Tăcerea din Yellowstone

Nu o să vă zic despre Yellowstone lucruri pe care le puteți afla cu ușurință pe internet. O să vă povestesc cum îl văd eu, cum mă simt să trăiesc aici pentru patru luni. Adevărul este că și în România luam de bune toate locurile spectaculare pe care le vizitam, ca și cum ar fi trebuit să fie acolo dintotdeauna și să rămână acolo pentru totdeauna. Dar am ajuns aici și mi-am dat seama că absolut to ce văd împrejurul meu, transformă locul ăsta în unul dintre puținele locuri nepătate de pe pământ.

Yellowstone încă este un loc unde poți să mergi cu milele și să vezi mai mulți elani, urși, mai multe veverițe, vulpi, păsări decât oameni. Râuri, munți maiestuoși, văi scăldate în rouă, sunt locuri unde am trăit unele dintre cele mai frumoase clipe din viață. Adevărul este că de două luni de când sunt aici, am descoperit atât de multe lucruri despre mine, despre viață, despre planetă și despre fericire. Dacă ar exista un singur lucru de care nu m-aș putea sătura niciodată, acesta ar fi să cutreier toate cărările din Yellowstone cu vâtul atingându-mi părul, munți ce îmi păzesc spatele și fața, cu muzică bună și oameni frumoși.

America 2014

America mă enervează.

Din primele momente pe pământ american m-am simțit mai mult într-o lume extraterestră decât pământeană. Toată lumea mă întreba care-i scopul vizitei și nu mereu într-o manieră draguță. Am trecut prin tot felul de controale, pe la tot felul de ofițeri din aeroport care mai aveau un pic și îmi descoseau răspunsuri pe care nici cea mai bună prietenă a mea nu le știe. Zău? N-am venit să arunc o bombă în aer, credeți-mă pe cuvânt! Dar zâmbeam cu cea mai prietenoasă față pe care o puteam afișa în combinație cu durerea de stomac de la cuș-cuș-ul din avion și încercam să nu par frustrată, nervoasă și nerăbdătoare.
Proceduri, linii de așteptare, întrebări de probă, ștampile și semnături, verificări de securitate, pașapoarte, amprente, body scan iar la final obișnuitul Welcome to United States!

America mă amuză.

Nu mai suntem ce am fost odată

Nu știu ce vreau să spun când îmi spui că nu știi ce am spus. Implicaţiile fiecărei propoziţii rămân în atmosferă ca lumina unui neon după ce s-a stins. Apoi gândurile mele plutesc în aer confuze cum după atâtea indicii, încă nu ai idee ce am vrut să spun. Cum după atât de mult timp, atâtea vorbe împărtășite, atâtea minute împreună, încă nu pricepi? Înca nu mă cunoști.

Asta e partea în care trebuie să îți reamintesc că nu voi fi nciodată cu adevărat a ta dacă nu reușeși să faci asta.

Poate că nici nu voi fi vreodată a cuiva pentru că nu există vreo frază suficient de simplă încât să mă facă să rămân. Două cuvinte și opt litere nu sunt de ajuns să mă țină în brațele tale pentru totdeauna. Și nu există vreo idee atât de complexă încât să mă arunce în mrejele dragostei pentru a rămâne captivă acolo.

De ce rămân în blogosferă

Am observat mulți oameni explicând de ce au blog și de ce scriu. M-am întrebat și eu asta și mai ales de ce continui să scriu aici chiar și după 5 ani de când am făcut-o prima dată. Răspunsul mi-a venit repede: sunt aici să învăț, să împărtășesc gânduri, să dau și să primesc sfaturi, să fiu eu.
Atât de puține cuvinte care invoca o lume de posibilități. Invoca un destin.

Am suferit. Așa cum au făcut-o mulți alții la un moment dat. Dar cred că toți suferim pentru un motiv: să ne maturizăm, să devenim ceea ce ne este scris. Refuz să cred că suferim doar pentru că trebuie să o facem.

