Trandafiri

Iubești prea mult. Mi s-a spus în vis de către un om cu inima sângerândă și o coroană de spini. Ventriculele i se prăbușeau, bătându-i slab în pieptul plăpând. Mă privea cu ochi mari ce aproape îi corodau pe margini iar mâinile aspre mirosind a fum de țigară stăteau pe umerii mei, ținându-mă pe loc.

Pentru prima dată am realizat că e mort. Inima lui plină de mărăcini s-a uscat atunci când iarna a ucis trandafirii. Tatăl meu, era acoperit de spini.

Extraordinar

Cei mai mulți oameni se îndrăgostesc de extraordinar.

Dragă eu,

Tu nu ești *cei mai mulți oameni*. Să nu crezi niciodată că ești. Te remarci în mulțime cu căile tale tăcute și umorul tău subtil. La început, poate fi îngrozitor, dar în curând vei învăța să-ți ridici ochii și să te înalți peste toți precum un curcubeu.

Vei învăța multe, multe lucruri în următorii ani.

Depășește-ți teama!

Am tot observat în ultima vreme bloguri ale unor scriitori destul de cunoscuți (căci da, pentru mine toți bloggerii sunt scriitori) care au dispărut pur și simplu din online. De 4 ani de când am scris prima dată am adunat aproape 400 de urmăritori. Poate pentru unii e mic numărul ăsta, dar pentru mine e cu adevărat important. Ce mă doare însă pe mine este că mai bine de jumătate din ei nu mai sunt activi pe blogurile personale. Mă tot întreb de acum ce i-a determinat să se oprească și tot ce îmi vine în minte este frica - o frică intensă pe care am simțit-o și eu. Dar așa cum o numesc eu, sindromul de panică, pe mine nu m-a doborât.

Nu ți-e rușine?

O mască -

Obiect mistic și misterios

Pictat cu-ndrăzneală pe față și pe dos -

Ce-ascunde adesea sub lungii favoriți

Figuri transformate în viermi putreziți.

Ups, iartă-mă, trebuia să omit?

Lasă-mă s-o spun într-un mod mai potrivit.

Ești un laș patetic, mizerabil, amețit

Uau, îți iese pe ochi un vierme putrezit.

Un cadou special pentru o femeie minunată

Acum vreo doi ani eram în clasa a 12a și abia așteptam să se termine totul pentru a începe facultatea. Stăteam la marginea unui oraș micuț unde toată lumea se cunoștea cu toată lumea și eram extrem de nerăbdătoare să plec pentru a cunoaște oameni noi, lucruri noi, locuri noi.

Am ajuns în București. Era exact locul pe care mi-l doream la vremea respectivă. Mi-a plăcut; încă îmi place. Dar am ajuns la concluzia că dacă stau aici mai mult de două săptămâni fără a mă duce în weekend-uri acasă, încep să privesc orașul cu dispreț. Îl văd mai urât, mai respingător. De curând am realizat și de ce. 

Mai aveam doar două zile de stat aici până să mă urc în sfârșit în tren și să pornesc spre casă. Da, acasă! Locul liniștit unde mă așteaptă camera mea, nu camera de cămin, patul meu dublu, nu patul suprapus de aici care scârțâie; unde mă așteaptă Dănuț de fiecare dată la gară, apoi iubita mea Kyra la ușă și la final, mereu în bucătărie pregătindu-mi ceva bun, mami. Mi-am dat seama că așa cum o fetiță întrebată unde este casa ei, a răspuns locul unde este mama (Keith Brooks), asta se află și în inima mea.

Iubirea nu mai e de ajuns

În relația cu tine există un singur lucru: nefericire. Toată fericirea pe care o aveam întipărită în mine s-a dovedit a fi doar o aparență. Și cuvintele mi se leagă greu acum. Nu mi s-a întâmplat asta niciodată. Să am atâtea de spus și să nu le pot spune nici măcar în scris. Scrisul era salvarea mea. Tu mi-ai luat și asta.
Dacă nu pot să vorbesc despre suferința mea înseamnă că ai dreptate. Tu ești singurul care simte nefericirea. Eu nu știu ce înseamnă să nu mai doresc să exist. Nu știu să fiu așa cum vrei. Nu știu să mă port cu tine. Eu nu știu să arăt afecțiune. Nu știu să iubesc. Dar știi ceva? Poate că nu știu să te iubesc pe tine. 

Crema care mi-a redat frumusețea

Dacă urăsc ceva în lumea asta, probabil că urăsc să mă plâng. Am evitat întotdeauna să o fac și nu îmi plac nici oamenii care se lamentează tot timpul despre cât de ocupați sunt, câte rele li s-au întâmplat, ce îi doare, cum s-au îmbolnăvit sau altele. Îmi place să mă mențin fermă pe poziții indiferent ce îmi oferă viața și așa reușesc să trec cu brio peste orice.
Am făcut asta timp de 20 de ani dar iată că de curând m-am lovit de o perioadă în care oricât am încercat, nu am putut să rămân acea fată sigură pe ea, mândră că e capabilă să înlăture orice obstacol și să iasă la suprafață neșifonată din orice situație.

Am intrat în cel mai aglomerat interval de timp de până acum, un interval cu nopți întregi nedormite, plin de termeni limită aducători de stres, toate astea acumulându-se și fiind perfect vizibile pe expresia feței mele. Ajungeam la cursuri dimineața și mă întrebau colegii ce s-a întâmplat cu mine de par atât de obosită. Le spuneam că de fapt chiar sunt obosită, nu doar par. Și nu știu dacă vă puteți imagina în ce stare eram dacă ajunsesem să îmi calc pe orgoliu, să mă plâng în fața oamenilor (apropiați, ce-i drept) și să cer ajutor. L-am primit prin binevoința persoanelor dragi dar înfățișarea mea deja era complet schimbată. Stăteam privindu-mă în oglindă neștiind cum să repar ceea ce singură îmi cauzasem prin refuzul de a mă lăsa ajutată și prin încăpățânarea de a lupta cu toate problemele singură.

O familie

Acum trei ani lua ființă o publicație online realizată de câțiva bloggeri ce și-au dorit să formeze o echipă de tineri scriitori care să strălucească în blogosferă. Au numit-o MostWantedBlog și până astăzi a ajuns una dintre cele mai valoroase publicații din online-ul românesc.

La aproximativ un an de la înființare am fost și eu invitată să fac parte din grupul ce devenea din ce în ce mai mare. Am acceptat cu mare bucurie, am fost și încă sunt mândră că blogul meu (ce în acea vreme era destul de mic și necunoscut) a fost propus pentru a primi premiul MWB.
S-a format astfel cel mai important parteneriat online pentru mine, o colaborare care mi-a ajutat blogul într-un mod în care nici nu visam. Am cunoscut oameni extraordinari, educați, înțelepți. Câțiva dintre ei mi-au devenit buni prieteni atât în viața virtuală, cât și în cea reală.

