Cercuri in nisip

Sursa foto

 Tu o sa desenezi cercuri in nisip atunci cand el te va gasi.
"De ce te deranjezi sa desenezi in nisip?" va intreba el. "Valurile oricum iti vor sterge cercul."
Vei termina cercul scriind "love" in centru, apoi te vei ridica sa ii raspunzi avand parul pe ochi din cauza vantului si cateva fire de nisip pe fata.
"Pentru ca poate nu va fi sters. Nu e o sansa pe care merita sa o iei?"
 Si in schimb sa rada de tine precum te asteptai, el doar va zambi. "Da, ai dreptate, este."
--
Vei fi slabita din cauza lipsei somnului dar el va fi acolo sa te prinda atunci cand vei fi gata sa cazi.
"Lasa-ma, lasa-ma in pace."
"Nu, nu cred ca o voi face. Vrei sa iti spun un secret despre tine?" te va intreba el cu un glas nonsalant.
"Nu." o sa murmuri tu rautacioasa, dar asta nu il va opri.
"Vezi? Ai impresia astra sinistra despre dragoste si inimi. In primul rand nu crezi in dragoste sau in finaluri fericite deorece crezi ca nu vor dura. Dar surprinzator, cumva, tot crezi ca e sansa care merita asumata."
Te vei uita la el confuza si uimita ca a descoperit partea asta din tine. Iar el nici macar nu a terminat.
"Si in al doilea rand, urasti inimile. Urasti cum se distrug de fapt. Crezi ca inimile tuturor au un semn cu nu deranjati pe ele si nu ai nicio idee cum sa il dai jos."
"Te inseli" o sa spui inca socata.
"Chiar ma insel?"
"Da... Nu urasc inimile. Imi doresc doar ca cineva sa stie cum sa ia acel semn de pe inima mea."
"Da-mi o sansa, cred ca stiu cum sa o fac."
--
Apoi vei avea primul tau sarut. Va fi intr-o zi de iarna, pe acel pod deasupra raului inghetat. El va prinde un fulg de nea in palma si te va intreba daca il vrei. Il vei topi asezandu-ti degetele peste palma lui si te vei gandi ca la fel ca fulgul, ca frigul, ca apa din rau si ca iubirea voastra, toate vor trece, se vor duce.

Dar poate, doar poate... nu o vor face.

Inainte. Acum

Inainte se uita la stele si se intreba daca al ei "cineva" era pe undeva prin lume uitandu-se la aceeasi stea. Visa la magie, la zboruri si dorinte care deveneau realitate. Spunea mereu ca maine va fi mai bine si spera ca va fi.
Tacerea nu o speria atunci. Era prea ocupata sa priveasca norii si cometele ca sa se mai ingrijoreze de pericolele zburatului.
Usile deschise nu ii aminteau de oameni care plecau, ci de sanse si riscuri ce meritau a fi luate. Inima ii canta o serenada plina cu fericire si speranta, cu sfaturi despre cum sa fie intotdeauna dreapta, cum sa respire aerul curat. Inca mai stia sa respire pe atunci.
Iar cand ploua isi inchidea ochii si isi imagina poeme de dragoste rostite printre picaturi de apa si promisiuni ca suferinta nu exista.

Acum inchide ochii si isi doreste doar sa dispara. Acum isi doreste ca tacerea sa nu o traga dupa ea, sa nu o infunde intr-un intuneric mai adanc. Isi doreste sa isi sufoce inima la fel cum gandurile ii sufoca mintea. Apoi se intreaba daca cineva nu ii face asta chiar in acel moment.
A renuntat la vise iar sansele sunt intotdeauna pierdute. Nu se mai poate uita la nori pentru ca intotdeauna se risipesc intr-un final. Si a obosit sa fie mereu parasita.

Acum doar isi inchide ochii pentru ca e prea multa lumina pentru zilele astea.