Nevoia de iubire

Dragă tu,

Da, tu, cea care îți mângâi depresia cu palma tremurândă! Ziua de mâine nu merită să fie așteptată. Sigur, va fi soare (cu o mică șansă de ploaie), sigur, vreun copil în parc va zâmbi și sigur, viața merge mai departe.
Dar nu e ca și cum cuiva chiar i-ar păsa.

Tu doar vrei ca cineva să te iubească. Cu certuri, cu lacrimi, cu tot tacâmul. Poate nu ți-ai mai petrece sâmbetele ghemuită sub pătură încercând să urmezi tiparul de inspirat-respirat. Poate nu ai mai număra secundele, dar problema e că nu vor fi niciodată de ajuns. Problema e că nu există nimic acolo afară ce să poți iubi și mai ales care să te poată iubi.

Nimeni nu ascultă.

Premiul Liebster - legături între bloggeri

Am primit o provocare drăguță de la Alina Rădoi, se cheamă Liebster Award și am fost foarte bucuroasă să o accept.  E vorba de un mic proiect prin care se dorește crearea de legături între bloguri cu mai puțin de 500 de urmăritori. Există și niște pași simpli ce trebuie urmați:

• mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
• răspunde la toate întrebările primite;
• nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
• formuleaza 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
• nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
• trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.

1. Preferi să citești o carte sau un film?
Prefer cărțile deși mă uit și la seriale destul de des. De cărți am nevoie atunci când sunt tristă în mod special. Sunt singurul lucru care mă pot deconecta de la probleme și pe care mă pot baza mereu.

Viol. Următorul pas e moartea.

Sursă foto

Sora mea e foarte draguță, o cheamă Ana și are un păr de catifea.
Nu sunt sigură câți ani are dar o tot aud pe mami spunând Adolescenții din ziua de azi așa că poate e destul de mare, dar nu mai mare decât mami și tati.
Ana se poartă foarte frumos cu mine, îmi citește în fiecare seară câte o poveste și dimineața îmi aranjează părul ca al ei, iar asta mă face să mă simt și eu o fetiță mare.

Dar încă de când a ieșit zilele trecute în oraș Ana s-a schimbat. Nu mai zâmbește, ochii nu îi mai strălucesc, stă foarte mult în camera ei, mie nu îmi mai citește și nici măcar nu i-a păsat când am început să plâng.
Am vrut să îi spun lui mami dar nu m-a ascultat. A zis doar că Ana trece printr-o fază și că va fi bine. Nu am înțeles, voiam să îi spun că surioara mea nu e o fază, ci e o fată dar m-a rugat să mă duc în camera mea, așa că am ascultat-o.

Să ședem cu stil

Mi-am dat seama că în ultima vreme prea am scris articole așa pompoase, lacrimogene, metaforice, întortocheate și am ajuns la concluzia că lumea înțelege fix nimic din ele. Așa că de data asta am chef să spun lucrurilor pe nume, să vă vorbesc mură-n gură despre ce mai fac, cum o mai duc, în ce stare mai sunt. De acord?

Ei iată că m-am angajat... M-ați crezut, nu? Mda, aș vrea eu, e mult spus angajat. Sunt un biet practicant la o firma de IT pe o pozitie pe care nici eu n-o știu. Dar eh, ce trebuie să știm noi ăștia nou-veniți prea multe, atâta informație strică. Și cum un semestru-ntreg am fost ca un ghimpe-n fund și am alergat după toată lumea pentru o fărâmă de cunoștiință împărtășită, mi-am dat seama că... am epuizat. Așa că acum m-am hotărât să stau frumușel pe scaun și să fac ce mă duce capul.

Să ne urmărim visele

Sursă foto

Ce ți-a mai zis de data asta?

Cum de ai știut?

Întotdeauna e vorba de el. Și întotdeauna eu știu. Nu mă mai întreba atâta și zi-mi.

...

Nu mai fi așa palidă, să știi că nu te mai întreb încă o dată. 

Mi-a spus că eu nu pot să desenez, nu pot să cânt, nu pot să dansez, nu... De ce râzi?

Îmi pare rău, dar anumite fraze mă fac să râd. Nu pot e una din ele.

Mă bucur că ai trecut în tabăra lui acum.

Oameni desculți

Sursă

 Oamenii au fost făcuți să meargă desculți.
Am fost făcuți să urcăm munți, să luptăm cu gravitatea și să zburăm deasupra deșerturilor și pădurilor.
Nu am fost făcuți pentru materialismele astea de încălțări, platforme, tocuri.

Oamenii au fost făcuți să alerge desculți deoarece trebuie să lase urme întotdeauna pe unde umblă, pe orice ating, în fiecare centimetru de lume prin care vor merge.

Am fost creați să luăm cu noi cicatricile date de scările pe care le urcăm, vânătăile în urma căzăturilor, bătăturile și sentimentul familiar lăsat de cărările străbătute singuri.

