Blogstorming Z11. Adevarata pace mondiala.

Echipa Most Wanted Blog mi-a facut placerea de a ma desemna gazda a editiei a 11a de Blogstorming, un proiect de blogging interactiv. Dezbaterea va avea loc prin comentarii la acest articol, asupra temei Exista, sau va putea exista vreodata o adevarata pace mondiala?

Voiam de mult timp sa scriu un articol despre aceasta tema iar acum a venit ocazia perfecta.

Mi-am dat seama ca atunci cand suntem raniti, invatam sa uram. Pe de alta parte, cand ranim pe altcineva, suntem blamati de ceilalti incat incepem sa ne simtim vinovati. Totusi, experimentand o astfel de durere, incepem sa fim intelegatori cu oamenii. Cunoasterea dezamagirii ne ajuta sa crestem, sa ne maturizam. Si sa crestem inseamna sa putem gandi si sa luam decizii pe cont propriu.

Sa cunoastem iluzia, sa ne gandim la durere si sa ne gasim singuri un raspuns.


System Of A Down - Soldier Side

Sunt si au fost atat de multe razboaie in lume, incat doar ura exista. Eu as  fi vrut  atat de mult sa pot face ceva in privinta asta, sa aflu raspunsul care ne va aduce pacea pe care o meritam, incat, pana de curand o tineam una si buna ca ma voi inscrie la Academia de Politie sau la Academia Tehnica Militara. Fiind acolo, in mijlocul unor oameni de care depind viata si securitatea noastra nationala, credeam ca pot schimba ceva. Credeam ca pot avea idei ce vor schimba viitorul.
Am fost adusa insa la realitate de cuvintele unui strain practic, Gabriel Baldovin, ce imi spunea urmatoarele:

Te vei minti toata viata ca armata e facuta sa ajute poporul contra invadatorilor (cand de fapt ea e menita sa cucereasca sau sa ameninte sclavul clasic si contemporan spre a fi productiv). Stii ca majoritatea militarilor vad femeia ca pe un sac in care ei sa-si verse dejectiile? In ciuda regulamentelor mai noi, totusi militarii vor vedea mereu astfel femeia. 
Stii ce inseamna sa fii trimisa in teatrele de oparatiune unde sa explodeze proiectilele? Stii ce inseamna "posttraumatic stress disorder"? Din pacate cand vei realiza ce ai pierdut va fi prea traziu...  Daca mergi in armata s-a cam termint cu visarea. Devi ceva ce nici nu stii inca ce inseamna. Nu stii ca exista. N-ai cum sa compari. Imbatranim de fapt atunci cand nu mai putem visa si ne carpim o viata plina de compromisuri. Mergand in armata risti sa imbatranesti astfel. Ei au nevoie de oameni docili si goi pe dinauntru.  Orice forma de autoritate armata este un semn al totalitarismului si sclavagismului. 
Am sa iti zic care e rolul armatei. El vine din antichitate si s-a consolidat in Evul Mediu. Acest rol este xenofobia. Ura pentru comunitatile apropiate este un mod de "deplasare" (termen psihanalitic) prin care subiectul incearca sa impace ura fata de exploatatorul lider si nevoia de a se supune lui. Daca nu se supune atunci este exclus din sistem. Putini isi pot permite asta. Daca accepta neconditionat supunerea si ordinele venite de la superiorii ierarhici, atunci presiunile venite din aceasta parte il imbolnavesc de nervi. Si asta e de fapt originea tulburarii psihice. Ei bine, aceasta deplasare a urii catre alte popoare este un compromis intre cele doua. Se face astfel un clivaj (alt termen psihanalitic) intre conducatorul bun si dusmanul (exterior) rau. De aceea Stalin era vazut din ce in ce mai mult ca un bunic placid (si inca mai este) cu cat crimele sale erau mai odioase. (Apropo- si Stalin si Hitler si Gaddafi si toti dictatorii poarta cu ostentatie uniformele militare). 

Initial nu i-am dat dreptate. Dar am stat si m-am gandit...

Acum mult timp oamenii se luptau in mod constant, razboaiele nu se terminau niciodata, era o perioada mult mai grea decat cea de-acum. Dar in final tot oamenii au fost cei care au creat pace si ordine. Ar trebui sa credem ca va veni un timp in care oamenii se vor intelege cu adevarat unii pe altii. 

