Atingeri

Câteodată cuvintele nu sunt de ajuns.

Aș vrea să merg cu tine prin ploaie și să-ți ascult vocea povestind despre tot și nimic, despre problema la programare pe care ai reușit să o rezolvi aseară, despre discuțiile cu ai tăi, despre cât de mult aștepți plecarea noastră, cât îți dorești să-ți petreci toate zilele alături de mine și cât de greu trec clipele în care nu sunt cu tine.

Aș vrea să-mi trec palmele peste bumbacul moale al tricoului tău și să fiu geloasă pe el că te atinge atât de des. Aș vrea să-ți umplu spațiul dintre degete cu propriile mele degete. Aș vrea să-ți simt palmele pe spatele meu, urmărindu-mi curbura umerilor și să tremur când urmezi linia coloanei până la final. Aș vrea să-mi înlănțui brațele în jurul taliei tale și să nu-mi dau niciodată drumul; să schimbăm fericire tăcută și să simțim realiatea unei persoane atât de aproape, atât de adevărată, atât de iubită.

Sunetul unei relații

Sursă foto

Eram așa armonioși, tu și cu mine...

Ascultam vâjâitul vântului printre frunzele de toamnă și gânduri despre tine și despre toate cele prin care am trecut împreună dansau printre crengi arămii. Îmi amintesc foșnetul frunzelor bolnave sub presiunea picioarelor noastre când alergam în parc jucându-ne de-a dragostea.

Mi-aș dori să aud lemnele troznind în sobă în tmp ce stăm întinși în fața șeminelui,iar fulgii de zăpadă să se topească lin pe genele tale. Să se audă o vioară pe fundal întreruptă doar de zgomotul unui tunet, apoi de râsul tău când mă ascund zgribulită în brațele tale și în secunda următoare camera se luminează a fulger. Apoi fulgii să se transforme în ploaie și simfonia transformării unui anotimp să ne mâmgâie îmbrățișarea.

Încă mai există oameni buni

Uneori să-mi exprim mulțumirile către anumite persoane pare un gest atât de mic... Dar ce pot să fac? De cele mai multe ori cuvintele sunt tot ce am. Oamenii de peste tot din lume pe care i-am cunoscut pe internet s-au dovedit a avea mai multe de oferit decât păreri, tipsuri sau sfaturi. Unii dintre ei au avut de oferit întreaga lor prietenie, iar aici mă refer la Cristina.

Am fost și suntem amandouă interesate de artă, fie că este literatură, fotografie, sau orice altă formă ce ne ajunge la suflet. Chiar dacă am avut de multe ori sisteme de crdință sau puncte de vedere complet diferite, ea a fost acolo pentru mine, incurajându-mă în momente în care aveam cea mai mare nevoie.

Miercurea fără cuvinte - Madame Tussauds

Dragoste cu ciocolată

Sursă foto

Dragostea are gust de ciocolată.

Întotdeauna am păstrat o linguriță din prăjitura de ciocolată și pentru tine. Știam că o să vii. Ai gustat-o cu o atât de mare plăcere încât m-am înfiorat. Au mai rămas doar firimituri pe marginea bolului, pe care le-ai înfulcat cu poftă - atât de bună m-ai făcut să cred că e dragostea mea.

Cu toate că întotdeauna am pus prea mult unt în prăjituri, tu îmi ziceai cât de bune sunt. Sănătatea nu a fost niciodată punctul tău forte până la urmă. Dulcele a fost întotdauna aroma alegerii tale de a rămâne cu mine. Îmi savuram ciocolata caldă în nopțile reci în timp ce tu o devorai pe a ta atât de repede încât mă întrebam cum de nu te arzi.

Suflete în afara trupului

- Cred că eu îmi port sufletul în afara trupului.

- Hm.. Ăsta e un lucru ciudat.

- Am toate simptomele.

- Și care sunt ele?

- Îmi pasă prea mult de lucrurile greșite, de lucrurile străine, inima mi se rupe prea ușor iar creierul meu se simte puțin asimetric față de lucrurile ce s-ar presupune că sunt amuzante.

- Amuzante?

