Badea Bianca. Un produs Blogger.

miercuri, 26 octombrie 2011

Surse de trafic

De ceva timp incoace am inceput sa am foarte multe vizualizari pe blog, asa ca m-am gandit si eu sa-mi aflu sursele de trafic. Si iata cum am ramas pur si simplu stupefiata sa aflu aberatiile pe care le scrie lumea pe google, ajungand intr-un final pe blogul meu.

Ce inseamna nymphetamine? Ei bine, da, de acord, multi m-au intrebat chiar personal de la ce vine numele blogului meu. Nu, nu, dragii mei, nu are nicio legatura cu drogul propriu zis. Titlul l-am ales de fapt de la melodia Nymphetamine Fix - Cradle Of Filth Lamuriti?

Te-am iubit, fraiere - Mdeah, nu vreau sa jignesc pe nimeni acum, dar chiar am fost in situatia asta :)) Si se pare ca nu-s singura, din moment ce s-a scris destul de des fraza asta pe google pentru a intra la mine pe blog.

Maseur sex - Acum e acum :| Ce legatura au cuvintele astea 2 cu ceea ce scriu eu aici, nu-mi dau seama. Dar se pare ca aterizeaza o gramada de persoane aici, ajungand sa citeasca despre problemele mele existentiale, cand de fapt ei voiau sa gaseasca doar un ... maseur sex (ce-o fi asta:|?)

Ochi acoperiti - Sa va spun sincer, nu-mi prea amintesc daca am folosit sintagma asta pe undeva prin cele 100 de postari ale mele, dar din cate observ, lumea e cam chioara (si la propriu si la figurat), inclusiv eu :))

Ghirotina - In sfarsit ceva ce stiu sigur ca are legatura cu una din postarile mele, o gasiti aici Parisul Noaptea.

Si alte cuvinte mai mult sau mai putin ciudate cu ajutorul carora am facut eu vizualizari prin intermediul motorasului google ar mai fi: cine a zis ca dragostea, decadere morala, dezgust de viata, despre dracu (straaaaange), dezamagire in viata, trecut, cine ma iubeste buzz (don't ask), momente de ratacire, fotografii modificate.


Sunt de toate. Cert e un singur lucru: ca multi nu intra aici pentru ca le-ar placea prea mult ce scriu, ci din pura coincidenta sau intamplare. Ce ti-e si cu tehnologia asta !

vineri, 21 octombrie 2011

Povara batranetii


Batranii-au adunat printre plavani
Sudoarea muncii sutelor de ani
Testament - Tudor Arghezi