Oamenii din trecut ne-au incredintat noua cautarea pacii, dar apoi ne-au lasat singuri. Totusi... noi ar trebui sa fim salvatorii acestei lumi. Insa care sunt raspunsurile pe care noi le avem? Toate sunt niste prostii.

Doar traind, oamenii ranesc pe altii fara sa-si dea seama...Deci atata timp cat umanitatea exista, va exista si ura. Oare adevarata pace nu poate exista in lumea asta? Tot ce spun marii politicieni acum, despre asa-zisa pace pe pamant, e doar un vis frumos?

Cum ar putea oamenii sa nu se schimba cand infrunta atata durere?
Pot ei sa continue sa creada in ei insisi?
Pot ei sa garanteze ca nu se vor lasa influentati de rautatile gratuite care exista de prea mult timp? 

Toti am avut partea noastra de durere. Si exista multa suferinta in sufletele noastre. Nu putem spune ce alte greutati vor veni in viitor, dar daca eroii se schimba, totul se va transforma intr-o alta poveste.
Noi suntem cei ce trebuie sa se schimbe pentru ca societatea sa se schimbe si ea, nu?

God is wearing black...

Profetie

Draga viitoare mama,

Nu mai e mult. In curand vei avea un pumnulet de viata in bratele tale.

Va plange, va tipa, te va tine noptile treaza, va face pipi pe oriunde, va insira murdaria in toata casa, va spune primul cuvant rusinos in public, va fugi de-acasa, va fi un mic monstrulet, va lua note proaste, va aduce acasa prietenul ala care ai vrea sa dispara.

Dar mama, te rog sa-ti amintesti ca acel mititel suflet pe care il tii in brate, e tot o viata, iar acea viata este viitorul. Tot ceea ce faci va contura viitorul. te rog aminteste-ti ca atunci cand esti nervoasa si cuvintele curg ca un rau, acele cuvinte pot ucide, pot fi ca niste pumnale. Acele cuvinte vor fi cele de care se va agata acea micuta viata. Acea fetita te va avea pe tine sa o ghideze si sa o indrume spre ceea ce va deveni.

Mama, stiu ca viata ta nu a fost mereu roz. Poate ai fost inconjurata de oameni rai, care au tipat, au mintit si au tradat; dar esti deasupra lor acum. Ai puterea de a schimba totul. Sa nu-ti lasi niciodata copilul sa sufere din cauza unor oameni ca ei. Sa incerci intotdeauna sa-l aperi si sa-i stergi lacrimile care uneori nu vor intarzia sa apara.

Cand copilul tau va veni de la scoala si va plange pentru nimicuri, sa nu ai impresia ca "este doar o faza". Pentru ca.. poate nu este. Copilul tau va veni la tine in cautare de ajutor, pentru ca tu esti paturica de salvare. Sa nu lasi pe nimeni sa raneasca viitorul pe care tu il vei creea. 

Cand vor fi momente in care vei simti ca propria ta viata te-a inselat, te rog, priveste in ochii lui si asigura-te ca si el va fi intotdeauna acolo sa te ridice. Poate nu va intelege ce se intampla, dar te va iubi, cu siguranta te va iubi. 

Atunci cand copilul tau va face greseli, nu-l mustra despre cat de grea a fost viata ta si despre cat de recunoscator ar trebui sa-ti fie. Apoi iti va ascunde lucrurile, va pastra secrete fata de tine de frica sa nu te dezamageasca. Va fi rusinat. Nu-ti va spune cand cineva il jigneste la scoala, pentru ca va crede ca nu e nimic in comparatie cu ce ai patit tu. 

Cand el te va face sa suferi, nu te gandi ca o face cu intentie. toti facem greseli. Prima masina pe care poate o va lovi, fii fericita ca el e inca in viata. Acel accident ar fi putut fi atat de aproape de o posibila disparitie.

Sa nu-l indepartezi, mama. Daca va pleca, s-ar putea sa nu se mai intoarca niciodata daca nu ii dai un motiv sa o faca. Dragostea poate construi un suflet. Dragostea poate construi o legatura pe care despartirea nu o poate distruge. Dar daca lasi acea legatura de sange sa se sfarame inainte de a incepe... vei pierde bebelusul pe care o sa-l tii in brate ani si ani.

Familiy is much more than blood...

