O ultima cuvantare

Sa pasesti cu stangacie pe-un culoar aproape gol,

Ghete ude de zapada si un sentiment de “nou”,

Un ecou si-o amintire sa-ti apara pe retina

Cand privesti peretii albi sub o groasa, gri cortina.

Sali de clasa neschimbate de patine ale vremii,

Pline ochi de povesti cu multe, multe premii

Si de vise adunate pe-un sirag de dulci margele.

Toate astea chiar au fost si-nceputurile mele.

Da! Fost-am si eu un elev, plin de lucruri bune, rele,

Uneori vorbeam prea mult, alteori era tacere.

Copil cu soare-n vene, copil cu ochi de cer

Copil curios, naiv, oh, tu, copil efemer.

Asezat insa-n banca purtatoare de-amintiri,

Ma gandeam cum e afara, sa ma joc cu fluturi, mii.

Mintea mea cutreieratoare doar la mate nu gandea

Insa timpul crud si sacru niciodata nu statea.

Paseam atenti pe nori, usor sa nu-i strivim

Vise faurite incercam sa zugravim,

Vorbeam in jurul clasei, finalul asteptam,

Iar cand el a venit, parca nu mai plecam.

Frumusetea paleste ca fumul de tigara,

Educatia se-arata in tot ce ne-nconjoara.

Scriam rand cu rand pe pagini de matase

In coltul caietului, cu rime calduroase.

Toate cate le zaresti, in vechea cladire muta

Ordinare geamuri reci, doar asculta si asculta

Voci a sute de copii ce spre casa se grabesc,

Pasii lor fara de urme ii vor rasfira incet.