Badea Bianca. Un produs Blogger.

joi, 27 decembrie 2012

De-a-ndoaselea


17. Miroase a pastile și a metal sterilizat.
Mă urc în patul lui Andrei, chiar dacă asistentele mi-au interzis asta. Închide ochii și mă strânge tare în brațe, și spune că atunci când nu mă poate vedea, mai bine pretinde că nu am existat niciodată.

15. Mă invită în mansarda casei, îmi arată priveliștea și începe să mă gâdile neașteptat. Mă zbengui un pic, fug, apuc o pernă și arunc înspre el. Încearcă să se țină de măsuță dar cade pe podea cu un zgomot de pardoseală scârțâind. Nu am observat ochii lui încețoșați dându-se peste cap sau strigătul de ajutor ce s-a auzit, care ar putea sau nu să fi fost al meu.
Apoi la spital m-a chemat și și-a cerut scuze că a păstrat secrete față de mine, iar doctorii s-au lansat în o grămada de explicații despre cancerul lui.
Ochii lor erau triști.

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Zone gri


Asta e ceea ce nu pot sa înțeleg.

E o înțelegere cum că nimic nu este alb sau negru. Binele poate fi atins prin metode rele, ceea ce e rău poate fi uneori bun și dacă faci dreapta pentru un timp suficient de lung, la un moment dat tot vei ajunge să o iei la stânga.
Cel puțin eu așa am crezut mereu.

Dar asta e o linie care nu poate fi încețoșată. Singura linie care desparte la perfecție cel mai întunecat negru de cel mai strălucitor alb. Mai precis, toți suntem până când nu mai suntem. Respirăm până când nu mai respirăm. Trăim până când murim. Nu există vreo linie gri, indiferent de ce ar spune doctorii sau preoții sau moartea cerebrala/ clinică sau ce-o fi. Inima bate până când se oprește.

marți, 18 decembrie 2012

Crăciunul meu












Crăciunul, așa cum ar trebui să fie:
Familia adunată în sufragerie
Și zâmbete strânse lângă brad,
Povești despre-acel vechi camarad,
Cu haine roșii ș-albă barbă
Grăbit, pentru copii el aleargă.

Dar și adulții să-nțeleagă
Că traista-i mare, încăpătoare,
Și poate-oricine să aleagă.
Dar nu-i o veste-amăgitoare,
Gândește-te! O viață-ntreagă
Fii veselă de sărbătoare.

vineri, 7 decembrie 2012

Un Crăciun împreună

Ochii lui E. se plimbau de la produs la produs, gândindu-se ce ar putea să-i cumpere lui V. Un ghiozdan? Nu, nu ar vrea asta. O pălărie? Nu, nu ar vrea nici asta. A oftat, gata să accepte faptul ca nu are ce să îi cumpere pentru Ajunul Crăciunului. Și-ar fi dorit ca S. sa fie acolo, să o ajute cu dilema ei. Poate ea și-ar fi putut da seama care să fie cadoul potrivit pentru un băiat. Mereu i-a plăcut să cumpere cadouri, dar să facă asta pentru V. pare atât de greu! Parcă nimic din vitrine nu era pe placul lui, până când un fular i-a captat atenția. Era un maro închis ce se potrivea perfect cu mănușile lui groase. Și materialul era atât de fin, știa că o să i-l împrumute și ei când îi era frig. A plecat mulțumită din magazin gândindu-se că a găsit cadoul perfect.

Tocurile i se afundau în zăpada abia așezată cu un scârțâit abia perceptibil. Mergea grăbită pe străzi luminate de decorațiuni de Crăciun și i se părea că toți oamenii pe care îi întâlnește îi zâmbesc. Asta o făcea să îi dea încredere că lui V. îi va plăcea cadoul. O încânta generozitatea și bucuria oamenilor din preajma sărbătorilor iar faptul ca îl va vedea pe V. va fi steluța din vârful bradului.

duminică, 25 noiembrie 2012

Salvați delfinii!


- Știi ce ?
- Ce?
- Nu ar trebui să ne îndrăgostim. Niciodată!
- De ce?
- Păi, chiar e simplu.
- Nu înțeleg.
- Suntem opuși, tu și eu. Tu ești soarele, eu sunt luna. Tu ești ziua, eu sunt noaptea. Tu ești cald, eu sunt mereu rece.
- Tot nu m-ai lămurit. 
- Sunt o visătoare, iar tu ești visul meu.

marți, 20 noiembrie 2012

Am încetat să scriu


Când te-am întâlnit, am încetat să scriu. Dar am încetat și să notez tot felul de superstiții pe post-it-uri, cum că ar fi ghinion să vezi mireasa înaintea nunții. Am încetat să-mi pară rău pentru lucruri inutile și am început să fiu mai atentă și să nu mai cad atât de des pe scări. Mi-am dat seama că stele noaptea ar putea avea o poveste dar că noi suntem prea ocupați ca s-o ascultăm. Și din nou am încetat să scriu.

Când te-am întâlnit, am încetat să mai încerc să fiu o persoană drăguță și am fost pur și simplu. Dar am realizat și că tăcerea ta e așa grăitoare și că vorbele mele sunt atât de tăcute. Când te-am întâlnit am început să-mi desenez steluțe pe tavan pentru că am realizat că nu voi putea atinge cerul niciodată.
Când te-am întâlnit ți-am urmărit harta oaselor și mi-am umplut mâinile cu ele pentru că am încetat să scriu. Am încetat să mai merg cu spatele gândindu-mă că aș putea pierde priveliștea, o priveliște frumoasă, una cu tine.

joi, 15 noiembrie 2012

Pentru mine

Să știi că nu ai o inimă urâtă și nici ochii tăi nu ar trebui să fie triști. Dragostea nu e un război pe care trebuie să îl câștigi mereu, uneori mai și pierzi. Iar în acele momente închide ochii și o să-ți găsești calea. Amintește-ți să respiri corect pentru că viața e ca o bărcuță de hârtie care uneori se mai și scufundă. Astfel te poți trezi pe sub apă, de-asta trebuie să știi cum să ieși la suprafață. Dacă vei face asta deja vei afla răspunsul la toate întrebările tale.