Am visat ca sufletul mi s-a desprins de corp si intorcandu-se 2 decenii in trecut a rostit cuvintele astea la urechea unei femei nu mai tinere de 22 de ani. Desi le-a soptit la ureche, femeia nu le-a auzit, deci nu si le poate aminti. Ele si-au facut loc pana in inima ei si au ramas acolo impietrite, iesind cate unul la inveala din cand in cand. In acele momente in care ele isi faceau aparitia, cate una din frazele scrise mai sus se indeplinea, astfel incat toate au devenit adevaruri din viata ei. Acel copil s-a nascut iar ea l-a crescut exact asa cum acele cuvinte i-au dictat inimii. 

Fetita a plans, a tipat, a tinut-o noptile treaza, a fugit de acasa, a manzgalit peretii, a murdarit casa, a luat note proaste, a adus-o in pragul a numeroase crize de nervi, in pragul bolii si al depresiei. Dar niciodata fetita nu a fost iubita mai putin. Niciodata, in cei 19 ani ai sai, nu a fost singura si niciodata nu ar vrea sa schimbe nici cea mai mica particica din sufletul acestei femei, care atata amar de vreme i-a fost mama, dar mai ales prietena. 

Ea a privit-o pe mama ei ca pe o stea cazatoare. Una dintre acele stele cazatoare care isi revarsa toata lumina aurie asupra pamantului. Sub acea patura de cristale galbene era ea, fetita blond-satena, cu ochelari rotunzi gen Harry Potter, cu sprancene stufoase si neastamparata ca o caprita. 

Nu-mi va ajunge o viata intreaga sa-i multumesc si sa o iubesc atat cat merita!

Un nou concurs Blog Power, cu o tema in ton cu sezonul:  Mama,  ”trecut, prezent, viitor”,  ”asa cum o stii, asa cum este, asa cum speri sa fie”, aleasa de Liviu R. Alte elogii aduse mamei: Zeita, La multi ani, mama!, Mama

Nu sunt scriitoare

Eu nu stiu sa scriu.

Nu inteleg conceptele si temele; literele sunt doar forme presate pe hartie in incercarea de a ilustra ce limba mea nu poate spune. Uneori cuvintele mi se blocheaza atat de rau in gat, incat ma simt ca o sticla de sampanie plina de presiune. Cerneala se imprima, creionul manjeste si tastele se rup. Si asa sunt lasata doar cu niste foi ghemotite si aruncate pe podea. Oricat as citi, eu nu pot sa scriu literatura.

Bloggerii adevarati stiu clar cum sa alcatuiasca o fraza. Ei stiu cum sa o lustruiasca astfel incat sa sune melodios. Este ceva ce necesita atentie, iar arta de a scrie se afla tocmai in orele petrecute in fata unor hartii sau taste. Procesul unui autor de a creea o poveste este ca un laborator de experimente, iar atunci cand ultimul semn de punctuatie a fost adaugat, nu a ramas nici macar o virgula neverificata sau slefuita.

M-am gandit sa imi fac blog acum 2 ani si jumatate cand am gasit pe o pagina de internet cele mai frumoase cuvinte pe care le citisem vreodata. Si iata ca datorita acelor sentimente bizare scrise de autoare necunoscuta, am inceput si eu sa pictez litere pe caiete, fiind inspirata de fel si fel de carti sau de povesti reale si chiar de alti scriitori virtuali. Insa nu, eu nu stiu sa scriu, deci nu sunt scriitoare.

Eu, in schimb, stiu cum sa aduc la viata amintiri si emotii, pana cand se varsa pur si simplu pe ecranul laptopului sau se aseaza pe filele unui caiet. Eu sunt doar un uragan; distrug acoperisurile caselor in imaginatia mea, doar pentru a vedea cum arata produsul final. Ma las purtata de vantul meu puternic si incep sa-mi misc degetele pe tastatura, intr-un exces de sentimente; pentru ca doar atunci scriu. Atunci cand ceea ce simt este dus la extrem – fericire pana la extaz sau tristete pana la epuizare.

Eu nu sunt atenta - cuvintele mele sunt uzate si banale. Lucrarile mele niciodata nu sunt finalizate, dar sunt mai degraba aruncate pe pagina de net si lasate sa se stinga, incet, incet, pana cand niciun cititor nu va mai incerca sa curete praful de pe ele. Nu sunt imaculate, iar daca cineva incerca sa le inteleaga, va esua lamentabil. Silabele mele sunt ascutite si zgarie auzul si vazul cititorului. Nu sunt destinate a fi analizate si nici pricepute.

