Badea Bianca. Un produs Blogger.

luni, 11 august 2014

Tăcerea din Yellowstone



Nu o să vă zic despre Yellowstone lucruri pe care le puteți afla cu ușurință pe internet. O să vă povestesc cum îl văd eu, cum mă simt să trăiesc aici pentru patru luni. Adevărul este că și în România luam de bune toate locurile spectaculare pe care le vizitam, ca și cum ar fi trebuit să fie acolo dintotdeauna și să rămână acolo pentru totdeauna. Dar am ajuns aici și mi-am dat seama că absolut to ce văd împrejurul meu, transformă locul ăsta în unul dintre puținele locuri nepătate de pe pământ.

Yellowstone încă este un loc unde poți să mergi cu milele și să vezi mai mulți elani, urși, mai multe veverițe, vulpi, păsări decât oameni. Râuri, munți maiestuoși, văi scăldate în rouă, sunt locuri unde am trăit unele dintre cele mai frumoase clipe din viață. Adevărul este că de două luni de când sunt aici, am descoperit atât de multe lucruri despre mine, despre viață, despre planetă și despre fericire. Dacă ar exista un singur lucru de care nu m-aș putea sătura niciodată, acesta ar fi să cutreier toate cărările din Yellowstone cu vâtul atingându-mi părul, munți ce îmi păzesc spatele și fața, cu muzică bună și oameni frumoși.



Aș putea să jur că nu am mai văzut atât de multe umbre de verde și albastru în toată viața mea și nimic nu mi-a mai părut atât de frumos și de promițător ca toate momentele în care admiram și simțeam că devin parte din natură. Niciodată nu mi-am imaginat că aș putea ajunge în acest loc, savurând atâtea creații ale lui Dumnezeu. Pentru că așa cum spunea o familie care ne-a luat când făcem hitchhike, e greu să te aflii în Yellowstone și să nu crezi în Dumnezeu. Au trecut două luni și mai sunt încă două de care am de gând să mă bucur în fiecare clipă.

Totul e ca și când inima mea ar fi plină de mile și mile întregi de râuri, munți, văi. Ceva din locul ăsta o să-mi rămână în oase, în sânge, în suflet. Ador tăcerea brazilor - o tăcere reală. În orașe până și tăcerea are un ecou, un murmur. Sunt extrem de bucuroasă că deși am stat un pic pe gânduri când mi-am ales locul unde să vin, am făcut cea mai bună alegere. Nu știu cum aș fi îndurat dorul de casă într-unul din orașele mari ale Americii, atât de agitate, de nebune, străine.

E o liniște absolută și infinită. Singurul lucru care îmi lipsește este familia iar tot ce îmi doresc este să mă mai pot întoarce o dată aici împreună cu toți cei pe care îi iubesc.

2 comentarii:

Va ascult!