Amintește-ți întotdeauna de lucrurile mărunte, precum versurile scrise pe marginea caietelor sau dă-ți seama de lucrurile pe care toată lumea le ignoră. Ascultă-ți gândurile apoi pierde-te în ele. Râzi până când începi să plângi. Vezi lucruri pe care nu le-ai mai văzut până acum la oameni. Încetează să-ți mai faci griji despre forma părului tău și sună-l doar să îi spui că ți-e dor de el.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Tăcerea dimineții


Își dorește să aibă picioare drăguțe, în schimb are doar un mod drăguț de a vedea lumea. Nu-i plac umbrelele, crede doar în stelele de la miezul nopții și în picăturile de ploaie ce i se preling pe față, pe gât, pe spate.
Cunoaște lucruri pe care mulți le consideră inutile. Sunt mai multe stele în univers decât fire de nisip pe Pământ. Câinii au peste 300 de expresii faciale, majoritatea realizate cu urechile. O persoană stă în întreaga sa viața 2 săptămâni așteptând culoarea roșu la semafor.
Se întreabă dacă stelele sunt doar pixeli morți pe suprafața cerului? Sau poate sunt spectre cu lumi vii în ele. Sau noi suntem doar umbrele altor persoane care la rândul lor se cred singure în univers.

luni, 5 noiembrie 2012

Clopoței de vânt

Deci... Vreau să cresc, să am o slujbă, să fiu fericită, să am bani, să am familie. Dar nu pot; sunt prea ocupată cu clopoțeii de vânt din ușă. Adică... la dracu cu ei, nu? Stau întinsă pe podea (patul meu e prea tare) și ma las purtată de muzica aia nenorocită a clopoțeilor. Dar câteodată ador și visez că mă căsătoresc cu un criminal în serie sau că mă joc cu sora fostului meu prieten pentru că... de ce nu? Apoi mă trezesc și dau de facturi, taxe, cărți de credit, de oameni ce mor și alte porcării.
Și clopoței de vânt.
Nu știu ce se întâmplă cu mine.
De fapt știu, se cheamă obsessive compulsive disorder sau major depressive disorder sau severe anxiety  sau o mulțime de alte căcaturi ce ar dura prea mult să le detaliez, dar vorbesc despre cele pe care asigurarea de viață nu le acoperă.

miercuri, 31 octombrie 2012

Zâmbete

Îmi zicea odată o doamnă pe care din păcate o cunosc doar aici, în lumea blogosferică: Cred în inocență pentru că mă face să zâmbesc. Și sper să o văd curând, pe zâmbetul copilului meu.

Dorința i-a fost împlinită într-un fel care mă încântă pe zi ce trece. Mă uimește cum, indiferent cât de supărată ar fi, zâmbetul Ioanei îi înseninează fața și nu se poate abține să nu îi zâmbească înapoi.
Și asta m-a pus pe gânduri. De ce ne este așa de greu să zâmbim? Zâmbetul este un reflex automat, e implantat în noi încă de când ne-am născut.

Răspunsul e simplu. Zâmbim pentru că alegem să nu o facem.
Sună oribil, nu ? Da, chiar este oribil. Atât de mulți dintre noi suntem strânși în lucrurile negative ale vieții încât am devenit obișnuiți cu ele. Vedem oameni care zâmbesc, sunt fericiți și asta ne înfurie și mai tare, pentru că noi nu putem fi ca ei. E un lucru incredibil de murdar și de egoist să fii gelos pe cineva doar pentru că e fericit.

vineri, 26 octombrie 2012

Nu scriu despre tine


Astăzi nu o să scriu despre tine.
În schimb o să scriu despre nisipul sărat din fața casei bunicului și despre culoarea valurilor la apus: aurii și sângerii în lumina razelor. O să scriu despre cum am intrat printre ele îmbrăcată în mijlocul iernii și cum atingerea lor de gheață mi-a furat suflul, mi-a paralizat pielea și mi-a amorțit plămânii. O să scriu despre singura amintire pe care o am: să fiu aruncată dintr-un val în altul ca un copil ce își plimbă bucata de pâine dintr-o mână în alta. O să scriu despre toată durerea adusă la viața de inconștiența apelor tulburi ca în momentul când mi-am dat seama că o să te pierd, ghemuită pe mocheta din acea cameră veche cu unghiile înfipte în piele.

Nu, astăzi nu pot să scriu despre tine.
În schimb o să scriu despre perioada din spital, despre pereții palizi și inimile sterilizate, despre cum toate produsele de curățare din lume nu m-au putut scăpa de toate astea. O să scriu despre mirosul clorului pe care mi-l doresc picurat în ochi, în gură, pe piele și pe orice parte a mea imprimată cu urmele spitalului. O să scriu despre cearceafurile aspre ce-mi acopereau trupul deshidratat și cum ochii îmi erau prea lărgiți și prea goi. O să scriu despre mersul obosit al pacienților pe holuri și despre oamenii căzuți în baie, stând în fund, rezemați de piciorul chiuvetei, cu capul sprijinit în mâini - și eu printre ei. O să scriu despre agonia faptului ca te-am pierdut și despre nebunia ce m-a cuprins, despre cum visez în fiecare noapte că renasc din flăcări amare ce ling fiecare bucățică goală din mine. Așa cum ai făcut tu când m-ai cuprins la pieptul tău oceanic.

duminică, 21 octombrie 2012

Cântecul nostru


Dă-mi o scrisoare, compune-mi un cântec,
Prinde-mi fluturii, nebunii, din pântec.
Șoptește-mi firav la ureche sonete,
Umple cu-amintiri ale inimii casete.

Trezește-mă din somn cu a ta voce plăpândă
Când soarele-și trimite furiș lumina pe-o rază blândă.
Găsește-mi mâinile în așternutul dimineții
Și prinde-le și strânge-le și ia-le paloarea gheții.

Du-mă în brațe aievea, cufundă-mă-n verde,
Iarba crescută adie, în ochii-mi mi se pierde.

marți, 16 octombrie 2012

Ce vrea o fată


Vreau să mă înalț pe aripile măiestre ale îngerilor
și să dansez pe praful planetelor.

Vreau să zbor până în centrul soarelui
și să aterizez în abisul pământului.

Vreau să-mi leg panglici albe în păr
și să cânt cu nisipul din valuri.

Vreau să intru în visul unui martir
și să simt cum e să fiu salvată.

Vreau ca lumea să-mi cânte de noapte bună
și să adormim amândouă.

Vreau să fiu cerneala de pe această pagină
și să ți-o citesc cu voce tare ție.

joi, 11 octombrie 2012

Atunci când...


Când ești îndrăgostit ...

... e ca atunci când, la 5 ani, cățelul tău a murit otrăvit de vecinul de peste drum. Ai învățat atunci că nothing lasts forever și că unii oameni te obligă pur și simplu să urăști.
... e ca atunci când educatoarea te-a certat pentru prima dată la grădiniță pentru că ți-ai umplut buzunarele cu  nisip și pietricele.
... e ca atunci când aproape te-ai înecat în piscina vărului tău, iar când te-ai uitat spre suprafața apei limpezi, ai crezut că vezi fața lui Dumnezeu printre nori.
... e ca atunci când ai aflat că monștrii nu sunt reali, dar ai continuat să te trezești mereu țipând.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Încercare eșuată

Da, cam așa a fost ultima mea încercare de a găti. Eșuată. Ce am vrut sa încerc? Curcan cu ciuperci. Nimic mai simplu, nu? Doar că... a fost o diferență enormă între ce trebuia să iasă și ce a ieșit:

A doua imagine arată ca și când ar fi vomitat Kyra. Știu. Am încercat totuși să iau o înghițitură, gândindu-mă că poate e ca la oameni și aparențele înșală. Neînțeleaptă decizie! M-a durut stomacul toată seara.
Ciudat rateul ăsta al meu, asta în condițiile în care, deși nu am încercat eu prea multe rețete până acum, mai toate mi-au ieșit. Cu excepția unor fursecuri pe care le-am nimerit mai mult sub format de pâine coaptă. Aaa da, și prima încercare de clătite a ajuns la coșul de gunoi. Dar am avut și câteva tentative foarte gustoase, gen pui senegalez, mere coapte cu miere și alte dulciuri.

duminică, 30 septembrie 2012

Ea este...


