Aventura cunoașterii

Pentru prima dată câștigător la Blog Power, Lotus a propus ca temă pentru ediția 37: Ce înseamnă pentru tine cunoașterea?

Voltaire zicea că nu există cunoaștere înnăscută pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze și fructe. Pentru mine cunoașterea e sinonimă cu educația. Dar oare cât de important e rolul pe care îl joacă ea în viețile oamenilor, așa cum ne întreabă și Lotus.
Educația - sau cel puțin așa o numesc ei, ei cei care ne învață să facem, nu să gândim. Un geniu nu răspunde perfect la orice întrebare, dar un geniu făurește perfect câte o întrebare pentru fiecare răspuns.
Un sistem care judecă și definește succesul în funcție de mormanul de facturi pe care le primești lunar, care ne obligă să muncim atâtea ore suplimentare fără nicio satisfacție și care ne taie sufletul în două, transformându-ne într-o nimic mai mult decât o adunătură de clone.
Chiar suntem doar niște mașini făcute numai pentru a răspunde anumitor cerințe, a umple niște răspunsuri și a nu primi nimic în schimb? Poate doar un șut în fund spre coșul de gunoi dacă nu reușim să urmăm instrucțiunile, pe motiv că împiedicăm creșterea profitului.
Un sistem care ne educă să renunțăm la pasiunea din fiecare activitate, să învățăm doar să supraviețuim, iar când în sfârșim descoperim secretul pentru a face asta, ne omoară. Un sistem educativ care ne controlează complet viețile și care încă mai are tupeul să susțină militarea pentru dezvoltare.

Inimile rupte nu bat

Câteodată e dimineață. Și am uitat să ma pieptăn; sau cum să-mi leg șireturile; sau cum mă cheamă. Și deja nu mai cred în nimic. Dar acum e momentul când realizez că pierd mici bucăți din mine pe drumul către tine.

Și vârful limbii mele e îmbibat de gustul dulce-amărui de la renovările pe care le-ai făcut în mintea mea. Și pentru următoarele patru sute șaptezeci și trei ore și jumătate o să ma uit la cer; și o să aștept ca gustul tău să dispară. Sau poate doar aștept să te întorci la mine. Din moment ce degetele mele își pierd simțul tactil; iar vârfurile părului meu se electrizează. Adun ani în sens invers; sau mult prea repede înainte. Următoarea dată când o să ma vezi o sa fiu mai bătrână decât am fost vreodată. Asa că apasă play. M-am săturat să fiu blocată pe pauză.

Și în unele zile, când aștept ca pământul să se mişte din nou, îmi număr fiecare geană şi măsor distanţa până la pământ; aşa îmi dau seama de toate dorinţele pe care le pierd. Şi în o sută cincizeci şi una de zile poate mi-aş dori să nu te fi întâlnit niciodată sau să mă iubeşti şi tu. Şi mă gândesc uneori la buzele tale apăsate pe fruntea mea; poate dacă mă tot gândesc de mai multe ori e suficient sa devină realitate.

Life in pictures - Munții României

Lista călătorului

Ce să faci și ce să nu faci atunci când călătorești în timp.

Deci în sfârșit ai făcut-o. Ai pus cap la cap cele câteva milioane de dolari, duzina de pașapoarte, nenumăratele vaccinări și ore peste ore de studii despre limbi antice. Ziua cea mare în sfârșit a venit și ești gata să-ți iei acea mică și romantică vacanță... în timp. Da, de data asta chiar vei reuși! Vei întâlni oameni exotici, vei face lucruri exotice în locuri și mai exotice. Vei vedea acele vremuri bune, dar înainte să apeși butonul go de pe telefonul tău genial, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Ce să nu faci:

1. Să nu-ți împuști bunicul. E tentant, nu-i așa? Ai citit despre răzbunări pe o mulțime de bloguri, ziare, cărți, ai văzut atâtea videoclipuri pe Youtube cu oameni care au făcut-o. Să-ți împuști bunicul biologic nu-i chiar împotriva legii, mai ales cu statutul lui de criminal în serie, iar dacă-l vei prinde fix în momentul nebuniei lui, ar fi și mai bine. Totuși... hai să nu încep să mă gândesc la o gaură neagră, supernovă, reacție în lanț pe care ai putea-o cauza. Ce ți-a făcut ție personal bunicul vreodată? I-a produs pe maică-ta sau pe taică-tău dar în rest chiar a fost un tip de treabă. Așa ca lasă baltă toate planurile tale și cumpără-i omului ceva de băut.

