Obsesia

Durează 8 minute și 14 secunde să merg către casa ta în fiecare zi. Mama ta nu încetează niciodată să îmi zâmbească atunci când îmi deschide ușa. Nu încetez niciodată să observ că zâmbetul nu îi este și în ochi.
Îți lași ușa deschisă exact 2.3 centimetri dar nu cred că o faci intenționat. Probabil e ceva în neregulă cu lemnul de rămâne mereu în acea poziție. Intru doar cu jumătate de picior și te ascult cum oftezi, încercând să descifrez cât de bolnavă de simți astăzi. Urăsc faptul că de fiecare dată când mă gândesc că suferi, chiar am dreptate.

6 luni, 17 zile și 14 ore au trecut de când doctorii ne-au spus că ai o boală. Stăteam acolo cu părinții tăi ascultând un om care spunea cuvinte ca stadiu sau terminal. Număram de câte ori te numea pacient, ca și când erai doar un număr.

Banca de sânge spune că o unitate are 450 de mililitri și îi privesc cum pun acul în brațul meu să pompeze sângele într-o pungă de plastic. Durează exact 5 minute și 21 de secunde pentru că pumnul meu stă încordat. Dacă ți-aș putea da tot sângele meu ca sa te simți bine măcar o zi, aș face-o.

Au trecut 7 zile, 12 ore și 40 de minute de când ambulanța a venit la tine acasă. 6 zile, 15 ore și 7 minute de când doctorii ne-au spun că nu te mai pot ajuta. Număr picăturile din perfuzie, cu trupul înlănțuit în jurul tău, încercând să pretind că totul e un vis urât.
Îmi spui schițând un zâmbet că sunt obsedat de numere. Vreau să îți zic că te înșeli. Obsesia mea ești tu. Dar nu zic nimic. E prima dată când ai râs în o lună, 3 săptămâni și 5 zile.

***

Știai că atunci când moare cineva greutatea corpului lui scade? Nu este chiar sesizabil dacă nu l-ai ținut strâns în brațe, rugându-te către fiecare Dumnezeu să nu îl pierzi. E doar o atingere. Dar e acolo când te părăsește.

21 de grame. Asta-i greutatea sufletului uman.