Ea este străina din metrou, cea despre care te întrebi mereu de ce o fată ce pare așa rafinată e nevoită să circule prin tunele întunecate și aglomerate. Întotdeauna vei coborî înaintea ei, uitându-te pentru o secundă înapoi, dorindu-ți să-i fi spus Hello!. Dar apoi o vei uita repede.

Ea este persoana retrasă din colțul cafenelei tale preferate, înconjurată de aburii cafelei tocmai adusă de chelner. Te-ai putea gândi pentru moment că ar trebui să te așezi lângă ea. E drăguță, până la urmă. Te vei simți stânjenit un pic poate, dar o vei uita repede.

luni, 24 septembrie 2012

MWB evoluează


Probabil fiecare dintre voi a intrat cel puțin o dată până acum pe site-ul Most Wanted Blog sau dacă nu, măcar a auzit de el. Unii dintre voi poate chiar ați primit premiul acordat la fiecare două luni, una dintre cele mai importante distincții din blogosfera românească. Și dacă încă mai sunt persoane ce nu au luat la cunoștință despre ceea ce reprezintă acest site, vă voi spune că este o publicație online creată de către bloggeri, iar valoarea acesteia crește cu atât mai mult cu cât atât membri cât și autorii grupului sunt oameni ce scriu cu pasiune și responsabilitate pentru o largă gamă de categorii: literatură (poezie, proză), sociologie, psihologie, artă, jurnal personal, istorie, social media etc.

marți, 18 septembrie 2012

Mers pe bicicletă


Încetarea unui tratament este ca mersul pe bicicletă.

Doctorul ma ține de mâner și îmi micșorează doza. Îmi iau avânt înainte și heeeei, uite-mă cum zbor! [...] Un cer albastru deschis stă să cadă pe mine iar eu sunt răsturnată la marginea mării cu bicicleta pe jumătate îndoită, dar cu amândouă roțile încă învârtindu-se.

Auuu! Și doctorul îmi masează tâmplele, pune un pansament pe genunchi și îmi prescrie o rețetă.

Încerc să merg fără mâini de vreo două luni, dar întotdeauna ajung într-un copac sau pe vreun șanț, în cel mai bun caz, pe nisipul plajei. Sunt o catastrofă.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Logică Vs. Credință

Ateu: Hello!
Creștin: Mă întrebam dacă ai câteva momente să vorbim despre Dumnezeu.
Ateu: Cum dorești. Dar să știi că sunt ateu, așa că nu va fi așa interesant.
Creștin: De ce ai început să nu mai crezi?
Ateu: Păi... am început să citesc. Cărți, nu Biblia pe care o ai tu în mână. Literatură: De veghe-n lanul de secară, Harry Potter, Codul lui Da-Vinci. Înțelegi tu, beletristică. Și problema mea cu Biblia știi care e? E greu de citit și de înțeles și pe lângă asta, nu are nici o poveste suficient de captivantă.
Creștin: Dimpotrivă. Eu cred că vei găsi cea mai frumoasă poveste citită vreodată.
Ateu: Unde-i acțiunea? Unde-i romantismul? Unde-s mașinile scumpe ce se ciocnesc? Staaaai, stai, nu face fața asta, glumeam. Ce vreau să spun este... cine naiba a scris chestia asta? Cine spune că ce e scris acolo e cu ceva mai adevarat decât ce aș scrie eu poate despre... Anglia. Nu am fost niciodată în Anglia. Iar cine a scris Biblia, nu a fost niciodată în  Rai sau Iad. Înțelegi ce vreau să spun?

marți, 11 septembrie 2012

Bătrânul păianjen, iubirea


Hello!

Promite-mi că mă asculţi!
Din moment ce m-am obişnuit să fiu ignorată atât timp, e frumos să pretind că aș putea fi cineva. Că aș putea spune ceva să conteze. Şi că undeva, cineva ascultă. Şi pentru moment, o să cred că tu o să faci totul să fie mai bine. Că aerul va mirosi a răsărit chiar dacă a plouat de zile întregi. Sau că inima mea nu e deconectată şi poate buzele mele vor primi mesajul. Sau poate chiar că pentru următoarele două minute şi jumătate o să mă iubeşti.

joi, 6 septembrie 2012

Feminin Vs. Masculin


Blog Power 38 aduce în discuție o temă propusa de Arcon, Bătălia sexelor.

Atât de controversata luptă intre genuri declanșează uneori o întreagă nebunie încât nici măcar eu nu-mi pot da seama de partea cui sunt.
De cele mai multe ori imaginea tipică a genului masculin este cea de macho. Se uită la fotbal în timp ce bea bere și își scarpină zone random ale corpului. Nu are abilitatea de a-și comunica sentimentele și atunci când este întrebat Mă iubești? se simte încolțit. Are un comportament de neînțeles de cele mai multe ori în relațiile cu persoanele de sex opus. Câtă vreme știu că ele tânjesc după ei, nu le vor, dar în momentul în care le văd ale altuia, au toate simptomele unui câine prins în capcană.
Pe de alta parte, imaginea tipică a genului feminin este o bombă cu ceas. Îi ies coastele prin abdomen și se plânge că e grasă. Îi face plăcere să se ducă la baie în turmă și nu mănâncă un mic dejun mai mare decât unghia de la degetul mic. Are un atac de panică dacă i se rupe unghia și trebuie neapărat să aibă în dulap 10 mii de perechi de pantofi.
Cu toate standardele astea sociale învârtindu-se în jurul meu, cum să pot alege partea favorită?

duminică, 2 septembrie 2012

Cenușă de trandafiri

E toamna caldă a minciunilor
la prima raza de soare
ce vine să te întâmpine -
cuvinte ce intră pe fereastră
şi îţi promit
să nu plece niciodată.
Ele risipesc zorile
şi miscă cearşafurile aşa gentil -
poţi să miroşi
plecarea verii
pe spatele lui.
Şi crezi că trupul lui
va bloca
frigul iernii.

marți, 28 august 2012

Aventura cunoașterii

Pentru prima dată câștigător la Blog Power, Lotus a propus ca temă pentru ediția 37: Ce înseamnă pentru tine cunoașterea?

