Încep și sfârșesc cu tine

Sursă foto

 Cum reușești să explici dragostea cuiva care nu a simțit-o niciodată? Cum pui în cuvinte dulceața primului sărut, tristețea primului la revedere, sau sutele de emoții pe care le simți când sunteți împreună? Dacă aș încerca, nu aș începe cu prima îmbrățișare, prima atingere, primul te iubesc sau prima plimbare ținându-ne de mână.

Nu.
În schimb, aș vorbi despre prima dată când m-ai învâțat ceva. Aș vorbi despre cum am stat în aerul nopții de iarnă, cum mi-ai băgat mâna rece în buzunarul pufos al gecii tale - ca și cum ar fi fost cel mai familiar loc pentru mâna mea - și cum te-ai aplecat spre mine ca vocea să îți fie cât mai șoptită. Nu îmi mai amintesc ce mi-ai explicat, dar îmi amintesc căldura ce m-a cuprins. Nu a fost dragoste de trup și nici chiar de spirit; a fost dragoste de minte. O minte spațioasă, plină și strălucitoare cu idei. O minte care provoca, ascuțea și intriga. Așa că dacă ar fi să explic dragostea, de aici aș începe. Aș începe cu inteligența care m-a atras, cu prima respirație pe care nu ai mai simțit-o cu fum în plămâni. Totul a fost ca și cum aș fi găsit apă în deșertul în care trăiam.