Imi doresc mult sa gasesc acum cuvinte potrivite pentru a crea un text in care sa vorbesc despre imensa recunostiinta pentru bunicii mei. Dar am in suflet un amalgam de sentimente, amintiri, regrete sau sperante pentru viitor incat nu pot sa le pun pe toate cap la cap.
Gasind niste fotografii vechi dintr-un album de familie m-a izbit pur si simplu dorinta asta arzatoare sa ma duc din nou pe campul ala verde de la tara, sa stau sub acel cires imens cu o carte in mana si sa ma bucur pana la extaz de aceasta bucurie. Vreau din nou sa stau cocotata pe bucataria de vara si sa ma joc cu pisica, sau sa-mi petrec ore in sir prin podul casei, cautand caiete vechi de-ale parintilor, din timpul studentiei lor. Caietele si cartile alea, pastrate cu sfintenie de catre mamaie. Stau si ma gandesc... oare asa o sa pastreze si parintii mei lucrurile mele din perioada asta? Nu puteam sa inteleg atunci lacrimile acelei femei, ce nu invingeau gravitatia si isi lasau umezeala pe cate-o litera veche tiparita. Nu puteam sa inteleg sarutul ei plin de tristete, atunci cand isi apropia buzele de cate-o coperta prafuita si o strangea apoi la inima, vrand parca sa-si imprime scrisul de pe pagini, pe inima. Imi spunea: Caietul asta il avea in clasa a 10a, cand a dat treapta. Se descurca bine la matematica. Si cate amintiri se ascundeau atunci in acei ochi scaldati in lacrimi... Iar eu... eu nu intelegeam. Varsta mea nu-mi permintea sa fac asta, desi daca eram un copil destept as fi stiut s-o iau in brate si sa-i spun ca si eu si mami o iubim. Acum.. cat as mai vrea sa fac lucrul asta, sa stau cu ea la focul plitei si sa ma invete poezii, uneori chiar sa mai iau bataie ca nu tineam minte versurile:)) Si ceea ce este ironic este ca nu e nimic concret care sa ma impiedice sa ma urc in masina maine, sau poimaine, sau oricand si am ca destinatie acea curte plina de pasari, de gaste, pisici si animale de casa. Mi-e rusine de mine, mi-e rusine ca acum ma duc pe la ei, pe la bunicii mei de 2-3 ori pe an. Mi-e rusine sa le vad chipul schimonosit de poverile vietii, atunci cand se lumineaza dintr-o data la vederea copiilor si nepotilor. Imi plec ochii, ii sarut, ii imbratisez si le zic: Sarut mana, mamaie, sarut mana, tataie! Mi-e rusine de faptul ca, spre deosebire de altii, am noroc sa am toti bunicii in viata, dar sa nu ii pretuiesc deloc.
Doamne si cat imi placea sa stau acolo. Imi placea sa ma joc cu animalele, sa ma duc cu tataie cu vaca (desi o data m-a impuns zdravan:)) ) Imi placea sa ma duc sa culeg flori in fiecare primavara. Ma simteam bine... Dar acum? Nu mai imi place sa fiu fericita, sau ce s-a intamplat? Imi apare un zambet fugar la fiecare amintire ce-mi revine privind albumul asta. Si cate peripetii... Desi am sustinut ca nu beau alcool si nu m-am imbatat niciodata, trebuie sa recunosc acum ca nu e adevarat. Aveam o strabunica ce deh, mai cu una, mai cu alta, se mai ducea prin pivnita si mai lua cate o canuta de tuica. Eu, copil mic si rasfatat, neinvatat sa stau singura nici un minutel, ma tineam dupa ea si o urmaream. Dupa ce pleca de acolo, imi luam si eu portia din butoi si o dadeam pe gat:)) Lucrul grav e ca la un momentdat nu ma mai opream. A trebuit sa ma gaseasca mamaie acolo, pe jumatate lesinata. Mi-a mai dat si 2 palme de mi-a sarit bulionul fix pe perete si vedeam numai stele verzi, asta ca sa ma invat minte sa nu mai beau. Ca sa nu mai spun de amenintarile pe care le primea saraca femeie, ca bag degetele in priza daca nu sta cu mine in casa. Si deh, femeia mai avea treaba, mai cu un porc, mai cu o gaina, trebuia si orataniile sa manance, nu? Ei bine, n-avea decat tataie sa inchida curentul, ca sa nu gaseasca desteapta curentata prin camera.
Desi acum, cand ma duc pe acolo spun un simplu Sarut mana batranilor ce ii intalnesc pe strada, eu imi amintesc. Si fiecare dintre ei reprezinta pentru mine piloni importanti in cresterea mea ca om. Ei... ei nu-si mai amintesc de mine. Nu-si mai amintesc de nepoata lui tanti Maria, care obisnuia sa strige tot satul mamaie Tanta, mamaie Didrina, mamaie Florica, mamaie Anita, tataie Damian...
Cat iubesc amintirle astea si nu as renunta la ele pentru nimic in lume. Cat imi iubesc bunicii, cat iubesc locul ala, pentru ca da, sunt o fata crescuta la tara, printre oameni asa cum vedeti in cele doua imagini, oameni simpli, oameni ce isi duc sudoarea batranetii printre boli si dureri si lacrimi amare. Oameni care acum traiesc cu speranta ca traiesc de pe-o zi pe alta ca le mai da Dumnezeu inca o zi, si poate ca in acea zi copiii si nepotii ii vor vizita.
Doi oameni care mi-au facut copilaria memorabila. Doi oameni carora le datorez ceea ce sunt acum. Bunici scumpi...