Asadar, de la povesti fictive, am ajuns, in rafala propriilor sentimente, sa scriu chiar despre viata mea. Am vrut sa-mi rup visele din somn si sa le lipesc de realitate, cu aceeasi usurinta cu care bloggeri renumiti isi descriu aventurile vietii. Dar nu am reusit. Incet, incet totul s-a dezlipit si visele au cazut. Am incercat din nou si din nou si din nou, incat m-am pierdut pe mine in ele. M-am ratacit in acele franturi de vise si nu mai stiam care e realitatea si care e imaginatia mea. Am vrut sa raman in vise, caci erau mai frumoase, insa realitatea m-a chemat, am simtit, m-a durut. Deci revenisem aici. Din pacate...

Apoi am scris despre primele mele sentimente, iubiri platonice, iubiri de-o vara, de-o ora, iubiri care nu se uita. Am scris despre oameni importanti, cu trasaturi fine, despre oameni trecatori sau nemuritori. Am scris despre amintiri primavaratice, parfumate, colorate sau decolorate, despre amintiri sub toate formele, despre ce am fost, ce sunt si ce o sa devin.

Dar nu sunt o scriitoare si nici o bloggerita. Sunt o asasina inarmata cu slove. Sunt un dezastru natural ascuns in propozitii. Ucid cu fraze si dezarmez cu paragrafe.

Nu sunt o artista. Sunt doar o visatoare. Iar visatorii nu mor niciodata. Ei doar se trezesc.

Articol inscris la Blog Power 11, cu tema "Codul blogosferei". Alte articole participante: Blogging si creatie, Codul Blogosfere(Balanta), Frana si acceleratie

High-school Never Ends

Un filmulet la care eu tin foarte mult. A fost pentru o tema la engleza, asa ca sa nu va asteptati la cine stie ce calitate de sunet sau imagine. Ideea era sa prezentam intr-un scurt videoclip ce a insemnat pentru noi liceul. L-am realizat impreuna cu 4 colege si iata ce a iesit :)

Monday Seven

1.Humanity

2.Redemption

3.Hero

4.Freakshow

5.Pandemonium

6.Bleeding

7.Sacrament

Toate imaginile sunt creatiile pictorului Zdzislaw Bekinski. Nu este un concurs, este doar blogging interactiv! Alege si publica intr-un articol, 7 fotografii  care te-au impresionat cel mai mult in saptamana ce tocmai a trecut, ataseaza cate un cuvant pentru fiecare fotografie publicata in functie de ceea ce-ti sugereaza tie fotografiile in cauza si inscrie articolul la Monday Seven!

Schema e simpla: 7 zile- 7 fotografii-7 cuvinte

Vocea naturii

Uitandu-ma la filmuletul asta, ma intreb cine oare sunt animalele? Oamenii sau saracele vietati?
Meritam apocalipsa pentru ceea ce facem. Va recomand sa il vizualizati, este foarte impresionant.
Mi-am permis sa il si traduc:

Stii cine sunt eu?
Sunt cineva cu care traiesti in fiecare zi. 
Cineva care vrea tot ce este mai bun pentru tine.
esential in viata.
Deoarece fara mine nu ai putea trai.
Dar, din nefericirea mea,
Tu nu respecti ceea ce iti daruiesc.
daca iti dau acest scenariu frumos,
plin de culoare si abundenta,
De ce imi dai asta inapoi?
De ce, daca eu iti dau creaturi vii,
tie nu iti plac?
Nu le respecti?
De ce, daca eu iti dau viata, 
Tu imi dai inapoi moarte?
Asta este mostenirea 
pe care vrei sa o lasi copiilor tai?
Fa ceva pentru mine
pentru tine si pentru toata lumea.
Daca tu nu o faci, atunci cine sa o faca?
Daca nu este facut acum, atunci cand?
Multumesc... Natura.


Eu sunt viata.
Este puterea care m-a adus mai departe
Din goliciunea spatiului.
I-a pasat de mine si mi-a vitalizat existenta
impotriva tuturor pericolelor.
Lasati-ne sa simtitm puterea vietii impreuna,
ca o singura creatura, aici pe Pamant.

Genul de fata

Este genul de fata care poate spune nu-mi pasa si chiar vorbeste serios. Este genul de fata care nu va varsa nicio lacrima pentru cele mai triste lucruri. Este genul de fata care mai degraba ar rade la durerile altora decat sa ajute.