2. Să nu inventezi ceva ce n-a fost încă inventat. Într-adevăr, te-ai putea imagina mânuind o mașinuța drăguță pe străzile medievale ale Maltei, dar nu uita că drumurile erau mult mai denivelate decât astăzi și că un motor cu combustie internă nu e chiar așa ușor de construit. Locuitorii zonei în care vei ajunge vor putea totuși să înțeleagă vehiculele cu auto propulsie sau ar putea să te provoace pe tine și pe mașina ta demon la o cursă de mama focului. Așa că închiriază un măgar și o căruță și bucură-te de peisaj exact ca la carte: foarte, foarte încet.

Iubire amară

Problema e că pentru mine nimic nu va fi la fel de frumos precum ești tu.

Simt că sunt oarbă.

Asta m-ar speria, doar că acum știu că întreaga lume s-a întors pe dos de când te-am văzut ultima dată în visele mele iar acum tot ceea ce fac este să mă uit după tine oriunde m-aș duce, chiar dacă știu că ești la sute de kilometri depărtare. Dar tot ceea ce vreau este să îți văd zâmbetul, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l fac.

Vreau să îți văd chipul căci mă obișnuisem cu singurătatea de aici. Îți aud  vocea, numele, îți simt degetele pe pielea mea și respirația pe obraz, dar nu te văd nicăieri.  Poate tot ceea ce vezi tu este o fată prostuță și aiurită, cu un zâmbet tâmp, pe care vrei să o cunoști mai bine, dar singurul lucru pe care eu îl văd este distanța de 500 km pe care nu o voi putea parcurge niciodată și persoana aflată la capătul drumului pe care nu știu dacă o s-o văd. Și lucrul cel mai rău este că știu unde-mi e inima.

Și nu e aici;
E acolo cu tine;
Nu o s-o primesc niciodată înapoi.

Muse - Uninteded
   

Un joc crud

Niciodată nu o să fiu acea fată.

Nu contează de câte ori mă voi trezi dimineaţa pe canapeaua ta albă din acel apartament de la etajul doi, nu voi fi genul de fată pe care chiar vei vrea să o duci acasă. Nu contează încercările tale de a mă apropia - de parcă aş avea un câmp magnetic ce te atrage înspre mine.

Doar că.. îţi spun cu mâna pe inimă că nu am niciun câmp în jurul meu şi chiar nu sunt înclinată să cred că dragostea funcţionează aşa. Ca şi cum e ceva tangibil, pe care îl putem defini, demonstra sau teoretiza. Ca şi cum chiar sunt nişte sfori invizibile ce ne atrag unul spre altul. Ca şi când oamenii chiar pot simţi ceva pentru totdeauna. Eu incă nu conştientizez asta, din moment ce singurul lucru capabil să dureze înauntrul meu e singurătatea.

Şi totuşi... stau aici la 4 dimineaţa în braţele tale, simţindu-ţi suflul cald pe umăr, încercând să-mi dau seama ce naiba încerc să fac. Căci am impresia că fac ceva groaznic acum.

Dar mă conving me mine că tu ştii ce se întâmplă. Ce sunt eu. Ce suntem noi. Sper că ştii că eu doar aştept momentul când întreaga lume îmi va părea locuibilă din nou. Pentru că mă trezesc în fiecare zi şi nimic nu mai e cum obişnuia să fie. Nu contează dacă mă trezesc încurcată printre aşternuturile tale, ghemuită sub ale mele sau pe o saltea în camera unui ex-best-friend, sunt incredibil de singură. Chiar şi când îţi simt mâinile mângâindu-mi creştetul, nu pot să şterg toate amintirile lucrurilor pe care le credeam nemuritoare şi care acum nu mai sunt. Ştiu că m-am schimbat. De-asta când îmi şopteşti că mă iubeşti, închid ochii pentru a nu te vedea. Aşa e deja mai puţin real. Deja ai plecat. Deja doare mai putin.

