Momente de ratacire

Ti-ai dorit vreodata ceva atat de mult, incat ai plans toata noaptea simtind ca innebunesti? Ai simtit vreodata taisul durerii atat de adanc in inima? Ti-ai dorit vreodata sa nu te mai intorci acasa? Sa ratacesti in mijlocul necunoscutului? Ai scris cuiva vreodata o scrisoare si apoi ai aruncat-o simtindu-te penibil? Ai observant vreodata cat de intunecata poate fi lumea asta?

Stiai… Stiai ca fara tine alaturi cineva ar muri singur? Gandeste-te la asta !

Ziua de maine intotdeauna va veni, chiar daca sunt aici, sau nu mai sunt…

Blasfemie

Fiecare celula din corpul tau, fiecare gand din mintea ta, fiecare culoare a sufletului tau si fiecare vis al noptii tale – sunt doar un muritor incercand sa-si imagineze Universul.

Cum a putut Dumnezeu sa-ti creeze trupul daca nu era iubitul tau? Si pentru sufletul tau a trebuit sa planga. A trebuit sa rada pentru a-ti contura zambetul si sa renunte la aripi pentru a te face sa zbori.

A trebuit sa fie mama pentru a-ti concepe inima. Apoi, a trebuit sa moara ca sa te faca muritoare. A trebuit sa moara ca sa te trimita pe pamant. A trebuit sa moara de fiecare data cand ai fost ranita sau atinsa.

Toti barbatii trebuie sa cunoasca Iadul pentru tot raul facut pe pamant, sa mearga printr-un Eden stricat… dar sa tina ingeri de mana.

Insa Raiul e chiar aici, langa tine. Si nu-mi pasa ce spun ei. Daca e un pacat in ochii lui Dumnezeu sa te vreau, atunci ar trebui sa-mi faca o camera in mijlocul focului, caci voi fi in flacari pentru eternitate.

Dar daca prin gratia Lui divina vei fi aici pentru un singur moment, doar cat sa mi se prelinga o lacrima, daca moartea este pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru a te imbratisa, si singurul meu pacat ar fi sa nu te iubesc indeajuns, atunci va fi scopul vietii mele si onoarea mea sa platesc acest pret.

Moartea este o arta excelenta

Degetele tainice ale mortii se apropiau sa-i culeaga sufletul. Deschise gura ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva. Din fundul pieptului ii iesi un tipat. Dintii ii clantanira, intinse inspaimantata bratele, deschise convulsiv mainile, privi in jurul ei ca un om ce se ineaca, apoi se prabusi in perne. Capul i se lovi de tablia patului, apoi ii cazu pe piept, cu gura cascata, cu ochii inchisi si stinsi. Murise.

Acum e liniste. Prea liniste. El o privea. Era tulburat.Totul parea sa fie dus la extrem. Incaperea parea ca sta in loc cuprinsa de o paralizie temporara, gata fiind sa izbucnească din moment in moment. Un urlet sfasie timpul.

Cand isi indrepta gandul spre cea moarta, nu se gandea la ce putrezeste. Privea drept inainte. Zarea lumina vie a mortului drag stralucind pe bolta cerlui. Prefacea durerea care priveste spre groapa, in durere care priveste spre o stea. Era steaua lui, iubita lui. Nu cauta sa aline durerea prin uitare, ci o innobila prin speranta. Oricat s-ar lupta pe culmile disperarii, nu voia si nu putea sa renunte si sa paraseasca iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar intuneca izvorul luminos al fiintei lui.

Cu toate astea, sufletul ii fu culcat in intuneric…

Dragostea e un caine venit din iad

Dragostea... isi joaca rolul binisor, lipsita de constiinta, reuseste uneori, asa moarta si pustie cum este, sa ucida mai mult decat a nascut sau a creat vreodata.

Noi toti suntem niste muritori nemuritori. Ne traim moartea si ne murim viata. Traim ca monstrii si iubim precum criminalii.

Cadavrul nostru va fi aruncat in groapa comuna, in acel colt al cimitirului unde nu se plateste, care e al tuturor si al nimanui. Din fericire insa, Dumnezeu stie unde sa gaseasca sufletele. Vom ajunge in paradis si vom deveni demoni, ori vom ajunge in iad si vom deveni ingeri. Dar nu avem de ales. Pana va veni clipa acea, trebuie sa traim. Nu exista decat un singur mod de a respinge ziua de maine: a muri.

Dar vom trai si vom muri impreuna. Caci separat, ne vom trezi in chinuri. Separat, ne-am lungi unul peste mormantul altuia si am muri acolo ca niste caini credinciosi. Separat this life ain't worth living.

Atunci ce vom face? Iti spun eu! Ne tinem mainile in jurul inimii noastre, ne-o vom smulge si ne-o vom goli unul altuia de sange. Ne vom ademeni catre moarte.

Dar ce alta optiune avem? Ce alta salvare perfect conturata in clipe si spatii deschise, decat o potentiala iubire fara regrete si negativism?

A ta pentru totdeauna!

Am atatea lucruri pentru care as putea sa-ti multumesc, desi, deseori, cuvintele parca raman blocate inauntrul meu. Cumva, mi-e teama ca ar putea fi prea coplesitoare. Chiar si asa, de fiecare data cand ochii mei te privesc, milioane de cuvinte si sentimente imi strabat firea, asteptand sa fie eliberate. Mi-ai daruit atat de multe: speranta atunci cand totul parea pierdut, putere cand am fost slabita, increderea de care avem nevoie, facandu-ma chiar mai increzatoare decat inainte.

Imaginea ta imi lumineaza fata, imi zapaceste mintea si imi accelereaza inima. Ganduri adanc pierdute in intuneric revin la suprafata, ganduri de fericire, placere si dorinta. M-ai hipnotizat? Aproape uitasem cum, dar acum visez din nou dupa o perioada de ratacire ingrozitoare. Sa-ti spun un secret. Nu-mi mai e frica de viitor, nu-mi mai e frica sa privesc spre stele.

Niciun cuvant nu poate descrie sentimentul asta. Niciun gest de multumire nu poate fi de ajuns. Iti sunt atat de recunoscatoare! Stii.... eu nu am multe de oferit, dar inima mea vindecata si toata fiinta mea sper ca vor fi de ajuns, pentru ca asta e tot ceea ce am.

Te iubesc!

Vesnic pentru tine!

Taci! Trecutul nu mai e. Nici nimic de iertat. Sa incepem din nou. Uite, uite oceanul! El nu stie nimic despre trecut. E aici. Nu ne va cere nicicand lamuriri. Stelele si luna sunt si ele aici si ne lumineaza stralucind doar pentru noi. Ce le pasa lor de ce s-a intamplat? Palpaie pe cer; ar face-o daca le-ar pasa? Oare nu ne-ar bantui furtuna daca Dumnezeu ar dori sa ne pedepseasca? Suntem singuri, tu si cu mine, fara amintiri, fara vina, fara nimic ceea ce ar putea umbri fericirea.