Voltaire zicea că nu există cunoaștere înnăscută pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze și fructe. Pentru mine cunoașterea e sinonimă cu educația. Dar oare cât de important e rolul pe care îl joacă ea în viețile oamenilor, așa cum ne întreabă și Lotus.
Educația - sau cel puțin așa o numesc ei, ei cei care ne învață să facem, nu să gândim. Un geniu nu răspunde perfect la orice întrebare, dar un geniu făurește perfect câte o întrebare pentru fiecare răspuns.
Un sistem care judecă și definește succesul în funcție de mormanul de facturi pe care le primești lunar, care ne obligă să muncim atâtea ore suplimentare fără nicio satisfacție și care ne taie sufletul în două, transformându-ne într-o nimic mai mult decât o adunătură de clone.
Chiar suntem doar niște mașini făcute numai pentru a răspunde anumitor cerințe, a umple niște răspunsuri și a nu primi nimic în schimb? Poate doar un șut în fund spre coșul de gunoi dacă nu reușim să urmăm instrucțiunile, pe motiv că împiedicăm creșterea profitului.
Un sistem care ne educă să renunțăm la pasiunea din fiecare activitate, să învățăm doar să supraviețuim, iar când în sfârșim descoperim secretul pentru a face asta, ne omoară. Un sistem educativ care ne controlează complet viețile și care încă mai are tupeul să susțină militarea pentru dezvoltare.

joi, 23 august 2012

Inimile rupte nu bat


Câteodată e dimineață. Și am uitat să ma pieptăn; sau cum să-mi leg șireturile; sau cum mă cheamă. Și deja nu mai cred în nimic. Dar acum e momentul când realizez că pierd mici bucăți din mine pe drumul către tine.

Și vârful limbii mele e îmbibat de gustul dulce-amărui de la renovările pe care le-ai făcut în mintea mea. Și pentru următoarele patru sute șaptezeci și trei ore și jumătate o să ma uit la cer; și o să aștept ca gustul tău să dispară. Sau poate doar aștept să te întorci la mine. Din moment ce degetele mele își pierd simțul tactil; iar vârfurile părului meu se electrizează. Adun ani în sens invers; sau mult prea repede înainte. Următoarea dată când o să ma vezi o sa fiu mai bătrână decât am fost vreodată. Asa că apasă play. M-am săturat să fiu blocată pe pauză.

Și în unele zile, când aștept ca pământul să se mişte din nou, îmi număr fiecare geană şi măsor distanţa până la pământ; aşa îmi dau seama de toate dorinţele pe care le pierd. Şi în o sută cincizeci şi una de zile poate mi-aş dori să nu te fi întâlnit niciodată sau să mă iubeşti şi tu. Şi mă gândesc uneori la buzele tale apăsate pe fruntea mea; poate dacă mă tot gândesc de mai multe ori e suficient sa devină realitate.

marți, 14 august 2012

Lista călătorului


Ce să faci și ce să nu faci atunci când călătorești în timp.

Deci în sfârșit ai făcut-o. Ai pus cap la cap cele câteva milioane de dolari, duzina de pașapoarte, nenumăratele vaccinări și ore peste ore de studii despre limbi antice. Ziua cea mare în sfârșit a venit și ești gata să-ți iei acea mică și romantică vacanță... în timp. Da, de data asta chiar vei reuși! Vei întâlni oameni exotici, vei face lucruri exotice în locuri și mai exotice. Vei vedea acele vremuri bune, dar înainte să apeși butonul go de pe telefonul tău genial, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Ce să nu faci:
1. Să nu-ți împuști bunicul. E tentant, nu-i așa? Ai citit despre răzbunări pe o mulțime de bloguri, ziare, cărți, ai văzut atâtea videoclipuri pe Youtube cu oameni care au făcut-o. Să-ți împuști bunicul biologic nu-i chiar împotriva legii, mai ales cu statutul lui de criminal în serie, iar dacă-l vei prinde fix în momentul nebuniei lui, ar fi și mai bine. Totuși... hai să nu încep să mă gândesc la o gaură neagră, supernovă, reacție în lanț pe care ai putea-o cauza. Ce ți-a făcut ție personal bunicul vreodată? I-a produs pe maică-ta sau pe taică-tău dar în rest chiar a fost un tip de treabă. Așa ca lasă baltă toate planurile tale și cumpără-i omului ceva de băut.

2. Să nu inventezi ceva ce n-a fost încă inventat. Într-adevăr, te-ai putea imagina mânuind o mașinuța drăguță pe străzile medievale ale Maltei, dar nu uita că drumurile erau mult mai denivelate decât astăzi și că un motor cu combustie internă nu e chiar așa ușor de construit. Locuitorii zonei în care vei ajunge vor putea totuși să înțeleagă vehiculele cu auto propulsie sau ar putea să te provoace pe tine și pe mașina ta demon la o cursă de mama focului. Așa că închiriază un măgar și o căruță și bucură-te de peisaj exact ca la carte: foarte, foarte încet.

joi, 9 august 2012

Iubire amară


Problema e că pentru mine nimic nu va fi la fel de frumos precum ești tu.

Simt că sunt oarbă.

Asta m-ar speria, doar că acum știu că întreaga lume s-a întors pe dos de când te-am văzut ultima dată în visele mele iar acum tot ceea ce fac este să mă uit după tine oriunde m-aș duce, chiar dacă știu că ești la sute de kilometri depărtare. Dar tot ceea ce vreau este să îți văd zâmbetul, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l fac.

Vreau să îți văd chipul căci mă obișnuisem cu singurătatea de aici. Îți aud  vocea, numele, îți simt degetele pe pielea mea și respirația pe obraz, dar nu te văd nicăieri.  Poate tot ceea ce vezi tu este o fată prostuță și aiurită, cu un zâmbet tâmp, pe care vrei să o cunoști mai bine, dar singurul lucru pe care eu îl văd este distanța de 500 km pe care nu o voi putea parcurge niciodată și persoana aflată la capătul drumului pe care nu știu dacă o s-o văd. Și lucrul cel mai rău este că știu unde-mi e inima.

Și nu e aici;
E acolo cu tine;
Nu o s-o primesc niciodată înapoi.

Muse - Uninteded
   

sâmbătă, 4 august 2012

Un joc crud


Niciodată nu o să fiu acea fată.

Nu contează de câte ori mă voi trezi dimineaţa pe canapeaua ta albă din acel apartament de la etajul doi, nu voi fi genul de fată pe care chiar vei vrea să o duci acasă. Nu contează încercările tale de a mă apropia - de parcă aş avea un câmp magnetic ce te atrage înspre mine.

Doar că.. îţi spun cu mâna pe inimă că nu am niciun câmp în jurul meu şi chiar nu sunt înclinată să cred că dragostea funcţionează aşa. Ca şi cum e ceva tangibil, pe care îl putem defini, demonstra sau teoretiza. Ca şi cum chiar sunt nişte sfori invizibile ce ne atrag unul spre altul. Ca şi când oamenii chiar pot simţi ceva pentru totdeauna. Eu incă nu conştientizez asta, din moment ce singurul lucru capabil să dureze înauntrul meu e singurătatea.

