Despre Politehnică

Intră cine vrea, iese cine poate.

Ăsta e motto-ul uneia dintre cele mai bune și cele mai grele universități din România (cică). Cum am ajuns eu aici? Nici eu nu știu. Dând două examene. Am luat 10 și 8.50. Asta bineînțeles, după ce am trecut bacul și după ce au picat primele două opțiuni: Academia de Poliție și Academia Militară. De ce? Că's prea scundă pentru prima și prea lașă pentru a candida la un loc din trei pe țară pentru cea de-a doua. Așa că după ce m-am gândit eu mult (și prost) am ales Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, secția Calculatoare și Ingineria Informației, filiala engleză. Pe cât de pompos sună, pe atât de lame este.



Eram extrem de entuziasmată la început, mă simțeam chiar deșteaptă, dacă vă vine să credeți. Ei bine, acum am senzația că am pierdut doi ani din viață degeaba și că o să mai pierd încă doi la fel. Nu știu cum am reușit, dar am luat și bursă în ăștia doi ani. Probabil doar pierzând nopțile și zilele tocind porcării pe care nu o să le folosesc niciodată în viața mea de (sperăm) viitor IT-ist. Zic tocind că dacă de înțeles ce învățam s-a mai ivit pe la vreo materie, de ținut minte și în ziua de azi ce am înțeles atunci... poate doar dacă  o să caut cu lupa în creier.

De la profesori care mi-au băgat degetul în ureche pentru a-mi demonstra o teorie, până la profesori cu un an mai mari decât mine, trecând uneori și alături de profesori (puțini) care își meritau tot respectul, am ajuns să mă văd peste doi ani o absolventă de Politehnică ce nici pe jumătate inginer nu s-ar considera. Simt că treaba asta cu profesorii este exact ca cea cu popii. Cât de greu este să găsești un popă care să-ți inspire cu adevărat acea credință de nestrămutat în Dumnzezeu, să te facă să vezi relația dintre el și divinitate și să spui cu mână pe inima că ai găsit cu adevărat puterea religiei în viața ta? Eu nu am găsit nimic. (Eh, nici nu pot să spun că l-am căutat prea mult pe popa ăsta, dar înțelegeți ce vreau să spun). Așa-i și cu profesorii. Cum să creezi o legătură măcar de respect cu un om care îți atrage atenția că te-ai semnat Bianca Badea și nu Badea Bianca? Xuleasca Popescu mă numesc eu, tu te numești Badea Bianca. Câte șapte-opt materii pe semestru, cinci semestre până acum, găsiți cam câți profi am avut. Dacă am simțit pentru cel mult trei-patru dintre ei că merită admirația, respectul și ocupația de profesor, atunci e bine.

Sunt extrem de dezamăgită de facultatea asta și aș mai avea multe de spus. Dar mă opresc aici și încerc să am speranță că pe semestrul viitor când voi pleca în Portugalia cu bursa Erasmus, va fi mai bine. Până atunci am de făcut o aplicație în Android care s-ar putea vinde pe piață. Îmi dă cineva idei?