Ne-a întrebat lumea dacă ne-am potolit cu atâtea plecări prin alte țări. Le-am spus tuturor că da, e vremea să ne mai plimbăm și prin țara noastră, că prea e frumoasă și nu mulți sunt conștienți de asta.
Am hotărât să vizităm Brașov. De fapt am ales Brașovul pentru că deține cel mai fain parc de aventură din Europa de Est și atât de mult voiam să ne cățărăm prin copaci încât am fi mers oriunde pentru parcul ăsta. Mi-a zis cineva că am destui copaci și prin București să-i folosesc pentru a-mi exersa abilitățile de capră (pentru cei care nu sunt la curent cu ce se întâmplă pe aici pe blogul meu, capră e apelativul pe care îl folosește tati încă de când a observat talentul meu de copil neastâmpărat de a nu sta locului o clipă și de a se urca pe oriunde apucă).
Bun, copaci aveam destui, oriunde, dar nu și hamuri si frânghii care să ne asigure în caz ca ne hotărâm să cădem și să ne rupem vreun os sau să ne spargem vreun cap. Din fericire hotărârea asta n-a luat-o niciunul din noi, dar nici nu ne-am încumetat să mergem pe traseul negru, cel mai dificil și înalt traseu din copaci. Inițial vorba era că nu plecăm de acolo până nu le încercăm pe toate, dar când am ajuns pe la jumatea traseului roșu, cel de dinaintea traseului negru, curajul ne-a părăsit și am plecat cu coada între picioare (care cam tremurau, ce-i drept) și cu realizarea că nu suntem așa cocoși cum ne credeam.
Ne-am îndreptat spre tiroliană, cu care am zburat prin juma' de pădure și deaspura unui lac. Zburau lacrimile mele în urmă de la viteză și vânt ca-n desene animate în slow motion. Așa de fain a fost și ne-am promis că o să mai mergem o dată să încercăm și bunjee jumping.
