Tăcerea dimineții

Își dorește să aibă picioare drăguțe, în schimb are doar un mod drăguț de a vedea lumea. Nu-i plac umbrelele, crede doar în stelele de la miezul nopții și în picăturile de ploaie ce i se preling pe față, pe gât, pe spate.
Cunoaște lucruri pe care mulți le consideră inutile. Sunt mai multe stele în univers decât fire de nisip pe Pământ. Câinii au peste 300 de expresii faciale, majoritatea realizate cu urechile. O persoană stă în întreaga sa viața 2 săptămâni așteptând culoarea roșu la semafor.
Se întreabă dacă stelele sunt doar pixeli morți pe suprafața cerului? Sau poate sunt spectre cu lumi vii în ele. Sau noi suntem doar umbrele altor persoane care la rândul lor se cred singure în univers.

Nu prea se împacă cu logica. Logica nu e înțelepciune, creativitatea este. Se trezește în mijlocul nopții și își notează visele pe post-it-uri lipite de pereți: în pădure, printre oasele proprii, aerul care doarme sub paturile oamenilor, când va ajunge acolo se va pierde din nou, va trimite vederi cunoștințelor și atât.
Stă pe patul lui și își comandă câte un răsărit unul după altul. Se gândește că într-o zi va trebui să reinventeze magia și se întreabă oare unde se duc zgomotele unui căscat când nimeni nu le prinde.
Așteaptă un tren, trimite scrisori prietenilor. Le scrie mesaje pe post-it-uri și le ascunde în sertare, în buzunarele jacketelor sau în spatele pozelor în ramă.
Îi place să descopere lumea; în mijlocul nopții aleargă până în vârful celui mai înalt deal și privește cu orele orașul luminat. La 4 dimineața lumea-i magică pentru că soarele încă nu a răsărit și totul e nemișcat.
Gândurile ei random prevestesc numai fericire pe chipul ei. Ce contează că oamenii uită că pe acoperișuri e locul unde se găsește cerul sau că în fiecare an mai mult de 10 persoane sunt ucise de rechini? Că nu-i plac numerele sau că i-a căzut o geană? Că a înlocuit frica de necunoscut cu curiozitatea. Că își luminează camera cu linia fulgerelor.
Morning silence...
Sursă foto