- Da. Știi tu... Petreceri, alcool, lucruri de genul ăsta.

Despre Politehnică

Intră cine vrea, iese cine poate.

Ăsta e motto-ul uneia dintre cele mai bune și cele mai grele universități din România (cică). Cum am ajuns eu aici? Nici eu nu știu. Dând două examene. Am luat 10 și 8.50. Asta bineînțeles, după ce am trecut bacul și după ce au picat primele două opțiuni: Academia de Poliție și Academia Militară. De ce? Că's prea scundă pentru prima și prea lașă pentru a candida la un loc din trei pe țară pentru cea de-a doua. Așa că după ce m-am gândit eu mult (și prost) am ales Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, secția Calculatoare și Ingineria Informației, filiala engleză. Pe cât de pompos sună, pe atât de lame este.

Un alt miros al vieții

Iubesc mirosul toamnei.

Se răsucește în aer, se ascunde după colțuri, se lasă deasupra lumii ca ceața dimineții, exact înainte răsăritului. Mă încântă mirosul de roșu, al merelor, al scorțișoarei și al dovlecilor și mai ales mirosul de porumbi proaspăt culeși în curtea de la țară. Verdele fad dezvăluie aroma unei veri abia trecute, a acelui moment în care fiecare anotimp se transformă în altul. Așa cum florile fac loc frunzelor, albastrul cerului va fi promisiunea iernii. Violetul rar împrăștiat pe cer miroase a un adio  dureros, ca o ceață de nostalgie și dor de casă. Printre toate mirosurile astea se află și cel al gecii tale de piele si ceva mai mult, ceva unic, un miros căruia nu aș putea să-i dau vreodată un nume, dar aș știi că e al tău.

O altfel de viziune a lumii

Aș putea să mă uit în abisul albastru al unor ochi inocenți pentru totdeauna, doar că uneori mai trebuie să și clipesc. Lumea e așa frumoasă acum, mereu schimbătoare și totuși fără să se schimbe vreodată.
O văd acum printr-un filtru al altor ochi verzi, cu un iris auriu si gene lungi și negre.
Mă întreb dacă prin ochi negri lumea se vede altfel. Mi-ar plăcea să văd totul prin alți ochi, căci în ochii mei căprui lucrurile sunt atât de crude! Prin alți ochi, alte culori, în alte unghiuri și din alte locuri. Oare atunci aș putea să observ lucrurile acelea mărunte care s-ar presupune că ar infrumuseța viața?

Lucruri pe care aș fi vrut să le știu despre bunicul (II)

Mă gândesc la bunicii mei și aș vrea să știu dacă au fost vreodată îndrăgostiți. Știu că s-au căsătorit de foarte tineri, dar oare au simțit fluturași în stomac cum simțim noi acum? Sau au fost întotdeauna împovărați de muncă și de griji? Pentru mine ei doi au fost întotdeauna o unitate, o constantă - mamaie și tataie - inseparabili până la moarte. Acum gândul ăsta, de bunica fiind singură, parcă nu își găsește sensul în mintea mea.

Mă uitam la bunicul în ultima perioadă și încercam să găsesc măcar o parte din blândețea și înțelepciunea din trecutul ochilor lui, dar ei erau încețoșați și plini de durere. Aș fi vrut să-l întreb care a fost cea mai fericită amintire a lui. Sau poate o întrebare tâmpită precum ce ar lua dacă ar trebui să trăiască pe o insulă izolată? Îmi amintesc cum acum câțiva ani îmi cerea mâna să-l ajut să se ridice din pat. Se inversaseră rolurile: în trecut, el mă ajuta pe mine să fac pași.

Lucruri pe care aș fi vrut să le știu despre bunicul (I)

Îmi amintesc de bunicul în ultimii ani stând întins în patul vechi din odaie, lângă plita ce servea pe post de aragaz și sobă. Avea ochii deschiși și încerca în zadar să-mi spună ceva, ceva ce aproape niciodată nu reușeam să înțeleg. Bucuria pe care o aveam când eram copil și intram în casa bunicilor s-a transformat pe parcurs în durerea vederii bunicului pe acel pat ce avea să-i devină patul morții. Intram și stăteam un timp în tăcere lângă el. Acum acel timp îmi pare a fi fost prea puțin...