Nu este genul de fata care sa se asigure ca arata bine in fiecare secunda a zilei. Nu este genul de fata care isi petrece ore intregi vorbind la telefon cu prietenii ei. Nu este genul de fata care urmeaza trendurile societatii.

Dar este fata de care el s-a indragostit.

El vede fata care plange in camera ei cand este singura. El vede fata care vrea o imbratisare in ciuda a tot ceea ce spune. El vede fata care nu stie nimic despre dragoste, dar vrea cu disperare sa afle.

El este baiatul care s-a imprietenit cu ea. El este baiatul care  a facut-o sa zambeasca. El este baiatul care adora sa o vada razand.

Dar el nu mai este baiatul pe care ea il iubeste.

Membra a  grupului MostWantedBlog

Premiu

Scumpa de Cry mi-a facut onoarea de a-mi acorda acest simpatic premiu, impreuna cu cateva intrebari.

1. Aminteste persoana care ti-a acordat premiul printr-un link catre blogul ei:
Cry - Little Thoughts :)


2. Care e produsul de machiaj preferat?
Cum majoritatea timpului il petrec la scoala, nu ma prea machiez, dar cand o fac, nu am ceva special care imi place.


3. Care a fost trendul prederat in 2011?
Nu sunt o persoana care se da in vant dupa moda. Ma imbrac cu ce ma simt bine, indiferent de trend.


4. Care e desertul preferat?
Ei bine, toate dulciurile sunt preferatele mele. Nu pot sa ma abtin:))


5. Culoarea preferata?
Grena cred... Nu stiu sigur..


6. Care e prenumele tau?
Bianca Elena


7.  Care e ultima melodie pe care ai ascultat-o?
Timpuri noi - Adeline


8. Pisici sau caini?
Catei, bineinteles. Dat cred ca intrebarea mai potrivita ar fi: oameni sau caini?


9. Spune ceva despre tine ce nu ai mai spus nimanui pe blog.
Nu cred ca e ceva ce voi sa nu stiti despre mine? Fiecare cuvintel scris aici ma dezbraca pe mine de toate mastile pe care le afisez altora. Voi sunteti singurii care ma cunoasteti cu adevarat.


10.  Premiaza cate bloguri care crezi tu ca merita acest premiu.
a) Blogul cu pozele al doamnei Carmen, caci intotdeauna imi mangaie sufletul cu versurile dansei atat de frumoase.
b) Creaturii visatoare. Nu stiu de ce. Dar simt ca al doilea premiu trebuie s amearga catre ea:)
c) Si lui Zhao pentru ca stiu ca pot avea incredere in el.

>:D<

Pentru ca...

De ce iubesc luna ianuarie?

Pentru ca ai plecat. Pentru ca mi-ai redat viata. Pentru ca si acum, exact la un an, in luna ianuarie inca mai retraiesc clipe din acea viata - pierduta. 

De ce iubesc strazile cu nume de poeti?

Pentru ca pe o astfel de strada te-am vazut prima data. Pentru ca pe o astfel de strada m-ai tinut de mana prima data si ca pe o banca de pe acea strada m-ai sarutat prima data. Acea banca gazduieste acum alti indragostiti si e martora altor povesti de dragoste.

De ce iubesc fulgii de nea?

Pentru ca ei pot sa iti mai atinga fata frumoasa, eu nu. Ei pot sa-ti mai mangaie pielea fina, eu nu mai pot. Si desi un infinit numar de picaturi inghetate cad pe pamant, eu alerg intotdeauna dupa cele care te-au atins pe tine, s-au reintaltat, au picat iar si mi-au adus cu ele o urma din mireasma ta.

De ce iubesc propozitiile care nu contin negatii?

Pentru ca o astfel de propozitie ne-ar fi tinut pe noi impreuna. Pentru ca daca nu era acel nu mai pot noi ne jucam si astazi in zapada stralucitoare.

De ce iubesc ceasurile care opresc timpul in loc atunci cand e cazul?

Pentru ca acele ceasuri au facut ca timpul petrecut langa tine sa para o eternitate. Pentru ca pentru mine, timpul inca mai este oprit, inca mai traiesc in vesnicia creata de povestea noastra.

De ce iubesc un cap plin de idei?

Pentru ca acest cap de idei al meu m-a ajutat sa trec peste spargerea globului de cristal in care traiam. Pentru ca ideile m-au facut sa impietresc tot ce tinea de trecut si sa-mi construiesc un viitor bazat pe piloni ficsi, nu pe himere.