Şi totuşi... stau aici la 4 dimineaţa în braţele tale, simţindu-ţi suflul cald pe umăr, încercând să-mi dau seama ce naiba încerc să fac. Căci am impresia că fac ceva groaznic acum.

Dar mă conving me mine că tu ştii ce se întâmplă. Ce sunt eu. Ce suntem noi. Sper că ştii că eu doar aştept momentul când întreaga lume îmi va părea locuibilă din nou. Pentru că mă trezesc în fiecare zi şi nimic nu mai e cum obişnuia să fie. Nu contează dacă mă trezesc încurcată printre aşternuturile tale, ghemuită sub ale mele sau pe o saltea în camera unui ex-best-friend, sunt incredibil de singură. Chiar şi când îţi simt mâinile mângâindu-mi creştetul, nu pot să şterg toate amintirile lucrurilor pe care le credeam nemuritoare şi care acum nu mai sunt. Ştiu că m-am schimbat. De-asta când îmi şopteşti că mă iubeşti, închid ochii pentru a nu te vedea. Aşa e deja mai puţin real. Deja ai plecat. Deja doare mai putin.

duminică, 29 iulie 2012

Premiul MWB


Da, după cum vedeți, am fost recompensată cu un cadou tare drăguț din partea echipei MWB pentru câștigarea premiului de popularitate la concursul Moștenirea. Trebuie să știți că nu stă în firea mea să mă laud câtuși de puțin, dar voiam să demonstrez seriozitatea de care dă dovadă întreaga echipă, lucru despre care vorbeam și într-o postare precedentă despre concursuri online.

Premiul a constat, așa cum se observă și în imagine, într-un tricou, un magnet de frigider și o cană, toate cu emblema site-ului. Cana din păcate nu pot să o folosesc, pe motiv că mi-a fost acaparată de mami pentru imensa și obișnuita cafea de dimineață. Magnetul s-a alăturat colecției de pe frigider iar tricoul mi-a venit de minune (puteți observa, desigur :-").


Bineînțeles că nu a lipsit nici diploma, de care sunt cea mai mandră, dar ce m-a bucurat cel mai tare a fost cartea Andrei Pavel, În brațe străine, și ea unul dintre deosebiții autori din echipă. Cartea o puteți comanda de aici, iar eu v-o recomand cu cea mai mare plăcere, așa cum vă invit și pe voi să participați alături de noi la întreaga activitate MWB.

miercuri, 25 iulie 2012

Defineşte frumosul!


Ieri i-a spus că e frumoasă.

Ar fi vrut să-i spună: Eşti aşa frumoasă, aşa pură, aşa angelică. Te iubesc!
Dar de fapt i-a zis: Bună frumoaso! Mergem la film? Sună-mă!


De ce sunt replicile astea două aşa de diferite? Până la urmă, în ambele o consideră frumoasă. Dar nu aşa cum dorea ea.

Înainte şi ea îi spusese că e frumos. I-a zis că pielea îi e fină şi că părul îi e mătăsos. I-a zis că întotdeauna a vrut să-i sărute buzele roşi ca vinul. I-a spus că e frumos.

Acum.. nu mai e atât de sigură. Pentru că, până la urmă, "frumos" e un termen subiectiv. Şi chiar dacă are părul mătăsos şi buze perfecte pentru sărutat, poate să nu mai fie atât de frumos pentru ea.

Pentru el.. ea nu era mai frumoasă decât orice altă fată.

"Frumos" nu e doar un nume. Reprezintă o întreagă fiinţă.

Iar el nu mai era. Dar ea da! Când o rănea, ea plângea. Dar acum nu! Acum speră să găsească pe cineva cel puţin la fel de frumos pe dinăuntru precum e ea.

Defineşte frumosul!


Poets of the Fall - Cradled in Love
   

vineri, 20 iulie 2012

Bătrânul și marea


Stătea acolo de atât de mult timp, încât fetița se întrebă dacă nu cumva face parte din plajă, dacă algele și scoicile se înfășoară noaptea pe gleznele sale și cresc de-a lungul picioarelor sale maronii. E atât de nemișcat,  atât de împietrit, cu ochii focusați pe ceva în orizontul mării, ceva ce fata nu putea vedea. Omul avea o fața atât de indescifrabilă iar ea și-ar fi dorit să poată să-i citească gândurile.

L-a urmărit toată ziua cu colțul ochiului, dar nimeni nu a venit lângă el. Umbrele se măreau și se lungeau in jurul lui pe măsură ce soarele apunea. Fata se întreba oare ce simți când ești atât de singur și și-ar fi dorit și ea să iși poată petrece o zi întreagă pe plajă decât în compania oamenilor, mai ales a celor pe care îi cunoștea ce nu mai conteneau cu întrebările.

Omul aștepta, instinctiv aștepta și ea...

---

A fost singura care l-a văzut când și-a tăiat palma într-o scoică și cum picături de sânge îmbibau nisipul.
- Ești bine? întreabă ea în timp ce se apropia. Auzind-o, bătrânul se ridică speriat de pe scaun.
- Da. E doar o zgârietură. 
- Ar trebui să îți speli puțin rana în apă.
Fără să vrea, omul își apropie mâna de piept. Nu, nu, nu, mi-e bine așa. Nu mă duc niciodată în apă, prefer să o privesc doar.
- Pot să mă alătur? întrebă ea sfioasă, iar el acceptă. Priveau amândoi în depărtare, deși fata era prea sfioasă ca să îl întrebe ce ar fi trebuit să vadă. Când căldura devenea insuportabilă, ea intra in apă și înota. Bătrânul încă stătea acolo, fără să-și fi mișcat vreun mușchi, când ea se întorcea.
- De ce nu intri în apă? 
- Rechini. I-a răspuns el serios, întorcându-și ochii către ea. Și balene. Sunt o mulțime de creaturi marine ce așteaptă să mă înghită imediat cum vor avea ocazia.
Fata doar a ridicat din sprânceană. Cuvintele lui păreau ca poveștile de groază pe care i le spunea fratele ei seara. Îl privea ca și când își revedea bunicul, cu părul lui gri și cutele dintre ochii lui ce păreau a fi cicatrici. Pentru o secunda își imagină că propriul ei bunic nu murise acum câțiva ani, când ea era încă mult prea mică. De atunci se plimba în fiecare zi de-a lungul plajei, gândindu-se că poate omul pe care îl iubise atât de mult o să se întoarcă. Poate bătrânul din fața ei chiar era bunicul, dar sub o alta înfățișare.
- Ți-e teamă. Îndrăzni ea să observe și fără să-și dea seama, își spuse gândurile cu voce tare.
- Da, îmi este...
Nu, nu, nu avea timp de fantezii și povești de adormit copiii despre bunici pierduți. Acest om nu era cel pe care îl căuta. Bunicul ei era puternic și nu i-ar fi fost teamă de ocean. Ar fi înfruntat amândoi fiecare val, ținând-o de mânuță.