Cele patru fețe ale anului

Sursa: aici

 i.
Iarna era timidă. Niciodată nu a avut prea multe de spus. Ocolea murdăria, căci știa să meargă doar prin alb. Obrajii ei aveau întotdeauna culoarea unui vin roșu. A iubit decât o dată și când a făcut-o, și-a pierdut inima. A realizat că oamenii frumoși merită mai multă dragoste decât ea, așa că sunt îndreptățiți să ia dragoste de la alții mai puțin virtuoși.
(A iubit un băiat care n-ar fi iubit-o vreodată înapoi)

ii.
Numele lui era Primăvară, un nume neobișnuit pentru un bărbat, dar care atunci când era rostit picura nectar în urechile fecioarelor. Zâmbetul îi era strălucitor, crescând dinte cu dinte până ajungea să gâdile norii. Ochii i se mișcau de la femeie la femeie și șarmul lui cucerea și cele mai neîmblânzite inimi. Dar exista una pe care nu reușea să o facă să înflorească, oricât de multe rădăcini ar fi plantat. Se simțea precum pasărea și albina pentru floarea ei fără polen. De fiecare dată când făcea un pas înainte, ea se trăgea înapoi. Încerca să se consoleze cu alte femei, dar tot ce vedea era chipul ei printre cearșafuri. Era vânat de cineva intangibil, așa că Primăvară a început să-i caute o înlocuitoare într-o lume care nu putea să-i ofere nimic.
(A iubit o fată care nu l-ar fi iubit vreodată înapoi)

Scuzele nu sunt suficiente

Mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult? Oricât aș încerca să-mi cer scuze, nu contează pentru tine. Putem să încetăm acum, doar mi-am cerut scuze!

Nu, nu și nu. Problema nu e rezolvată doar pentru că tu ți-ai cerut scuze. Și nici eu nu mă simt mai bine pentru tu ai făcut asta. De când ai impresia că un simplu cuvânt poate să te absoalvă de vină? De ce crezi că un singur cuvânt poate să vindece răni? De când ai dreptul de a scuipa cuvinte și de a face fapte negândite pentru ca mai apoi să ai pretenția să treacă totul cerându-ți scuze? Știu că am fost toți învățați că aceste cuvinte sunt magice dar adevărul e că la un anumit moment, magia se poate transforma în bâlci. Ele nu mai vindecă, nu mai iartă, nu mai au puterea de a împăca oameni sau de a salva relații.

Pierderea Eului

Nu știu cum să încep. Mi-am pierdut antrenamentul și îndemânarea în a scrie (asta dacă le-am avut vreodată). Am vrut de multe ori să încep un text, am deschis pagina pentru câteva secunde, apoi am închis-o la loc. Urăsc momentele când simt nevoia să scriu dar nu reușesc. Și nu e vorba de lipsă de inspirație, slavă Domnului, ea e încă acolo.

Devin prea delăsătoare și nu îmi place asta. Când o explozie de gânduri sau sentimente mă invada, despre orice ar fi fost ele, dădeam fuga la blog și le scriam. În ultima vreme nu am mai făcut asta și nu pot să găsesc motivul. Aș putea da vina pe timp, dar nu aș fi corectă. Dacă mă încăpățânam, aș fi putut să găsesc loc pentru câteva cuvinte scrise în locul oricărei alte activități inutile pe care o făceam în așa zisul timp liber.

Azi mi s-a spus că sunt mereu tristă, nervoasă, supărată, bosumflată, cu fundu-n sus din orice motiv banal, nesemnificativ, incorect etc. A început să-mi fie frică de cuvintele astea. Le-am luat în serios. Știu că nu au fost spuse cu intenție rea, dar în același timp știu că sunt adevărate. M-a pocnit un vârtej în inimă când le-am auzit și nu se va opri dacă nu voi găsi răspunsul la o întrebare. De ce sunt așa? Așa am devenit eu, ca om, o persoană morocănoasă și insuportabilă? Aș vrea să cred că m-am schimbat doar aici, in mediul ăsta, departe de casă, de țară, de tot ce iubesc, de liniște, de viața mea trecută. Aș vrea să cred că atunci când lucrurile o să revină la normal mă voi îndrepta și eu. 

Mi-am dat acum seama că viața chiar te schimbă. Nu e bine. Ar trebui ca eu să fiu în stare să-mi schimb drumul vieții după propriul plac. Moementan eu sunt cea schimbată, modificată, alterată într-un mod pe care încep să-l urăsc. Voi încerca să scap de persoana care am devenit. Vreau să fiu în stare să râd și să mă bucur de lucrurile mărunte. Vreau să mă regăsesc.

Strălucire și zbucium

 Sursă foto

i
O să fac fiecare persoană de lângă mine atât de fericită pe cât pot, am declarat curajoasă.

Ar trebui să-ți iei un job, mi-ai răspuns, dar am desenat o inimă pe o sticlă de whiskey spunându-ți că job-ul meu este să fac oamenii fericiți.

Ar trebui să-ți iei un job plătit, mi-ai clarificat, dar eu am umplut paharul de whiskey, apoi te-am sărutat.

Nu ai nevoie de bani dacă ești mort.

iii.