasa prietenul ala care ai vrea sa dispara.
Dar mama, te rog sa-ti amintesti ca acel mititel suflet pe care il tii in brate, e tot o viata, iar acea viata este viitorul. Tot ceea ce faci va contura viitorul. te rog aminteste-ti ca atunci cand esti nervoasa si cuvintele curg ca un rau, acele cuvinte pot ucide, pot fi ca niste pumnale. Acele cuvinte vor fi cele de care se va agata acea micuta viata. Acea fetita te va avea pe tine sa o ghideze si sa o indrume spre ceea ce va deveni.
Mama, stiu ca viata ta nu a fost mereu roz. Poate ai fost inconjurata de oameni rai, care au tipat, au mintit si au tradat; dar esti deasupra lor acum. Ai puterea de a schimba totul. Sa nu-ti lasi niciodata copilul sa sufere din cauza unor oameni ca ei. Sa incerci intotdeauna sa-l aperi si sa-i stergi lacrimile care uneori nu vor intarzia sa apara.
Cand copilul tau va veni de la scoala si va plange pentru nimicuri, sa nu ai impresia ca "este doar o faza". Pentru ca.. poate nu este. Copilul tau va veni la tine in cautare de ajutor, pentru ca tu esti paturica de salvare. Sa nu lasi pe nimeni sa raneasca viitorul pe care tu il vei creea. 
Cand vor fi momente in care vei simti ca propria ta viata te-a inselat, te rog, priveste in ochii lui si asigura-te ca si el va fi intotdeauna acolo sa te ridice. Poate nu va intelege ce se intampla, dar te va iubi, cu siguranta te va iubi. 
Atunci cand copilul tau va face greseli, nu-l mustra despre cat de grea a fost viata ta si despre cat de recunoscator ar trebui sa-ti fie. Apoi iti va ascunde lucrurile, va pastra secrete fata de tine de frica sa nu te dezamageasca. Va fi rusinat. Nu-ti va spune cand cineva il jigneste la scoala, pentru ca va crede ca nu e nimic in comparatie cu ce ai patit tu. 
Cand el te va face sa suferi, nu te gandi ca o face cu intentie. toti facem greseli. Prima masina pe care poate o va lovi, fii fericita ca el e inca in viata. Acel accident ar fi putut fi atat de aproape de o posibila disparitie.
Sa nu-l indepartezi, mama. Daca va pleca, s-ar putea sa nu se mai intoarca niciodata daca nu ii dai un motiv sa o faca. Dragostea poate construi un suflet. Dragostea poate construi o legatura pe care despartirea nu o poate distruge. Dar daca lasi acea legatura de sange sa se sfarame inainte de a incepe... vei pierde bebelusul pe care o sa-l tii in brate ani si ani.

Familiy is much more than blood...

Am visat ca sufletul mi s-a desprins de corp si intorcandu-se 2 decenii in trecut a rostit cuvintele astea la urechea unei femei nu mai tinere de 22 de ani. Desi le-a soptit la ureche, femeia nu le-a auzit, deci nu si le poate aminti. Ele si-au facut loc pana in inima ei si au ramas acolo impietrite, iesind cate unul la inveala din cand in cand. In acele momente in care ele isi faceau aparitia, cate una din frazele scrise mai sus se indeplinea, astfel incat toate au devenit adevaruri din viata ei. Acel copil s-a nascut iar ea l-a crescut exact asa cum acele cuvinte i-au dictat inimii. 
Fetita a plans, a tipat, a tinut-o noptile treaza, a fugit de acasa, a manzgalit peretii, a murdarit casa, a luat note proaste, a adus-o in pragul a numeroase crize de nervi, in pragul bolii si al depresiei. Dar niciodata fetita nu a fost iubita mai putin. Niciodata, in cei 19 ani ai sai, nu a fost singura si niciodata nu ar vrea sa schimbe nici cea mai mica particica din sufletul acestei femei, care atata amar de vreme i-a fost mama, dar mai ales prietena. 
Ea a privit-o pe mama ei ca pe o stea cazatoare. Una dintre acele stele cazatoare care isi revarsa toata lumina aurie asupra pamantului. Sub acea patura de cristale galbene era ea, fetita blond-satena, cu ochelari rotunzi gen Harry Potter, cu sprancene stufoase si neastamparata ca o caprita. 