duminică, 16 octombrie 2011

Critici

Niciodata nu am sustinut ca sunt o artista; sau o scriitoare; iar ceea ce am scris nu a fost niciodata genial. Dar atunci cand am scris, am scris pentru mine. Mi s-a reprosat ca nu ar trebui sa ma dezvalui in halul asta in fata tuturor, pentru ca devin vulnerabila.
Mi s-a mai spus ca ar trebui sa-mi tin gandurile pentru mine, iar sentimentele sa nu le impartasesc cu nimeni. M-au intrebat multi chiar de ce m-am apucat sa scriu pe blog despre mine, ca nu e frumos, ca nu ar trebui sa stie toti si ca sunt prea deschisa; ca asa imi arat personalitatea adevarata si ca nu e indicat sa ma poata citi toti ca pe o carte deschisa, la propriu.
Si ma intreb oare de ce are tendinta lumea sa fie asa rea? Pana la urma, toti se prefac ca tin la mine, cand de fapt in suconstient le pasa decat de ei si de buna lor stare. Si eu chiar am incercat sa fiu buna, sa arat afectivitate, sa imi dau silinta in tot ceea ce fac, inclusiv in ceea ce scriu pe blogul asta. Am incercat sa fiu cat mai sincera si cat mai onesta; sa nu fac persoanele de langa mine sa sufere; mai bine suferinta aia sa ma afecteze  pe mine. Si de multe ori chiar asa s-a intamplat.
In definitiv, daca nu le place ce scriu si daca nu sunt de acord cu faptul ca o fac, atunci de ce se mai obosesc sa citeasca? De parca le-ar pasa lor de parerile mele, oricum.
Si sa stiti ca nu voi inceta sa scriu pentru ca asa vor ei.

Eu sunt un om care scrie.
Si daca nu scriu ceea  ce gandesc, atunci de ce s-o mai fac?
Most Wanted

marți, 11 octombrie 2011

Nicio lacrima

Daca te vei trezi vreodata intr-o dimineata si iti vei simti sufletul mort, nu voi varsa o lacrima si nici nu voi fi surprinsa. Te-ai hranit in fiecare zi cu minciuni si te-ai ingrasat de la atata ura. Si desi ai fi in stare sa juri ca poti sa aduci luna pe pamant, cred ca nici limba ta manipulatoare nu e capabila sa-ti creeze un loc de salvare.

Asa ca vreau sa canti astazi, dragul meu. Canta-ti o serenada si priveste-te in oglinda cum te transformi in cenusa . Simte ghearele ridicandu-se din pamant pentru a-ti fura tot aerul din plamani. Canta atunci cand te doare si canta atunci cand sangerezi. Arunca versurile in aer si asteapta sa-si gaseasca destinatarul.

Dar sa nu fii sigur de succesul tau. Acum lumea stie your true colors, stie cat de acru iti e sufletul si deasemenea stie ca esti inconjurat de izul cadavrelor. Toti si-au dat seama ca nu esti regele inimilor, asa cum pretindeai ca esti. Lumea stie, lumea asteapta, lumea e nerabdatoare sa te inhaleze si sa te scuipe afara.

Haide, sapa-ti mormantul si ingroapa-te acolo precum un vultur ce esti; un virus; o minciuna.

Bonnie Tyler - Its A Heartache

Asculta mai multe audio diverse

joi, 6 octombrie 2011

Ai ratat

Ma intreb uneori daca iti place sa tragi cu arma doar pentru a auzi zgomotul glontului.

Alteori am impresia ca vrei doar sa simti metalul greu in mainile tale sau sa mirosi praful de pusca ramas pe maini
Cruzimea unui copil prins in ghearele unei minciuni.
Linguseala sarpelui gasit de Eva.
Tradarea unui ocean linistit dar lovit de o furtuna puternica.
Esti doar fum reflectat intr-o oglinda.. Suficient de egoist pentru a trage pamantul spre umbra doar pentru ca tu nu mai poti simti soarele.

Si totusi, chiar daca esti imbibat in gandurile mele si inradacinat in visele mele, tot reusesti sa ma aduci la suprafata. Sunt impinsa cu forta la realitate (munca unui artist trebuie laudata si cine sunt eu sa-ti refuz placerea asta?) Sunt obligata. Si e ciudat. Mintea mea se roteste atat de rapid in anumite parti dar asa de incet cand e voba de lucruri importante.

Razi de distrugerea mea si ma intreb unde e partea amuzanta. Am cunoscut frumusete in haos si minuni in nebunie, dar nimic nu seamana cu ce simt acum. Asta e un fel de bucurie in durere; extaz in agonie. Cred ca imi cauzez in mod intentionat si deliberat sperante dureroase.

