Prima oprire: groapa de gunoi

Sursă foto

 "Azi au fost 43 de grade și a venit un copil foarte mic, cu buzele crăpate, să mă întrebe dacă am să-i dau apă. Mi-au dat lacrimile, pentru că nu aveam nici apă și nici bani. Iar el plângea."

Holocaustul a fost o atrocitate în istorie pe care lumea nu o s-o uite vreodată. A fost o vreme când milioane de oameni au fost supuși ideii lui Hitler de curățare etnică, soluția lui finală pentru genocid. Inumanitatea a mers foarte ușor mână în mână cu nebunia dictatorului, demonstrând lumii că oameni sunt capabili să comită acte așa crude și teribile împotriva semenilor. Iar cei care au ucis milioane de inocenți sunt la fel de vinovați ca cei care au stat și au privit măcelul. Abia după eliberarea campusurilor morții și încheierea proceselor de judecată de la finalul războiului oamenii au promis că nu vor mai permite vreodată ceva asemănător holocaustului să aibă loc. Și totuși, în Sudan și alte țări din Africa un nou holocaust se întâmplă. Milioane de oameni sunt afectați și mor zilnic în ciuda tuturor promisiunilor făcute. Națiunile lumii continuă să pună un efort minim în evenimentele din țările subdezvoltate din Africa, deși probleme s-au conștientizat demult.

Miercurea fără cuvinte - O veche zi in Portugalia

Nevoia de iubire

Dragă tu,

Da, tu, cea care îți mângâi depresia cu palma tremurândă! Ziua de mâine nu merită să fie așteptată. Sigur, va fi soare (cu o mică șansă de ploaie), sigur, vreun copil în parc va zâmbi și sigur, viața merge mai departe.
Dar nu e ca și cum cuiva chiar i-ar păsa.

Tu doar vrei ca cineva să te iubească. Cu certuri, cu lacrimi, cu tot tacâmul. Poate nu ți-ai mai petrece sâmbetele ghemuită sub pătură încercând să urmezi tiparul de inspirat-respirat. Poate nu ai mai număra secundele, dar problema e că nu vor fi niciodată de ajuns. Problema e că nu există nimic acolo afară ce să poți iubi și mai ales care să te poată iubi.

Nimeni nu ascultă.

Premiul Liebster - legături între bloggeri

Am primit o provocare drăguță de la Alina Rădoi, se cheamă Liebster Award și am fost foarte bucuroasă să o accept.  E vorba de un mic proiect prin care se dorește crearea de legături între bloguri cu mai puțin de 500 de urmăritori. Există și niște pași simpli ce trebuie urmați:

• mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
• răspunde la toate întrebările primite;
• nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
• formuleaza 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
• nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
• trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.

1. Preferi să citești o carte sau un film?
Prefer cărțile deși mă uit și la seriale destul de des. De cărți am nevoie atunci când sunt tristă în mod special. Sunt singurul lucru care mă pot deconecta de la probleme și pe care mă pot baza mereu.

Viol. Următorul pas e moartea.

Sursă foto

Sora mea e foarte draguță, o cheamă Ana și are un păr de catifea.
Nu sunt sigură câți ani are dar o tot aud pe mami spunând Adolescenții din ziua de azi așa că poate e destul de mare, dar nu mai mare decât mami și tati.
Ana se poartă foarte frumos cu mine, îmi citește în fiecare seară câte o poveste și dimineața îmi aranjează părul ca al ei, iar asta mă face să mă simt și eu o fetiță mare.

Dar încă de când a ieșit zilele trecute în oraș Ana s-a schimbat. Nu mai zâmbește, ochii nu îi mai strălucesc, stă foarte mult în camera ei, mie nu îmi mai citește și nici măcar nu i-a păsat când am început să plâng.
Am vrut să îi spun lui mami dar nu m-a ascultat. A zis doar că Ana trece printr-o fază și că va fi bine. Nu am înțeles, voiam să îi spun că surioara mea nu e o fază, ci e o fată dar m-a rugat să mă duc în camera mea, așa că am ascultat-o.

Să ședem cu stil

Mi-am dat seama că în ultima vreme prea am scris articole așa pompoase, lacrimogene, metaforice, întortocheate și am ajuns la concluzia că lumea înțelege fix nimic din ele. Așa că de data asta am chef să spun lucrurilor pe nume, să vă vorbesc mură-n gură despre ce mai fac, cum o mai duc, în ce stare mai sunt. De acord?

