Premiul MWB

Da, după cum vedeți, am fost recompensată cu un cadou tare drăguț din partea echipei MWB pentru câștigarea premiului de popularitate la concursul Moștenirea. Trebuie să știți că nu stă în firea mea să mă laud câtuși de puțin, dar voiam să demonstrez seriozitatea de care dă dovadă întreaga echipă, lucru despre care vorbeam și într-o postare precedentă despre concursuri online.

Premiul a constat, așa cum se observă și în imagine, într-un tricou, un magnet de frigider și o cană, toate cu emblema site-ului. Cana din păcate nu pot să o folosesc, pe motiv că mi-a fost acaparată de mami pentru imensa și obișnuita cafea de dimineață. Magnetul s-a alăturat colecției de pe frigider iar tricoul mi-a venit de minune (puteți observa, desigur :-").

Bineînțeles că nu a lipsit nici diploma, de care sunt cea mai mandră, dar ce m-a bucurat cel mai tare a fost cartea Andrei Pavel, În brațe străine, și ea unul dintre deosebiții autori din echipă. Cartea o puteți comanda de aici, iar eu v-o recomand cu cea mai mare plăcere, așa cum vă invit și pe voi să participați alături de noi la întreaga activitate MWB.

Defineşte frumosul!

Ieri i-a spus că e frumoasă.

Ar fi vrut să-i spună: Eşti aşa frumoasă, aşa pură, aşa angelică. Te iubesc!
Dar de fapt i-a zis: Bună frumoaso! Mergem la film? Sună-mă!


De ce sunt replicile astea două aşa de diferite? Până la urmă, în ambele o consideră frumoasă. Dar nu aşa cum dorea ea.

Înainte şi ea îi spusese că e frumos. I-a zis că pielea îi e fină şi că părul îi e mătăsos. I-a zis că întotdeauna a vrut să-i sărute buzele roşi ca vinul. I-a spus că e frumos.

Acum.. nu mai e atât de sigură. Pentru că, până la urmă, "frumos" e un termen subiectiv. Şi chiar dacă are părul mătăsos şi buze perfecte pentru sărutat, poate să nu mai fie atât de frumos pentru ea.

Pentru el.. ea nu era mai frumoasă decât orice altă fată.

"Frumos" nu e doar un nume. Reprezintă o întreagă fiinţă.

Iar el nu mai era. Dar ea da! Când o rănea, ea plângea. Dar acum nu! Acum speră să găsească pe cineva cel puţin la fel de frumos pe dinăuntru precum e ea.

Defineşte frumosul!


Poets of the Fall - Cradled in Love
   

Bătrânul și marea

Stătea acolo de atât de mult timp, încât fetița se întrebă dacă nu cumva face parte din plajă, dacă algele și scoicile se înfășoară noaptea pe gleznele sale și cresc de-a lungul picioarelor sale maronii. E atât de nemișcat,  atât de împietrit, cu ochii focusați pe ceva în orizontul mării, ceva ce fata nu putea vedea. Omul avea o fața atât de indescifrabilă iar ea și-ar fi dorit să poată să-i citească gândurile.

L-a urmărit toată ziua cu colțul ochiului, dar nimeni nu a venit lângă el. Umbrele se măreau și se lungeau in jurul lui pe măsură ce soarele apunea. Fata se întreba oare ce simți când ești atât de singur și și-ar fi dorit și ea să iși poată petrece o zi întreagă pe plajă decât în compania oamenilor, mai ales a celor pe care îi cunoștea ce nu mai conteneau cu întrebările.

Omul aștepta, instinctiv aștepta și ea...

---

A fost singura care l-a văzut când și-a tăiat palma într-o scoică și cum picături de sânge îmbibau nisipul.
- Ești bine? întreabă ea în timp ce se apropia. Auzind-o, bătrânul se ridică speriat de pe scaun.
- Da. E doar o zgârietură. 
- Ar trebui să îți speli puțin rana în apă.
Fără să vrea, omul își apropie mâna de piept. Nu, nu, nu, mi-e bine așa. Nu mă duc niciodată în apă, prefer să o privesc doar.
- Pot să mă alătur? întrebă ea sfioasă, iar el acceptă. Priveau amândoi în depărtare, deși fata era prea sfioasă ca să îl întrebe ce ar fi trebuit să vadă. Când căldura devenea insuportabilă, ea intra in apă și înota. Bătrânul încă stătea acolo, fără să-și fi mișcat vreun mușchi, când ea se întorcea.
- De ce nu intri în apă? 
- Rechini. I-a răspuns el serios, întorcându-și ochii către ea. Și balene. Sunt o mulțime de creaturi marine ce așteaptă să mă înghită imediat cum vor avea ocazia.
Fata doar a ridicat din sprânceană. Cuvintele lui păreau ca poveștile de groază pe care i le spunea fratele ei seara. Îl privea ca și când își revedea bunicul, cu părul lui gri și cutele dintre ochii lui ce păreau a fi cicatrici. Pentru o secunda își imagină că propriul ei bunic nu murise acum câțiva ani, când ea era încă mult prea mică. De atunci se plimba în fiecare zi de-a lungul plajei, gândindu-se că poate omul pe care îl iubise atât de mult o să se întoarcă. Poate bătrânul din fața ei chiar era bunicul, dar sub o alta înfățișare.
- Ți-e teamă. Îndrăzni ea să observe și fără să-și dea seama, își spuse gândurile cu voce tare.
- Da, îmi este...
Nu, nu, nu avea timp de fantezii și povești de adormit copiii despre bunici pierduți. Acest om nu era cel pe care îl căuta. Bunicul ei era puternic și nu i-ar fi fost teamă de ocean. Ar fi înfruntat amândoi fiecare val, ținând-o de mânuță.

