Sursa foto |
Eram inarmata cu o jumatate de duzina de emotii, doua treimi de inima si ochi ca o oglinda sparta ce oferea nicio protectie sufletului meu. Voiam sa vorbesc despre asta dar de fiecare data cand incepeam, cuvintele mi se impotmoleau in gura, ieseau ca un compliment pentru parfum, o idee fara relevanta, o conversatie despre vreme. Aveam 17. Voiam sa fiu puternica, brilianta, stralucitoare precum o cometa pe cer. In schimb, am invatat cum pernele se pot umple atat de repede de lacirmi, baile erau ascunzatoarele perfecte ale tipetelor de durere... iar oamenii pot insela, trada, impinge cutite in oameni pe care pretindeau sa ii iubeasca.
Eram inarmata cu o experienta plina de episoade cu taieri in inima si fragilitate pentru care un terapist ar pune la indoiala echilibrul meu mintal. Povara iubirii din trecut se cunoastea in corpul meu subtire ce ducea o greutate de plumb pe genunchi iar ochii se potriveau mai mult pe chipul unei persoane in varsta. Aveam 20. Idealism, amagire, speranta, regasire. L-am iubit prea usor. Ar fi fost nevoie de timp, de mai mult efort si de pretentii mai ridicate. Nimeni nu mi-a spus ca dragostea era conectata cu venele ce duceau direct la inima si ca orice intrerupere de dragoste facea inima sa nu mai bata. Au fost multe intreruperi in acesti ani.
Mai tinum si noi un pic unul la altul?
M-a sfarmat. M-a facut sa ma simt singura, trista. Pentru ca am incercat, in ciuda sufletului meu, sa te iubesc dincolo de abilitatile mele. Am incercat din rasputeri sa ajung la stele atunci cand picioarele imi erau ingropate in pamant. Si printre toate incercarile mele, pe tine te-am crezut. Ti-am crezut iubirea. Doar ca in tot acest timp, alungarea tristetii incpeuse sa devina un obicei. Eu am devenit un obicei. Eram a ta din obisnuinta. Lucrurile bune nu te ranesc, nu te fac sa te transforma in ceea ce nu esti, nu iti frang inima. In schimb, obiceiurile sunt vicii care elimina tot ceea ce este mai frumos in viata.
Tinem unul la altul din obisnuinta. Dar si obiceiurile pot fi pana la urma distruse. Spune-mi, noi ce alegem?