Badea Bianca. Un produs Blogger.

miercuri, 25 septembrie 2013

Cea mai frumoasă zi de naștere




Of, B., zâmbești ca o prostuță uitându-te la calendar cu privirea fixată pe data de azi: ziua ta. Ai chicotit fericită și ai intrat la duș cântând veselă și pe lână ritm. Dar cui îi pasă? Doar e ziua ta! Și nu orice zi de naștere, ci prima de când te-ai mutat cu logodnicul tău. Da, da, băiatul ăla, Alfred sau Alfi sau care o fi porecla aia care nu știi încă de la ce vine. Și nici nu-ți pasă. Ți-a tot zis de luni de zile că va face ceva special de ziua ta așa că te-ai îmbrăcat într-o rochie de culoarea lui preferată, te-ai machiat discret în oglindă spunându-ți ție că astăzi vei fi frumoasă pentru el. 

~ ~

I-ai deschis ușa radiind de fericire și brusc te-ai trezit cu o felicitare mare în fața ochilor. La mulți ani, iubito! ti-a zis Alfred zâmbind. Ai luat felicitarea și i-ai întors zâmbetul. Pe ea era desenată o animație cu Superman și Superwoman luptându-se cu tipii răi și scria: La mulți ani super-iubitei mele, de la super-eroul ei! Ai rânjit bucuroasă și i-ai dăruit cea mai strânsă îmbrățișare posibilă. 
- Nu-mi mulțumi încă. O să petrec toată ziua cu tine ca să mă asigur că ăsta va fi cel mai frumos cadou pentru femei pe care îl vei primi.  
Te-a lăsat să îți iei poșeta, să te încalți, ți-a pus eșarfa și ați plecat amândoi.

~***~

Îi dăruiam cel mai sincer zâmbet al meu. Era ziua în care se născuse cea mai frumoasă femeie din lume și ea era iubita mea. Am avut in vedere mai multe idei de cadouri, dar mai intâi am dus-o la cafeneaua ei preferată, în loc să mergem la obișnuitul KFC (lucru care a uimit-o atât de tare încât mi-a verificat temperatura). Apoi am mers la un magazin de suveniruri și după la departamentul cu muzică. Ce altă femeie din epoca noastră ar mai plânge de bucurie la găsirea unui CD cu toate interpretările muzicii din Fantoma de la Operă?
- Al, unde mergem acum? m-a întrebat atât de bucuroasă încât țopăia pe tocurile-i mari și subțiri. Am râs. Să fiu sincer, aveam toată ziua plănuită, iar până atunci planul îmi mergea ca pe roate.
- Îți amintești fântâna din parc? I-am observat atunci ochii strălucindu-i. A spus că da.
- Locul în care ne-am întâlnit prima dată. Of, Al, romantic ce ești! A zâmbit iar mie inima a început să-mi bată mai puternic. A avut efectul ăsta asupra mea încă din acea zi.

~ ~

Am oftat și mi-am slăbit nodul de la cravată. Ședința din acea zi mersese cum nu se poate mai prost iar eu eram atât de obosit încât aproape adormisem pe banca aia din parc. Eram pe punctul de a mă întinde atunci când un strop de la fântână m-a readus în simțuri. Atunci am văzut-o pe ea. Părul îi era lung și atât de fin că se mișca la fiecare adiere a vântului. Simpla definiție a frumuseții trebuia să fie fata asta. Am realizat că vrusese să se așeze pe bancă atunci când eu aproape o ocupasem pe toată. Mă privea un pic confuză, cu capul aplecat, iar eu mă gândeam că tocmai întâlnisem cea mai încântătoare figură.
A bâjbâit un "Îmi pare rău" încurcată și a vrut să plece, dar instinctul m-a ridicat și am apucat-o de braț. 
-  Stai, nu-i nevoie să pleci. 
O voiam lângă mine, să-i ating pielea de pe gâtul ce avea împrejur un colier cu numele el. Blanca. Nu-mi puteam lua ochii de la mâinile ei pline de brățări finuțe dar care zornăiau gingaș. Mi-era ciudă pe ele atunci că stau încolăcite pe acele încheieturi firave. Voiam să-i dau inele jos și să-mi înlănțui degetele de ale ei într-o prinsoare pasională. 
Obrajii i s-au înroșit puțin și s-a așezat lângă mine. 
- Sunt Alfred, dar poți să-mi spui super-eroul. A aflat ulterior că frățiorul meu îmi zicea așa. 

~ ***~

Zâmbeai nostalgică privind fântâna care te-a adus pe tine și Alfred împreună. Era apusul și se oglindea în picurii de apă.
- Nu-i așa că apa e frumoasă?
- Da, ești frumoasă...
Stătea în genunchi ținând în mână o cutie cu mâner ce la prima vedere părea o servietă. A deschis-o, iar în ea era un bilețel:
Lasă-mă să-ți spun că atunci când te-am văzut pentru prima dată aici, am crezut că visez. În fiecare dimineață în care mă trezesc nu pot decât să mă gândesc decât la ce ai visat azi noapte, căci eu întotdeauna te visez. Gândul că m-aș putea trezi fără să te am lângă mine mă chinuie. Așa că te rog, nu permite să se întâmple asta și dăruiește-mi câte un Te iubesc în fiecare moment. 
- Ți-am luat această cutie debijuterii pentru a exista un loc special pentru toate atențiile pe care ți le voi oferi.
Ți-a luat atunci mâna și ți-a scos delicat inelul de pe inelarul stâng, l-a așezat ușor într-un loc special din cutie și subtil, dintr-un sertăraș a scos probabil cel mai frumos diamant pe care l-ai văzut vreodată. 
- Vrei să te căsătorești cu mine? Și dacă vei spune Nu, o să continui să scot din fiecare sertar câte ceva și te voi întreba până când într-o bună zi vei spune Da.
- Dar îți zic acum... DA! I-ai spus în șoaptă în timp ce te gândeai că este cea mai frumoasă surpriză pe care viața ți-a dăruit-o.


13 comentarii:

Va ascult!