Premiul MWB

Da, după cum vedeți, am fost recompensată cu un cadou tare drăguț din partea echipei MWB pentru câștigarea premiului de popularitate la concursul Moștenirea. Trebuie să știți că nu stă în firea mea să mă laud câtuși de puțin, dar voiam să demonstrez seriozitatea de care dă dovadă întreaga echipă, lucru despre care vorbeam și într-o postare precedentă despre concursuri online.

Premiul a constat, așa cum se observă și în imagine, într-un tricou, un magnet de frigider și o cană, toate cu emblema site-ului. Cana din păcate nu pot să o folosesc, pe motiv că mi-a fost acaparată de mami pentru imensa și obișnuita cafea de dimineață. Magnetul s-a alăturat colecției de pe frigider iar tricoul mi-a venit de minune (puteți observa, desigur :-").

Bineînțeles că nu a lipsit nici diploma, de care sunt cea mai mandră, dar ce m-a bucurat cel mai tare a fost cartea Andrei Pavel, În brațe străine, și ea unul dintre deosebiții autori din echipă. Cartea o puteți comanda de aici, iar eu v-o recomand cu cea mai mare plăcere, așa cum vă invit și pe voi să participați alături de noi la întreaga activitate MWB.

Defineşte frumosul!

Ieri i-a spus că e frumoasă.

Ar fi vrut să-i spună: Eşti aşa frumoasă, aşa pură, aşa angelică. Te iubesc!
Dar de fapt i-a zis: Bună frumoaso! Mergem la film? Sună-mă!


De ce sunt replicile astea două aşa de diferite? Până la urmă, în ambele o consideră frumoasă. Dar nu aşa cum dorea ea.

Înainte şi ea îi spusese că e frumos. I-a zis că pielea îi e fină şi că părul îi e mătăsos. I-a zis că întotdeauna a vrut să-i sărute buzele roşi ca vinul. I-a spus că e frumos.

Acum.. nu mai e atât de sigură. Pentru că, până la urmă, "frumos" e un termen subiectiv. Şi chiar dacă are părul mătăsos şi buze perfecte pentru sărutat, poate să nu mai fie atât de frumos pentru ea.

Pentru el.. ea nu era mai frumoasă decât orice altă fată.

"Frumos" nu e doar un nume. Reprezintă o întreagă fiinţă.

Iar el nu mai era. Dar ea da! Când o rănea, ea plângea. Dar acum nu! Acum speră să găsească pe cineva cel puţin la fel de frumos pe dinăuntru precum e ea.

Defineşte frumosul!


Poets of the Fall - Cradled in Love
   

Bătrânul și marea

Stătea acolo de atât de mult timp, încât fetița se întrebă dacă nu cumva face parte din plajă, dacă algele și scoicile se înfășoară noaptea pe gleznele sale și cresc de-a lungul picioarelor sale maronii. E atât de nemișcat,  atât de împietrit, cu ochii focusați pe ceva în orizontul mării, ceva ce fata nu putea vedea. Omul avea o fața atât de indescifrabilă iar ea și-ar fi dorit să poată să-i citească gândurile.

L-a urmărit toată ziua cu colțul ochiului, dar nimeni nu a venit lângă el. Umbrele se măreau și se lungeau in jurul lui pe măsură ce soarele apunea. Fata se întreba oare ce simți când ești atât de singur și și-ar fi dorit și ea să iși poată petrece o zi întreagă pe plajă decât în compania oamenilor, mai ales a celor pe care îi cunoștea ce nu mai conteneau cu întrebările.

Omul aștepta, instinctiv aștepta și ea...