De ce iubesc copiii care au fulare rosii?

Pentru ca toti imi amintesc de fularul tau rosu, pe care mi l-ai imprumutat intr-o seara si care mi-a umplut casa de parfumul tau. Pentru ca poate tu inca mai ai fularul meu, nu rosu, ci visiniu, care te-a incalzit in acea noapte.

De ce iubesc forta de atractie?

Pentru ca acea forta mi-a croit drumul catre tine, m-a indrumat catre dragostea ta, dar in acelasi timp m-a atras si catre adevar si din pacate catre ruinarea unui destin. Pentru ca forta de atractie a Pamantului  nu ma mai lasa sa ma ridic in nori, ci ma lasa aici, pe sol, dandu-mi experienta infruntand realitatea.

De ce iubesc pantofii care au in ei o intreaga poveste?

Pentru ca datorita acestor pantofi te-am mintit prima data. Si cum sunt o mincinoasa foarte neexperimentata, te-ai prins repede. Si te-ai suparat. Dar ai ras cand ai aflat motivul. Ti-a placut.

De ce iubesc soarele?

Pentru ca, la fel ca fulgii, el iti alinta corpul, iti incalzeste sufletul si iti lumineaza viata in fiecare zi. Tu acum ai alt soare. Dar soarele meu te spioneaza in fiecare zi. Te saruta in numele meu.

Articol inscris la Blog Power editia a 8a. Tema este "De ce iubesc?" si a fost aleasa de castigatoarea editiei precedente, Doamna Cora Bogdan

Album Foto

Ma gandeam acum sa vi-l prezint pe Silviu Rosianu, un bun prieten si un foarte bun fotograf. Ca sa va convingeti de talentul lui am sa va arat cateva fotografii realizate de el, fotografii in care m-a facut pana si pe mine sa arat bine. Dar intai vreau sa va povestesc cum ne-am cunoscut.

Anul trecut, in octombrie, m-am dus la concertul Scorpins in Cluj. Trebuia sa stau o noapte la o prietena, Tina. Plec sambata dimineata cu autocarul, care va face o oprire in Valcea. Acolo se urca mai multe persoane, moment in care primesc un apel de la Tina. Conversatia a sunat cam asa:

-Auzi, s-a urcat in autocar acum un baiat inalt, cu creasta si pantalonii lasati?
Ma uit eu prin zona curioasa si ii zic cu voce joasa:
-Mah, da, e pe scaunul din spatele meu un tip cu creasta, dar nu pot sa ma ridic sa vad daca are pantalonii lasati:|

-S-ar putea sa fie Silviu, vine si el la mine weekendul asta. Stai ca-l sun acum.
Dapa ceva timp aud un telefon din spate sunand. Conversatia suna cam asa:
-Auzi, e o tipa in fata ta cu parul lung si pe jumatate roscata?
Se uita si el curios in fata, intorc si eu privirea si incepem amandoi sa radem.
-Da, cred ca e. Hai ca ma mut langa ea.

Chestia funny era ca el avea locul rezervat exact langa mine, dar se asezase in spate pentru ca paream tare pierduta in spatiu si nu a vrut sa ma deranjeze:)) Ar fi fost dragut chiar sa se aseze langa mine, sa-mi sune telefonul, sa ma intrebe Tina de el si eu sa raspund "Da, e langa mine! E vreaun criminal?:O" :))

Dupa vreo 7 ore de palavragit in autocar, ajungem in Cluj, ne petrecem ziua foarte frumos, noaptea la fel, iar pe la 3 cand vine ora de culcare, Tina avea un pat de o persoana. Dilema. Cum sa dormim?

Tina nu voia sa stea in pat ca era nepoliticos sa lasi musafirii sa doarma pe jos, Silviu nu voia ca era deasemenea nepoliticos sa lase fetele sa stea pe jos, iar eu nu voiam ca m-as fi simtit aiurea eu in pat si ei pe podea. Asa ca ne-am luat un cearsaf, pernele si o perna, le-am intins pe jos si ne-am trantit acolo. Si patul gol :)) A fost genial

Stiu ca as putea parea narcisista punand atatea poze cu mine, dar voiam neaparat sa vedeti cat de bine si-a facut Silviu treaba. In curand va avea si site, asa ca oricand aveti nevoie de un fotograf profesionist, nu ezitati sa-l contactati. Enjoy:)