duminică, 15 iulie 2012

O viitoare eu


Cand baiatul dragut care tocmai te-a invitat la o cafea te intreaba care e formatia ta preferata, iar tu vei spune "Nickelback" (pronuntie corecta), iar el va spune "Nickelback" (pronuntie incorecta), nu-l corecta. Las-o asa, chiar daca tu stii, cand te va saruta mai tarziu si va pleca (pentru totdeauna, apropo), isi va aminti mereu de tine spunand "Nickelback".
De fapt nu. Corecteza-l. mai bine sa-si aminteasca de tine exact asa cum esti tu.
Ca tot suntem la subiectul muzica: sterge toate acele cantece. Nu trebuie sa treiesti prin versurile pe care odata un baiat francez (care te-a cerut in casatorie)  le asculta. A plecat si nu o sa se mai intoarca. Iar Gotta be somebody nu era o melodie pe care ti-o canta pentru ca insemna ceva pentru voi amandoi, ci pentru ca il amuza.
Esti neinfricata. In ciudat faptului ca ti-au trebuit 30 de minute sa-ti aduni intreg curajul pentru a trimite mesajul : Hey, voiam doar sa-ti spun ca mi-e dor de tine. In ciuda faptului ca nimic nu s-a schimbat si inca este agonie pura, sa nu incetezi niciodata a spune ce simti, sa o faci mereu, caci asta inseamna vitejie adevarata. Nu inseamna ca o sa si castigi, dar pur si simplu nu o sa regreti faptul ca ai tacut.
Vorbesti prea mult. Sa-i ignori pe toti cei care-ti vor zice asta, caci vei avea un infinit de lucruri pe care va trebui sa le impartasesti. De-asta vei continua sa scrii, sa stii. Pentru ca nu iti vei putea exprima multitudinea de senzatii pe care o sa le simti in cuvinte aruncate in aer. Ele trebuie sa ramana scrijelite undeva.
Te rog, intotdeauna sa ramai o romantica incurabila. Iar celor care iti vor spune ca esti o fire slaba, sa iti desfaci nasturii de la camasa in fata lor si sa le arati multimea de cicatrici metaforice cu care te-ai ales din trecut.

marți, 10 iulie 2012

Nu te mai iubesc


Nu pot sa plang pentru tine. Lacrimile s-ar transforma in cenusa. Si ar fi ignorate oricum.
Cand pot sa spun ca m-am saturat sa fiu data la o parte si aruncata?
Se pare ca niciodata. Sunt o persoana care nu merita sa fie amintita. Sunt doar una dintre fetele pe care le vezi pe strada si nu le mai tii minte.
Pasiunea mea este gluma ta. Iubirea mea este terenul tau de joaca.
Spui ca am probleme mintale pe care nu poti sa le rezolvi, ca exagerez prea mult si ca dependentele mele sunt stupide.
Poate sunt. Poate nu sunt.
Ti-am spus temerile mele, secretele mele, sperantele mele.
Lucruri pe care nu le-am spus nimanui.
Ai sustinut ca te-am ranit. Si cand ai plecat Te iubesc! a fost bun-ramasul tau.
Mincinosule!

vineri, 6 iulie 2012

E iubire?


Daca te-as imbratisa
Mi-ai da drumul vreodata?

Daca te-as saruta
Ai pretui momentul?

Daca te-as tine de mana
Mi-ai incalzi degetele mereu reci?

Daca voi avea nevoie de un umar
Ma vei lasa sa plang pe al tau?

Daca voi avea nevoie sa vorbesc
Chiar m-ai asculta?

Daca voi vrea sa tip
Vei tipa cu mine?

Daca va trebui sa plec
Vei veni cu mine?

Daca ma voi indragosti de tine
Imi vei prinde dragostea,
Sau o vei lasa sa loveasca podeaua?

marți, 26 iunie 2012

Concursuri online



Maria m-a intrebat ce parere am despre concursurile desfasurate pe internet: de creatie, concursuri de comentarii sau fulger (nu prea am idee cu ce se mananca), de tragere la sorti sau altele. Nu am de gand, totusi sa vorbesc despre fiecare in parte din moment ce nu stiu cam in ce constau fiecare.
De cand am eu blogul, adica de trei ani, nu mi-a placut niciodata sa particip la concursuri, asta pentru ca intotdeauna mi s-au parut subiective. Nu gasisem niciunul care sa imi satisfaca toate "mofturile" si pe care sa il consider cu adevarat corect. Asta pana cand a aparut MWB-ul. Nu, nu! Nu va ganditi ca MWB este un concurs:)) Most Wanted Blog, mai bine zis, este "o publicatie online creata de catre bloggeri, oameni cu suflet mare, menita sa fie un punct de referinta pentru blogosfera romaneasca." Dar asta este doar o definitie seaca, daca imi este permis sa spun, pentru ceea ce este de fapt MWB, tot ceea ce acest grup reprezinta, este mult deasupra unei astfel de defintii.
Dar sa revenim la concursuri. Ei bine, cei din MWB au la activ numeroase concursuri, iar aspectul cel mai important este corectitudinea. Au mai incercat unii sa se creada destepti si sa "fraudeze alegerile" , sa influenteze juriul, sa se milogeasca in stanga si in dreapta sa primeasca voturi, sa-si aduca galerii, sa fie deasupra regulamentului sau tot felul de astfel de fapte ce tin de educatie pana la urma. Ce conteaza cu adevarat este ca nimeni dintre aceste persoane nu a reusit sa treaca de cei 41 de autori ai site-ului ce au grija ca regulile sa fie respectate intocmai.
Personal, particip cu placere la la tot ce inseamna blogging interactiv: Blog Power (care deja a ajuns la editia 28), Cuvinte pe portativ, Mostenirea, (concurs anual cu tematica fixa), Monday Seven, Blogstorming si multe alte activitati ce le puteti gasi pe pagina site-ului.
Nu toate sunt concursuri, ci doar activitatati menite sa descopere bloggeri talentati si sa le scoata in evidenta capacitatile !!
Most Wanted Blog acorda in fiecare luna premii si ofera sansa de a deveni membru MWB sau cine stie, poate chiar autor:)

joi, 21 iunie 2012

Drag prieten


Drag prieten,
Consider ca e necesar sa incepem cu drag pentru ca asa am fost invatati sa scriem scrisori. Dar unii oameni incep direct cu numele persoanei, ceea ce ii face sa para suparati. Mie imi place, insa, sa ma adresez cu scump, iubit, al meu, etc.

