Subconștientul meu mă urăște. Poate chiar mai mult decât mă urăsc eu, deși cred că asta ar fi imposibil.
Te-am visat azi noapte pentru prima data după o lungă perioadă. M-ai chemat. Vocea ta îmi dă și acum fiori bolnavi în întreg corpul. Nu într-un sens rău, totuși. Dar în orice caz, m-ai chemat și nu erai nervos, nu erai dezamăgit. Erai doar tu.
Am zâmbit și nu a fost un zâmbet fals. A fost
bucurie. Am visat că încă m-ai putea iubi sau că încă o faci. Una din două; nu-mi mai amintesc așa bine, dar oricare ar fi fost, mă simțeam completă din nou. Era un sentiment pe care credeam că îl uitasem. Poate chiar ar trebui să-l uit.