O viitoare eu

Cand baiatul dragut care tocmai te-a invitat la o cafea te intreaba care e formatia ta preferata, iar tu vei spune "Nickelback" (pronuntie corecta), iar el va spune "Nickelback" (pronuntie incorecta), nu-l corecta. Las-o asa, chiar daca tu stii, cand te va saruta mai tarziu si va pleca (pentru totdeauna, apropo), isi va aminti mereu de tine spunand "Nickelback".
De fapt nu. Corecteza-l. mai bine sa-si aminteasca de tine exact asa cum esti tu.
Ca tot suntem la subiectul muzica: sterge toate acele cantece. Nu trebuie sa treiesti prin versurile pe care odata un baiat francez (care te-a cerut in casatorie)  le asculta. A plecat si nu o sa se mai intoarca. Iar Gotta be somebody nu era o melodie pe care ti-o canta pentru ca insemna ceva pentru voi amandoi, ci pentru ca il amuza.
Esti neinfricata. In ciudat faptului ca ti-au trebuit 30 de minute sa-ti aduni intreg curajul pentru a trimite mesajul : Hey, voiam doar sa-ti spun ca mi-e dor de tine. In ciuda faptului ca nimic nu s-a schimbat si inca este agonie pura, sa nu incetezi niciodata a spune ce simti, sa o faci mereu, caci asta inseamna vitejie adevarata. Nu inseamna ca o sa si castigi, dar pur si simplu nu o sa regreti faptul ca ai tacut.
Vorbesti prea mult. Sa-i ignori pe toti cei care-ti vor zice asta, caci vei avea un infinit de lucruri pe care va trebui sa le impartasesti. De-asta vei continua sa scrii, sa stii. Pentru ca nu iti vei putea exprima multitudinea de senzatii pe care o sa le simti in cuvinte aruncate in aer. Ele trebuie sa ramana scrijelite undeva.
Te rog, intotdeauna sa ramai o romantica incurabila. Iar celor care iti vor spune ca esti o fire slaba, sa iti desfaci nasturii de la camasa in fata lor si sa le arati multimea de cicatrici metaforice cu care te-ai ales din trecut.

Nu te mai iubesc

Nu pot sa plang pentru tine. Lacrimile s-ar transforma in cenusa. Si ar fi ignorate oricum.
Cand pot sa spun ca m-am saturat sa fiu data la o parte si aruncata?
Se pare ca niciodata. Sunt o persoana care nu merita sa fie amintita. Sunt doar una dintre fetele pe care le vezi pe strada si nu le mai tii minte.
Pasiunea mea este gluma ta. Iubirea mea este terenul tau de joaca.
Spui ca am probleme mintale pe care nu poti sa le rezolvi, ca exagerez prea mult si ca dependentele mele sunt stupide.
Poate sunt. Poate nu sunt.
Ti-am spus temerile mele, secretele mele, sperantele mele.
Lucruri pe care nu le-am spus nimanui.
Ai sustinut ca te-am ranit. Si cand ai plecat Te iubesc! a fost bun-ramasul tau.
Mincinosule!

E iubire?

Daca te-as imbratisa

Mi-ai da drumul vreodata?

Daca te-as saruta

Ai pretui momentul?

Daca te-as tine de mana

Mi-ai incalzi degetele mereu reci?

Daca voi avea nevoie de un umar

Ma vei lasa sa plang pe al tau?

Daca voi avea nevoie sa vorbesc

Chiar m-ai asculta?

Daca voi vrea sa tip

Vei tipa cu mine?

Daca va trebui sa plec

Vei veni cu mine?

Daca ma voi indragosti de tine

Imi vei prinde dragostea,

Sau o vei lasa sa loveasca podeaua?