Pentru asta te iubesc

A fost cândva un băiat care avea toate cuvintele la îndemână, cu toate acele metafore, epitete și zâmbete la un loc. Am fost odată cu el.
- Cum îți trăiești tu viața? m-a întrebat .
Am rămas tăcută, fără expresie, cu o figură ce putea aparține doar unui copil adormit sau în cel mai rău caz unui cadavru. Am crezut că știu răspunsul.
- Trăiesc viața pur și simplu trăind-o. Sunt sociabilă cu oamenii și îi aleg pe cei pe care vreau să-i iubesc. Dimineața stau la lumina soarelui și respir aerul curat și proaspăt. Noapte visez la locuri în care nu am fost niciodată, visez la ochii tăi ochi albaștri iubitori și momente de fericire. Uneori, când lumea devine prea mare pentru mine și sentimentele mele, iau un stilou și încep să trăiesc pe hârtie. Privesc cuvintele cum îmi crează o lume doar pentru mine și mă contopesc cu ea.
- Ești sigură, iubito? pentru prima oară mi-a zis așa. Trăiești trăind și totuși te ascunzi.
Din nou, am rămas tăcută. Am început să am îndoieli.

Moș Crăciun e Dumnezeu

Dragă Moșule,
Ar trebui să să fii un Dumnezeu cu ochi albaștri. Dacă îți las prăjituri, vor compensa pentru păcatele mele?
Și Moșule, probabil în rai ninge și de-asta norii sunt albi. Asta înseamnă că suntem sub o pătură de nea și când ne întindem pe zăpadă ne numim îngeri.

Dragă Moșule,
Am spus că eu încă mai cred în tine și am aflat că și alții o fac, doar că într-un mod mai diferit. Familia de peste stradă și țara de lângă graniță și oamenii din cealaltă parte a pământului - nu suntem atât de diferiți cu excepția faptului că eu cred că zbori într-o sanie trasă de reni și ei zic că umbli din ușă în ușă cu sacul în mână. Mici diferențe, Moșule, ca cea dacă porți o haină roșie sau albă. Toate se regăsesc în Crăciunul în cele mai frumoase povestiri. Vezi, dragul meu moș, Oscar Wilde, Charles Dickens și alți oameni mari au scris despre tine.

Lasă-ți copilul să salveze lumea

Într-o altă lume și-ntr-un alt timp exista un război. Oamenii care au supraviețuit l-au numit Războiul Culorilor. Regina Roșie punea stăpânire pe oraș după oraș și își trimitea pictorul să-i revendice pământurile. Pictorul era un proscris al armatei ei, un soldat decorat dar fără niciun folos Reginei. Acum el servea unui singur scop: să picteze. 
- Copii, stați înăuntru! se auzea strigătul unei mame de la o fereastră.
- Mami, mami, ce fel de mașină e...
- Înăuntru, înăuntru! femeia strigă disperată în timp ce își ia copilul în brațe.
Toate ușile din oraș s-au închis, zăvoarele s-au tras, liniștea s-a așternut peste străzi. O mașină ciudată se plimbă printre și pe deasupra clădirilor, purtând simbolul Reginei: o inimă mare roșie. În final, mașina ajunge în centrul orașului, având un scut de flăcări.
- Mami, este...

Prin haine vorbesc

Motto
Hainele sunt mecanisme de comunicare.

Toată lumea mă cunoaște ca fiind o persoană extraordinar schimbătoare, atât la nivel psihic, cât și fizic. Trec extrem de rapid de la o stare sentimentală la alta, așa cum trec de la o ținută la alta. Există și o legătură între schimbările astea. Niciodată nu mă îmbrac elegant dacă în dimineața respectivă m-am trezit cu fața la cearșaf, posomorâtă sau fără pic de vlagă. Atunci trag niște blugi pe mine, o bluză oarecare, îmi fac un moț în cap și am plecat.
Am și zile când mă simt veselă, simt că voi avea o zi norocoasă și că trebuie să arăt bine. Poate norocul mi-l va aduce chiar felul în care sunt îmbrăcată. Atunci îmi aleg cele mai frumoase haine din dulap, cele în care mă simt încrezătoare în forțele proprii și care îmi dăruiesc o atitudine sexy. O pereche de pantofi cu toc sunt cireașa de pe tort și cu ei trec pragul convinsă că pot schimba lumea.

Dacă se întâmplă totuși să am o zi proastă, abia aștept să ajung acasă și să scap de orice haină de pe mine, să mă arunc în pijamale și să-mi închei ziua relaxându-mă în ele. Sunt și momente când mi se întâmplă exact opusul: am o zi bună stând acasă și deși nu trebuie să plec nicăieri, simt nevoia să probez câteva haine, de obicei o rochie și să mă învârt în oglindă.

Florile nu își pierd puritatea

Motto:
Puritatea înseamnă să fi capabil de a întâmpina oamenii cu un zâmbet în fiecare zi.

Puritate în dragoste, puritate în slăbiciune, puritate în lacrimi, puritate în ziua de mâine, puritate în viața, puritate în inimi, puritate în oameni.

Îți amintești zilele când...

școala era amuzantă,
băutura era suc,
să fii high însemna să te duci la munte,
protecție era doar casca de la bicicletă,
luptele durau 2 minute,

Tur virtual prin Straja

Am intrat prima dată pe site-ul vilei Straja acum câteva zile, căutând oferte de Revelion. Eu sunt mai pragmatică așa că nu îmi place să las lucrurile pe ultima sută de metri. Vreau să știu din timp cum o să am totul organizat deci m-am apucat de răsfoit oferte încă de acum.
Am găsit pe pagina lor prețuri accesibile pentru un sejur la Straja ce ar conține noaptea dintre ani. Ca să văd ce mă așteaptă am început să vizitez site-ul și am găsit fel de fel de lucruri interesante.
Pentru început m-am uitat la galeria de poze. Cam slăbuță... Îmi venea chiar să tai ideea de a petrece Revelionul la ei. Zic slăbuță pentru că deși fotografiile par perfect în concordanță cu realitatea, poate nu ar strica puțină stilizare. Nu sugerez acum că ar trebui să prezinte cu totul altceva decât felul în care arată zona și vila dar părerea mea personală este că turiștii ar fi mult mai atrași de niște fotografii artistice, profesionale.

Asta cred că e printre puținele care este cât de cât reușită.

Nymphetamine vă invită la concurs!

Tot am participat eu în ultima vreme la fel de fel de concursuri susținute de X, de Y sau sponsorizate de Y și de X. Acum iată că în parteneriat cu site-ul de bijuterii LuxuryGift.ro mi s-a oferit și mie ocazia să creez propriul meu concurs.
Ei sunt cei care au dorit să mă ajute cu premiul, așa că  mi-au propus să ofer câștigătorului un voucher de 50% pentru orice produs dorit din gama lor de bijuterii de fantezie sau butoni.