Ei iată că m-am angajat... M-ați crezut, nu? Mda, aș vrea eu, e mult spus angajat. Sunt un biet practicant la o firma de IT pe o pozitie pe care nici eu n-o știu. Dar eh, ce trebuie să știm noi ăștia nou-veniți prea multe, atâta informație strică. Și cum un semestru-ntreg am fost ca un ghimpe-n fund și am alergat după toată lumea pentru o fărâmă de cunoștiință împărtășită, mi-am dat seama că... am epuizat. Așa că acum m-am hotărât să stau frumușel pe scaun și să fac ce mă duce capul.

Să ne urmărim visele

Sursă foto

Ce ți-a mai zis de data asta?

Cum de ai știut?

Întotdeauna e vorba de el. Și întotdeauna eu știu. Nu mă mai întreba atâta și zi-mi.

...

Nu mai fi așa palidă, să știi că nu te mai întreb încă o dată. 

Mi-a spus că eu nu pot să desenez, nu pot să cânt, nu pot să dansez, nu... De ce râzi?

Îmi pare rău, dar anumite fraze mă fac să râd. Nu pot e una din ele.

Mă bucur că ai trecut în tabăra lui acum.

Oameni desculți

Sursă

 Oamenii au fost făcuți să meargă desculți.
Am fost făcuți să urcăm munți, să luptăm cu gravitatea și să zburăm deasupra deșerturilor și pădurilor.
Nu am fost făcuți pentru materialismele astea de încălțări, platforme, tocuri.

Oamenii au fost făcuți să alerge desculți deoarece trebuie să lase urme întotdeauna pe unde umblă, pe orice ating, în fiecare centimetru de lume prin care vor merge.

Am fost creați să luăm cu noi cicatricile date de scările pe care le urcăm, vânătăile în urma căzăturilor, bătăturile și sentimentul familiar lăsat de cărările străbătute singuri.

Cele patru fețe ale anului

Sursa: aici

 i.
Iarna era timidă. Niciodată nu a avut prea multe de spus. Ocolea murdăria, căci știa să meargă doar prin alb. Obrajii ei aveau întotdeauna culoarea unui vin roșu. A iubit decât o dată și când a făcut-o, și-a pierdut inima. A realizat că oamenii frumoși merită mai multă dragoste decât ea, așa că sunt îndreptățiți să ia dragoste de la alții mai puțin virtuoși.
(A iubit un băiat care n-ar fi iubit-o vreodată înapoi)

ii.
Numele lui era Primăvară, un nume neobișnuit pentru un bărbat, dar care atunci când era rostit picura nectar în urechile fecioarelor. Zâmbetul îi era strălucitor, crescând dinte cu dinte până ajungea să gâdile norii. Ochii i se mișcau de la femeie la femeie și șarmul lui cucerea și cele mai neîmblânzite inimi. Dar exista una pe care nu reușea să o facă să înflorească, oricât de multe rădăcini ar fi plantat. Se simțea precum pasărea și albina pentru floarea ei fără polen. De fiecare dată când făcea un pas înainte, ea se trăgea înapoi. Încerca să se consoleze cu alte femei, dar tot ce vedea era chipul ei printre cearșafuri. Era vânat de cineva intangibil, așa că Primăvară a început să-i caute o înlocuitoare într-o lume care nu putea să-i ofere nimic.
(A iubit o fată care nu l-ar fi iubit vreodată înapoi)

Scuzele nu sunt suficiente

Mi-am cerut scuze, ce vrei mai mult? Oricât aș încerca să-mi cer scuze, nu contează pentru tine. Putem să încetăm acum, doar mi-am cerut scuze!

Nu, nu și nu. Problema nu e rezolvată doar pentru că tu ți-ai cerut scuze. Și nici eu nu mă simt mai bine pentru tu ai făcut asta. De când ai impresia că un simplu cuvânt poate să te absoalvă de vină? De ce crezi că un singur cuvânt poate să vindece răni? De când ai dreptul de a scuipa cuvinte și de a face fapte negândite pentru ca mai apoi să ai pretenția să treacă totul cerându-ți scuze? Știu că am fost toți învățați că aceste cuvinte sunt magice dar adevărul e că la un anumit moment, magia se poate transforma în bâlci. Ele nu mai vindecă, nu mai iartă, nu mai au puterea de a împăca oameni sau de a salva relații.