Scump prieten,
Uneori imi imaginez ca sunt fiica unui actor, muzician sau scriitor faimos. Cat de tare ar fi?! Dar cu cat ma gandesc mai mult, cu atat realizez ca nu ar fi chiar atat de entuziasmant precum cred eu. Probabil copiii lor nu ii considera superstaruri. Si asta ma face sa-mi amintesc ca familia pe care o am eu este cel mai mare superstar.

Iubit prieten,
As vrea sa-mi traiesc viata ca intr-o carte foarte buna. Mai stiu o persoana care isi doreste asta, dar el e mult mai sincer, mai amibitios, mai frumos si mult mai atent. Sper sa ma pot controla in continuare si sa nu ii strig in gura mare ca probabil m-am indragostit de el. Abia il cunosc, dar e si asta un inceput, nu?

Frumos prieten,
Cred ca poti iubi pe cineva doar daca iti lasa putinel loc si pentru a-l putea uri cand o sa vrei. Te-ai uitat vreodata la o veche fotografie cu tine in care apareau straini in fundal si te-ai intrebat cumva oare ce fac ei in momentul de fata? Oare e ceva de viata lor sau oare mai respira?

Al meu prieten,
As vrea ca pe piatra mea funerara sa scrie: Tu urmezi! Ar putea fi ceva amuzant, dar de fapt, ar trebui sa scrie: Eu chiar mi-am trait viata. Acum e randul tau! Sper doar ca literele ingrosate sa nu coste prea mult.

Drag prieten,
Nu cred ca Dumnezeu este un El. Ce ar putea face Dumnezeu cu un penis si doua testicule? De asemenea, nu cred ca numele lui Dumnezeu este Dumnezeu. De fapt, nu cred ca este o persoana, un lucru, o fiinta, un spirit sau orice altceva. Dar cred cu tarie in orice ar fi!

Pretios prieten,
Am un asa sentiment cateodata, caci atunci cand ma uit la un strain simt ca e atat de frumos si ca l-as putea imbratisa si iubi din toata inima. Iar oamenii batrani ma intristeaza. In special cei care nu au invatat ca fericirea nu e ceva pe care o cauti si o gasesti, ci o stare care poate fi atinsa foarte usor.

Scump prieten,
Plang prea des si nu imi place asta. Iar atunci cand sunt nervoasa si cineva ma vede, daca incepe sa rada, indiferent cat de suparata sunt, o sa zambesc si eu. Si nici asta nu-mi place, caci urasc sa trec prea repede de la o stare la alta.

Oh, minunat prieten,
Daca as putea, mi-as petrece toata viata ascultand probleme altora si aratandu-le dragostea si respectul pe care il merita. Dar... nu am timp. O sa incep insa cu tine:)

Drag prieten,
Cred ca totul e conectat, deoarece, uneori, scenarii pe care nu le-am vazut niciodata apar in mintea mea dar doar pentru o secunda, apoi se ascund din nou. Mi-ar placea sa-mi traiesc viata in stiluri diferite si sa nu ma ancorez in acea rutina plictisitoare. As vrea sa intalnesc tot felul de oameni si sa invat tot atatea lucruri noi.  Vreau sa simt multe sentimente si sa gandesc multe ganduri. Dar vreau sa le traiesc doar cu o singura persoana.

Iubit prieten,
Cand scriu, timpul parca se opreste. Cand iti scriu tie, timpul nici nu exista. Si imi e mult mai bine sa scriu decat sa vorbesc.
As vrea sa invat sa cant la un instrument, pentru ca ador muzica. As vrea sa ii cant cuiva la pian.

Frumos prieten,
As vrea sa ma imbogatesc intr-o zi. Sa am o casa mare, o barca, un apartament dragut, cateva masini scumpe, o bucata de pamant, poate chiar o insula si cu multi bani agatati in copaci. Dar doar pentru o singura zi (si nu cand o sa fiu batrana). Apoi as dona totul.

Al meu prieten,
Imi vine uneori sa ma duc sa imi intreb un parinte De ce ai facut asta? De ce ne dorim copii daca viata e asa de confuza si de grea? Oare pentru a avea pentru cine trai? Un motiv pentru a simti ca existenta noastra nu e in zadar? Pentru a-i iubi atat de mult cat inima ne lasa si pentru a stii ca atunci cand ne va veni si noua randul, cineva va plange pentru noi? Nu pot sa-mi dau seama, dar sper ca atunci cand voi fi mare, copiii mei sa-mi dea raspunsul.

Drag prieten,
Imi place sa cresc, pentru ca daca nu as face-o, atunci tineretea nu ar mai avea niciun farmec. Totusi, nu cred ca o sa cresc prea mult si in gandire. Imi imaginez ca voi avea discutii cu copiii mei cand vor avea doar cateva luni. Si inca ma voi juca de-a v-ati ascunselea cand vor avea 10 ani. Ma vad dansand si cantand in fata oglinzii, poate cu sotul, invatandu-mi copiii sa spuna si altceva decat "mama" la primul lor cuvant, luand parte la momente stanjenitoare cand isi vor aduce iubitul/iubita acasa, cantand I will always love you in mijlocul unui camp ori pe malul unui lac. Ma vad spuand inca glume deocheate chiar si pe patul de moarte.

Bunul meu prieten...
Nu cred ca putem sa schimbam lumea. Nu putem sa mutam muntii, raurile sau continentele. Poate vom putea sa faurim altele, dar sa le mutam dintr-un loc in altul, sigur nu. Deci nu putem schimba lumea. Dar putem... Putem macar sa schimbam oamenii din ea.

Cu dragoste nemarginita, B.
Blog Power 27 este lansat saptamana asta cu o tema propusa de mine: Scrisoare catre...
Articole: Scrisoarea, O ultima scrisoare, Scrisoare destinata trecutului, Scrisoare catre copilarie

sâmbătă, 16 iunie 2012

Sa imbratisam tacerea!

Nu vreau sa vorbesc.
Iti amintesti prietenia noastra? Erai amicul meu cel mai bun, desi nu ti-am spus niciodata. Foloseam bulgari de nisip ud pe malul marii pentru a ne imagina ca e iarna. Ne bateam cu ei si loviturile alea dureau, dar radeam printre fiori de durere. Banuiesc ca durerea nu conteaza cand esti tanar. Noaptea hoinaream pe campuri si fugaream licurici prin iarba. Daca eram norocosi, ii si prindeam. Tu intotdeauna ai fost cel mai norocos. Ti-am dar bratara bunicii si te-am sarutat pe obraz, am rosit si ti-am spus ca o sa-ti aminteasca mereu ca cineva te iubeste. Nu-mi amintesc prea mult din conversatiile noastre, prezenta ta in semi-intuneric fiind mai mult decat suficienta.