Am să vă spun acum și ce trebuie să faceți pentru a-l câștiga, dar nu înainte de a vă arăta câteva poze pentru a vă face o mică idee cât de superbe sunt aceste podoabe.

 

Doar despre brânză

Îmi place brânza. Da, încep așa direct pentru că mie chiar îmi place brânza. Când eram mică pupam în bot toate vacile lui mamaie ca să le arăt cât de mult le iubesc și cât de mult merit să-mi dea mult lăptic. Lăptic creator de brânză.
Dar cum s-au mărit și verii mei și au început să-mi muște din cașcaval, mama mea dragă a început să cumpere brânzeturi din oraș. Dar toți comercianții ăștia au împuțit brânza și au făcut mai mult un cocktail de apă și E-uri. Mi-am cam pus pofta-n cui cu așa produse până când am găsit cea mai delicioasă brânză de la Delaco. Așa de bună încât doar când o priveam mă topeam ca mozzarella pe pizza.

Planuri de viitor

A apărut o nouă probă la SuperBlog 2013 și pot spune cu entuziasm că este în topul preferințelor mele. De ce? Pentru că este printre puținele, poate chiar singura cu care am o legătură reală și nu mă simt forțată să fac reclamă.
Să vă lămuresc și despre ce este vorba acum. CND Turism ne invită la această probă 18 să trăim visul american experimentând programul despre care probabil că ați auzit mulți, work and travel. Experimentând imaginar vorbind, bineînțeles, că doar nu vom da toți participanții fuga acum până în America pentru a avea ce povesti.

Philadelphia

Acum să explic și de ce am spus că am o legătură cu această probă. Nu, nu am fost niciodată în State, but I'm going to!! M-am înscris chiar săptămâna aceasta pentru ca în vara anului viitor să am o călătorie fantastică în America.

Femeia din parfum

Sau poate ar trebui să zic femeia care era perfectă. Ba nu, nici așa nu e bine. Femeia care se considera perfectă. Și femeia căreia i-am demonstrat că iubirea ne face imperfecți, dar frumoși. Avea o privire de Killer Queen exact cum spun versurile în melodia lui Katy Perry - Roar:

I got the eye of the tiger, a fighter, dancing through the fire
Cause I am a champion and you’re gonna hear me roar
Louder, louder than a lion

Gustul universului

Aveai 5 ani și stăteai în sala de așteptare în timp ce mama ta cumpăra biletul la tren. Erai îmbrăcată în haina de iarnă și aveai ghetuțele ce îți erau un pic prea mari. Pălăriuța îți stătea un pic strâmbă, dar nu îți păsa. Tot ce doreai era să plecați mai repede către bunica, ce știai  că te așteaptă cu cozonacul tău preferat.

Lângă tine se așează un om. Nu puteai spune dacă era tânăr sau bătrân. Era doar un om ce mirosea a singurătate, lucru pe care îl vei afla mai târziu că de fapt înseamnă țigări, alcool și homelessness. Plângea tăcut în jacketa lui și îți era frică să te uiți, pentru că nu mai văzuseși niciodată un adult plângând. Îi arunci totuși o privire dar te vede. Se uită insistent la tine și într-un final de întreabă:
- Tu știi care e gustul universului?

Am ales să-mi protejez tenul

- Hei, hei tu!! Heeeeeei!
Ce pisici?! întorc capul și nu văd pe nimeni. Cred că am luat-o razna.
- Mă asculți odată? Sunt aici.
Cred că cineva îmi face o farsă. Dacă nu, asta deja începe să mă sperie. Unde aici? întreb deja un pic enervată.
- În oglindă, unde altundeva? zice o voce irascibilă.
Hai că asta-i culmea. Încerc să ignor sunetele ce le atribui oboselii (o modalitate mai frumoasă de a spune mahmurelii) dar devin din ce în ce mai insistente. Într-un final îmi trag două palme și mă plasez în fața oglinzii. Mă uit. Mă uit insistent. Mă holbez.
- Pe bune acum, tu chiar ești chioară? Sunt chiar în mijlocul frunții.
Mă uit unde-mi indică vocea deja foarte iritată și când văd minunea sar doi metri în spate. Era un coș. Mă rog... unul foarte mare pe lângă multitudinea de altele mai mici ce le aveam pe față.
- Sunt nebună? Chiar vorbesc cu un coș?

Cum să scrii o carte de dragoste

Stăteam și mă gândeam cam ce aș putea să vă povestesc, ce întâmplări hazlii mi s-au mai întâmplat de când cunoscutul incident cu boul și purcelul sau noaptea agitată printre puii de găină. Cum viața mea nu e așa amuzantă pe cât mi-aș dori, m-am hotărât să vă scriu despre ideile mele nebunești în a scrie o carte de dragoste.

De ce romanțe? Pentru că întotdeauna a fost un subiect șmecher în lumea literară. În plus, știam eu câteva ingrediente pentru care erau așa populare.
1. Tipele. Da, tipele sunt moarte după love story-uri. Fiecare fată își dorește în secret un mascul feroce care să-i spună ce să facă să îi șoptească dulcegării la ureche. De asemenea, vor să se simtă în siguranță, ca și cum nimic nu le-ar putea răni când Mr Muscolo e prin preajmă. Și faptul că sunt fată m-a ajutat mult să înțeleg mintea contorsionată a domnișoarelor din ziua de azi.

Mașina verde

Am fost un prototip al viitorului încă de prin 5500 î.C. când s-a inventat roata - probabil cel mai fericit eveniment al omenirii (deși domnul de prin Irak ce a descoperit această uimitoare chestie învârtitoare nu s-a gândit niciodată să ceară drepturi de autor).
După ceva timp un alt geniu al lumii preistorice s-a gândit să atașeze descoperirea colegului său inginer la un șasiu. Cum fierul nu se aflase încă, minunatele roți legate de un șasiu de lemn au format o căruță. Deci da, vă vine să credeți sau nu, inițial eu eram o căruță. Chiar și în ziua de azi mai am rude îndepărtate ce nu au renunțat la grelele percepții de viață din trecut. Asta e  problema cu generațiile vechi: nu se pot adapta cerințelor din prezent.

După alte câteva mii de ani și de mici ajustări, prin secolul 18 cineva mi-a adus în design în ceva cu totul nou: un motoraș cu aburi. Dacă până atunci mă simțeam ca o sclavă a oamenilor, în momentul acela am fost foarte mândră de ei și de noua mea achiziție. Au urmat fel și fel de îmbunătățiri, de la  motoare cu ardere internă până la motoare electrice.
Am ajuns în prezent pe mâinile unor oameni ce par a fi urmașii geniilor din trecut ce au pus bazele a ceea ce sunt acum. Am ajuns în grija celor de la Toyota. Ei sunt cei care m-au șlefuit, m-au aranjat, m-au îmbrăcat până am ajuns ceea ce mi-am dorit întotdeauna.

