Badea Bianca. Un produs Blogger.

marți, 3 ianuarie 2012

Prima marturisire

Un mesaj, un telefon, o scrisoare sau personal? Va mai amintiti, dragii mei, cand, cum si unde v-ati rostit pentru prima data sentimentele pentru cineva?
Eu pot sa spun, cu parere de rau, ca prima data cand am facut acest lucru, am spus o mare minciuna. Pentru prima oara ma indragostisem si simteam nevoia constanta de a face public lucrul asta. Bineinteles, ca n-am avut niciodata curajul sa ii spun personal, insa i-am spus-o intr-un mesaj. Abia dupa o perioada destul de lunga de timp am realizat ca ceea ce simteam atunci a fost o nimica toata fata de ce avea sa vina.
Asadar, primul moment in care am spus cuvintele magice si chiar le-am simtit a fost dupa o lunga discutie destul de aprinsa, in contradictoriu. Eram de ceva vreme prietena cu un tip si incepusem sa simt cate ceva pentru el. Aveam o senzatie atat de ciudata cand eram in preajma lui, ceva ce nu mi se mai intamplase niciodata pana atunci. Simteam cum mi se inmoaie picioarele instantaneu cand aparea la orizont.
Dupa o perioada de stransa prietenie, a aparut si prima noastra cearta. El deja imi spusese ce simte pentru mine, intr-un mod foarte original ce o sa-mi ramana in memorie vesnic. Desi eram la clase diferite, aveam aceeasi profesoara de engleza. El a dat teza, in care un subiect era realizarea unui eseu despre cel mai bun prieten. A venit apoi si mi-a aratat lucrarea. Mi-a spus ca eu eram persoana din eseu. Doamne si cat de frumos a scris despre mine. Pe masura ce treceam la urmatorul rand simteam ca ma inrosesc din ce in ce mai rau si jur ca daca nu aveam pervazul geamului pe care sa ma asez, m-as fi dezechilibrat de emotii. Exact dupa ce am terminat de citit s-a sunat. I-am inapoiat teza, i-am spus ca mi-a placut, am profitat de clopotel si am fugit.
Am fost o lasa, stiu, de-asta s-a si suparat pe mine. Devenise foarte distant, asa ca de aici a pornit si cearta de care am zis mai sus. Dupa un schimb de replici destul de dure, nu am mai suportat presiunea asa ca i-am spus, destul de rastit Daca nu ai fi fost atat de idiot, ti-ai fi dat si tu seama ca si eu te iubesc!! Cred ca nu se astepta, ca a ramas cam fara cuvinte. Era foarte orgolios si ma gandeam ca nu va mai vorbi in veci cu mine. Dar a doua zi m-a sunat. De aici a inceput cea mai frumoasa poveste pe care am trait-o pana acum.
Luna asta se implineste un an de cand s-a terminat. Am trait alaturi de el cei mai frumosi doi ani. Doi ani din care o sa tin minte fiecare zi. Doi ani ce au insemnat prima mea poveste de dragoste.

28 comentarii:

  1. ce frumos. cu siguranta nu o sa ii uiti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cit de frumos...pentru fiecare probabil prima poveste de dragoste va ramine intiparita undeva!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lavi, sunt sigura de asta:)

    a.Lina, mi se pare normal:X

    RăspundețiȘtergere
  4. DE AMINTIREA PRIMEI IUBIRI NU SE POATE SCAPA !
    "Cercetatorii americani spun ca exista mari sanse sa te indragostesti din nou de persoana care ti-a aprins inima intaia oara. Dependenta data de aceasta amintire este mai puternica decat dependenta data de orice drog existent, iar multi adulti nu pot evita sa se reindragosteasca de prima persoana pe care au iubit-o."
    SI ESTE FOARTE ADEVARAT ..........

    RăspundețiȘtergere
  5. atunci nu o sa vreau sa il mai revad vreodata pe omul care a fost prima mea iubire.

    RăspundețiȘtergere
  6. pff... ce trece timpul asta :(

    lumea e plina de povesti frumoase, gati o poveste iti tragi rasuflarea si incepi alta. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Florin, e chiar necrutator timpul asta :)

    RăspundețiȘtergere
  8. asa ceva nu cred ca se uita foarte greu :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Cat de frumos si romantic. Mi-a placut mult prima ta poveste de dragoste!:))

    RăspundețiȘtergere
  10. acel loc cand am "rostit " sentimentele ;)....locu acela ramane unic :D

    RăspundețiȘtergere
  11. frumoasa povestea...eu cand mi-am marturisit sentimentele prima data nu a iesit bine...:))

    RăspundețiȘtergere
  12. Florea, sper sa nu il uiti niciodata:)

    baldovin, asa am sa fac:)

    Un suflet inocent, sunt curioasa sa iti aflu povestea;))

    Denisa, nu atat de mult pe cat mi-as fi dorit eu...

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi amintesc cand am dat peste blogul primei tale iubiri, si ceea ce scria pentru tine... Si tot ce ai scris pentru el, cat l'ai iubit.. E greu de uitat... eu sunt la jumatatea timpului care a trecut la tine... si e greu....foarte greu...

    RăspundețiȘtergere
  14. Cry, coincidenta e ca tocmai azi am dat si eu peste o scrisoare ce mi-a daruit-o el. Aproape ca am plans.

    RăspundețiȘtergere
  15. cat de frumoasa a fost prima ta poveste de dragoste...
    eu nu prea am avut norocul tau.stiu ca prima marturisire am facut-o la telefon,imediat dupa ce baiatul care imi era "iubit" mi-a spus ca ma iubeste(desi chiar nu simtea asta).atunci a fost prima data cand i-am spus si eu unui baiat ca il iubesc.oricum,tipul s-a dovedit a fi o cu totul alta persoana fata de ce credeam eu si nu a mai durat prea mult pana cand s-a terminat totul.dar nu imi pare rau,pentru ca apoi l-am cunoscut pe el ...si povestea continua pana azi si e destul de frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Aira, orice rau e spre bine pana la urma;)

    RăspundețiȘtergere
  17. ce frumos prima dragoste ramane mereu in amintirea noastra indiferent de felul in care s-a terminat

    RăspundețiȘtergere
  18. Prima mea dragoste a fost cand eram in scoala generala... Nu mi-am marturisit sentimentele niciodata, desi el aflase oricum :D

    Inca mai astept sa traiesc si eu o poveste de dragoste "adevarata" :D

    RăspundețiȘtergere
  19. e urat cand se termina, e urat sa-ti amintesti ca nu mai e zilnic...
    dar e frumos cand sti cat de special a fost :x

    RăspundețiȘtergere
  20. cat de frumos:x
    prima dragoste e una dintre cele mai frumoase amintiri care ramane in sufletul nostru, niciodata nu vom mai iubi ca atunci..

    RăspundețiȘtergere
  21. Miss Ross, nu putem sa impiedicam asta:)

    Lina, si nu s-a intamplat nimic?:(

    RăspundețiȘtergere
  22. Monica, nu stiu, mie mi-a aparut ca tu l-ai sters:-?

    29decembrie, e si urat si frumos in acelasi timp:D

    Lexii, poate vom mai iubi, nu se stie niciodata.

    RăspundețiȘtergere

Va ascult!