E un final prea trist pentru o viață la fel de tristă, o viață ce putea fi altfel: mai lungă și mai bună. Mi-as dori ca eutanasia asistată și voluntară a oamenilor să se legalizeze și în România. Aș vota și aș susține-o. Când aflii că ai o boală ca Parkinson, Alzheimer, Huntington sau oricare din acele boli ce te transformă din om în neom, pentru ce să mai trăiești să ajungi în stadiul final? De ce oamenii care te iubesc să te vadă la nivelul cel mai de jos pe care îl poate atinge o ființă umană, nebunia? Mulți știu despre Parkinson că este doar un simplu tremor al articulațiilor. Lucrurl acesta e total greșit, boala având implicații atât pe nivel fizic, psihic, cât și emoțional. Care-i rostul, când ți se ia propria personalitate, să mai trăiești, lăsând în uma ta doar o umbă vagă a ceea ce ai fost odată?

Nu suntem niciodată ceea ce credem

Cel puțin o dată pe zi mă trezesc dorindu-mi să fiu mai puțin. Mai puțin influențabilă, mai puțin sensibilă, mai puțin o aiurită.

Totul ar fi mult mai bine. Dacă legătura dintre ce am și ce îmi doresc s-ar închide, lucrurile ar fi mult mai simple pentru prima dată în ani de zile. Și aș putea să inhalez fără să mă gândesc care ar fi consecințele peste cinci minute. Poți doar să-ți imaginezi ce îmi trece de fapt prin minte, iar gândul ăsta mă bântuie de luni întregi.

Fata care am fost, se evaporă încet...

Am ținut toată durerea pe vârful limbii, ca un secret ce stă să fie dezvăluit. Încă îmi e frică să spun ce s-a întâmplat cu voce tare, dar chiar și așa nu se diluează impactul pe care l-a avut în interiorul meu. Închideam ochii în toate aceste zile și îmi doream să pretind că nimic nu e adevărat.
Iar într-una din aceste dimineți, pentru prima dată, chiar m-am trezit cu mai puțin....

Prince Charming

Trebuie sa încetezi să faci asta.

Să fac ce?

Să scrii despre mine.

De ce?

Pentru că... mă sperie. Nu eu sunt tipul ăsta despre care scrii. Nu sunt vreun fel de Prince Charming sau o mare de bunătate, sau orice zici tu că vezi în ochii mei.

Serios?

Da. Chiar trebuie să mai lucrezi la percepția ta despre oameni pentru că greșești. E ca și cum nu m-ai cunoaște deloc.

Și de ce nu mă corectezi, iar eu o să scriu despre tine așa cum dorești.

Ok... În primul rând sunt o persoană supărăcioasă. 

Dementa lucrare a unei boli

L-am visat azi. Era sănătos și mă ținea în poala lui, exact ca atunci când eram mică și o certa pe bunica atunci când mă mai altoia... copil neastâmpărat ce eram!
Probabil sunt o nepoată rea, căci uneori uit. Uit de ei și îmi amintesc doar în zilele triste, ca asta, atunci când un vis îmi zdruncină liniștea. Mă uit la toți oamenii ăștia mărginiți, care nu văd mai departe de lungul nasului, care se gândesc doar la bani și politică și încerc să nu îi judec. Dar tot ce îmi trece prin minte este faptul că nu își merită fericirea; că mi-aș dori să le-o smulg și să le-o ofer oamenilor pe care îi iubesc. Mi-aș dori să îi dăruiesc bunicului un pic din viața lor plină de de toate pe care poate că a așteptat-o întoteauna. Acum nu mai așteaptă nimic... decât moartea.

Am citit undeva că viața e un deal pe care îl urci și apoi îl cobori. În prima parte tot ce îți dorești este să ajungi în vârf. Acolo găsești fericirea, punctul culminant, apogeul vieții. Atunci te simți împlinit. Apoi, după un timp, când extazul se mai domolește, începi să vezi ce e înaintea ta: o imensă coborâre la finalul căreia te așteaptă moartea. Și toată lumea știe că urcușul e întoteauna mai greu decât coborârea, care trece într-o clipă.