Un cămin, nu doar o casă

Legați prin sânge și strălucire, cei din familia Luxuri au creat între ei legături extrem de puternice. Îi invidiam. Erau vecinii noștri și de fiecare dată când pășeam peste pragul casei lor, vedeam în ei familia perfectă. Nu era o invidie răutăcioasă, din contră, eram plină de admirație pentru ei. Fata lor mi-era prietenă bună și de fiecare dată când îi mărturiseam aprecierile mele, îmi spunea:

- Împărtășim o relație specială, deși uneori devine obositoare. Împărtășim succesele noastre deși uneori nu ni le spunem. Împărtășim gândurile, deși nu vorbim despre ele. Împărtășim problemele, deși ni le ascundem. Împărtășim dezamăgirile, deși de multe ori ne e teamă să le recunoaștem. Împărtășim secretele, deși le acoperim. Împărtășim dragostea, deși uneori nu o arătăm. Împărtășim afecțiunea, deși suntem prea timizi s-o demonstrăm. Împărtășim ajutorul, deși uneori suntem cam leneși. Suntem oameni.

Jocul numerelor

10.
Aveam 6 ani și inhalam miros de copilărie. Ți-am zis că îmi plac pinguinii din ToyStory și ai încercat să-i imiți. Mi-ai făcut un castel de nisip și când vecinul cel rău mi l-a stricat, parcă te-ai transformat în Ender la școala de luptă.

9.
Aveam 10 ani și jucam jocurile foamei mâncând frunze ca să ne demonstrăm cât de mult ne iubim. În spatele clasei am creat o urzeală împotriva lui Morgan care mi-a zis că îmi urăște părul.

8.
Aveam 16 ani și deja eram adolescenți. Trebuia să port sutien și uram asta pentru că nu te puteam strânge la piept cât de tare voiam. Totuși, tu păreai entuziasmat de perioada asta. Ai început să fumezi și într-o lună te-am urmat.

Cum să creezi un joc de acțiune

Jocurile video - toată lumea, până și părinții se joacă așa ceva în zilele noastre. Chiar și fetele. Nu mai suntem pe vremea când gamingul era doar un hobby al băieților tocilari. Dintr-o gamă atât de largă de jocuri video, cum poți să reziști tentației de a nu încerca măcar unul?

Dar ce se întâmplă atunci când deja ai câștigat toate campionatele posibile de WorldCyberGames, Dota2, Dreamhack sau alte minunății? Simplu. Te aventurezi în crearea propriului tău joc video, unul în care să aduci încă un început de adolescent în prag de salivare retinală.

Iată câțiva pași simpli prin care vei deveni noul Iisus al jocurilor video:

1. Cercetează piața! Analizează toate forumurile de gaming și află ce se cere. Ca să te scutesc de efort, îți zic încă de pe-acum război. Da, războiul vinde, războiul e popular. Ai o dovadă pură doar uitându-te la tv sau mai simplu prin multitudinea de filme și cărți apărute pe acest subiect. Ăsta-i motivul pentru care jocurile de război au mai mult succes decât alte jocuri normale de acțiune. God of War, Gears of War, Call of Duty: World at War sunt doar câteva din titlurile unor jocuri ce au făcut senzație. Amintește-ți apoi că lumea nu cumpără astfel de jocuri pentru a se relaxa. Ele sunt create pentru a-ți lua din furie, sau din contră, pentru a ți-o produce.

Scrie-mi o poveste

Aruncându-și supărată creionul și guma, Scriitoarea l-a întrebat: Ce vrei de la mine?
Băiatul ce stătea timid în ușă s-a îndreptat către ea și i-a dăruit un creion nou: Vreau o poveste...
Îl privește încercând să-și diminueze frustrarea. Privirea i-a fugit către părul lui castaniu întunecat și către pielea ce radia lumină. A observat felul ciudat în care oaspetele ei părea atât de fragil. Buzele-i erau moi și îndoite vrând să formeze un zâmbet inocent.

Lasă-mă să-ți spun de ce nu pot să-ți dau o poveste. Pe vremuri...

****

Fantoma unui parfum

Bănuiesc că a fost prima fată de care m-am îndrăgostit datorită altor motive în afară de o pereche de sâni și prima fată pe care chiar am îndrăznit să o invit în oraș. Mi-a atras atenția la ea părul perfect, nici prea drept, nici prea cârlionțat, cu nuanțe de roșu întunecat. Îi atingea talia și mă trezeam de multe ori holbându-mă ore în șir la spatele ei în timpul orelor. (Nici sânii nu erau de ignorat, totuși).

Și era o persoană drăguță. Cel puțin așa mi-a lăsat impresia la ceaiul de după film. Pasionată de muzica anilor 80, iubind plimbările lungi în pădure și cu un interes mai adânc pentru comedii decât pentru genul de film pe care tocmai îl văzusem și asupra căruia ne hotărâsem amândoi că era prea tragic. După ceai am condus-o la mașină. (I-o cerusem tatălui mei în speranța că voi face o impresie bună).

Cum m-au transformat gențile

Nu am fost niciodată feminină, nu am fost niciodată elegantă, nu am fost niciodată la modă. Am fost întotdeauna băiatul lui tata sau căprița (poreclă venită din comportamentul meu întotdeauna neastâmpărat). De când mă știu am avut adidași sau skateri în picioare, încălțări cât de cât mai elegante purtând doar când era neapărată nevoie. Tot de când mă știu am avut pe mine haine largi, cât mai lejere sau relaxante, plus un ghiozdan pe care l-am purtat vreo 6 ani.

Toate astea până când am descoperit magazinul online Reeija care mi-a schimbat întru-totul părerile. Vedeam la umărul femeilor genți superbe ce ofereau un rafinament excelent. Niciodată nu m-aș fi imaginat pe mine purtând o geantă cu atât de mult stil. Am crezut cu tărie că personalitatea mea deloc feminină nu se potrivește cu așa ceva. Dar gențile de piele de la Reeija mi-au demonstrat contrariul. La început am vrut ceva care să nu-mi contrazică în totalitate felul de a fi. Am ales așadar ceva casual, ca să nu fiu nevoită să renunț la vechile haine din dulap.

Am să-ți dăruiesc totul

Îți promit, iubito,

că îți voi dărui cu ușurință luna
ca să realizezi cât de frumoasă e lumea
într-o lume plină de inimi frânte
și nopți reci.

Îți promit, iubito,
că îți voi dărui cele mai frumoase momente
pline de magie și farmec
la Vila Alpin -

Milkshake

Stăteai pe podeaua din sufragerie învârtindu-te pe lângă laptop și făcând orice obișnuiești tu să faci atunci când e 2 dimineața și nu poți să dormi.
- Ahhh, ce drăguuț, ai zâmbit uitându-te la un cuplu din animeul tău preferat.
- Nu la fel de drăguți ca noi, îi spune Vladimir dându-se jos din pat căscând.