Sunt încă în blogosferă pentru că aici am găsit atât de mulți oameni care îmi acceptă firea fără ezitări. Sunt aici pentru că am de la cine învăța. Nu sunt judecată pentru ceea ce nu am. Sunt acceptată pentru ceea ce am de oferit. În fiecare zi aici aflu mai multe despre mine și despre oameni. Așa mă schimb. Și cel mai frumos lucru este că și eu provoc schimbări la oameni. În bine sper eu.

Lecții de viață din jocuri video

Sursă foto

1. Viața ar trebui să vină cu un buton de pauză.
2. Oamenii extraordinar de frumoși sunt răi.
3. Calea cea mai rapidă nu e întotdeauna cea mai sigură.
4. Indiferent de câte ori ai salvat prințesa, mereu va trebui să o faci încă o dată în runda următoare.
5. Războiul ar trebui să fie purtat așa încât să câștige mereu dreptatea.
6. Poți să furi oricâte mașini vrei, căci poliția va înceta urmărirea odată ce ieși dintr-o anumită zonă.

Tristețea naște inspirație

Sursă foto

Pot să îl miros oriunde: în mașină, în dormitor, printre haine. Mă surprind zi după zi începând să-i mărturisesc, dar îmi ridic ochii către el și nu îl mai regăsesc lângă mine.

Se spune că mirosul este cea mai bună modalitate de a ameți mintea cuiva. Aș dori să nu fie, căci tot el e cel care rămâne cel mai mult în amintire.

....

Miercurea fara cuvinte - Yellowstone

Despre tot ce inseamna Miercurea fara cuvinte gasiti la Carmen

Povestea mea

Sursă foto

i.
Am conduce spre nicăieri, am vorbi o limbă pe care nimeni nu ar înțelege-o, sub un cer străin, învăluiți în miros de pini.

ii.
Mi-ai spus că ochii mei sunt precum plicurile. Se închid, se deschid, rup sigiliul inimii mele și înăuntru e scrisă cea mai frumoasă poezie de dragoste.

iii.
Ți-am spus că ar trebui să fugim către un ținut cu oameni noi, căci am fost fermecată de fețe pe care nu le-am văzut niciodată și locuri pe care nu le-am vizitat.

Dacă visurile ar fi romane

Sursă foto

A fost odată un băiat care avea toate întotdeauna cuvintele potrivite, toate metaforele, alegoriile, sinonimele, antonimele și zâmbetele la el. Le folosea ca niște furtuni, uragane, trenuri, tobe... inimi.
Ea era doar genul de fată banală care citea mult și rostea vorbe pe care le găseai doar în cărți, stilouri și foi în locul unde dormea. Dar le împărțea pe fiecare în parte, chiar și atunci când el pleca diminețile. Le împărțea așa cum o barcă împarte apa, cum țigările împart plămânii, cum buzele împart alte buze, cum un artist își împarte inima.

Dar inima ei bate prea repede. Și nu sunt genul de bătăi pe care le avea când era mică și băiatul ei favorit i-a dat un sărut pe obraz, ci genul de bătăi pe care le simte când își împarte cuvintele cu el; pulsații ale inimii pe care le poți obține doar cu pielea neacoperită, dar nu genul acela de piele dezgolită, ci combinată cu priviri pe care își imaginează că le-a avut și Shakespeare pe vremea când era tânăr.

Și dacă...?

Sursa foto

Îl placi, nu-i așa?

Of, de unde ai mai apărut?

Și eu care credeam că te-ai obișnuit să apar de nicăieri.

Credeai.

Nu mi-ai răspuns la întrebare.

Da, plănuiam să te distrag pentru a o evita, dar acum am uitat ce ai întrebat.

Mincinoaso. Dar repet, oricum. Îl placi, așa e?

Pe cine?