Miercurea fără cuvinte - Osprey Falls

Carmen

Niciodată nu mi-am dorit mai mult

Fericire.
O mie de inele în jurul corpului meu strânse precum brațele tale pe talia mea.
...
Dar suficient de largi încât să respir aerul rece de munte.

M-am surprins uitându-mă la mâinile tale, analizându-ți venele ca niște autostrăzi pornind de la umeri și continuând pe brațe.

Nu te-am vrut înăuntrul sufletului meu. Nu mi-am dorit niciodată ca acel fragment din inima ta să se înnoade cu o parte din inima mea.
O bucățică din sufletul tău de argint s-a contopit cu al meu.

Voiam doar o mână să țin, buze să sărut, un zâmbet, o melodie să ascult și poate un trandafir. Atât.

Nu pot să-ți promit nimic

Aăcut o greșeală când am spus că te-aș putea iubi pentru totdeauna. Acum știu că singurul lucru pe care l-aș putea știi cu certitudine este că nu există nimic sigur. Ne putem trezi într-o dimineață și să simțim cu totul altceva. Ne putem trezi mâine și să fim cu totul alte persoane. Chiar asta e partea cea mai interesantă. Dar în același timp este și partea care mă face să adorm foarte greu seara

Astăzi inima mea bătea atât de repede. Aproape fiecare pulsație îmi dădea un sentiment de teroare și nici măcar nu-mi mai puteam da seama dacă ceea ce simt are vreun sens. Poate singurul lucru pe care l-am realizat azi este cât de mult mă doare atunci când tu te gândești doar la tine. Îmi pare rău că am ajuns așa. Îmi pare rău că ai ajuns așa. Dar te asigur că nu voi mai permite ca asta să se mai repete.

Când sunt obosită, tind să îmi fie dor de partea ta bună într-un fel atât de copleșitor doar pentru că nu sunt suficient de puternică să mă ocup de partea ta rea întotdeauna. Știu că nu sunt nici eu o iubită prea bună, dar dacă e un lucru pe care îl înțeleg complet, acela e că dacă este scris să fim împreună, atunci o să fim. Însă trebuie să-ți spun că nu o să-mi sacrific fericirea pentru a trage de o relație care pur și simplu nu are niciun viitor.

Poate nu ar trebui să mă gândesc la asta, dar dacă nu va fi să fie, sper să te trezești într-o bună zi și să te întrebi unde sunt. Sper să te doară și pe tine așa cum m-a durut pe mine azi. Apoi totul să se liniștească și să mă uiți.

Și totuși... Încă mai am speranță.

Tăcerea din Yellowstone

Nu o să vă zic despre Yellowstone lucruri pe care le puteți afla cu ușurință pe internet. O să vă povestesc cum îl văd eu, cum mă simt să trăiesc aici pentru patru luni. Adevărul este că și în România luam de bune toate locurile spectaculare pe care le vizitam, ca și cum ar fi trebuit să fie acolo dintotdeauna și să rămână acolo pentru totdeauna. Dar am ajuns aici și mi-am dat seama că absolut to ce văd împrejurul meu, transformă locul ăsta în unul dintre puținele locuri nepătate de pe pământ.

Yellowstone încă este un loc unde poți să mergi cu milele și să vezi mai mulți elani, urși, mai multe veverițe, vulpi, păsări decât oameni. Râuri, munți maiestuoși, văi scăldate în rouă, sunt locuri unde am trăit unele dintre cele mai frumoase clipe din viață. Adevărul este că de două luni de când sunt aici, am descoperit atât de multe lucruri despre mine, despre viață, despre planetă și despre fericire. Dacă ar exista un singur lucru de care nu m-aș putea sătura niciodată, acesta ar fi să cutreier toate cărările din Yellowstone cu vâtul atingându-mi părul, munți ce îmi păzesc spatele și fața, cu muzică bună și oameni frumoși.

America 2014

America mă enervează.