Vladimir era iubitul tău rus ce se mutase recent în România. Acum stătea la tine deoarece apartamentul lui era în mobilare. De fapt, asta-i o mare minciună. Vladimir era mai tot timpul la tine, enervându-te, purtându-se draguț, încurcându-te, purtându-se drăguț din nou.
- Ce este, Vladi? l-ai întrebat când i-ai simțit mâinile în jurul taliei tale și respirația pe gât.
- Mi-era sete, a mormăit.

Sunt doar o idee

Drag scriitor, 

Nu te plac. Nu te-am plăcut niciodată. Din păcate, am nevoie de tine. Am nevoie de tine pentru a-mi spune povestea. Am nevoie de tine pentru a-mi creea lumea. Am nevoie de tine ca să mă eliberezi. Sunt dependentă de voința ta.

Am nevoie de degetele tale bătând pe această tastatură sau încolăcite pe un stilou. Vreau să-ți ușurezi mintea de orice tip de probleme și să te relaxezi oricât de greu ar părea. Sudoare, sânge și lacrimi, nu-mi pasă. Trebuie să lupți în acest război și să câștigi. Sunt dependentă de tine pentru a mă dezvolta.

Istoria părului meu

Blondă. Mi-ar plăcea să zic și sexy dar nu cred că asta era posibil la 12 ani, în vremea când podoaba mea capilară avea culoarea soarelui amețit. Mă, și-așa frumoasă eram când eram copilă de-mi vine să-mi pup singură pozele din album. Problema nasoală era că, așa simpatic cum era părul meu, avea tendința să se cam împuțineze. Cum așa? Păi de fiecare dată când ma pieptănam, lăsam pe perie câte un smoc de păr. Eeeei, și când am văzut eu că nu se mai poate așa ceva, am decis ca soluția e să nu mă mai ating de perie. M-am ținut de cuvânt ceva timp, până când mami mi-a promis că nu mai iese cu mine în oraș cu părul măciucă în cap. Cică s-ar face de râs. Și-am crizat și m-am isterizat și tot tărăboiul a ținut până când am descoperit șamponul anticădere de la Gerovital Plant și Farmec. Minunea a sosit, părul s-a îmbogățit.

S-a mărit subsemnata, a venit liceul, a venit adolescența. Și cum să mă duc la liceu, dragă, cu părul nearanjat? Nu se putea așa ceva. Și-a cumpărat deci Biencuța ondulator și placă de întins părul. Grozavă idee la vremea aia. Rezultatul pe termen scurt: o tipă draguță ce-ntorcea capetele băieților. Rezultatul pe termen lung: o tipă cu o claie de păr aspru și ruginit în cap. Acum nu mai cădea, dar se rupea. Extraordinar! Podoaba mea numai podoabă nu era. Dezastrul s-a terminat când am început să folosesc kitul de tratament pentru regenerarea părului tot de la Gerovital Plant. A fost o investiție excelentă, firele mele de păr au renăscut.

Ce mi-a salvat amintirea casei

E mirosul casei mele din trecut, goală cu excepția câtorva obiecte din mobila veche și o colecție de amintiri adunate timp de 30 de ani. Mi-a fost greu să plec și să le las abandonate între acei pereți albi. M-am simțit vinovată și am fost plină de regrete pentru mult timp.
M-am plimbat prin curtea din spate, un loc în care parcă nu m-am jucat niciodată când eram copil. Piscina, construită la aniversarea de 18 ani, acum e plină de frunze mucegăite. E incredibil câte s-au adunat în doar un an de zile.

Urcând scările către dormitorul meu, m-a încercat un sentiment slab de acasă. Priveam scheletul a ceea ce odată fusese un pat și ochii mi-au lăcrimat. Un calculator prăfuit era așezat pe măsuța ce servea cândva drept birou. Mi se zbârlește părul când afară se aude lătratul unui câine. Kyra! Nu... Doar seamănă cu glasul ei pufos. Îi văd coșulețul și simt că trebuie să ies acum afară din acea cameră sau n-o voi mai putea face vreodată.

O mașină cu stil

Da, sunt fată.

Nu, nu-mi îndrept părul în fiecare zi și nu stau câte o oră încercând să arăt ca o păpușă de porțelan.
Nu, nu desenez inimioare pe caiete și nici nu-mi e frică să plâng.

Da, îmi plac filmele de acțiune, fotbalul și nu mă sperie șoarecii.
Da, ador mașinile și conduc (chiar foarte bine) cu viteză.

Scrieri de dragoste

Nu pot să explic ce simt. Aș spune că te iubesc dar cuvintele sunt overused și se aud diferit față de cum se simt. Nu mă învinovăți. E vina ta. Ești... dacă ar trebui să te descriu într-un cuvânt probabil că ți-aș spune indescriptibil. Tot ceea ce ești este dincolo de înțelegerea umană. Ești mult mai mult decât ar putea spuune câteva vibrații ieșite din gâtul meu. Știu că sună poate un pic cheesy dar sentimentul ăsta, crede-mă, e minunat. Să nu mai vorbesc de faptul că aș sta non-stop lângă tine de parcă ai avea un lipici magic pe haine.

Am uneori momente în care ți-aș săruta ochii așa de rău încât dacă aș face-o mi-ar fi teamă să nu-i înghit. Exprimă tot ce vrei să spui dar nu poți. Sunt o amestecătură de apusuri și umbre și se potrivesc formei feței tale la fel de bine ca o limonadă rece în mijlocul verii. Cred că o să ți se pară prea girlish ce zic acum și poate o să rânjești pe sub mustăți. Ah. și în caz că nu știai, rânjești așa des și zâmbetul tău e fermecător. Dacă aș putea, ți-aș îmbutelia toate zâmbetele iar pe etichetă aș scrie Inocență de copil. Le-aș păstra pentru momentele când o să fiu tristă, le-aș asculta atunci până când sticla s-ar goli iar eu m-aș simți mai bine. Și dacă sticla nu mi-ar fi de ajuns, încă mai am rama foto de la tine, aș porni-o și aș privi ore întregi cum se derulează fotografiile cu tine.

Suntem fericiți

Te-ai uitat. Am clipit. Ne-am întâlnit. Ai zâmbit. Ți-am zâmbit înapoi. Un cuvânt. O propoziție. O amintire. Am împărtășit. Ai ascultat. Ai împărtășit. Te-am auzit. Am sărutat.

Suntem fericiți.

Mâini împreunate. Picioare dansând. Am glumit. Ai râs. Ai cântat. Am roșit. Scările urcau vise în cer. Stelele erau destine. Mai multe cuvinte. Mai multe amintiri. Mai multe de recunoscut. Mai multe de regretat. Erai confuz. Eram dezamăgită.

