Badea Bianca. Un produs Blogger.

duminică, 28 iunie 2015

Oameni desculți

Sursă
 Oamenii au fost făcuți să meargă desculți.
Am fost făcuți să urcăm munți, să luptăm cu gravitatea și să zburăm deasupra deșerturilor și pădurilor.
Nu am fost făcuți pentru materialismele astea de încălțări, platforme, tocuri.

Oamenii au fost făcuți să alerge desculți deoarece trebuie să lase urme întotdeauna pe unde umblă, pe orice ating, în fiecare centimetru de lume prin care vor merge.

Am fost creați să luăm cu noi cicatricile date de scările pe care le urcăm, vânătăile în urma căzăturilor, bătăturile și sentimentul familiar lăsat de cărările străbătute singuri.

luni, 15 iunie 2015

Cele patru fețe ale anului

Sursa: aici
 i.
Iarna era timidă. Niciodată nu a avut prea multe de spus. Ocolea murdăria, căci știa să meargă doar prin alb. Obrajii ei aveau întotdeauna culoarea unui vin roșu. A iubit decât o dată și când a făcut-o, și-a pierdut inima. A realizat că oamenii frumoși merită mai multă dragoste decât ea, așa că sunt îndreptățiți să ia dragoste de la alții mai puțin virtuoși.
(A iubit un băiat care n-ar fi iubit-o vreodată înapoi)

ii.
Numele lui era Primăvară, un nume neobișnuit pentru un bărbat, dar care atunci când era rostit picura nectar în urechile fecioarelor. Zâmbetul îi era strălucitor, crescând dinte cu dinte până ajungea să gâdile norii. Ochii i se mișcau de la femeie la femeie și șarmul lui cucerea și cele mai neîmblânzite inimi. Dar exista una pe care nu reușea să o facă să înflorească, oricât de multe rădăcini ar fi plantat. Se simțea precum pasărea și albina pentru floarea ei fără polen. De fiecare dată când făcea un pas înainte, ea se trăgea înapoi. Încerca să se consoleze cu alte femei, dar tot ce vedea era chipul ei printre cearșafuri. Era vânat de cineva intangibil, așa că Primăvară a început să-i caute o înlocuitoare într-o lume care nu putea să-i ofere nimic.
(A iubit o fată care nu l-ar fi iubit vreodată înapoi)

luni, 8 iunie 2015

Scuzele nu sunt suficiente


Mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult? Oricât aș încerca să-mi cer scuze, nu contează pentru tine. Putem să încetăm acum, doar mi-am cerut scuze!

Nu, nu și nu. Problema nu e rezolvată doar pentru că tu ți-ai cerut scuze. Și nici eu nu mă simt mai bine pentru tu ai făcut asta. De când ai impresia că un simplu cuvânt poate să te absoalvă de vină? De ce crezi că un singur cuvânt poate să vindece răni? De când ai dreptul de a scuipa cuvinte și de a face fapte negândite pentru ca mai apoi să ai pretenția să treacă totul cerându-ți scuze? Știu că am fost toți învățați că aceste cuvinte sunt magice dar adevărul e că la un anumit moment, magia se poate transforma în bâlci. Ele nu mai vindecă, nu mai iartă, nu mai au puterea de a împăca oameni sau de a salva relații.

joi, 4 iunie 2015

Pierderea Eului


Nu știu cum să încep. Mi-am pierdut antrenamentul și îndemânarea în a scrie (asta dacă le-am avut vreodată). Am vrut de multe ori să încep un text, am deschis pagina pentru câteva secunde, apoi am închis-o la loc. Urăsc momentele când simt nevoia să scriu dar nu reușesc. Și nu e vorba de lipsă de inspirație, slavă Domnului, ea e încă acolo.

Devin prea delăsătoare și nu îmi place asta. Când o explozie de gânduri sau sentimente mă invada, despre orice ar fi fost ele, dădeam fuga la blog și le scriam. În ultima vreme nu am mai făcut asta și nu pot să găsesc motivul. Aș putea da vina pe timp, dar nu aș fi corectă. Dacă mă încăpățânam, aș fi putut să găsesc loc pentru câteva cuvinte scrise în locul oricărei alte activități inutile pe care o făceam în așa zisul timp liber.

Azi mi s-a spus că sunt mereu tristă, nervoasă, supărată, bosumflată, cu fundu-n sus din orice motiv banal, nesemnificativ, incorect etc. A început să-mi fie frică de cuvintele astea. Le-am luat în serios. Știu că nu au fost spuse cu intenție rea, dar în același timp știu că sunt adevărate. M-a pocnit un vârtej în inimă când le-am auzit și nu se va opri dacă nu voi găsi răspunsul la o întrebare. De ce sunt așa? Așa am devenit eu, ca om, o persoană morocănoasă și insuportabilă? Aș vrea să cred că m-am schimbat doar aici, in mediul ăsta, departe de casă, de țară, de tot ce iubesc, de liniște, de viața mea trecută. Aș vrea să cred că atunci când lucrurile o să revină la normal mă voi îndrepta și eu. 

Mi-am dat acum seama că viața chiar te schimbă. Nu e bine. Ar trebui ca eu să fiu în stare să-mi schimb drumul vieții după propriul plac. Moementan eu sunt cea schimbată, modificată, alterată într-un mod pe care încep să-l urăsc. Voi încerca să scap de persoana care am devenit. Vreau să fiu în stare să râd și să mă bucur de lucrurile mărunte. Vreau să mă regăsesc.