Din primele momente pe pământ american m-am simțit mai mult într-o lume extraterestră decât pământeană. Toată lumea mă întreba care-i scopul vizitei și nu mereu într-o manieră draguță. Am trecut prin tot felul de controale, pe la tot felul de ofițeri din aeroport care mai aveau un pic și îmi descoseau răspunsuri pe care nici cea mai bună prietenă a mea nu le știe. Zău? N-am venit să arunc o bombă în aer, credeți-mă pe cuvânt! Dar zâmbeam cu cea mai prietenoasă față pe care o puteam afișa în combinație cu durerea de stomac de la cuș-cuș-ul din avion și încercam să nu par frustrată, nervoasă și nerăbdătoare.
Proceduri, linii de așteptare, întrebări de probă, ștampile și semnături, verificări de securitate, pașapoarte, amprente, body scan iar la final obișnuitul Welcome to United States!

America mă amuză.

Nu mai suntem ce am fost odată

Nu știu ce vreau să spun când îmi spui că nu știi ce am spus. Implicaţiile fiecărei propoziţii rămân în atmosferă ca lumina unui neon după ce s-a stins. Apoi gândurile mele plutesc în aer confuze cum după atâtea indicii, încă nu ai idee ce am vrut să spun. Cum după atât de mult timp, atâtea vorbe împărtășite, atâtea minute împreună, încă nu pricepi? Înca nu mă cunoști.

Asta e partea în care trebuie să îți reamintesc că nu voi fi nciodată cu adevărat a ta dacă nu reușeși să faci asta.

Poate că nici nu voi fi vreodată a cuiva pentru că nu există vreo frază suficient de simplă încât să mă facă să rămân. Două cuvinte și opt litere nu sunt de ajuns să mă țină în brațele tale pentru totdeauna. Și nu există vreo idee atât de complexă încât să mă arunce în mrejele dragostei pentru a rămâne captivă acolo.

De ce rămân în blogosferă

Am observat mulți oameni explicând de ce au blog și de ce scriu. M-am întrebat și eu asta și mai ales de ce continui să scriu aici chiar și după 5 ani de când am făcut-o prima dată. Răspunsul mi-a venit repede: sunt aici să învăț, să împărtășesc gânduri, să dau și să primesc sfaturi, să fiu eu.
Atât de puține cuvinte care invoca o lume de posibilități. Invoca un destin.

Am suferit. Așa cum au făcut-o mulți alții la un moment dat. Dar cred că toți suferim pentru un motiv: să ne maturizăm, să devenim ceea ce ne este scris. Refuz să cred că suferim doar pentru că trebuie să o facem.

Sunt încă în blogosferă pentru că aici am găsit atât de mulți oameni care îmi acceptă firea fără ezitări. Sunt aici pentru că am de la cine învăța. Nu sunt judecată pentru ceea ce nu am. Sunt acceptată pentru ceea ce am de oferit. În fiecare zi aici aflu mai multe despre mine și despre oameni. Așa mă schimb. Și cel mai frumos lucru este că și eu provoc schimbări la oameni. În bine sper eu.

Lecții de viață din jocuri video

Sursă foto

1. Viața ar trebui să vină cu un buton de pauză.
2. Oamenii extraordinar de frumoși sunt răi.
3. Calea cea mai rapidă nu e întotdeauna cea mai sigură.
4. Indiferent de câte ori ai salvat prințesa, mereu va trebui să o faci încă o dată în runda următoare.
5. Războiul ar trebui să fie purtat așa încât să câștige mereu dreptatea.
6. Poți să furi oricâte mașini vrei, căci poliția va înceta urmărirea odată ce ieși dintr-o anumită zonă.

Tristețea naște inspirație

Sursă foto

Pot să îl miros oriunde: în mașină, în dormitor, printre haine. Mă surprind zi după zi începând să-i mărturisesc, dar îmi ridic ochii către el și nu îl mai regăsesc lângă mine.

Se spune că mirosul este cea mai bună modalitate de a ameți mintea cuiva. Aș dori să nu fie, căci tot el e cel care rămâne cel mai mult în amintire.

....