---

A fost singura care l-a văzut când și-a tăiat palma într-o scoică și cum picături de sânge îmbibau nisipul.
- Ești bine? întreabă ea în timp ce se apropia. Auzind-o, bătrânul se ridică speriat de pe scaun.
- Da. E doar o zgârietură. 
- Ar trebui să îți speli puțin rana în apă.
Fără să vrea, omul își apropie mâna de piept. Nu, nu, nu, mi-e bine așa. Nu mă duc niciodată în apă, prefer să o privesc doar.
- Pot să mă alătur? întrebă ea sfioasă, iar el acceptă. Priveau amândoi în depărtare, deși fata era prea sfioasă ca să îl întrebe ce ar fi trebuit să vadă. Când căldura devenea insuportabilă, ea intra in apă și înota. Bătrânul încă stătea acolo, fără să-și fi mișcat vreun mușchi, când ea se întorcea.
- De ce nu intri în apă? 
- Rechini. I-a răspuns el serios, întorcându-și ochii către ea. Și balene. Sunt o mulțime de creaturi marine ce așteaptă să mă înghită imediat cum vor avea ocazia.
Fata doar a ridicat din sprânceană. Cuvintele lui păreau ca poveștile de groază pe care i le spunea fratele ei seara. Îl privea ca și când își revedea bunicul, cu părul lui gri și cutele dintre ochii lui ce păreau a fi cicatrici. Pentru o secunda își imagină că propriul ei bunic nu murise acum câțiva ani, când ea era încă mult prea mică. De atunci se plimba în fiecare zi de-a lungul plajei, gândindu-se că poate omul pe care îl iubise atât de mult o să se întoarcă. Poate bătrânul din fața ei chiar era bunicul, dar sub o alta înfățișare.
- Ți-e teamă. Îndrăzni ea să observe și fără să-și dea seama, își spuse gândurile cu voce tare.
- Da, îmi este...
Nu, nu, nu avea timp de fantezii și povești de adormit copiii despre bunici pierduți. Acest om nu era cel pe care îl căuta. Bunicul ei era puternic și nu i-ar fi fost teamă de ocean. Ar fi înfruntat amândoi fiecare val, ținând-o de mânuță.

O viitoare eu

Cand baiatul dragut care tocmai te-a invitat la o cafea te intreaba care e formatia ta preferata, iar tu vei spune "Nickelback" (pronuntie corecta), iar el va spune "Nickelback" (pronuntie incorecta), nu-l corecta. Las-o asa, chiar daca tu stii, cand te va saruta mai tarziu si va pleca (pentru totdeauna, apropo), isi va aminti mereu de tine spunand "Nickelback".
De fapt nu. Corecteza-l. mai bine sa-si aminteasca de tine exact asa cum esti tu.
Ca tot suntem la subiectul muzica: sterge toate acele cantece. Nu trebuie sa treiesti prin versurile pe care odata un baiat francez (care te-a cerut in casatorie)  le asculta. A plecat si nu o sa se mai intoarca. Iar Gotta be somebody nu era o melodie pe care ti-o canta pentru ca insemna ceva pentru voi amandoi, ci pentru ca il amuza.
Esti neinfricata. In ciudat faptului ca ti-au trebuit 30 de minute sa-ti aduni intreg curajul pentru a trimite mesajul : Hey, voiam doar sa-ti spun ca mi-e dor de tine. In ciuda faptului ca nimic nu s-a schimbat si inca este agonie pura, sa nu incetezi niciodata a spune ce simti, sa o faci mereu, caci asta inseamna vitejie adevarata. Nu inseamna ca o sa si castigi, dar pur si simplu nu o sa regreti faptul ca ai tacut.
Vorbesti prea mult. Sa-i ignori pe toti cei care-ti vor zice asta, caci vei avea un infinit de lucruri pe care va trebui sa le impartasesti. De-asta vei continua sa scrii, sa stii. Pentru ca nu iti vei putea exprima multitudinea de senzatii pe care o sa le simti in cuvinte aruncate in aer. Ele trebuie sa ramana scrijelite undeva.
Te rog, intotdeauna sa ramai o romantica incurabila. Iar celor care iti vor spune ca esti o fire slaba, sa iti desfaci nasturii de la camasa in fata lor si sa le arati multimea de cicatrici metaforice cu care te-ai ales din trecut.