Asta e opera ta: o tragedie.

Nu pot sa nu observ degetul tau pe tragaci si faptul ca nu vreau sa ma ferescu. Ba chiar inaintez spre tine. Si tip. Tip la tine sa apesi odata.
Ai tras!
Ai ratat!
Incearca din nou si dovedeste-mi ca vorbesti serios.

Arata-mi ca ai puterea si ai arma si ca poti sa ma ranesti de cate ori vrei doar pentru ca .. poti. Pentru ca te amuza. Pentru ca esti rece; si intunecat; si urasti umbra de lumina care imi inconjoara fata. Urasti soarele pentru ca ma atinge mereu. Asa ca apasa odata si observa cum ma prabusesc. O sa ajungi glorios in fata fiintei pe care ai creat-o si in fata regatelor pe care le detii. Pentru ca esti un artist.

Si totusi nu o sa poti vedea; nu ai puterea asta inca.
Iar la sfarsit... eu am fost cea care a apasat tragaciul ala nenorocit, pana la urma.
(dar mai trage odata; ai ratat inima)

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Imi pare rau

Imi pare rau nu sunt ceea ce ai asteptat de la mine.


Imi pare rau ca nu sunt delicata sau finuta, punctuala sau organizata, precisa sau amuzanta. Si imi pare rau ca nu pot sa scriu altfel; nu am cum sa scriu ceva si sa mint ca e frumos. Nici macar in privinta literaturii nu ma pot ridica la regulile si asteptarile tale. Dar am incercat...


Dupa ce plec de la scoala, nu am cum sa nu ma intorc alergand in urmatoarele 5 minute pentru ca mi-am uitat umbrela sau vreo carte. Imi pare rau pentru aiureala mea. 
As putea sa plec de acasa si sa ma duc pana la mazaginul de pe colt, fara sa cumpar nimic, dar macar simt ca am o destinatie proprie. Imi pare rau si pentru asta.


As vrea sa fiu diferita. As vrea sa pot purta numai rochii, corsete, pantofi cu toc si coafuri elegante. As vrea sa incetez sa intarzii la scoala si sa incep sa fiu mai exacta. Si as mai vrea sa nu mai scriu tot felul de lucruri inutile pe la sfarsitul caietelor. Mi-as dori sa nu ma mai indragostesc. Si sa ignor totul. Mi-as dori prieteni...


Nu o sa pot schimba niciodata faptul ca sunt o simpla greseala si ca sunt doar o umbra inutila. Deasemenea, nu o sa pot schimba faptul ca am esuat in situatiile in care altii au reusit atat de des. Si nu o sa schimb nici faptul ca mi-am construit idealurile pe spatele unor cuvinte tremuratoare, cand tot ceea ce ar fi trebuit sa fac este sa pun caramida peste caramida in educatia si viitorul meu. 


In acelasi timp o sa ramana neschimbata si ratacirea mea printre vise fara o harta, caci as considera ca asta ar strica toata magia. Nu o sa ma schimb niciodata. Pentru nimeni. Intotdeauna o sa petrec mult prea mult timp mirosind paginile unei carti vechi si devorand apoi cuvant cu cuvant. Intotdeauna o sa fiu cu 10 minute in intarziere, 2 octave mai sus, incoerenta, prea agitata, visatoarea, suparacioasa si neglijenta. Intotdeauna o sa te fac doar sa-ti irosesti timpul cu mine. Sa irosesti totul...


Imi pare rau, dar tot voi continua sa alerg primavara pe campurile umede. 
Si intotdeauna voi vedea doar un ocean de libertate in fata mea, fara nicio restrangere.
Nu pot sa fiu altceva decat ceea ce sunt.


Leapsa primita de la iri: Ideea e sa scriu cate un blog pe care il citesc frecvent, plecand de la fiecare litera a prenumelui meu.
N - Naufragiat in inima ta
Y - Lectii de viata cu Any (nu urmaresc niciun blog cu Y asa ca am gasit unul care sa contina.)
M - Mademoiselle D
P - Paradis in destramare
H - H e r a
E - Fata care aduce ploaia (aceeasi regula ca la Y) 
T - Travel and Adventure
A - Agonie sau Extaz
M - Meadows of Heaven
I - Idei de gay
N - Never Back Down
E - Praf de stele