Miercurea fara cuvinte - Yellowstone

Despre tot ce inseamna Miercurea fara cuvinte gasiti la Carmen

Povestea mea

Sursă foto

i.
Am conduce spre nicăieri, am vorbi o limbă pe care nimeni nu ar înțelege-o, sub un cer străin, învăluiți în miros de pini.

ii.
Mi-ai spus că ochii mei sunt precum plicurile. Se închid, se deschid, rup sigiliul inimii mele și înăuntru e scrisă cea mai frumoasă poezie de dragoste.

iii.
Ți-am spus că ar trebui să fugim către un ținut cu oameni noi, căci am fost fermecată de fețe pe care nu le-am văzut niciodată și locuri pe care nu le-am vizitat.

Dacă visurile ar fi romane

Sursă foto

A fost odată un băiat care avea toate întotdeauna cuvintele potrivite, toate metaforele, alegoriile, sinonimele, antonimele și zâmbetele la el. Le folosea ca niște furtuni, uragane, trenuri, tobe... inimi.
Ea era doar genul de fată banală care citea mult și rostea vorbe pe care le găseai doar în cărți, stilouri și foi în locul unde dormea. Dar le împărțea pe fiecare în parte, chiar și atunci când el pleca diminețile. Le împărțea așa cum o barcă împarte apa, cum țigările împart plămânii, cum buzele împart alte buze, cum un artist își împarte inima.

Dar inima ei bate prea repede. Și nu sunt genul de bătăi pe care le avea când era mică și băiatul ei favorit i-a dat un sărut pe obraz, ci genul de bătăi pe care le simte când își împarte cuvintele cu el; pulsații ale inimii pe care le poți obține doar cu pielea neacoperită, dar nu genul acela de piele dezgolită, ci combinată cu priviri pe care își imaginează că le-a avut și Shakespeare pe vremea când era tânăr.

Și dacă...?

Sursa foto

Îl placi, nu-i așa?

Of, de unde ai mai apărut?

Și eu care credeam că te-ai obișnuit să apar de nicăieri.

Credeai.

Nu mi-ai răspuns la întrebare.

Da, plănuiam să te distrag pentru a o evita, dar acum am uitat ce ai întrebat.

Mincinoaso. Dar repet, oricum. Îl placi, așa e?

Pe cine?

Minciuni

Sursă foto

Cândva te-am întrebat care e culoarea ta preferată și ai spus Maroniul ochilor tăi. Așa că mi-am pus o lentilă verde și le-am explicat tuturor că am ieșit din pântec cu un defect de fabrică, la jumătate de preț, precum bunurile deteriorate.

Uneori sunt din Canada, alteori din Anglia și câteodată din Japonia.
Îmi controlez cu grijă accentele și îmi pregătesc poveștile de viață ce trebuiesc spuse. Originile mele se schimbă odată cu sezonul.
De ce vrei să-i minți pe toți? m-ai întrebat.
De ce nu ?

Să modelăm inimi

Sursă foto

Toamna mă face să mă gândesc la despărțiri și la plăcintă cu mere, deși nu mi-a plăcut niciodată plăcinta cu mere.
Dar îmi plăcea ideea pe care o simțeam.

Acum câțiva ani am întâlnit un băiat la fel de fragil ca frunzele căzute. Mă striga mica lui primăvară (întotdeauna mi-a plăcut toamna mai mult). Îmi săruta micile alunițe de la baza gâtului și îmi spunea că mă iubește.
Și apropo de asta, toate lucrurile bune au și un sfârșit.

Fericirea forțată e tristețe

Sursă foto

Mi se spune să zâmbesc, dar cum pot să fac asta?
Cum să zâmbesc când vocea ta îmi inundă timpanele? Cum să zâmbesc când simt în jurul meu doar întuneric? Viața nu e pentru fericire forțată. It's ok not to be ok. E ok să plângi și să simți emoție pură oricât de rea ar fi ea. Așa că vă rog, nu-mi țineți un cuțit la gât în timpuri neștiute obligându-mă să afișez acel zâmbet. Nu am nicio dorință de a avea sentimente străine injectate în inima mea.

De ce îmi spuneți să port haine strălucitoare când tot ce vreau e să alerg printr-un camp de maci într-o rochie neagră de mătase? Nimeni nu ar trebui să-și deghizeze tristețea cu culoare pentru că sufletul refuză pur și simplu să lucreze așa.