Suntem fericiți.

Nu ai mai zâmbit. Nu ai mai râs. Cuvinte ieșeau nerostite. Mai multe iertări. Neatingeri. Buze crăpate. Scările urcau coșmaruri în cer. Stelele erau lumină moartă din rai.

Cea mai frumoasă zi de naștere

Of, B., zâmbești ca o prostuță uitându-te la calendar cu privirea fixată pe data de azi: ziua ta. Ai chicotit fericită și ai intrat la duș cântând veselă și pe lână ritm. Dar cui îi pasă? Doar e ziua ta! Și nu orice zi de naștere, ci prima de când te-ai mutat cu logodnicul tău. Da, da, băiatul ăla, Alfred sau Alfi sau care o fi porecla aia care nu știi încă de la ce vine. Și nici nu-ți pasă. Ți-a tot zis de luni de zile că va face ceva special de ziua ta așa că te-ai îmbrăcat într-o rochie de culoarea lui preferată, te-ai machiat discret în oglindă spunându-ți ție că astăzi vei fi frumoasă pentru el. 

~ ~

I-ai deschis ușa radiind de fericire și brusc te-ai trezit cu o felicitare mare în fața ochilor. La mulți ani, iubito! ti-a zis Alfred zâmbind. Ai luat felicitarea și i-ai întors zâmbetul. Pe ea era desenată o animație cu Superman și Superwoman luptându-se cu tipii răi și scria: La mulți ani super-iubitei mele, de la super-eroul ei! Ai rânjit bucuroasă și i-ai dăruit cea mai strânsă îmbrățișare posibilă. 

- Nu-mi mulțumi încă. O să petrec toată ziua cu tine ca să mă asigur că ăsta va fi cel mai frumos cadou pentru femei pe care îl vei primi.  

Te-a lăsat să îți iei poșeta, să te încalți, ți-a pus eșarfa și ați plecat amândoi.

Bianca, purcelul, baba și boul

Vă povestesc azi despre aventurile mele de acum câteva săptămâni în ograda bunicilor. Știți toți că atunci când vine toamna, vin și muncile câmpului. A fost la modă printre săteni atunci culesul porumbilor, deci cum să se dea mamaie în lături de la această plăcută activitate? Și cum la vârsta ei cică îi mai trebuie mișcare, că altfel  mi se anchilozează oasele, mamaie, s-a dus cu mâncarea de prânz la spinare să-și adune recolta tocmai la capătul celălalt al satului... vecin.

Pe mine mă invită, așadar, să rămân la ea acasă pentru a veghea pe bietul tataie, care nu prea mai e în toate puterile fizice și intelectuale. Și dacă tot stau de pază, să nu mă plictisesc, primesc ordin să pregătesc mâncarea de cu seară a oamenilor lihniți de foame după o zi de muncă. Despre peripețiile mele în bucătăria minusculă a lui mamaie nu am ce să vă povestesc, că atât ciorba de pasăre, cât și pilaful de orez cu cârnăciori mi-au ieșit atât de bune, că a mâncat norodul cu tot cu castroane.

Din sufletul unui câine

Către un câine:
- Să bei apă de la un izvor e mult mai gustos dacă o lași să curgă pe botic în jos.
- Familiarizează-ți nasul cu lucruri importante, fie că e păturica de acasă, resturi de mâncare sau persoana preferată.
- Protejează-i cu viața pe cei pe care îi iubești.
- Prețuiește fiecare gustare și ai grijă să dai din coadă drept mulțumire pentru fiecare os primit.
- Aleargă cel puțin o dată în viață într-un lan de iarbă mai înaltă decât tine.
- Când ești în mașină nu ezita să stai cu capul pe geam și cu limba scoasă.
- Când ești nesigur în privința chestiilor pe care le găsești de mâncare, miroase întâi. Ai fi surprins să vezi câte poți afla cu nasul.

Premieră

Probabil voi, cei care mă citiți constant, ați observat că sunt o fidelă participantă a concursurilor de blogging. Până acum în mod special m-au atras doar cele organizate de MWB și din când în când mă mai înscriam și la altele cu care mă mai ciocneam prin blogosferă. Bineînțeles că trebuiau să fie cu adevărat interesante și demne de timpul meu, care trebuie să spun că e foarte prețios. Pe lângă asta, premiile trebuiau să fie pe măsură. Așadar, toate condițiile astea fiind îndeplinite, mă puneam pe scris articolul pe tema cerută.

De ceva vreme auzisem vorbindu-se de un concurs super șmecher, cu premii foarte mari, cu lume bună și serioasă. Am văzut că se numea SuperBlog și așa cum îi zice și numele, erau înscrise numai super bloguri. M-am simțit un pic mică văzând atâtea nume mari așa că am renunțat la ideea de a-mi trece blogul în rândurile participanților.

Dragă, ar trebui să-ți amintești

1.
Lucrurile pe care le atingi se cufundă în tăcere.

Inimile pot fi întunecate, prăfuite, arse. Dar tu le iei cenușa și o arzi, arzi, arzi până când tot ce rămâne va fi doar o amintire a ghețarilor și țurțurilor.

Mă lași goală, rece așa ca tine și tot ce simt e că nu mai vreau să respir.

2.
Dragă, ai face bine să-și amintești -
Nu poți avea lumină la capătul tunelului
dacă nu ai un tunel.

Oameni cu etichetă

Îl batjocoriți, îl împingeți, îl păcăliți.
Și el acceptă tot...
Nu înțelege. Sau poate că o face dar nu reacționează cu nimic. Poate îi e teamă că ar pierde atenția - singurul lucru bun ce consideră că i l-a adus boala.
Dar e greșit. Lui nu-i trebuie atenție. Lui îi trebuie prieteni. Are nevoie de oameni care nu îl iau peste picior din cauza hainelor pe care le poartă sau a lucrurilor care îi plac; de oameni care nu îl cataloghează pentru o grimasă sau nu îi pun porecle bazate pe simptomele bolii.

Totuși nu vede unde greșește pentru că nimeni nu l-a învățat. Nimeni nu i-a spus când e momentul potrivit să se strâmbe sau că glumele cu moldoveni nu sunt binevenite lângă Prut. Nimeni nu l-a învățat că nimeni nu merită să i se spună retardat sau nebun așa cum lumea îi spune lui.
Dar ea a încercat să-i arate lucrurile astea și o va face în continuare. Mulți vor râde și de ea pentru că îi este companie. De fapt sunt sigură că deja a devenit și ea ținta glumelor răutăcioase. Dar asta nu contează pentru ea. Ceea ce spun ei e irelevant. Ei nu îi va păsa că până și el va arunca sarcasm în ea toată viața sau că uneori nu se va mai opri din vorbit despre filmele Disney. Va putea trece chiar și peste crizele lui din timpul nopții.

