Ai ratat

Ma intreb uneori daca iti place sa tragi cu arma doar pentru a auzi zgomotul glontului.

Alteori am impresia ca vrei doar sa simti metalul greu in mainile tale sau sa mirosi praful de pusca ramas pe maini
Cruzimea unui copil prins in ghearele unei minciuni.
Linguseala sarpelui gasit de Eva.
Tradarea unui ocean linistit dar lovit de o furtuna puternica.
Esti doar fum reflectat intr-o oglinda.. Suficient de egoist pentru a trage pamantul spre umbra doar pentru ca tu nu mai poti simti soarele.

Si totusi, chiar daca esti imbibat in gandurile mele si inradacinat in visele mele, tot reusesti sa ma aduci la suprafata. Sunt impinsa cu forta la realitate (munca unui artist trebuie laudata si cine sunt eu sa-ti refuz placerea asta?) Sunt obligata. Si e ciudat. Mintea mea se roteste atat de rapid in anumite parti dar asa de incet cand e voba de lucruri importante.

Razi de distrugerea mea si ma intreb unde e partea amuzanta. Am cunoscut frumusete in haos si minuni in nebunie, dar nimic nu seamana cu ce simt acum. Asta e un fel de bucurie in durere; extaz in agonie. Cred ca imi cauzez in mod intentionat si deliberat sperante dureroase.

Asta e opera ta: o tragedie.

Nu pot sa nu observ degetul tau pe tragaci si faptul ca nu vreau sa ma ferescu. Ba chiar inaintez spre tine. Si tip. Tip la tine sa apesi odata.
Ai tras!
Ai ratat!
Incearca din nou si dovedeste-mi ca vorbesti serios.

Arata-mi ca ai puterea si ai arma si ca poti sa ma ranesti de cate ori vrei doar pentru ca .. poti. Pentru ca te amuza. Pentru ca esti rece; si intunecat; si urasti umbra de lumina care imi inconjoara fata. Urasti soarele pentru ca ma atinge mereu. Asa ca apasa odata si observa cum ma prabusesc. O sa ajungi glorios in fata fiintei pe care ai creat-o si in fata regatelor pe care le detii. Pentru ca esti un artist.

Si totusi nu o sa poti vedea; nu ai puterea asta inca.
Iar la sfarsit... eu am fost cea care a apasat tragaciul ala nenorocit, pana la urma.
(dar mai trage odata; ai ratat inima)