Online

Sursă foto

Am o problemă.

Tu mereu ai o problemă.

Nu vrei să știi care?

Dacă mă va îngrijora și pe mine, nu.

Exact de-asta ar trebui să o știi.

Sau nu.

Dar...

NU.

Ok.

Mulțumesc.

Dar de data asta chiar e ceva important.

Bine, bine, spune.

Argumente

Dacă există un singur lucru fără de care o persoană nu poate trăi sunt argumentele. Fie că vorbim de viața reală, fie că vorbim de online, șansele sunt extrem de mari să ai întotdeauna nevoie de ele. Cum eu intru mai mereu în discuții contradictorii, că așa-s eu mai încăpățânată, am câteva tips-uri care mă ajută mereu.

1. Prietenii. Cu siguranță vor fi momente când oamenii apropiați ție vor intra în discuții aprinse în care îți vor cere ajutorul. Vrei să acționezi corect? Atunci alege întotdeauna partea prietenului tău, oricât de absurd ar fi argumentul pentru ceea ce susține el. Nu contează cine a început, cine are dreptate sau dacă prietenul tău plutește la fel de mult în spațiu ca tine. Ia-i partea orice ar fi! Așa o să arăți ce prieten bun ești la rândul tău chiar dacă tu poate nici nu ai habar despre ce e conflictul. Te-ai aștepta ca prietenii tăi să facă același lucru pentru tine, nu? Chiar dacă tu ai căutat-o cu lumânarea, chiar dacă tu poate ai vomitat la petrecerea de azi-noapte pe tricoul lor, chiar dacă tu poate ai început al Treilea Război Mondial. Prietenii se pupă-n fund unul pe altul stau împreună orice ar fi! Fără excepții.

Personaje feminine

Femeile și-au luat un loc mai bun în societate și în viața de zi cu zi. Lucrul acesta s-a reflectat și în multe opere literare sau filme unde tot găsesc de la un timp de vreme personaje principale de sex feminin. Doar că femeile trebuie să urmeze anumite tipare pentru a apărea în cărți / filme alături de bărbați cunoscuți. Așa că iată câteva sfaturi pentru a crea un personaj feminin care să atragă atenția.

1. Fața. Trebuie să fie rotundă sau sexy sau copilăroasă. Nu o vrem prea ascuțită sau va părea prea bătrână. Dacă-i prea lungă, va arăta precum un cal. Așa că fața rotundă va da mereu un aspect de tinerețe, aproape ca o păpușă. E ceva de genul mărime universală, dar pentru persoanele care posedă o pereche de sâni.

2. Tinerețea. Personajele feminine principale trebuie să fie întotdeauna tinere. Evident, o bătrânică cu un caracter pozitiv e întotdeauna binevenită în cadrul din spate, dar să fim serioși. Ca personaj principal?! Nu-i amuzant și nici sexy.

Miercurea fără cuvinte - Familie

Diferența dintre bărbați și băieți

.... nu are nimic de-a face cu vârsta, dar cu timpul poate o să fie mai ușor să vedeți diferențele.

Un băiat îți deschide ușa deoarece crede că ești prea fragilă să o faci tu însăți.
Un bărbat îți deschide ușa deoarece crede că ești mai bună decât el și asemenea lucruri sunt sub nivelul tău.

Un băiat îți va aminti că urmează să vină ziua lui.
Un bărbat își va aminti că urmează să vină ziua ta.

Un băiat te va evita în acea perioadă a lunii.
Un bărbat va știi când urmează acea perioadă și va avea ciocolata pregătită.

Un băiat crede că uneori nu înseamnă da.
Un bărbat știe că nu înseamnă nu și totuși uneori da mai înseamnă și nu.

Un băiat va vrea să îți facă lucruri.
Un bărbat va vrea să facă lucruri cu tine.

Un băiat va crede că bărbații adevărați nu plâng.
Unui bărbat nu îi va fi frică să își arate emoțiile.

Un băiat va gândi că ideea unui threesome e grozavă.
Un bărbat nu va vrea să te împartă cu nimeni.