Miercurea fără cuvinte - Distracție

Ca la circ

Cam așa a fost noaptea asta pentru mine. Începută cu o durere mare de cap, mă bag în pat amețită de tot și fără să știu prea bine ce e cu mine. Adorm cu chiu cu vai împreună cu mami că rămăsese uitându-se la televizor la mine în cameră. Toate bune și frumoase până când mă trezesc murind de cald. Mai stau și la etajul casei, acoperișul e de tablă, aer condiționat n-am, așa că gândiți-vă ce saună e la mine în cameră.

Deși nu dorm cu geamul deschis că de fiecare dată când fac asta mă aleg cu gâtul înțepenit, de data asta m-am decis să îl crap un pic. Stau ce stau, mă fâțâi ce mă fâțâi și simt cum mă gâdilă un miros pe la nas. O duhoare mai bine zis. La început am crezut că al meu cățel a dat în nesimțire și s-a scăpat dar apoi putoarea devine cunoscută. Da! Mirosea a rahat de vacă. A balegă mai pe românește zis. Buuuun, îmi zic, știam eu că ambii mei vecini au vaci, o cârcă de vaci chiar, dar chiar așa? Poate merită și săracele animale niște curățenie. Nu de alta, dar dacă venea duhoarea până la mine, nici nu vreau să-mi imaginez cum se simțea în casele lor.

Verde auriu

Îmi amintesc când încă era o pasăre.
I-au dat o cameră sub pământ și în toți acești ani a stat între pereți și gratii și podea, frecându-și degetele firave, arzând coji de copac pentru a-și îndepărta mirosul de frunze moarte dinăuntrul ei.
Într-o zi o altă fată cu foc în părul ei lung și drept a intrat și a spus Eu sunt ultima zi de vară. A atins mâna celeilalte dar ea nici nu a simțit. Și i-a spus: Nu ești suficient de puternică. Și fata-vară a plecat. A doua zi s-a întors. De data asta a lăsat la picioarele prizonierei pene și cerneală galbenă.
Pentru că nu avea hârtie, fata și-a turnat lichidul în mână, și-a mânjit fața, mâinile și gâtul, gura schimonosindu-i-se de la otravă. De îndată ce pielea i-a devenit strălucitoare și aurie iar părul a luat culoarea soarelui, a luat pana îmbibată în cerneală și s-a mânjit pe ochi până i-au devenit negri, dar sclipitori.

Să învățăm să murim

Când ești tânăr, lumea te tratează cu delicatețea primăverii. Te vor îndruma prin vânturile de sfârșit de iarnă, peste nămeții ce se topesc, admirându-ți strălucirea inocenței tale. O să rupă ghiocei din pământ, doar pentru a-i pune la tine în păr și își vor șoptii unii altora despre cât de frumos vei fi.

Când o să mai crești, te vor trata cu indiferența toamnei. Te vor îndemna să te mulțumești cu propria-ți împlinire trecătoare și-ți vor urmări strălucirea dispărând în moliciunea cerului. O să-ți verși copilăria fragilă pe culorile copacilor și vei învăța să înfrunți viscolele iernii fără brațele lor ajutătoare. Iar ei încă își vor șopti unii altora despre cât de frumos ești.

Nymphetamine sau Bianca Badea?

Acum câteva luni bune, nu știu exact să spun câte, am decis să-mi public numele pe blog. Unii îl cunoșteau deja, însă majoritatea bloggerilor mă știau drept Nymphetamine. Așadar, cu ajutorul profilului de pe Google, am început să las comentarii sub numele meu real, Bianca Badea. Am făcut asta pentru că am vrut să-mi asum responsabilitatea lucrurilor pe care le scriu, am vrut să mă cunoască lumea pentru ceea ce sunt eu în realitate, nu după un pseudonim ales acum 4 ani când am scris pentru prima dată un articol. Pe lângă asta, observasem eu la vremea aia că majoritatea bloggerilor de succes sunt cunoscuți sub numele lor real. Ok, eu de ce să nu fiu așa?

Spuneam că mulți mă cunoșteau deja, știau cine e autoarea din spatele blogului Nymphetamine, însă majoritatea erau prieteni apropiați care îmi cunoșteau pasiunea pentru scris. Ar fi fost ok dacă ar fi rămas doar ei, însă atunci am făcut prima greșeală. M-am văzut lăudată, admirată, citită, m-am simțit bine știind că oameni dragi mie îmi urmăresc articolele și abia așteaptă să-mi postez din nou gândurile și experiențele. Mă simțeam împlinită. Am vrut atunci să văd  și părerile altora, să mă cunoască mai multă lume, am vrut, cred, mai mult decât ar fi trebuit.

Așa e arta

Lumea unui pictor e făcută din linii și pensule și culori care curg printre schițe gri.
Speranța unui fotograf e să realizeze captura perfectă și nu se va opri până când va reuși.
Viața unui poet este doar despre cuvinte și rime, găsite în momentul potrivit, la timpul potrivit.
Un arhitect e făcut din grafit și creioane și gume de șters - multe gume de șters.
Mintea unui cântăreț este plină de versuri și așteptări ca oamenii să fredoneze la spectacole.
Viața unui actor e trăită pe scenă chiar dacă lucrează pe un salariu de rahat.
Visul unui dansator stă scris pe fața lui în timp ce-și face mișcările numerotate pe ritm.

Miercurea fără cuvinte - Împreună

Dragoste pentru cineva ca mine?

Crezi că există iubire pentru cineva ca mine, impulsivă, încăpățânată, tăcută, rea - o plantă care refuză să crească?
Există vreo ureche să mă asculte sau vreo voce moale să-mi șoptească vorbe de dragoste?
Există în lumea asta brațe care să îmbrățișeze un corp inert, fără viață și rece ca cel al unui cadavru?
Există ochi suficient de blânzi încât să privească un aluat de lut nelustruit și plin de cicatrici?
Există cineva așa de răbdător căruia să-i ofer cuvinte adânc ascunse într-un suflet prea gri și prea greu?
Poate cineva chiar să prețuiască aceste lucruri din străfundul inimii? Să treacă peste toate instabilitățile mele și chiar să mă iubească?

Muza

O chem în fiecare noapte. Uneori vine, uneori nu. Uneori mă cheamă înapoi doar pentru a-mi spune Nu acum. Știu totuși că zâmbește la capătul celălalt - o simt în vocea ei.
Uneori se oprește în fața casei mele pentru o secundă și așteaptă. Îmi trimite un sărut fugar și pleacă la fel de repede cum a venit. Iar de cele mai multe ori asta e suficient pentru mine.
Câteodată am sentimentul că ar trebui să trec peste și să găsesc pe altcineva. Dar știu că mi-ar fi imposibil. Nimeni nu mă cunoaște așa cum o face ea, nimeni nu mă iubește la fel de mult ca ea.

