O chem în fiecare noapte. Uneori vine, uneori nu. Uneori mă cheamă înapoi doar pentru a-mi spune
Nu acum. Știu totuși că zâmbește la capătul celălalt - o simt în vocea ei.
Uneori se oprește în fața casei mele pentru o secundă și așteaptă. Îmi trimite un sărut fugar și pleacă la fel de repede cum a venit. Iar de cele mai multe ori asta e suficient pentru mine.
Câteodată am sentimentul că ar trebui să trec peste și să găsesc pe altcineva. Dar știu că mi-ar fi imposibil. Nimeni nu mă cunoaște așa cum o face ea, nimeni nu mă iubește la fel de mult ca ea.
Uneori, când deschid ușa, apare în prag cu o sticlă de șampanie și cu acel zâmbet neastâmpărat mereu prezent pe buzele ei. Niciodată nu dorm în nopțile acelea. În unele cazuri nici nu e nevoie să o chem. Apare neanunțată, cu sticla în mână, gata să mi se arunce de gât. Alte dăți apare când sunt ocupat și spre nefericirea mea, niciodată nu așteaptă până când termin.