Cutia cu creioane

Mi-a venit ideea că viața-i ca o cutie de creioane.
La naștere ți se dă o cutie mare de creioane pe care să o folosești adăugând culoare în viața ta. Uneori unele culori sunt folosite mai des decât altele.
Alteori, un creion se rupe. O culoare puternică se sparge în două și e aruncată la coșul de gunoi pentru a nu mai fi folosită vreodată. Dar chiar și atunci unii oameni continuă să coloreze. Alții nu mai pot. Poate acea culoare era prea importantă.
Se mai întâmplă ca un creion să fie câștigat de o altă persoană cu care posesorul va împărți culoarea. Roșu e de obicei. Chiar și nuanțe diferite, dar predomină roșu. Amestecul merge de minune. Alteori nu.
Și întotdeauna există culoarea negru.  De obicei e nefolosită până la moarte iar atunci omul o va folosi pentru a încadra restul tabloului colorat în toți acești ani. Adaugă rama finală la imaginea vieții lor. Doar că de multe ori oamenii o folosesc nu doar la final, ci și în timpul vieții. Își colorează propriul tablou cu negu dar mai rău, colorează și în tabloul altora. Probabil fac asta pentru că sunt nemulțumiți de propria lor creație, așa că decid să mânjească porțiuni din tabloul altora.
Uneori porțiunile alea nu sunt așa importante. Alteori da.
La alți oameni negrul încetează să mai existe în cutie dacă nu e folosit. La alții nu va dispărea niciodată. Totul depinde de cât de colorat e tabloul vieții tale.

Unde pleaca dragostea atunci cand nu mai e

Sursa foto

A fost o persoana care te-a invatat sa iubesti. Persoana cu care te-ai simtit mai in viata si mai reala decat ai crezut vreodata ca va fi posibil. Persoana care parea ca iubeste pana si cele mai intunecate si urate colturi din tine, pe care incercai intotdeauna sa le ascunzi. Iti lingea ranile cand erai ranita si iti spunea ca esti frumoasa. Te purta prin aventuri care nici macar nu necesitau parasirea casei. Intre dormitor, bucatarie si canapeaua perfecta din sufragerie tu existai intr-o bula separata de lumea de afara. Nu aveai nevoie de altceva. Pierdeati zile intregi sarutandu-va, vorbind, tinanadu-va de mana in masina peste schimbatorul de viteze. Iti amintesti lucrurile pe care ti le-a aratat, lucruri de care erai sigura ca niciun alt om nu le putea face sa arate mai frumoase. Cu aceaa persoana erai un fel de regina, protejata de uratenia lumii de afara.

Dar lucruri s-au intamplat. Si intr-o noapte te-ai regasit la finalul unei conversatii dure, necrutatoare, dureroasa, ce a durat cateva ore dar se simtea in aer de cateva saptamani. Amandoi ati spus si facut lucruri care au ranit, care te-au facut sa te intrebi daca asta a fost vreun fel de miraj, ca poate tu ti-ai imaginat toate lucrurile acelea minunate doar din dorinta de a te simti iubita pana la infinit. Iti simti lacirmile izvorand din coltul ochilor desi ti-ai promis tie insati de mii de ori ca nu vei mai plange. Dar ai plans. Si apoi ai plans iar. Si apoi v-ati imbratisat si ai plans iar. Dar dimineata tot aduce sfarsit. S-a incheiat.

Si unde a plecat toata dragostea? Pentru ca e imposibil sa crezi ca inceteaza pur si simplu sa fie parte din universul nostru. Nu poti sa crezi ca ti-a scapat din maini si a cazut intr-o groapa neagra si adanca in interiorul pamantului iar acum nu mai pluteste printre voi. Lucrurile chiar au fost mai bune cand printeai fluturasii din stomac doar cu gandul, cand va tineati de mana pe o patura in parc, cand conduceati impreuna zile intregi pe meleaguri straine. Dragostea asta trebuie sa existe inca undeva, transformata in si mai multa dragoste, si mai frumoasa, dar pentru alti oameni care nu au simtit-o pana acum. Exista, doar ca nu pentru tine.
Si stii bine ca nimic nu dispare in univers, totul se transforma. Dragostea ta s-a transformat in dragostea altora si asta nu e un lucru rau. Asta ar trebui chiar sa te faca sa te simti bine pentru acei oameni pentru ca da, e Craciunul iar tu esti un om bun.