Uneori, când deschid ușa, apare în prag cu o sticlă de șampanie și cu acel zâmbet neastâmpărat mereu prezent pe buzele ei. Niciodată nu dorm în nopțile acelea. În unele cazuri nici nu e nevoie să o chem. Apare neanunțată, cu sticla în mână, gata să mi se arunce de gât. Alte dăți apare când sunt ocupat și spre nefericirea mea, niciodată nu așteaptă până când termin.

Miercurea fara cuvinte - Vacanta

Motivul sufletului

Stau pe scările din fața casei unui necunoscut. Sunt încinse de la atât de multă căldură. și îmi transmit și mie zăpușeala lor. Mi-e milă de ele. Oare cum e să stai în soare și în frig o viață întreagă și să te calce atâtea tălpi în picioare?
Aș putea găsi un petec de iarbă undeva la umbră, dar nu vreau. Mi-e dragă arsura razelor, căci simt cum îmi topește sufletul prea rec și prea plin - un suflet ce nu mai aparține trupului meu. O natură și ea prea moartă să mă mai primească în brațele ei.

Universul

Uneori pierd lucruri. De cele mai multe ori sunt lucruri mici, mărunte. Lucruri precum ipod-ul sau cheile.
Alteori sunt lucruri mai mari, mai importante. Lucruri precum telefonul, bani sau acte. Sau motivul pentru care am intrat într-o cameră. În unele zile uit chiar și ce am mâncat la micul dejun.
S-a întâmplat să-mi pierd șirul gândurilor sau ideea pe care voiam să o spun. Pierd argumente, pierd prieteni.

Îmi place să cred că toate lucrurile pe care le pierd merg într-un anumit loc. Un loc spațios, dar intim, plin de chestii aparent neînsemnate, dar bine organizate. Și îmi place să mai cred ca toate așteaptă acolo răbdător ca cineva să le găsească.

Slim Duo Forte are grijă de noi

Sunt prea înaltă? Sunt prea scundă? Sunt urâtă? Sunt grasă? Întrebări la care alți oameni ne fac să ne gândim. Genul de întrebări pe care ni le punem atunci când se holbăm la noi în oglinda de la baie, gândindu-ne care din ele sunt adevărate. Vei încerca să-ți ascunzi coșurile cu loțiuni pline de chimicale, să porți tocuri ce îți distrug picioarele, să-ți sugi burta sau să te înfometezi.

Iată că acum există o soluție pentru a scăpa de toate aceste complexe sau cel puțin de o parte din ele: acea parte care ține de domeniul Slim Duo Forte. Și după cum ați aflat deja într-un alt articol publicat de mine acum ceva timp, Slim Duo Forte este probabil cel mai natural produs de slabit din Romania. Ajungând la acest nivel, echipa s-a gândit să-și ajute clienții din ce în ce mai mult, astfel că a venit cu o idee unică la noi în țară, și aceea de consultanță nutrițională.

Cuvintele ucid

Te rog să continui, domnule! Continuă să mă înjunghi și să mă insulți cu ale tale cuvinte. Spune-mi cuvintele tale veninoase şi crude căci nu îmi mai pasă. Sunt prea amorțită de la atât de multă agonie ca să mai simt durere.
Fiecare silabă pe care o spui e ca un cuțit înfipt în mine, fiecare deschizând o altă rană, fiecare tăind altă venă, fiecare cauzând un alt râu de sânge, fiecare spărgându-mă în bucăți (mai ales că nu am fost eu niciodată persoana cu cele mai bune reflexe).

De ce încă mai cred vorbele tale cu atât de multe tăișuri? De ce toate ajung în inimă dar și în minte, încercând să mă convingă că tot ce spui e adevărat? Nerușinatule, încă mă mai crezi atât de fraieră? Chiar am față de clovn? Sunt curioasă dacă ai fi în stare să râzi dacă aș pleca din lumea asta.

La plimbare cu mașina

E un an jumate de când mi-am luat permisul și de când conduc cu drag mașina alor mei. Ce-i drept e că o fac destul de rar, mai ales acum de când am stat mai mult în București la facultate.
Nu știu dacă am față de șoferiță bună sau nu, dar adevărul este că... nu sunt! Sau cel puțin am momente și momente, cele mai proaste ajungând la un deznodământ nu foarte fericit pentru mașină. Să nu mai vorbesc de faptul că reflexele mele sunt îngrozitoare: de cele mai multe ori, dacă îmi apare ceva în față ridic picioarele de pe toate pedalele, iau mâinile de pe volan și închid ochii. Sau poate și exagerez un pic acum. Ideea era ca mașina alor mei a avut grav de suferit cu mine la volan.

Nici nu trecuseră câteva luni de când mi s-a permis să conduc mașina fără însoțitor că am și făcut-o de oaie. Le-o cerusem să mă duc la meditație că deh, draguța de mine nu mai avea chef să folosească transportul în comun acum că eram posesoarea unui cartonaș roz și lucios la mine în portofel. Mă sfătuise al meu tătic să o las lângă un anumit parc, unde nu era așa mult trafic, însă cum eu mă credeam mai cu moț am mers cu ea pana în spatele blocului profei, am făcut pe dracu-n patru și am reușit s-o parchez cu bine.

Mâncare pentru suflet

Ce ar trebui să știi:
Aici nu e un restaurant și eu nu sunt în meniu. Dragostea nu poate fi comandată. Un ipocrit ar spune să nu te uiți la mâncarea pe care știi că nu ți-o poți permite.

Ce ar trebui să știu:
Nu fac parte dintr-un mic dejun copios și nu sunt nici hemoglobina din venele tale. Nici tu în ale mele. Amândoi avem deficit de fier, dar să știi că nu sunt anemică. Dar nu sunt nici doctorul tău și nu mă plătește nimeni să îți scriu rețete (deși o fac).

Ce sugerez:
O dietă sănătoasă fără mine. Știm prea bine cât de dezordonată este piramida noastră: slăbiciunea mea este paloarea ta, inima mea are prea multe calorii. Poate și a ta, nu sunt sigură, știi că nu mi-a păsat niciodată de chestii nutriționale.

Cum să fii artist

Să fii artist nu-i chiar atât de simplu
Și nici un dar căzut din cer sinistru.
E-o treabă grea, dar când înveți să crești
Devine simplă, căci știi s-o prețuiești.

Începe cu ceva ce o numesc voință.
Și se continuă lin cu sfânta ta credință
Pe care mulți încearcă s-o ia de lângă tine
Și alt crez să-ți impună, să vrea să te domine.

Pasiunea e la rând, dar mare grijă ai!
Când furia ai s-o combini cu iubirile de mai.
S-o lași ascunsă bine și-n clipa potrivită
Să descui cu cheia, să n-o lași adormită.

Dacă vrei să continui îți trebuie instrumente:
Stilou, cerneală, foaie și lucruri aferente.
Iar dacă n-o să le ai la-îndemână
Vei deveni doar altul cu o idee bună.