Ma uit pe statisticile blogului si vad ca a venit septembrie iar eu am doar 18 articole scrise anul asta. Prea putin pentru cate aveam de zis, de povestit, de jucat cu vorbele asa cum o faceam inainte. Desi in 8 ani de zile de cand tot insir cuvinte pe Nymphetamine s-au strans mai mult de 400 de postari. Si mereu v-am scris despre lucuri, momente sau oameni care au meritat sa fie cititi de catre voi.
Am gasit iar oameni faini. Stiti ca persoanele sunt ca instrumentele de scris. Unii trec prin vietile noastre asa cum scrie creionul pe foaie, cu o singura atingere de guma, urma lor dispare. Altii sunt precum stiloul, urmele lor se sterg mai greu, picul lasa foaia uda, dar dispare si amintirea lor intr-un final. Eu in ultima vreme am intalnit oameni marker. Cand oamenii astia trec prin viata ta, lasa urme pe care nu le mai poti sterge vreodata. Si nici macar nu-i cunosc prea bine dar prin ei am realizat ca poti sa te conectezi cu oameni fara sa stii prea multe lucruri despre ei.
Am facut asta prin dans. La inceput am zis cu al meu A. ca a venit vara, am terminat licenta, pana incepe masterul sa nu frecam duda dupa munca si sa facem ceva productiv. Pe facebook am gasit comunitatea de West Coast Swing din Bucuresti si am fost la primul curs. Nici nu auzisem de stilul asta de dans, al meu A. nu prea auzise (vorba vine) de dans in general asa ca nu aveam asteptari prea mari. Mai inercasem noi un fel de tango acum vreo 2 ani dar nu s-a prin mare branza de noi, eu am reusit cumva (nu stiu cum) in trecut sa intru in trupa de dans a facultatii dar cum am tot plecat din tara in studentie nu am stat prea mult nici pe acolo.
De ce e acum ceva mai special fata de ce am incercat sa facem in trecut? Pentru ca noi chiar am facut ceva ce nu ne-am fi gandit vreodata ca am putea face. Flash mob-ul de West Swing Coast are loc in fiecare an iar anul acesta a fost o reusita pentru noi sa participam. Eu sunt mandra de mine si mai ales de A., pentru ca nu e deloc usor pentru o persoana care nu a mai dansat niciodata sa renunte la emotii, sa invete o coregrafie in cateva zile si sa se integreze printre oameni cu ani de munca in spate.
Dar vreau sa revin la oamenii astia, pentru ca despre ei e vorba. Nu-i cunosc pe fiecare in parte, dar cand te uiti la cum danseaza, stii ca ei danseaza cu sufletul, ca miscarile preiau controlul asupra corpului si il misca liber, facand abstractie de unghiuri, linii sau pozitii perfecte (desi cumva le ies si astea foarte bine). Ei doar lasa curentul expresiei sa curga prin venele lor, sa-i tina impreuna si ceea ce ii face speciali este ca vor sa ii invete si pe altii.
Alex, Iuli si toti oamenii din West Coast nu doar ne-au invatat, ei isi spun povestea prin dans si ne ajuta si pe noi sa ne creem propria poveste. L-au facut pe A. sa-i placa dansul, sa renunte la inhibitii si e abia inceputul pentru ca avem atatea de invatat. Pentru ei evenimentul de astazi a fost doar un capitol, dar pentru noi a fost introducerea povestii noastre.
Va pot ajuta si pe voi sa va scrieti dansand propria instorie si desi suna un pic a reclama, nu asta era scopul articolului, dar nu ma pot abtine sa nu va spun ca sunt cursuri de West Coast Swing in fiecare marti si joi.
Haideti nu doar sa va traiti viata, ci sa o si dansati.