Totul e in regula?
Iti amintesti cand am inceput sa ma indragostesc de tine? Stateam in curtea din spate intinsi pe o patura iar luna se reflecta in apele lacului de langa livada. Niciodata nu am fost credincioasa. Dar in noaptea aia i-am multumit lui Dumnezeu. Era perfect! Era o atmosfera fantastica! Si totusi, in tacerea noastra, m-am simtit in plus. Cum putea cineva ca mine sa existe intr-o noapte asa minunata? Dar cantecul greierilor m-a invatat sa nu pun la indoiala soarta, ci sa ma bucur de ea. Mi-ai cautat mana si ne-am lasat degetele sa se impreune. Zambetul tau din acel moment ar fi putut spune cat o mie de cuvinte.

Niciodata tacerea nu a fost atat de graitoare.
Iti amintesti cand am realizat ca printesele exista si ca de fapt tu erai cavalerul meu in armura stralucitoare? Mi-a placut mereu sa dansez - cu straini. Sau sa cant, dar mai mult la dus si in fata oglinzii cand ma pieptanam. Totusi, cred ca dansul oficial al scolii a fost cel mai urat din viata mea. Muzica era prea tare si agitata iar in mine era o amorteala sfasietoare. Printre glasurile atator oameni, auzeam decat tacerea si te vedeam decat pe tine. Erai imbracat elegant, ai traversat incaperea, te-ai inclinat si m-ai invitat la dans. Simturile mi-au revenit, dar auzul inca era departe. Singurul sunet care imi atingea timpanul era ecoul batailor inimii mele. 

Vazand ca nu reactionez, ai ridicat din spranceana.
Sunt bine, serios, hai sa ne bucuram de tacere!

Iti amintesti seara in care vietile noastre s-au schimbat pentru totdeauna? Eram in raiul nostru, tarmul lacului, locul in care a rasarit iubirea noastra. Apa se misca in jurul nostru si puteam sa miros adierea, stelele si parfumul. Parfumul tau. Mi-ai cuprins mana si m-ai asezat pe nisipul fin. Stam amandoi acolo intr-un contur mare de inima desenat, atinsi de lumina licuricilor din copilaria noastra. Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai spus ca ma vei iubi mereu, punandu-mi pe nesimtite bratara bunicii la mana. Doar sa-mi aminteasca de cineva care ma va ocroti vesnic.

Mi-ai zambit strengareste si te-ai asezat in genunchi in fata mea.
Mi-ai intins mana. 
Imi acorzi acest dans?
M-ai ridicat in brate.
Prostutule, nu avem muzica.
Dar chipul tau imi spunea totul.
Hai sa imbratisam tacerea si sa dansam!

Cantecul nostru era beatitudinea tacerii, acompaniata de miile de tobe ale inimii si stralucirea gazelor in bezna. Fiecare sunet pe care voiam sa-l spunem era portretizat in  multimea vida de cuvinte. Iar vorba era inutila cand dansam asa de bine!

Simona lanseaza o noua provocare la Blog Power 26, despre muzica si tacere. Au mai aparut: Silentia lunae, Drog!, Cosmogonie.

luni, 11 iunie 2012

Clasa a 12a A


Nu stiu cu cati dintre voi am sa mai tin legatura, poate cu unul, cu niciunul, cine stie? Asta nu conteaza. Acum ma bucur doar de moment.
Ma bucur ca il am coleg pe Vali, un geniu matematician, ma bucur ca Elena imi aduce mereu un zambet pe fata.  Raluca.. e inca un mister pentru mine: nu stiu cum o persoana poate fi atat de enervanta si atat de prietenoasa in acelasi timp:)) Mie mi-a placut de tine in ambele stari. Robert acum e colegul din fata, nu pot decat sa-i multumesc pentru temele la franceza :D Miruna si replica ei din clasa a 9a: Bianca, dar tu esti rockerita?:-s. (de parca as fi fost bau-bau:)) ) Apoi Andrei si Cristina. Va pun impreuna ca altfel nu mi va mai pot imagina :X
Pe Corina incerc s-o conving si acum ca nu are nasul mare, ca parul ei e frumos si ca ii sta bine asa inalta:D Catalina a fost cand colega mea din spate, cand colega din fata, cand colega de banca, uneori. Roxana, o viitoare frumoasa studenta la drept. A fost printre primele persoane cu care am luat contact la inceputul liceului.
Bogdan e unul dintre vechii colegi si probabil o sa fim colegi de scoala si in viitor (daca totul se termina cu bine:)) ). Petruta e o chimexperta innascuta, ce sa mai zic, intotdeauna m-a ajutat cand aveam nelamurir, mai ales la mate. Stefi e si el un expert, la informatica de data asta, poate cel mai amuzant dintre toti colegii. Cristina (o alta Cristina) a facut celebra intrebarea: Pot sa-ti bag creionu-n ochi?;;). :)) Catalin e cel mai micut dintre toti, dar si unul dintre baietii cu care ma inteleg cel mai bine si care mai pana acum se ruga de toata lumea sa-i faca si lui template-ul la atestat:)). Alina, sau Blonda, cum o poreclesc eu.. si cum se dovedeste a fi de cele mai multe ori :)) Ne luminam reciproc una pe alta, eu la franceza, ea la mate:D Anca e o viitoare doctorita (o sa am pile in toate domeniile, se pare). Mada, sau doar Popa cum ii zicem noi, imi amintesc ca nu ma halea in anii trecuti=)) Acum suntem chiar prietene. Milena - ei bine, la tine o sa apelez cand o sa-mi construiesc casa si tu o sa devii cea mai buna arhitecta din Romania:>
Andrei Popescu, trebuie neaparat sa precizam si numele de familie, se stie de ce. Abia astept sa iei bacul cu nota mare ca s-o oftici pe diriga:)) Iulia, tot una din my oldest mates, si bossul clasei in acelasi timp:D Madalina e coechipierul meu dintotdeauna la lucrarile de la mate: Ia caietul, da-mi foaia, ia foaia, da-mi caietul, nu vad, da-te mai incolo, stai mai dreapta etc:)) Acum este o alta Madalina (multe sunt, stiu). Ea e cea mai linistita, dar si cea mai prietenoasa persoana din clasa si imi place mult despre ea.Roxy e una dintre colegele cu care am inceput sa ma inteleg mai bine tocmai acum la final si imi pare rau pentru asta:( De la Anda o sa tin mereu minte : Inchide usita, Bia, te rog, usita!:)) Urmeaza Silvia care bineinteles are un rol special si o postare mai amanuntita aici. Despre Alexandra pot sa spun ca e cea mai nehotarata fiinta pe care o cunosc si tocmai asta o face deosebita. Denisa e cea mai vorbareata persoana din clasa, dar imi place sociabilitatea ei, sa nu te schimbi! Ultima dar nu cea din urma e noua mea colega de banca, Georgiana, care face tot posibilul sa ma oftice pe mine cu notele de la mate si ca da, chiar mi-a explicat o integrala :))
Cam ei sunt. Nu-mi plac incheierile. Ma bucur ca v-am cunoscut pe toti!
Articol  inscris la  Most Wanted