Nu-mi va ajunge o viata intreaga sa-i multumesc si sa o iubesc atat cat merita!
Un nou concurs Blog Power, cu o tema in ton cu sezonul:  Mama,  ”trecut, prezent, viitor”,  ”asa cum o stii, asa cum este, asa cum speri sa fie”, aleasa de Liviu R. Alte elogii aduse mamei: Zeita, La multi ani, mama!, Mama




duminică, 4 martie 2012

Nu sunt scriitoare



Eu nu stiu sa scriu.
Nu inteleg conceptele si temele; literele sunt doar forme presate pe hartie in incercarea de a ilustra ce limba mea nu poate spune. Uneori cuvintele mi se blocheaza atat de rau in gat, incat ma simt ca o sticla de sampanie plina de presiune. Cerneala se imprima, creionul manjeste si tastele se rup. Si asa sunt lasata doar cu niste foi ghemotite si aruncate pe podea. Oricat as citi, eu nu pot sa scriu literatura.
Bloggerii adevarati stiu clar cum sa alcatuiasca o fraza. Ei stiu cum sa o lustruiasca astfel incat sa sune melodios. Este ceva ce necesita atentie, iar arta de a scrie se afla tocmai in orele petrecute in fata unor hartii sau taste. Procesul unui autor de a creea o poveste este ca un laborator de experimente, iar atunci cand ultimul semn de punctuatie a fost adaugat, nu a ramas nici macar o virgula neverificata sau slefuita.

M-am gandit sa imi fac blog acum 2 ani si jumatate cand am gasit pe o pagina de internet cele mai frumoase cuvinte pe care le citisem vreodata. Si iata ca datorita acelor sentimente bizare scrise de autoare necunoscuta, am inceput si eu sa pictez litere pe caiete, fiind inspirata de fel si fel de carti sau de povesti reale si chiar de alti scriitori virtuali. Insa nu, eu nu stiu sa scriu, deci nu sunt scriitoare.
Eu, in schimb, stiu cum sa aduc la viata amintiri si emotii, pana cand se varsa pur si simplu pe ecranul laptopului sau se aseaza pe filele unui caiet. Eu sunt doar un uragan; distrug acoperisurile caselor in imaginatia mea, doar pentru a vedea cum arata produsul final. Ma las purtata de vantul meu puternic si incep sa-mi misc degetele pe tastatura, intr-un exces de sentimente; pentru ca doar atunci scriu. Atunci cand ceea ce simt este dus la extrem – fericire pana la extaz sau tristete pana la epuizare.

Eu nu sunt atenta - cuvintele mele sunt uzate si banale. Lucrarile mele niciodata nu sunt finalizate, dar sunt mai degraba aruncate pe pagina de net si lasate sa se stinga, incet, incet, pana cand niciun cititor nu va mai incerca sa curete praful de pe ele. Nu sunt imaculate, iar daca cineva incerca sa le inteleaga, va esua lamentabil. Silabele mele sunt ascutite si zgarie auzul si vazul cititorului. Nu sunt destinate a fi analizate si nici pricepute.
Asadar, de la povesti fictive, am ajuns, in rafala propriilor sentimente, sa scriu chiar despre viata mea. Am vrut sa-mi rup visele din somn si sa le lipesc de realitate, cu aceeasi usurinta cu care bloggeri renumiti isi descriu aventurile vietii. Dar nu am reusit. Incet, incet totul s-a dezlipit si visele au cazut. Am incercat din nou si din nou si din nou, incat m-am pierdut pe mine in ele. M-am ratacit in acele franturi de vise si nu mai stiam care e realitatea si care e imaginatia mea. Am vrut sa raman in vise, caci erau mai frumoase, insa realitatea m-a chemat, am simtit, m-a durut. Deci revenisem aici. Din pacate...

Apoi am scris despre primele mele sentimente, iubiri platonice, iubiri de-o vara, de-o ora, iubiri care nu se uita. Am scris despre oameni importanti, cu trasaturi fine, despre oameni trecatori sau nemuritori. Am scris despre amintiri primavaratice, parfumate, colorate sau decolorate, despre amintiri sub toate formele, despre ce am fost, ce sunt si ce o sa devin.
Dar nu sunt o scriitoare si nici o bloggerita. Sunt o asasina inarmata cu slove. Sunt un dezastru natural ascuns in propozitii. Ucid cu fraze si dezarmez cu paragrafe.
Nu sunt o artista. Sunt doar o visatoare. Iar visatorii nu mor niciodata. Ei doar se trezesc.

Articol inscris la Blog Power 11, cu tema "Codul blogosferei". Alte articole participante: Blogging si creatie, Codul Blogosfere(Balanta), Frana si acceleratie